Municipality fails to dissolve notarized land sale; penalty clause and lack of default bar rescission, High Court affirms

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 octombrie 2017, pe rolul Tribunalului Caras - Severin, sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Caransebeş prin Primar - Consiliul Local al Municipiului Caransebeş a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, încheiat între reclamantul Municipiul Caransebeş, prin Consiliul Local al municipiului Caransebeş şi S.C. A. S.R.L, precum şi a Actului adiţional nr. x/24.02.2015; revenirea la situaţia anterioară, anume înscrierea în proprietatea reclamantului a terenului cu nr. cadastral x, nr. top. x arabil la Cărbunari şi Ţigăneşti, în suprafaţă de 125.200 mp, provenit din CF nr. x Caransebeş, ca urmare a dezmembrării terenului cu nr. cadastral x, în baza Actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/27.02.2013; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 7 decembrie 2017, reclamantul Municipiul Caransebeş, prin Primar - Consiliul Local al Municipiului Caransebeş a formulat precizare de acţiune, prin care a chemat în judecată şi pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş, solicitând instanţei să se dispună rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, încheiat între Municipiul Caransebeş prin Consiliul Local al municipiului Caransebeş şi S.C. A. S.R.L., precum şi a Actului adiţional nr. x; revenirea la situaţia anterioară, anume înscrierea în proprietatea reclamantului a terenului cu nr. cadastral x - nr. top. x - Arabil la Cărbunari şi Ţigăneşti, în suprafaţă de 125 200 mp, provenit din CF nr. x Caransebeş, ca urmare a dezmembrării terenului cu nr. cad. x, în baza Actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/27.02.2013; anularea înscrierii dreptului de ipotecă, respectiv radierea sarcinilor notate în CF nr. x Caransebeş şi anume Actul nr. x/24.06.2015 - Act administrativ nr. x/23.06.2015 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin -Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş şi Actul nr. x/16.09.2016 - Act administrativ nr. x/16.09.2016 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 08.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2017, s-a stabilit în favoarea secţiei I Civila a Tribunalului Caraş-Severin competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Caransebeş, prin Primar în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Prin sentinţa civilă nr. 259 din 04.03.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de reclamantul Municipiul Caransebeş, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş, împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii apelanţi Municipiul Caransebeş prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Caransebeş.

Prin decizia nr. 223 din data de 24 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelanţii Municipiul Caransebeş prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Caransebeş împotriva sentinţei civile 259/04.03.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii Municipiul Caransebeş prin Primar şi Consiliul Local al municipiului Caransebeş, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Instanţa de apel nu a intrat în cercetarea amănunţită a probelor existente la dosar, ci luat în considerare simplele susţineri ale pârâtei S.C. A. S.R.L.. Aşa cum rezultă din schiţele şi planşele fotografice pe care le-a depus la dosarul primei instanţe, terenul în cauză are ieşire la şoseaua x, la DN 68, ce leagă municipiul Caransebeş de oraşul Oţelu-Roşu. Mai mult, în lateralul parcelei, există şi un drum lăturalnic, care este practicabil zonei industriale. Astfel, susţinerile pârâtei, însuşite atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, fără a verifica probatoriul administrat, sunt nereale şi nu pot constitui un motiv legal pentru respingerea acţiunii. Prin pronunţarea hotărârii, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a analizat doar susţinerile uneia dintre părţi, fără să ţină cont de probele şi susţinerile reclamantei.

În mod greşit a interpretat instanţa de apel că prima instanţă nu era obligată să se pronunţe faţă de toate părţile care au stat în judecată, inclusiv faţă de Ministerul Finanţelor Publice-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş, şi asupra tuturor capetelor de cerere, inclusiv asupra capătului de cerere privind anularea înscrierii dreptului de ipotecă, respectiv radierea sarcinilor notate în CF nr. x Caransebeş şi anume Actul nr. x/24.06.2015 - Act administrativ nr. x/23.06.2015 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş şi Actul nr. x/16.09.2016 - Act administrativ nr. x/16.09.2016 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş.

Recurenta a mai arătat că nu cunoaşte nici dacă cea de-a doua pârâtă a fost legal citată în cauză.

În luna decembrie 2017 a formulat o precizare de acţiune, prin care a chemat în judecată şi Ministerul Finanţelor Publice-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş. După câteva termene de judecată, abia în luna iulie 2017, prima instanţă de fond a dispus introducerea în cauză şi a celei de-a doua pârâte, iar sentinţa apelată nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu a doua pârâtă, ci doar cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Nepronunţarea unei instanţe de judecată inferioare asupra unui capăt de cerere cu care a fost învestită se sancţionează cu casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Mai mult, instanţa de apel nu a analizat acest aspect.

Astfel, s-au încălcat atât prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cât şi dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., care stabilesc conţinutul hotărârilor judecătoreşti.

Nu este corectă constatarea instanţei de apel potrivit căreia pârâta A. S.R.L. ar fi probat respectarea obligaţiei contractuale.

Demersurile societăţii pârâte în contractarea unor co-investitori nu privesc relaţiile contractuale dintre recurente şi societate. Pârâta s-a obligat în nume propriu să efectueze investiţia, neexistând nici o clauză care să îi confere dreptul de a amâna executarea contractului sau de a nu executa obligaţiile contractuale până la contractarea unor co-investitori. Mai mult, instanţa nu a observat că actele încheiate cu co-investitorii datează din anul 2018, când părţile se aflau deja de un an în litigiu, iar contractul era deja denunţat. Or nu se putea reţine ca probă pertinentă un act născut în timpul litigiului, care să îi confere pârâtei prezumţia de bună-credinţă în executarea contractului.

În ceea ce priveşte celelalte înscrisuri, despre care reţine instanţa că ar putea constitui "demersuri", toate datează din anul 2013, anul în care a fost încheiat contractul ce face obiectul dosarului. Or, din anul 2013, până în anul 2018, societatea pârâtă a dispărut din zona investiţională şi nu a demarat nici un fel de demers în executarea contractului.

Sunt îndeplinite condiţiile pentru rezoluţiunea contratului.

Astfel, la data de 27.02.2013 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013, la BNP B., având ca părţi Municipiul Caransebeş prin Consiliul Local al municipiului Caransebeş şi S.C. A. S.R.L.. Vânzarea a fost aprobată prin HCL 305/2012 şi Procesul-verbal nr. x/21.12.2012.

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 a avut ca obiect vânzarea terenului evidenţiat cu nr. cadastral x - nr. top. x - Arabil la Cărbunari şi Ţigăneşti, în suprafaţă de 125 200 mp, provenit din CF nr. x Caransebeş, ca urmare a dezmembrării terenului cu nr. cad. x, în baza Actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/27.02.2013, iar pârâta s-a obligat să achite preţul de 206.600 euro, dar nu mai puţin de 904.900 RON, în termen de un an de la data semnării contractului, să procedeze la demararea investiţiei în termen de un an de la semnarea acestuia, iar în termen de doi ani urma să definitiveze investiţia, ultimele două condiţii nefiind respectate de pârâtă. Pârâta s-a obligat să realizeze o investiţie de cel puţin 50.000 euro. De asemenea, s-a obligat ca gradul de ocupare al terenului cu construcţii să fie de minim 60% din suprafaţa sa.

Pârâta a fost notificată cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale, fiind invitată la rezolvarea pe cale amiabilă a situaţiei litigioase.

Potrivit clauzelor contractuale, neînceperea investiţiei în termen de 1 an de la data încheierii contractului sau nerealizarea acesteia în termen de 2 ani, atrage după sine rezoluţiunea de drept în 30 de zile a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, după o notificare prealabilă adresată investitorului. Mai mult, pârâta nu a dat curs invitaţiei la rezolvarea situaţiei pe cale amiabilă.

Potrivit art. 1321 din C. civ., "Contractul încetează în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţarea unilaterală, expirarea termenului, după caz, neîndeplinirea condiţiei, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege". Rezoluţiunea este reglementată de dispoziţiile art. 1552 din C. civ. şi intervine când părţile au convenit acest lucru prin convenţia lor, iar debitorul se află de drept în întârziere sau nu respectă termenul de remediere stabilit prin notificarea de punere în întârziere.

Rezoluţiunea este o cauză de încetare anticipată a contractului care intervine în situaţia neexecutării culpabile de către o parte contractantă a obligaţiilor derivate din încheierea respectivului contract, acest fapt fiind confirmat de alin. (2) al art. 1516 din C. civ. care statuează că:

"Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, daca i se cuvin: [...] 2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative; [...].

Astfel, pentru a fi în situaţia de a invoca rezoluţiunea contractului trebuie îndeplinite în prealabil două condiţii cumulative: (i) debitorul să fie în întârziere, şi (ii) să nu existe nicio justificare pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale.

Referitor la prima condiţie a acţionării mecanismului rezoluţiunii, anume punerea în întârziere a debitorului, această operaţiune se realizează în conformitate cu dispoziţiile Secţiunii a 2-a "Punerea în întârziere a debitorului" din Capitolul II "Executarea silită a obligaţiilor" al Titlului V "Executarea obligaţiilor" din Cartea a V-a "Despre obligaţii" din C. civ. (art. 1521-1526) şi întârzierea poate opera de drept sau la iniţiativa creditorului (art. 1521).

În materie contractuală, debitorul este de drept în întârziere, potrivit art. 1523 din C. civ., dacă se afla într-unui dintre următoarele cazuri: (i) prin convenţia părţilor s-a stabilit că la împlinirea termenului pentru executarea obligaţiei debitorul este drept în întârziere; (ii) natura obligaţiei impunea ca acesta să fie executată până la un anumit termen; (iii) debitorul a făcut imposibilă, prin fapta proprie, executarea în natură a obligaţiei; (iv) debitorul a încălcat o obligaţie de a nu face; (v) debitorul îşi exprimă neîndoielnic intenţia de a nu executa obligaţia; (vi) debitorul nu îşi execută în mod repetat o obligaţie cu executare succesivă; (vii) debitorul profesionist nu-şi execută la scadenţă obligaţia de plată a unei sume de bani; şi (vii) în alte cazuri menţionate expres de lege.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La 3 martie 2020, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 19 martie 2020, pârâta A. S.R.L. Caransebeş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor. Prin încheierea din 2 februarie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii Municipiul Caransebeş prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Caransebeş împotriva deciziei nr. 223 din data de 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017. Referitor la apărările prin care intimata-pârâtă A. S.R.L. Caransebeş a susţinut nulitatea recursului declarat de reclamanţii Municipiul Caransebeş prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Caransebeş în raport dispoziţiile art. 489 alin (2) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că acestea nu pot conduce la pronunţarea unei soluţii parţiale asupra recursului, impunându-se a fi realizată evaluarea acestor aspecte în contextul unei judecăţi unitare a cererii de recurs care conţine şi critici ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat primul motiv de recurs prin care se susţine că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât ar fi analizat doar susţinerile uneia dintre părţi, fără să ţină cont de probele şi susţinerile reclamanţilor.

În susţinerea acestui motiv de recurs recurenta a făcut referire la probele din care ar rezulta că terenul în cauză ar avea ieşire la şoseaua naţională şi la un drum practicabil zonei industriale.

Cu privire la această susţinere este de reţinut că, într-adevăr, prima instanţă de fond a constatat că nu poate fi reţinută neexecutarea obligaţiilor contractuale de către pârâta S.C. A. S.R.L., întrucât, cel puţin parţial, această neexecutare a fost determinată de neexecutarea obligaţiilor contractuale de către reclamant însuşi, obligaţii constând în asigurarea accesului direct de la terenul principal la reţeaua de drumuri naţionale, cu suprafaţa drumului corespunzătoare pentru transportul cu autovehicule de orice tip, conform punctului 5.2.1 din contract, şi asigurarea unui drum de acces pietruit pe durata realizării investiţiei - construcţiei.

Totuşi, observând considerentele propriu-zise care au stat la baza deciziei atacate, este de reţinut că instanţa de apel nu a mai reţinut acest argument al primei instanţe de fond în analiza neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale de către debitoarea pârâtă, care să atragă rezoluţiunea contractului.

Ca atare, nu se poate reţine vreo nelegalitate a deciziei atacate sub acest aspect.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se susţine că în mod greşit a interpretat instanţa de apel că prima instanţă nu era obligată să se pronunţe faţă de toate părţile care au stat în judecată, este de reţinut că acest motiv vizează nemenţionarea în dispozitivul sentinţei şi a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş, care a fost introdus în judecată prin precizarea cererii de chemare în judecată prin adăugarea capătului de cerere privind anularea înscrierii dreptului de ipotecă, respectiv radierea sarcinilor notate în CF nr. x Caransebeş, şi anume actul nr. x/24.06.2015 - act administrativ nr. x/23.06.2015 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş şi Actul nr. x/16.09.2016 - act administrativ nr. x/16.09.2016 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş.

Potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ. "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia."

În speţă recurenţii reclamanţi nu au arătat în ce constă, legat de acest aspect, vătămarea lor care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea sentinţei.

Singura parte vătămată pentru neincluderea în dispozitivul sentinţei ar fi putut fi doar Ministerul Finanţelor Publice şi doar dacă nu i s-ar fi comunicat hotărârea pentru a declara apel. Or, această parte nu a invocat vreo vătămare în acest sens.

Aceeaşi este situaţia şi cu privire la eventuala citare în mod legal a pârâtei A. S.R.L. în faţa primei instanţe, despre care recurenţii au afirmat că nu cunosc dacă aceasta s-a întâmplat.

Recurenţii pârâţi au mai susţinut că prima instanţă nu s-ar fi pronunţat cu privire la capătul de cerere cu care a fost învestită prin precizarea la cererea de chemare în judecată.

Sub acest aspect este de reţinut că acest capăt de cerere avea ca obiect anularea înscrierii dreptului de ipotecă, respectiv radierea sarcinilor notate în CF nr. x Caransebeş, şi anume actul nr. x/24.06.2015 - act administrativ nr. x/23.06.2015 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş şi Actul nr. x/16.09.2016 - act administrativ nr. x/16.09.2016 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caras-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş.

Aşa cum rezultă chiar din finalul motivelor de recurs acest capăt de cerere era subsecvent primelor două capete de cerere, ce aveau ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, încheiat între reclamantul Municipiul Caransebeş prin Consiliul Local al municipiului Caransebeş şi S.C. A. S.R.L., precum şi a Actului adiţional nr. x/24.02.2015, şi revenirea la situaţia anterioară, anume înscrierea în proprietatea reclamantului a terenului cu nr. cadastral x, nr. top. x Arabil la Cărbunari şi Ţigăneşti, în suprafaţă de 125.200 mp, provenit din CF nr. x Caransebeş, ca urmare a dezmembrării terenului cu nr. cadastral x, în baza Actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/27.02.2013.

Atâta timp cât capătul de cerere principal privind rezoluţiunea contractului a fost constatat neîntemeiat, nu s-a mai impus analiza celorlalte capete de cerere care erau dependente de admiterea primului capăt de cerere.

În consecinţă, este nefondat şi acest motiv de recurs, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de recurs recurentul a mai susţinut şi că instanţa de apel nu a analizat aceste aspecte.

Această susţinere este nefondată, având în vedere că instanţa de apel a motivat în mod expres de ce a considerat nefondată critica din apel legată de faptul că prima instanţă nu s-ar pronunţat fi faţă de toate părţile care au stat în judecată, anume faţă de Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş, parte chemată în judecată prin precizare de acţiune, pretins viciu al hotărârii care ar fi dus la trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că "Ministerul Finanţelor Publice a fost citat în cauză, cum rezultă din dovada aflată la fila x dpi, acest pârât dobândind termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C. proc. civ..", iar solicitarea de a se trimite cauza spre rejudecare pe motivul că prima instanţă de fond nu s-ar pronunţat fi faţă de toate părţile care au stat în judecată "nu poate fi primită, neîncadrându-se în prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care permit trimiterea spre rejudecare a cauzei în ipoteza în care instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată."

De asemenea, instanţa de apel a motivat în mod expres de ce a considerat nefondată critica din apel legată de faptul că prima instanţă nu s-ar pronunţat distinct asupra cererii precizatoare formulată faţă de Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, instanţa a reţinut următoarele:

"(…) cererea precizatoare formulată faţă de Ministerul Finanţelor Publice are ca obiect anularea înscrierii în cartea funciară a dreptului de ipotecă înscris în favoarea acestui pârât, ca urmare a admiterii cererii de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare şi revenire la situaţia anterioară.

Această cerere precizatoare având caracter accesoriu, întrucât soluţionarea sa depinde de soluţia dată cererii principale de rezoluţiune a contractului, nesoluţionarea acestei cereri ar fi reprezentat o necercetare a fondului doar în situaţia în care se admitea cererea principală. Respingându-se cererea principală de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare, nepronunţarea distinctă asupra cererii accesorii nu mai poarte genera trimiterea cauzei spre rejudecare.

Anularea sau schimbarea hotărârii primei instanţe pentru acest considerent se va putea dispune doar în situaţia în care în apel s-ar constata că se impune admiterea cererii principale privind rezoluţiunea."

În consecinţă, contrar susţinerilor recurenţilor, nu se poate reţine nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi art. 425 C. proc. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 C. proc. civ.)

În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor că nu ar fi corectă constatarea instanţei de apel potrivit căreia pârâta A. S.R.L. ar fi probat respectarea obligaţiilor contractuale, este de reţinut că prin aceasta recurenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a interpretat şi a evaluat probele administrate în cauză pentru a ajunge la concluzia că nu s-a dovedit o neexecutare culpabilă din partea debitoarei pârâte, aspect ce ţine de temeinicia hotărârii iar nu de nelegalitatea acesteia. De altfel, recurenţii pârâţi nu au arătat ce dispoziţii legale ar fi încălcat instanţa de apel când a apreciat valoarea probatorie a probelor administrate în cauză, în temeiul prevederilor art. 264 C. proc. civ., pentru ca aceste critici din recurs să poată fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prin care se susţine că în cauză erau îndeplinite condiţiile pentru a se dispune rezoluţiunea contratului, sunt de reţinut următoarele.

În prealabil, este de observat că recurenţii au reluat în cadrul acestui motiv de recurs criticile formulate în apel.

Astfel, recurenţii au susţinut că pârâta nu ar fi respectat clauzele din contract prin care se obliga să procedeze la demararea investiţiei în termen de un an de la semnarea acestuia, iar în termen de doi ani urma să definitiveze investiţia, şi că pârâta a fost notificată cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale, fiind invitată la rezolvarea pe cale amiabilă a situaţiei litigioase.

De asemenea, au mai susţinut că, potrivit clauzelor contractuale, neînceperea investiţiei în termen de 1 an de la data încheierii contractului sau nerealizarea acesteia în termen de 2 ani, atrage după sine rezoluţiunea de drept în 30 de zile a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, după o notificare prealabilă adresată investitorului. Mai mult, pârâta nu a dat curs invitaţiei la rezolvarea situaţiei pe cale amiabilă.

Or, instanţa de apel a apreciat că reclamanţii se întemeiază pe faptul că pârâta ar fi de drept în întârziere, în condiţiile art. 1523 alin. (1) C. civ. întrucât în contract s-a stipulat un pact comisoriu potrivit căruia rezoluţiunea are loc fără punerea în întârziere dar şi pentru faptul că părţile au convenit un termen a cărui împlinire face ca debitorul să fie de drept în întârziere.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că pactul comisoriu şi termenul incident în cauză ar putea fi doar cel prevăzut de clauza de la art. 7.2.4 din contract, potrivit căreia "nefinalizarea investiţiei în termen de un an de la data obţinerii autorizaţiei de construire şi neînceperea producţiei în termen de doi ani, duce la rezoluţionarea de drept a contractului in termen de 30 zile, după notificarea prealabilă adresată investitorului de către Consiliul Local al mun. Caransebeş, fără obligaţia vânzătorului de a restitui preţul încasat până la momentul rezilierii".

Interpretând această clauză, instanţa de apel a ajuns la concluzia că termenul stabilit pentru executarea obligaţiei cumpărătorului, termen a cărui împlinire face ca debitorul să fie de drept în întârziere, nu curge de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.2013, contrar susţinerilor recurenţilor, ci de la data obţinerii autorizaţiei de construire. Astfel, "având în vedere modul de redactare a clauzei menţionate, în lipsa unor precizări contrare, atât termenul de un an pentru finalizarea investiţiei cât şi termenul de doi ani pentru începerea producţiei curg de la data obţinerii autorizaţiei de construire. Ca atare, în cauză nu sunt incidente disp. art. 1523 C. civ., debitorul nefiind de drept în întârziere aşa cum invocă apelanţii."

De asemenea, interpretând probele administrate în cauză instanţa de apel a ajuns la concluzia că "singura notificare dovedită în cauză este cea nr. 7650/24.03.2014, f 21, prin care reclamanţii învederează pârâtei că neachitarea preţului atrage rezoluţiunea contractului potrivit art. 7.2.1 lit. a) din contract, existând posibilitatea încheierii unui act adiţional în acest sens, act care a fost şi încheiat. Împrejurarea că în cuprinsul acestei notificări reclamanţii au menţionat atât obligaţia pârâtei de achitare a preţului contractului cât şi pe cea de ridicare a unei fabrici, nu valorează notificare aptă să pună în întârziere debitorul conform art. 1522 C. civ. cu privire la obligaţia de realizare a investiţiei, întrucât în cuprinsul acestei notificări se solicită doar executarea obligaţiei de plată a preţului, pentru a nu opera rezoluţiunea, cu menţionarea expresă a art. 7.2.1 lit. a) din contract, nu şi a art. 7.2.4.

Prin urmare, nefiind împlinit termenul instituit în pactul comisoriu, pentru a considera debitorul de drept în întârziere, în cauză a operat punerea în întârziere a acestuia prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 10.10.2017."

Ca atare, din considerentele deciziei atacate reiese că instanţa de apel a ajuns la concluzia dovedirii unei alte situaţii de fapt decât cea susţinută de către recurenţi, care, raportată la temeiurile de drept invocate în cauză, a dus la constatarea neîndeplinirii condiţiilor pentru a se dispune rezoluţiune judiciară a contractului.

Deşi au enumerat în cadrul recursului mai multe articole din C. civ. incidente problemei de drept în cauză, recurenţii reclamanţi nu au arătat concret de ce consideră că aceste norme de drept ar fi fost interpretate greşit de către instanţa de apel, astfel că instanţa de recurs nu este în măsură să analizeze legalitatea hotărârii atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Municipiul Caransebeş prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Caransebeş împotriva deciziei nr. 223 din data de 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2021.