Revendication action barred by res judicata; appeal rejected as unfounded, prior dismissal upheld

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 08.12.2017, reclamanta CNCF CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Timişoara, prin Primar, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa:

- să constate dobândirea dreptului său de proprietate asupra construcţiilor care s-au edificat cu acordul paratei pe terenul pus la dispoziţie de aceasta in baza deciziunii nr. 9903/1946, in scopul realizării unei baze sportive pentru activităţi sportive (teren handbal, volei, arena, popicărie, etc.) si agrement (cantina sportiva, ştrand), dar cu mijloacele materiale proprii, obţinând in acest sens autorizaţii de construcţii, fiind înregistrate ca mijloace fixe care fac parte din capitalul social al societăţii si achitând taxe si impozite in acest sens.

- rectificarea cărţilor funciare nr. x nr. top x, CF nr. x nr. top x, CF nr. x si CF x nr. top x si intabularea construcţiilor in CF nr. x nr. top x, CF nr. x nr. top x, CF nr. x si CF x nr. top x, recunoaşterea dreptului de superficie asupra terenului de sub construcţii pe durata de existentă a acestora, şi înscrierea acestor drepturi în cartea funciară.

La data de 18.05.2018, reclamanta a depus modificare de acţiune prin care a indicat faptul ca obiectul cererii de chemare in judecata este reprezentat de cerere în revendicare imobiliară, în temeiul art. 563 şi 566 C. civ., a construcţiilor care s-au edificat cu acordul paratei, Primăria Municipiului Timişoara, pe terenul pus la dispoziţie de aceasta in baza deciziunii nr. 9903/1946, in scopul realizării unei baze sportive pentru activităţi sportive (teren handbal, volei, arena, popicărie, etc.) si agrement (cantina sportiva, ştrand), dar cu mijloacele materiale proprii, obţinând in acest sens autorizaţii de construcţii, fiind înregistrate ca mijloace fixe care fac parte din capitalul social al societăţii si achitând taxe si impozite in acest sens.

De asemenea, a solicitat, in temeiul art. 861 alin. (3) C. civ., stabilirea unui drept de folosinţă a terenurilor pe care sunt edificate construcţiile a căror revendicare a solicitat-o şi, în temeiul art. 907 C. civ., rectificarea cărţilor funciare nr. x nr. top x, CF nr x nr. top x, CF nr. x nr. top x si CF x nr. top x şi întabularea construcţiilor în CF.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Timişoara:

Prin sentinţa civilă nr. 7492 din 18 iulie 2018, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş:

Prin sentinţa civilă nr. 1386 din 24 octombrie 2018 Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Timişoara. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Timişoara în vederea soluţionării conflictului.

4. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Timişoara:

Prin sentinţa civilă nr. 378 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Timiş.

5. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş:

Prin sentinţa civilă nr. 556 din 10 aprilie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.

A respins acţiunea formulată de către reclamanta C.N.C.F. C.F.R. S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Timişoara, având ca obiect - acţiune în constatare.

6. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara:

Prin decizia nr. 237 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamanta apelantă CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 556/10.04.2019 a Tribunalului Timiş.

7. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs reclamanta CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timisoara, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

În cuprinsul cererii de recurs au fost preluate ca atare concluziile scrise depuse de parte în faţa instanţei de apel, prin care se arată că în cauză nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat, neexistând triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. Dosarul nr. x/2018 privea o acţiune în constatare, iar prezentul dosar are ca obiect acţiune în revendicare.

Se arată că în prezenta cauză aceasta are calitate de reclamantă, în timp ce în dosarul nr. x/2018 a avut calitate de intervenient în nume propriu. În continuare este redată situaţia de fapt, considerentele pentru care se impune admiterea acţiunii.

Astfel prin această acţiune se revendică imobilele edificate de către societatea reclamantă - cu acordul pârâtei, pe terenul pus la dispoziţie de către aceasta în baza deciziunii nr. 9903/1946, în scopul realizării unei baze sportive pentru activităţi sportive (teren handbal, volei, arena, popicărie etc) şi agrement (cantină sportiva, ştrand), dar cu mijloace materiale proprii, obţinând în acest sens autorizaţii de construcţii, fiind înregistrate ca mijloace fixe care fac parte din capitalul social al societăţii şi achitând taxe si impozite în acest sens.

În contextul acţiunii în revendicare imobiliare, problema dreptului de proprietate presupune si lămurirea accepţiilor termenului de titlu. Societatea reclamantă urmăreşte să probeze un anumit mod de dobândire (edificare a acestor construcţii din resurse proprii) a dreptului de proprietate, care operează în favoarea reclamantei prin intermediul modului de dobândire, adică a unui act juridic sau fapt juridic, respectiv documentele depuse care dovedesc investiţiile efectuate, raportat si la noul document identificat în arhiva societăţii reclamante, acea autorizaţie de construcţie 277/S/din 1969, care dovedeşte că toate mijloacele fixe ale Complexul cultural sportiv CFR se găsesc în evidenta mijloacelor fixe ale Dir.reg. CRFr-Serv. Ad-tiv. Pârâta dovedeşte astfel, prin propriul înscris menţionat în documentaţia de autorizare că în anul 1969 solicită cu actul x din 18.08. tuturor proprietarilor de imobile si terenuri, construirea acelui gard de 150 mp, urmare a existentei documentare a 700 de ani oraşului Timişoara.

Raportat la data dării în folosinţă a mijloacelor fixe, respectiv pentru clădire cantină regionala, nr. inventar P1003.02 anul 1940, vestiare sport cantina regională, nr. inventar x, anul 1959, teren volei cantina regională, nr. inventar x, anul 1947, teren handbal clădire regional, nr. inventar x, anul 1958, împrejmuire cantina regional, nr. inventar x, anul 1940, împrejmuire cantina regional, nr. inventar x, anul 1947 dovedeşte că la data emiterii autorizaţiei de construcţie nr. x/1969 toate mijloacele fixe erau construite, acesta fiind si motivul emiterii acelui act din partea pârâtei nr. x din 18.08. care cere tuturor proprietarilor de imobile si terenuri construirea acelui nou gard împrejmuitor.

Mai mult din documentele depuse, memoriile tehnice ce regăsesc în posesia apelantei din care rezulta edificarea acelor construcţii sunt documente necesare emiterii autorizaţiilor emise de pârâtă pentru realizarea Complexul cultural sportiv CFR ce se găseşte în evidenta mijloacelor fixe ale Dir.reg. CRFr-Serv. Ad-tiv., aşa cum se numea la vremea respectivă.

Învederează că duelul judiciar îl obligă pe judecător să analizeze temeinic toate documentele prezentate atât din perspectiva principiilor si normelor juridice aplicabile, cât si aceea a exigentelor logicii juridice. Dovezile prezentate, precum şi raţionamentele expuse conduc, în opinia recurentei, la concluzia certă precum că aceste construcţii au fost edificate de către societatea recurentă, pe terenul pus la dispoziţie de către pârâtă. Pe acest teren situat în b-dul A., nr. 1-3, cât şi pe suprafaţa terenului de sport - Stadion CFR Timişoara- str. x 2 (Dunărea Veche) pârâta a acordat prin Deciziunea nr. 9903/1949 (anexa 1), spre folosinţa salariaţilor Regionalei CF Timişoara terenul pentru activităţi sportive (teren fotbal, handbal, volei, arena popicarie, etc) şi agrement (cantina sportiva, ştrand), Regionala CF Timişoara edificând construcţiile strict necesare desfăşurării acestor activităţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timisoara împotriva deciziei nr. 237 din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

A fixat termen de judecată la data de 16 martie 2021, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timisoara împotriva deciziei nr. 237 din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin cererea de recurs reclamanta învederează că în mod greşit instanţa de apel, validând sub acest aspect raţionamentul primei instanţe, a reţinut că în prezenta pricină se impune autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi - de părţi, de cauză şi de obiect, critică care se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se arată că dosarul nr. x/2018 privea o acţiune în constatare, iar prezentul dosar are ca obiect acţiune în revendicare. În prezenta cauză aceasta are calitate de reclamantă, în timp ce în dosarul nr. x/2018 a avut calitate de intervenient în nume propriu.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor litigii, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste dispoziţii legale dau expresie efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză, cu alte cuvinte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuţie aceeaşi pretenţie, pe care să o opună aceleiaşi părţi şi invocând acelaşi temei juridic.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că principiul autorităţii de lucru judecat asigură imutabilitatea statuărilor jurisdicţionale, stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice, parte importantă a preeminenţei dreptului într-o societate democratică şi a dreptului la un proces echitabil, prin aceea că, o chestiune litigioasă, odată tranşată de către o instanţă nu mai poate fi readusă în faţa instanţei, iar soluţia pronunţată nu mai poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară a altei instanţe.

Principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Pornind de la argumentele subsumate acestei critici, care se limitează la a evidenţia lipsa identităţii de obiect şi părţi între pricina de faţă şi cea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 7233/22.04.2010 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia civilă nr. 753/A/26.10.2011 a Tribunalului Timiş şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 7/14.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte reţine că noţiunea de obiect presupune reclamarea aceluiaşi beneficiu juridic, identic cu cel dedus judecăţii anterior, invocarea aceleiaşi pretenţii, cu referire nu numai la obiectul material, ci şi la dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia.

Astfel, pentru a se stabili existenţa identităţii de obiect, trebuie analizat comparativ acest element al cererii de chemare în judecată cu ceea ce a stabilit instanţa anterior.

Înalta Curte reţine că în speţa pendinte s-a constatat existenţa autorităţii de lucru judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 7233/22.04.2010 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia civilă nr. 753/A/26.10.2011 a Tribunalului Timiş şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 7/14.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Prin aceste hotărâri s-a reţinut că reclamanta din prezentul dosar, CNCF CFR S.A. a formulat cerere de intervenţie în nume propriu în dosarul aflat pe rolul instanţei având ca părţi iniţiale pe reclamanta Clubul Sportiv Banatul Timişoara, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Timişoara, prin care intervenienta a solicitat constatarea unui drept de proprietate asupra construcţiilor cu nr. top. x - 9515, evidenţiate în proprietatea statului, la acea dată în CF x Timişoara. Intervenienta şi-a motivat cererea prin faptul edificării acelor construcţii.

Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timişoara, să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor înscrise în cărţile funciare nr. x nr. top. x, CF nr. x cu nr. top. x, CF x şi CF x nr. top. x, care s-au edificat cu acordul pârâtei pe terenul pus la dispoziţie de aceasta în baza deciziunii nr. 9903/1946, în scopul realizării unei baze sportive pentru activităţi sportive (teren handbal, volei, arena, popicărie etc) şi agrement (cantină sportivă şi ştrand), dar cu mijloace materiale proprii, obţinând în acest sens autorizaţii de construcţii, fiind înregistrate ca mijloace fixe care fac parte din capitalul social al societăţii şi achitând taxe şi impozite în acest sens. Ulterior, la data de 18.05.2018 reclamanta a depus o modificare de acţiune prin care a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este revendicare imobiliară construcţiilor mai sus identificate, invocând dispoziţiile art. 563 şi 566 C. civ.

Se constată că în cauza de faţă, reclamanta - intervenientă în interes propriu în dosarul nr. x/2008 - urmăreşte valorificarea unui drept de proprietate asupra aceluiaşi imobil în privinţa căruia a exercitat/formulat cererea de intervenţie în interes propriu din dosarul nr. x/2008.

Astfel cum s-a arătat, în sfera noţiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include atât obiectul material, cât şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material, în cazul de faţă dreptul de proprietate.

Pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în acelaşi mod, ci este suficient ca scopul final urmărit de reclamant să fie acelaşi în amele acţiuni.

În ce priveşte condiţia identităţii de părţi, contrar celor susţinute de către recurentă, împrejurarea că în primul litigiu aceasta a avut calitatea de intervenientă în interes propriu iar în cauza pendinte are calitatea de reclamantă este lipsită de relevanţă din perspectiva identităţii de părţi la care se referă dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care recurenta a deţinut calitatea de parte în litigiul anterior, şi-a apărat drepturile, astfel că hotărârea pronunţată, ce conţine dezlegarea problemei litigioase, îi este opozabilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză, reţinând că în demersul judiciar precedent s-a constatat în mod irevocabil că reclamanta din prezentul dosar nu a făcut dovada calităţii de proprietar al construcţiilor revendicate, iar în situaţia unei acţiuni în revendicare (cum este cea din prezentul dosar), una dintre condiţiile de admisibilitate este ca reclamantul să facă dovada calităţii de proprietar al bunului revendicat.

Înalta Curte reţine în acest sens că principiul autorităţii de lucru judecat, căruia în mod corect i s-a dat eficienţă de către instanţele anterioare, interzice readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora.

Astfel, în mod întemeiat instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 7233/22.04.2010 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia civilă nr. 753/A/26.10.2011 a Tribunalului Timiş şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 7/14.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a constatat în mod irevocabil într-un litigiu purtat între aceleaşi părţi, cu nuanţa că în litigiul precedent pârât era Consiliul Local al Municipiului Timişoara prin primar, în vreme ce în litigiul pendinte pârâtă este Primăria Municipiului Timişoara prin primar, că intervenienta din acel dosar, reclamantă în dosarul de faţă, nu a făcut dovada existenţei unei convenţii dintre aceasta şi proprietarul terenului privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe teren, iar această chestiune nu poate forma obiectul unei noi judecăţi, în raport de exigenţele art. 431 C. proc. civ., şi de împrejurarea că acţiunea pedinte (intitulată revendicare) tinde la aceeaşi finalitate, anume aceea de a se statua cu privire la dobândirea de către CNCF CFR S.A. a dreptului de proprietate asupra aceloraşi construcţii.

Aşa fiind, pentru considerentele de drept şi de fapt arătate şi care fac inutilă analizarea celorlalte critici relative la fondul pretenţiei invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele de fond au reţinut incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timisoara împotriva deciziei nr. 237 din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2021.