Delictual liability claim for illegal payments: start of limitation period at actual knowledge of damage and liable party vs. Court of Accounts decision.

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la 18 martie 2019, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat bugetului judeţean, prin efectuarea plăţii nelegale în vederea finanţării unei acţiuni sportive către Club Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa, pentru participarea şi sprijinirea sportivilor în competiţii naţionale şi internaţionale, în baza Hotărârilor Consiliului Judeţean nr. 47/2013 şi nr. 397/2013; obligarea pârâtului la plata sumei de 969.286,84 RON, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat bugetului judeţean prin efectuarea plăţilor nelegale către S.C. B. S.R.L., pentru furnizarea răsadurilor necesare derulării programului "Consumăm produse româneşti", în baza Acordului de furnizare produse nr. 9257/2011 încheiat de părţi.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi următ. C. proc. civ.

2. Apărările formulate la fond

Prin întâmpinarea depusă la 24 iunie 2019, pârâtul A. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, susţinând că aceasta este circumscrisă art. 16 din Legea nr. 554/2004; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport de dispoziţiile art. 2517, art. 2523 şi art. 2528 C. civ. şi de data emiterii Hotărârilor Consiliului Judeţean, respectiv 13 august 2015.

3. Hotărârea Tribunalului Constanţa

Prin sentinţa nr. 2793 din 11 noiembrie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

4. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa

Prin decizia nr. 59 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa împotriva sentinţei nr. 2793 din 11 noiembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.

5. Recursul

Împotriva deciziei nr. 59 din 3 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, în termenul legal, solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecarea fondului acesteia.

În motivarea cererii de recurs, reclamanţii au susţinut că în mod greşit instanţa de apel s-a prevalat de decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a stabili momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi al momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă.

Prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că actul de control al Camerei de Conturi nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă. Însă, acest aspect nu înlătură posibilitatea ca începutul termenului de prescripţie să se situeze la un moment ulterior actului de control, cum este cazul în speţă. Aprecierea momentului de începere a prescripţiei se face de la caz la caz, pe baza probatoriului administrat, ţinându-se cont de circumstanţele cauzei.

Determinant pentru începutul curgerii prescripţiei este nu doar momentul naşterii dreptului material la acţiune, ci momentul la care acesta a fost cunoscut de creditorul ori titularul dreptului. Potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., în ceea ce priveşte repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, momentul naşterii dreptului material la acţiune a fost cunoscut de titular la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de producerea acesteia.

Recurenţii au menţionat că momentul la care au cunoscut atât paguba, cât şi persoana care a cauzat-o este cel al rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată contestaţia pe care au formulat-o împotriva deciziei nr. 38/2015 a Curţii de Conturi Constanţa, respectiv la 6 noiembrie 2017, când a fost pronunţată decizia nr. 1028 de către Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2016.

Anterior pronunţării acestei decizii, recurenţii nu aveau certitudinea existenţei pagubei reţinute de auditorii Curţii de Conturi Constanţa. Or, dispoziţiile art. 1532 C. civ. reglementează, că şi condiţie premisă a reparării prejudiciului, caracterul cert al acestuia. Întinderea prejudiciului nu putea fi stabilită de recurenţi decât după constatarea existenţei certe a pagubei, respectiv 6 noiembrie 2017, acesta fiind momentul începerii prescripţiei extinctive.

Recurenţii au menţionat că nu susţin punctul de vedere al instanţei de apel, conform căruia termenul de prescripţie extinctivă a început să curgă anterior actului de control, urmare faptului că data la care fiecare angajament legal a fost înregistrat reprezintă data la care aceştia au luat cunoştinţă de existenţa pagubei.

În drept, motivele de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 17 iulie 2020, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia completului din 27 iulie 2020, constatându-se că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatului, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la primire, conform dispoziţiilor art. 490 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 494 C. proc. civ.

7. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

La 4 august 2020, intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi nu au depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 27 ianuarie 2021, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 18 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, conform art. 490 alin. (1) coroborat cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

Examinând recursul reclamanţilor Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs deduse judecăţii, recurenţii au susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a stabilit că momentul curgerii termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune a început să curgă anterior deciziei nr. 38/2015 emise de Camera de Conturi Constanţa. Raportându-se eronat la considerentele deciziei nr. 19/2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa de apel a stabilit că ceea ce este determinant pentru începutul curgerii prescripţiei este atât momentul naşterii dreptului material la acţiune, cât şi momentul la care acesta a fost cunoscut creditorului ori titularului dreptului.

Recurenţii au afirmat că data la care au cunoscut paguba şi persoana care a cauzat-o este cea a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată contestaţia pe care au formulat-o împotriva deciziei nr. 38/2015 a Camerei de Conturi Constanţa, respectiv la 6 noiembrie 2017, când a fost pronunţată decizia nr. 1028 de către Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2016. Aceasta întrucât, anterior pronunţării acestei decizii, recurenţii nu aveau certitudinea existenţei pagubei reţinute de auditorii Camerei de Conturi Constanţa.

Criticile, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În cauza pendinte, se pune problema reparării patrimoniale a prejudiciului material adus bugetului judeţean Constanţa, respectiv a obligării intimatului la plata unor sume pe care acesta le-a achitat către Clubul Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa şi S.C. B. S.R.L., în baza unor hotărâri ale Consiliului Judeţean, în perioada în care a ocupat funcţia de preşedinte în cadrul acestei instituţii.

În raport de solicitările formulate prin acţiunea dedusă judecăţii, se constată că dreptul valorificat prin intermediul acesteia izvorăşte din răspunderea civilă delictuală, fiind supus prescripţiei extinctive.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2517 C. civ., "Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen." Art. 2523 din acelaşi act normativ stipulează că "Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

Conform art. 2528 alin. (1) C. civ., "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea."

Art. 2501 alin. (1) din acelaşi cod prevede că "Drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel", iar, conform art. 2503 alin. (1), "Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel."

Înalta Curte constată că, pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detaşat momentul începerii curgerii prescripţiei de momentul naşterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită şi, implicit, al naşterii dreptului la acţiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui răspunzător de repararea lui, stabilind că prescripţia începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de producerea acesteia.

Prin instituirea momentului obiectiv de începere a termenului de prescripţie, legiuitorul a asigurat armonizarea necesităţii ocrotirii efective a victimei faptei ilicite cu cea a asigurării finalităţii practice a prescripţiei extinctive. Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripţia a fost fondat şi pe culpa prezumată a victimei, de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi a celui chemat să răspundă de ea. În acest fel, titularul dreptului la acţiune, căruia i s-a cauzat un prejudiciu, este îndemnat să stăruie în aflarea elementelor care să îi permită promovarea acţiunii în răspundere civilă delictuală.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală - care presupune întrunirea cumulativă a condiţiilor referitoare la existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu - se constată că recurenţii au cunoscut momentul producerii pagubei şi a persoanei care răspunde de cauzarea acesteia la un moment anterior celui invocat prin cererea de recurs (data pronunţării deciziei nr. 1028 de către Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2016, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 38/2015 a Curţii de Conturi Constanţa).

Referitor la suma de 969.286,84 RON, se constată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, pe baza înscrisurilor depuse în susţinerea cererii de chemare în judecată, că aceasta rezidă din Acordul cadru de furnizare de produse nr. 9257/16.05.2011 şi din cele şapte contracte subsecvente încheiate în baza acestuia între Consiliul Judeţean Constanţa şi S.C. B. S.R.L., având ca obiect furnizarea unor răsaduri de tomate, suma fiind plătită de intimatul-pârât în perioada octombrie 2011 - noiembrie 2012.

Suma de 400.000 RON, atribuită Clubului Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa, în baza Hotărârilor Consiliului Judeţean Constanţa nr. 397/27.11.2013 şi nr. 47/12.03.2013, a fost plătită la 25 februarie 2014.

Astfel, faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, existenţa prejudiciului şi a persoanei care răspunde de acesta au fost cunoscute de recurenţi la data efectuării plăţilor de către intimatul-pârât, în baza contractelor menţionate, acesta fiind şi momentul în care s-a născut raportul juridic obligaţional, ce presupune dreptul recurenţilor prejudiciaţi şi îndatorirea corelativă la reparaţie a intimatului.

Relevante în acest sens sunt considerentele deciziei nr. 19/2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut că, (pct. 60) "Izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată"; (pct. 63) "Cum actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu se încadrează în cele trei cazuri expres reglementate de lege, acesta nu poate marca începutul unui (nou) termen de prescripţie"; (pct. 64) "A susţine că momentul curgerii termenului de prescripţie este cel al datei la care a fost emis actul de control de către Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control ar însemna a se lăsa lipsită de eficienţă însăşi instituţia prescripţiei, care sancţionează pasivitatea în exerciţiul dreptului subiectiv, o pasivitate care nu poate fi justificată de entitatea controlată pe necunoaşterea şi neaplicarea dispoziţiilor legale."

Contrar susţinerilor recurenţilor, această decizie, deşi se referă la o altă problemă de drept decât cea din prezentul dosar (începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului), este relevantă din perspectiva raţionamentului care a stat la baza acesteia, care este aplicabil, pentru identitate de raţiune, şi în cauza pendinte.

Astfel, actul de control efectuat de Curtea de Conturi şi verificările care au urmat acestui act de control sunt lipsite de relevanţă din perspectiva instituţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la caracterul datorat sau nedatorat al unor plăţi, se impunea ca recurenţii, în momentul în care au efectuat plăţile contestate, să cunoască dacă acele contracte în baza cărora se efectuau plăţile erau semnate doar de pârât, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, fără viza compartimentelor de specialitate şi fără viza pentru control preventiv.

Dacă s-ar accepta ipoteza susţinută de recurenţii reclamanţi, în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care decizia Curţii de Conturi a rămas definitivă, ar însemna să se admită că, deşi partea a pierdut dreptul la acţiune deoarece nu a acţionat în termenul prevăzut de lege pentru repararea prejudiciului de la data la care trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, intervenirea unor împrejurări extrinseci raporturilor dintre părţi, cum este decizia Curţii de Conturi, să îi dea acesteia posibilitatea de a repune în discuţie dreptul la acţiune, stins ca urmare a neexercitării acestuia în termenul prevăzut de lege.

Cu alte cuvinte, a valida opinia recurenţilor reclamanţi înseamnă a admite că propria culpă pe care aceştia o invocă, respectiv că nu au cunoscut pretinsul prejudiciu înainte ca un terţ să facă constatări asupra acestui aspect, este exoneratoare, în sensul că face ca termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune să nu se fi împlinit. Aceasta opinie nu poate fi reţinută, deoarece nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria sa culpă pentru a valorifica un drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, soluţia instanţei de apel este legală, nefiind întrunite cerinţele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa împotriva deciziei nr. 59 din 3 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa împotriva deciziei nr. 59 din 3 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2021.