Appeal against suspension of proceedings: peremption of lawsuit extinguishes interest and prerequisite for review under Civil Procedure Code Art. 414

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti, la data de 23 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Serviciul Fiscal Orăşenesc Găeşti şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, contestaţie la executare împotriva adresei de înfiinţare a popririi şi a titlului executoriu emis în dosarul de executare silită nr. x din 07 mai 2012, cu nr. x, având ca obiect executarea silită a cheltuielilor judiciare provenite din sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Piteşti.

Prin sentinţa civilă nr. 794 din 07 iunie 2018, Judecătoria Găeşti a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A., ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 962 din 13 noiembrie 2018, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 794 din 07 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Găeşti.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, la data de 07 ianuarie 2019, contestatorul a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2019.

La termenul acordat la 30 ianuarie 2019, contestatorul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 134 alin. (2) din Codul de procedură fiscal, aprobat prin O.G. nr. 92/2003.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 134 alin. (2) din Codul de procedură fiscal, aprobat prin O.G. nr. 92/2003, formulată de contestator.

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale contestatorul a formulat recurs.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti care, la termenul din 18 aprilie 2019, a dispus suspendarea pricinii, în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., reţinând că, deşi au fost legal citate, părţile nu au răspuns la strigarea pricinii şi nu au solicitat judecata cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri de suspendare a judecăţii a exercitat recurs contestatorul.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 03 februarie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 10.

2. Motivele de recurs.

Prin memoriul de recurs, contestatorul A. a criticat soluţia de suspendare a pricinii, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin încheierea din 18 aprilie 2019 dată în dosarul nr. x/2019, apreciind că este nelegală, raportat la împrejurarea că, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, a solicitat judecata cauzei în lipsă.

A susţinut că se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea pricinii Tribunalului Dâmboviţa în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

3. Procedura de filtru.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 16 iunie 2020, respectiv la data de 29 iunie 2020, conform dovezilor aflate la filele x; nicio parte nu a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul şi a fost acordat termen, pentru soluţionarea pe fond a acestuia, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ.:

"Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

Alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că:

"Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului".

Recunoaşterea şi reglementarea căii de atac a recursului împotriva soluţiei de suspendare dispusă într-o pricină aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti reprezintă o expresie a preocupării legiuitorului român pentru respectarea dreptului fundamental, recunoscut atât la nivel constituţional, prin art. 24 alin. (3) şi art. 26 alin. (1) din Constituţie, cât şi la nivel european, prin art. 6 paragraf. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de soluţionare într-un termen rezonabil a pricinilor şi conferă părţilor interesate dreptul de a supune instanţei ierarhic superioare controlul asupra legalităţii măsurilor care ar putea conduce, în mod nejustificat, la prelungirea duratei procesului.

Exercitarea recursului împotriva soluţiei de suspendare a judecăţii (cale de atac legiferată în scopul garantării dreptului fundamental de soluţionare într-un termen rezonabil a proceselor) este condiţionată de existenţa unei situaţii premisă reprezentată de o soluţie de suspendare a judecăţii pricinii.

Pornind de la scopul avut în vedere de legiuitor în edictarea acestor norme, din interpretarea teleologică şi sistematică a prevederilor art. 414 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. rezultă că exercitarea recursului împotriva soluţiei de suspendare este condiţionată nu numai de pronunţarea unei încheieri de suspendare, dispusă de instanţa de judecată, ci şi de menţinerea măsurii contestate între momentul exercitării căii de atac şi momentul soluţionării acesteia.

Rezultă, aşadar, că legiuitorul a stabilit că recursul împotriva soluţiei de suspendare poate fi formulat până la încetarea măsurii de suspendare, fără a decela în legătură cu modalitatea în care a încetat măsura suspendării (prin repunerea cauzei pe rol sau prin constatarea intervenirii perimării).

Pe de altă parte, una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile în vederea protecţiei unui drept subiectiv civil este aceea ca titularul acestuia să justifice existenţa unui interes actual şi legitim, condiţie care subzistă şi în cazul exercitării căilor de atac.

Astfel, potrivit art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

În cauza dedusă judecăţii, prin încheierea din 18 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, care face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a dispus suspendarea pricinii, în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Conform menţiunilor existente în Ecris - sistemul naţional de gestiune a activităţii instanţelor, judecata pricinii ce formează obiectul dosarului în care s-a pronunţat încheierea recurată a fost finalizată la data de 16 ianuarie 2020. Astfel, prin decizia civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de repunere pe rol şi a constatat perimat recursul exercitat de contestatorul A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2019.

Decizia prin care s-a constatat că a intervenit sancţiunea perimării a făcut obiectul controlului de legalitate de către instanţa ierarhic superioară, prin decizia civilă nr. 497 din 11 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă respingând, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 17 din 16 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti; soluţia cu privire la perimare se bucură de efectele autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu mai subzistă condiţia premisă care impune ca judecata să fie suspendată, pricina în care a fost pronunţată încheierea recurată fiind soluţionată în mod definitiv la data pronunţării prezentei decizii.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor formulate de recurentul-contestator.

Altfel, din verificarea înscrisurilor aflate în dosarul în care a fost pronunţată încheierea care face obiectul controlului judiciar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Codul fiscal, recurentul-contestator nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Primul termen de judecată a fost acordat la data de 18 aprilie 2019, recurentul fiind legal citat.

Acesta a depus concluzii scrise la data de 16 aprilie 2019, fără a face menţiune că solicită ca judecata să se facă în lipsa sa de la dezbateri, iar la termenul de judecată acordat a lipsit.

Constatând că părţile au fost legal citate şi că nu s-a solicitat judecata în lipsă, curtea de apel a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ. în sensul că a dispus suspendarea judecăţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2021.