Negative conflict of jurisdiction in payment order: ex officio invocation of relative territorial incompetence barred by defendant's failure to plead exception

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean la data de 04.09.2018, sub nr. de dosar x/2018, creditoarea A., prin reprezentant convenţional, a solicitat obligarea debitorului B. la plata sumei de 2.416,48 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, între C. S.A. şi debitorul B., au fost încheiate contractele de prestări servicii C. nr. x/26.02.2015 şi nr. x/20.04.2015, în temeiul cărora au fost emise o serie de facturi fiscale, pe care debitorul nu a înţeles să le achite.

În drept, creditoarea a arătat că înţelege să-şi întemeieze cererea pe dispoziţiile art. 1014 şi următoarele din C. proc. civ.

Debitorul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Prin sentinţa nr. 1365 din 19 octombrie 2020, Judecătoria Beclean a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că în cauza pendinte, potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., instanţa competentă în soluţionarea cererii privind ordonanţa de plată este instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar potrivit dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În urma verificărilor în DEPABD, instanţa a constatat că domiciliul debitorului se află în Moineşti, jud. Bacău, astfel încât, în temeiul art. 132 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat cauza spre soluţionare Judecătoriei Moineşti.

Prin sentinţa nr. 101 din 2 februarie 2021, Judecătoria Moineşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că în speţă, fiind incidente norme de competenţă de ordine privată, excepţia necompetenţei putea fi invocată, potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată cu părţile legal citate.

S-a arătat că nu au fost respectate dispoziţiile imperativ stabilite de art. 130 şi art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât Judecătoria Beclean, deşi la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate nu s-a declarat competentă în mod expres a soluţiona cauza ci a acordat un nou termen pentru a fi pus în discuţie probatoriul, după încă 3 termene de judecată a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Moineşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean la data de 04.09.2018, sub nr. de dosar x/2018, creditoarea A., prin reprezentant convenţional, a solicitat obligarea debitorului B. la plata sumei de 2.416,48 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art. 1014 şi următoarele din C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

Competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii având ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată, prin care creditoarea tinde la valorificarea unui drept personal, patrimonial, se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului, având în vedere şi prevederile art. 1016 C. proc. civ., potrivit cărora creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că debitorul nu a invocat prin întâmpinare excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Beclean.

Totodată, se constată că Judecătoria Beclean, la termenul de judecată din 20.06.2019, deşi a constatat procedura de citare legal îndeplinită, a acordat un nou termen la data de 04.11.2019 pentru discutarea probelor, termen la care a constatat din nou că procedura de citare nu este legal îndeplinită şi a dispus citarea prin publicitate. Instanţa a constatat procedura de citare legal îndeplinită şi la termenul din 30.06.2020 şi a prorogat discutarea cererilor în probaţiune. În final, la termenul din 19.10.2020 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, constatând că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către debitor prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2021.