Territorial Competence for Real Estate Execution: Application of 1865 Code When Proceeds Predated 2013 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, la data de 01.07.2020, sub nr. x/2020, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat, la cererea creditoarei B. S.A., încuviinţarea executării silite imobiliare asupra bunurilor imobile situate pe raza Curţii de Apel Iaşi, proprietatea debitoarei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în baza titlului executoriu reprezentant de sentinţa comercială nr. 29 din 11.02.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. x/2009, irevocabilă prin decizia nr. 2956/28.09.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 3711 alin. (3) şi 3731, 3733 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 5097 din 9 iulie 2020, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, a reţinut aplicabilitatea prevederilor din Legea nr. 134/2010 şi că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

La rândul său, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, prin încheierea din 21 iulie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită în favoarea Judecătoriei Iaşi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul instanţei supreme pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

La pronunţarea soluţiei, instanţa a constatat că cererea de încuviinţare a executării silite a vizat bunuri imobile ale debitorului situate în circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, fiind aplicabile, în determinarea competenţei, prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, care stabilesc: "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite revine Judecătoriei Iaşi, pentru considerentele ce succed:

Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă cererea creditoarei B. S.A. de încuviinţare a executării silite imobiliare asupra bunurilor imobile ale debitoarei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, situate în raza Curţii de Apel Iaşi, în baza titlului executoriu reprezentant de sentinţa comercială nr. 29 din 11.02.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. x/2009, irevocabilă prin decizia nr. 2956/28.09.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Este de observat faptul că, prin această cerere, se continuă executarea silită începută în dosarul de executare nr. 118/2011 al B.E.J. C., în cadrul căruia creditoarea a solicitat încuviinţarea executării silite în toate formele de executare.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, care a avut loc la 15 februarie 2013.

În raport de norma legală evocată, Înalta Curte reţine că, în speţă, determinarea competenţei în soluţionarea încuviinţării executării silite se va face în raport de prevederile C. proc. civ. de la 1865, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, având în vedere data la care a fost înregistrată pe rolul biroului executorului judecătoresc prima cerere de executare silită, respectiv 4 aprilie 2011.

Potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar conform alin. (3) "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Din conţinutul acestor dispoziţii, rezultă că locul executării este criteriul stabilit în determinarea instanţei de executare ca instanţă căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării, iar acest criteriu are în vedere locul unde se realizează, în mod efectiv, executarea.

În procedura executării silite imobiliare, conform art. 373 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, locul executării este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, iar, în speţă, a fost indicat de către creditoare locul unde se află bunurile debitorului asupra cărora se va face executarea silită, respectiv în judeţul Iaşi, astfel că Judecătoria Iaşi este instanţa de executare şi, implicit, instanţa căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2021.