Municipality's liability upheld after appeal; moral damages cut to €5,000 for unexecuted infrastructure judgment.

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 decembrie 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, reprezentat prin primarul general, şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, prin primar, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a sumei de 300.000 euro, reprezentând daune materiale şi morale, pentru prejudiciul adus prin neîndeplinirea obligaţiilor legale ce le reveneau pentru finalizarea cartierului de locuinţe "Henri Coandă" şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 22 din Constituţia României, art. 194 C. proc. civ., art. 1357, art. 1373, art. 1381 şi art. 1382 C. civ.

La data de 16 ianuarie 2015, reclamantul a depus la dosar precizări şi completări ale cererii de chemare în judecată.

Pârâtul Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin primar general, solicitând ca, în măsura în care se va admite acţiunea formulată de reclamantul A., să se dispună admiterea cererii şi obligarea chemaţilor în garanţie la plata către reclamant a sumelor pretinse de aceasta ca daune, precum şi a cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1303/14.10.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti şi chemaţii în garanţie Oraşul Voluntari, prin Primar B., Judeţul Ilfov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean, C., şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Bucureşti; a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să plătească reclamantului suma de 40.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale; a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă; a respins, ca neîntemeiată, în rest cererea şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 9685,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenţii referitoare la cheltuielile de judecată.

Totodată, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a chemaţilor în garanţie Oraşul Voluntari şi Judeţul Ilfov; a admis, în parte, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Municipiul Bucureşti; a obligat chemaţii în garanţie Oraşul Voluntari şi Judeţul Ilfov la plata către pârât a câte 10.000 euro, în echivalent RON, la data plăţii efective, şi la plata a câte 2947,74 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente cererii principale; a respins, ca neîntemeiată, în rest, cererea de chemare în garanţie; a admis cererea de chemare în garanţie formulată de chematul în garanţie Judeţul Ilfov; a obligat chematul în garanţie Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la plata către chematul în garanţie Judeţul Ilfov a sumei de 10.000 euro, în echivalent RON, la data plăţii efective, şi a sumei de 2947,74 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente cererii incidentale.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 276A din 28 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile formulate de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi de apelanţii-chemaţi în garanţie Judeţul Ilfov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 1303 din 14 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul daunelor morale la plata cărora este obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, la suma de 5000 de euro, a respins cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi de chematul în garanţie Judeţul Ilfov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, ca nefondate; a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în fond, aferente pretenţiilor admise, într-un cuantum de 5775,50 RON şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. De asemenea, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs, recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recurentul-pârât solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile atacate şi, pe fond, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., s-a criticat faptul că instanţa de apel a înlăturat toate argumentele apelantului reclamant şi a reţinut parte din criticile apelantul pârât Municipiul Bucureşti, a schimbat temeiul de drept şi şi-a întemeiat motivarea pe neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în obligaţii de a face, reglementată special la art. 906 din C. proc. civ., deşi nu se afla în vreo procedură de executare silită, pe obligaţia de a face.

Invocând motivul de recurs fondat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale reglementate în art. 998 si 999 C. civ., privitoare la răspunderea civilă delictuală, întrucât, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale.

De asemenea, instanţa de apel a considerat că faptul ilicit este reprezentat de nerespectarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă, care, în opinia acesteia, constituie titlu executoriu, aplicabile fiind dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 şi următoarele din C. civ., în raport de data rămânerii definitive, respectiv 08.04.2011. Însă, în speţă, nu există o faptă ilicită săvârşită de Municipiul Bucureşti care să fie în legătură de cauzalitate exclusivă cu disconfortul suferit de intimatul reclamant.

Deşi instanţa de apel şi-a întemeiat motivarea deciziei pe sentinţa civilă nr. 8903/27.11.2008, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 08.04.2011, prin care s-a stabilit obligaţia Municipiului Bucureşti de a atribui prin licitaţie publică lucrările de utilităţi privind introducerea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare şi drumuri în cartierul "Henri Coandă" şi obligându-l să aplice H.C.G.M.B. nr. 145/2006, aceasta a interpretat greşit cuprinsul hotărârii.

Ceea ce a omis instanţa de apel este că hotărârea amintită nu obligă Municipiul Bucureşti, în calitate de succesor al părţilor contractante ale Convenţiei MM 1909/2004, ci în calitate de emitent al H.C.G.M.B. nr. 145/2006, şi că instanţa de judecată nu a analizat imposibilitatea legală a Municipiului Bucureşti de a finanţa lucrări de investiţii pe terenul aferent ansamblului Henri Coandă care nu se află în proprietatea acestuia.

Totodată, instanţa de apel a omis că Municipiul Bucureşti a pus în aplicare sentinţa civilă nr. 8903/27.11.2008, atribuind, prin licitaţie publică, două contracte de proiectare şi execuţie, respectiv contractul nr. x/20.12.2013 şi contractul nr. x/30.12.2013, care au ca obiect - proiectarea şi execuţia reţelei de distribuţie a apei potabile, a reţelei de canalizare a apelor uzate, a reţelei de canalizare a apelor pluviale, a sistematizării verticale şi a sistemului rutier şi proiectarea reţelei de iluminat public pe Lot x - amplasat pe raza teritorială a Municipiului Bucureşti, respectiv pe Lot x, amplasat, în prezent, pe domeniul public al Consiliului Judeţean Ilfov şi a Oraşului Voluntari.

În speţă, se poate remarca buna-credinţă a Municipiului Bucureşti, care a scos la licitaţie proiectarea şi execuţia reţelei de iluminat public, pe ambele loturi, chiar dacă sentinţa nu îl obliga şi la realizarea acestei investiţii, având în vedere faptul că execuţia sistemului rutier făcea ulterior imposibilă realizarea altor lucrări pe un termen de 5 ani de zile.

Pentru a combate eventuale afirmaţii potrivit cărora Municipiului Bucureşti îi incumbă culpa pentru punerea în aplicare cu întârziere a sentinţei civile nr. 8903/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 08.04.2011, s-a învederat faptul că piedicile pentru punerea în aplicare a prevederilor hotărârii judecătoreşti erau de natură legală. Astfel, faţă de imposibilitatea obiectivă, de ordin legal, de finanţare a lucrărilor de utilităţi pentru ansamblul "Henri Coandă", ca urmare a faptului că aproximativ jumătate din terenul aferent acestuia aparţine Judeţului Ilfov şi Oraşului Voluntari, Municipiul Bucureşti a întreprins demersuri pentru clarificarea aspectului legat de posibilitatea legală de a finanţa realizarea unor lucrări pe un teren care nu se află în proprietatea sa. În acest sens, a emis adrese către Ministerul Finanţelor Publice, către Ministerul Justiţiei, către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a participat la întâlniri organizate la nivel guvernamental şi a efectuat demersurile legale de modificare a H.G. nr. 239/2004, prin adoptarea H.C.G.M.B. nr. 329/17.11.2010 privind solicitarea către Guvernul României a modificării şi completării H.G. nr. 239/2004, în sensul transmiterii în proprietatea Municipiului Bucureşti a terenurilor necesar a fi viabilizate din cadrul ansamblului "Henri Coandă".

Mai mult, procedura de atribuire a lucrărilor de utilităţi prin licitaţie publică este complexă, respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 presupunând respectarea termenelor legale şi urmarea întocmai a etapelor de atribuire. De asemenea, numărul mare de oferte şi clarificările solicitate de ofertanţi au condus la decalarea termenului de deschidere a ofertelor, de analizare a acestora şi de atribuire a contractelor.

Faptul că Municipiul Bucureşti şi-a îndeplinit obligaţiile care îi incumbă este confirmat de Adresa nr. x/10.04.2018 a Primăriei Municipiului Bucureşti - Direcţia Juridic şi Anexele la aceasta, prin care se arată stadiul actual al lucrărilor din Ansamblul de Locuinţe "Henri Coandă".

În raport de cele anterior afirmate, recurentul a solicitat să se constate că Municipiul Bucureşti a pus în executare sentinţa civilă nr. 8903/2008, acestuia nefiindu-i imputabilă vreo întârziere în îndeplinirea obligaţiilor astfel stabilite.

Recurentul a susţinut că, în speţă, nu este îndeplinită nici condiţia vinovăţiei sale pentru prejudiciile invocate de reclamant.

În acest sens, Municipiul Bucureşti a întreprins, până în prezent, toate demersurile posibile pentru îndeplinirea legală a obligaţiilor care i-au fost impuse cu privire la dotarea cu utilităţi (apă, canalizare) şi drumuri a cartierului ANL, "Henri Coandă". Mai mult, vinovăţia Municipiului Bucureşti nu poate fi reţinută, întrucât acesta nu este răspunzător pentru neîndeplinirea unor obligaţii care incumbă altor instituţii publice şi persoane de drept, în condiţiile în care acesta a întreprins demersurile aferente, în acest sens, pronunţându-se decizia civilă nr. 683A/10.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

În speţă, din documentele depuse la dosar, reiese lipsa oricărei culpe a Municipiului Bucureşti, condiţie esenţială pentru angajarea unei eventuale răspunderi civile delictuale, pentru prejudiciul invocat de către intimatul A..

Faţă de cele anterior menţionate, recurentul a solicitat să se constate faptul că Municipiului Bucureşti nu-i poate fi imputat prejudiciul invocat de intimat, acesta efectuând cu bună-credinţă toate demersurile legale pentru efectuarea lucrărilor de utilităţi în ansamblul "Henri Coandă", în condiţiile în care aceste au fost stabilite în sarcina sa. Or, împrejurarea potrivit căreia aproximativ jumătate din terenul aferent ansamblului "Henri Coandă", inclusiv lotul nr. x, pe care s-a început construcţia casei reclamantului nu se află în proprietatea Municipiului Bucureşti, constituie unul dintre impedimentele legale insurmontabile ce nu au permis finanţarea, din bugetul Municipiului, a lucrărilor de utilităţi aferente. Lucrările de pe zona Voluntari nu puteau fi demarate până la rezolvarea situaţiei juridice a terenului care, la acest moment, aparţine Judeţului Ilfov şi Oraşului Voluntari.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu există prejudiciu material, acesta nefiind dovedit, hotărâre menţinută şi de instanţa de apel. Cu toate acestea, în baza aceloraşi presupuse fapte ilicite, s-a reţinut, în mod greşit, existenţa unui prejudiciu moral.

Cu privire la prejudiciul moral, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între prejudiciu şi pretinsa faptă ilicită. Pierderea locului de muncă, probleme de sănătate, depresiile nu pot fi în legătură de cauzalitate cu lipsa viabilizării terenului, în condiţiile în care intimatul A. locuieşte în cartier şi nu pot fi decelate prejudicii morale, respectiv daune cauzate prin atingerile aduse personalităţii afective sau sociale a unei persoane, cum ar fi moartea unei rude apropiate, atingerile aduse vieţii private sau intime, atentatele la onoarea, demnitatea şi cinstea victimei, etc. Astfel, în vederea stabilirii întinderii prejudiciului, se va ţine seama de circumstanţele concrete pentru fiecare cauză în parte. Or, în lipsa legăturii de cauzalitate, cererea intimatului este neîntemeiată.

De asemenea, în condiţiile în care instanţa de apel a considerat că faptul ilicit este reprezentat de nerespectarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă, ce constituie, în opinia acesteia, titlu executoriu, aplicabile erau dispoziţiile art. 1349, 1357 si urm. din C. civ., în raport de data rămânerii definitive, respectiv 08.04.2011.

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 12 decembrie 2019, intimatul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a mai învederat că decizia recurată i se opune cu autoritate de lucru judecat, având în vedere că instanţa de apel a admis apelul formulat de către acesta, respingând cererea de chemare în garanţie formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Ilfov, iar recurentul nu a exercitat recurs împotriva acestei soluţii.

La data de 18 decembrie 2019, intimatul Oraşul Voluntari a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 20 decembrie 2019, intimatul Judeţul Ilfov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 11 noiembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 276 A din 28 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la data de 20 ianuarie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede:

Invocând motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul critică decizia pronunţată, din perspectiva faptului că instanţa de apel ar fi schimbat cauza juridică a cererii de chemare în judecată, "întemeindu-şi motivarea pe neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, pronunţate în obligaţii de a face, reglementată special la art. 906 din C. proc. civ..", deşi "nu se afla în vreo procedură de executare silită, pe obligaţia de a face."

Or, această critică, ce ar putea fi încadrată în dispoziţiile pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), ignoră faptul că limitele obiective ale judecării cauzei au fost fixate de însuşi reclamantul A., prin efectul cererii de chemare în judecată, întemeiată pe răspundere civilă delictuală, în cuprinsul căreia acesta a solicitat despăgubiri materiale şi morale pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale ce le reveneau autorităţilor, în vederea finalizării cartierului de locuinţe "Henri Coandă", şi că este atributul exclusiv al instanţei de judecată să califice faptele deduse judecăţii, dând expresie rolului său activ, astfel cum este acesta reglementat în art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

În acest context procesual, tocmai în exercitarea acestor obligaţii legale şi respectând limitele învestirii sale, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi cele ale art. 478 alin. (1) şi (3) (limitele efectului devolutiv al apelului determinat de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă) coroborate cu art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat că fapta ilicită ce îi poate fi imputabilă pârâtului Municipiul Bucureşti constă în nerespectarea sentinţei civile nr. 8903/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, prin care instanţa a obligat Municipiul Bucureşti să pună în aplicare H.C.G.M.B. nr. 145/2006, astfel cum a fost modificată prin H.C.G.M.B. nr. 174/15 aprilie 2008, prin acest act normativ Municipiul Bucureşti obligându-se să atribuie, prin licitaţie publică, executarea lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare şi a drumurilor aferente ansamblului de locuinţe "Cartier Henri Coandă".

Astfel, calificând în mod corect faptele deduse judecăţii, instanţa de apel a expus raţionamentul logico-juridic ce a determinat adoptarea soluţiei în litigiul dedus judecăţii, respectând dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti şi instituie garanţia procesuală a motivării acestor hotărâri, stabilind, în mod pertinent, că poate fi inclusă în sfera obligaţiilor legale impuse autorităţilor, inclusiv neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de către o autoritate a administraţiei publice locale, care are calitatea de debitoare a unei obligaţii de a face.

În consecinţă, neputând decela nicio vătămare procesuală produsă recurentului pârât Municipiul Bucureşti, din perspectiva analizată, şi corelativ, nici teza, neargumentată de către recurent, a unor eventuale motive străine de natura cauzei, ce ar fi întemeiat în mod greşit hotărârea pronunţată în cauză, instanţa de recurs va respinge această critică, ca nefondată.

Analizând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., prin care se pretinde de către recurent interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, instanţa îl găseşte, de asemenea, nefondat, pentru următoarele argumente:

Prioritar, în raport de considerentele deciziei recurate, Înalta Curtea apreciază că se impune a se preciza că singura faptă ilicită extracontractuală, ce a fost examinată de instanţa de apel, prin prisma întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, cu care prima instanţă a fost sesizată, astfel cum s-a reţinut şi în cele ce preced, este nerespectarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate între părţi în litigiile anterioare, celelalte pretenţii fiind respinse, soluţie neatacată, în cauză, de partea interesată.

Astfel, contrar celor susţinute de către recurent, intimatul reclamant a denunţat, prin cererea de chemare în judecată, şi neexecutarea de către recurentul pârât Municipiul Bucureşti a obligaţiilor dispuse, în sarcina acestuia, prin sentinţa civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. x/2008, instanţa de apel reţinând că obiectul obligaţiei de a face a pârâtului îl constituie nu finanţarea cartierului de locuinţe "Henri Coandă", ci obligarea pârâtului Municipiului Bucureşti să atribuie, prin licitaţie publică, lucrările de utilităţi privind introducerea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare şi drumuri în cartierul "Henri Coandă" şi să pună în aplicare H.C.G.M.B. nr. 145/01.06.2006", respectiv, că obligaţia pârâtului este aceea "de a lansa procedura de atribuire, prin licitaţie publică, a lucrărilor de utilităţi în cartierul Henri Coandă", o obligaţie pozitivă ce nu a fost executată sau a fost executată cu o întârziere nerezonabilă şi care îmbracă astfel caracter ilicit.

Referitor la executarea acestei hotărâri judecătoreşti, instanţa de apel a reţinut şi faptul că, prin încheierea de la data de 24.01.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în dosarul nr. x/2011, s-a admis cererea formulată de reclamanta D., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de primarul general, şi, în baza art. 5803 C. proc. civ., a fost obligat primarul general, ca reprezentant al Municipiului Bucureşti, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă în cuantum de 50 RON/pe zi de întârziere, de la data pronunţării hotărârii până la executarea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.

Prin aceasta încheiere, instanţa de executare a constatat că reclamanta beneficiază de un titlu executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, că reclamanta a solicitat primarului general, ca reprezentant al Municipiului Bucureşti, executarea sentinţei şi că acesta nu şi-a executat de bunăvoie obligaţiile ce îi reveneau, în condiţiile în care obligaţia stabilită în sarcina pârâtului prin sentinţa anterior individualizată nu poate fi adusă la îndeplinire decât de pârât, prin reprezentant, respectiv primarul general.

Raportat la aceste circumstanţe factuale şi legale, stabilite în baza probelor administrate în faţa instanţelor de fond, circumscrise limitelor învestirii instanţei, argumentele recurentului Municipiul Bucureşti care vizează aspecte ce au fost deja tranşate cu putere de lucru judecat de instanţele anterioare sau invocarea existenţei unor impedimente de ordin juridic ori de ordin financiar sau, chiar, inexistenţa unor obligaţii contractuale, în sarcina sa, decurgând din convenţiile perfectate, reprezintă motive străine de natura cauzei, prin care nu se critică raţionamentul instanţei de apel expus în considerentele deciziei recurate, ci se reiterează aspecte privind judecăţile anterioare şi reaprecierea probelor administrate în aceste litigii, care nu sunt apte să determine constatarea aplicării greşite a dispoziţiilor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuale în cauza dedusă judecăţii, pentru neexecutarea obligaţiei stabilite în sarcina sa printr-un titlu executoriu, pronunţat în urma şi în baza unei proceduri judiciare, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, cu consecinţa casării hotărârii recurate.

În acelaşi sens, instanţa de recurs nu poate aprecia, cu efectul legal al constatării neîntrunirii elementelor răspunderii civile delictuale, în litigiul dedus judecăţii, că recurentului nu i-ar fi imputabilă vreo întârziere în îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 8903/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, fiind evident că o asemenea constatare ar fi contrară celor statuate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în dosarul nr. x/2011, care, prin încheierea de la data de 24.01.2012, a obligat primarul general, ca reprezentant al Municipiului Bucureşti, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă în cuantum de 50 RON pe zi de întârziere, de la data pronunţării acelei hotărâri până la executarea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.

Astfel, se poate reţine că pronunţarea unei hotărâri, care obligă autoritatea debitoare la plata unor despăgubiri, pe zi de întârziere, pentru neexecutare, constituie o dovadă că executarea era la acel moment posibilă, în ciuda susţinerilor recurentului, debitor al obligaţiei, privind imposibilitatea de executare. De asemenea, refuzul de executare, întemeiat pe elemente de fapt care au fost analizate şi respinse de instanţele judecătoreşti anterioare, nu poate reprezenta o imposibilitate obiectivă de executare, în sensul pretins de recurent.

Or, instanţele anterioare au făcut deja aplicarea principiilor care se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, incidente şi în prezenta cauză, din perspectiva stabilirii caracterului ilicit al faptei, precum şi a culpei autorităţilor administraţiei publice, potrivit cărora administraţia publică constituie un element de baza al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei, iar pe cale de consecinţa, dacă refuză sau omite să execute o obligaţie legală sau întârzie, în mod total nejustificat, executarea unei hotărâri judecătoreşti, garanţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti, pierd orice raţiune de a fi, instanţa europeană statuând că nu este oportun să-i ceri unei persoane să facă demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, şi anume ca instanţa să dispună încă o dată autorităţilor administrative competente să îşi execute obligaţia legală (a se vedea în acest sens, şi hotărârile pronunţate în cauza Şandor împotriva României, hotărârea din 24 martie 2005, par. 24, sau în cauza Sabin Popescu împotriva României, hotărârea din 2 iunie 2004, par. 59).

În acelaşi sens, în jurisprudenţa instanţei de contencios european a drepturilor omului, este constant consacrat că executarea unei hotărâri trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la un proces echitabil; că aceasta nu trebuie împiedicată sau întârziată în mod excesiv; şi că nu este oportun să se ceară unei persoane care a obţinut o creanţă împotriva statului, în urma unei proceduri judiciare, să iniţieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanţei sale, executarea trebuind sa fie una voluntară.

Reţinând că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunţarea hotărârii, ci până la executarea acesteia, statul/administraţia publică, prin reprezentanţii săi, aveau obligaţia de a pune în executare hotărârea judecătorească pronunţată contra sa, o conduită contrară intrând în sfera ilicitului civil, cu consecinţa antrenării răspunderii debitorului obligaţiei de executare ce presupunea un fapt personal al acestuia, astfel cum în mod just s-a dispus în cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, raportat la existenţa faptei ilicite, constând în nerespectarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile ce se bucură de o prezumţie de validitate, sentinţa civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. x/2008, şi a vinovăţiei autorului acestei fapte, Municipiul Bucureşti, prin primar general, care a fost deja constatată prin hotărâri judecătoreşti anterioare, instanţa de recurs, în acord cu instanţa de apel, apreciază că existenţa prejudiciului constând în disconfortul determinat intimatului reclamant A., exprimat într-o atitudine de nemulţumire personală, de frustrare, umilire şi revoltă, în legătură cu imposibilitatea de-a îşi folosi bunul imobil, după momentul intrării sale în posesie, este dovedită şi nu poate fi înlăturată, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi un asemenea prejudiciu de ordin moral decurge ex re, din însăşi săvârşirea faptei.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, din conţinutul motivelor de recurs, potrivit cărora prejudiciile morale, respectiv daunele cauzate prin atingerile aduse personalităţii afective sau sociale a unei persoane, ar putea fi doar moartea unei rude apropiate, atingerile aduse vieţii private sau intime, atentatele la onoarea, demnitatea şi cinstea victimei, instanţa de recurs reaminteşte că sunt recunoscute, în mod constant, despăgubiri morale pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, în jurisprudenţa sa, că, prin executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti, reclamanta a suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensate prin simpla constatare a încălcării Convenţiei (a se vedea, în acest sens, cauza Leontina Şurlea contra României, hotărârea din 25 februarie 2009).

Din perspectiva aplicării legii în timp, este superfluu argumentul recurentului, conform căruia dacă instanţa de apel a considerat că faptul ilicit este reprezentat de nerespectarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă nr. 8903/27.11.2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, ce constituie, în opinia acesteia, titlu executoriu, aplicabile erau dispoziţiile art. 1349, 1357 şi urm. din C. civ., în raport de data rămânerii definitive a acestei hotărâri, respectiv 08.04.2011, câtă vreme, din considerentele enunţate în cuprinsul hotărârii recurate, reiese cu evidenţă că acestea au şi fost dispoziţiile legale aplicate în cauză.

Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că, în mod legal, instanţa de apel a constatat întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general; că nu pot fi reţinute vicii de legalitate ale hotărârii recurate, din perspectiva motivelor de recurs formulate în cauză, astfel încât, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se impune respingerea recursului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 276A din 28 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 276A din 28 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2021.