Sale contract upheld; land object sufficiently identified despite alleged parcel overlap; annulment claim rejected.

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la 14.12.2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.07.2017 de D. şi Asociaţii şi să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale:

Prin sentinţa civilă nr. 238 din 19 februarie 2018, Judecătoria Bolintin Vale a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Giurgiu:

Prin sentinţa civilă nr. 147 din 26 septembrie 2018, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a respins acţiunea formulată de A. şi a obligat reclamantul să plătească S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar E.. suma de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1898 A din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 147/26.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., prin care solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea cererii de recurs arată că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, nesocotind caracterul legal şi valabil doveditor al adresei nr. x/16 aprilie 2018 emisă de OCPI Giurgiu, autoritatea competentă în materie de cadastru şi publicitate imobiliară şi a cărei evidenţă este imperativă în privinţa vânzării de imobile.

S-a apreciat în mod greşit că obiectul contractului de vânzare a cărei constatare a nulităţii absolute a solicitat-o ar fi determinat şi că adresa OCPI nr. x/16.04.2018 nu ar înlătura prezumţia de legalitate a acestui contract. Or, adresa este emisă de o autoritate a statului, astfel că este prezumată ca fiind legală. Suprapunerea menţionată înlătură cerinţa de bun determinat, ceea ce în mod evident determină nulitatea contractului. De asemenea, încălcarea cerinţelor legale a determinat şi un preţ neserios, derizoriu al terenului vândut.

Mai arată că instanţa de fond, în acelaşi complet, s-a pronunţat şi în dosarul nr. x/2009 având ca obiect falimentul S.C. C. S.R.L., ce a fost strămutat ulterior la Tribunalul Buzău. Completul trebuia să se abţină de la judecata pricinii, având în vedere că s-a antepronunţat cu privire la patrimoniul intimatei, din care face parte şi terenul ce face obiectul prezentului litigiu.

Tot prima instanţă a omis să pună în discuţia părţilor apărările orale ale pârâtelor, care nu au fost evocate prin întâmpinări, ci la ultimul termen, fără a-i acorda acestuia posibilitatea de a formula apărările necesare şi să aducă dovezile aferente, care apoi să fie puse în discuţie cu respectarea principiului contradictorialităţii.

În fine, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii, în sensul că a nesocotit dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., care permit instanţei să diminueze onorariul de avocat în sumă de 15.000 RON, care este vădit disproporţionat în raport de complexitatea cauzei şi activitatea minimă desfăşurată de avocat.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1898A din 2 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la 16 februarie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de reclamantul A. este nefondată, pentru considerentele care succed:

Reclamantul critică decizia atacată ca fiind nelegală, întrucât instanţa de apel nu a dat valenţă juridică menţiunilor din adresa OCPI Giurgiu nr. 571/16.04.2018 potrivit cărora terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.07.2017 s-ar suprapune cu terenurile din vecinătate.

Critica recurentului nu poate fi primită, instanţa de apel analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, inclusiv conţinutul adresei antemenţionate, însă a apreciat că menţiunea privind suprapunerea nu echivalează cu nedeterminarea obiectului contractului, nefiind, deci, aptă să producă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. A arătat instanţa că atâta vreme cât amplasamentul terenului, întinderea tarlalei şi a parcelei, indicarea numărului cadastral şi a localităţii sunt cele care conferă caracter determinat obiectului contractului, eventuala suprapunere de terenuri neprezentând relevanţă din această perspectivă.

Aşadar, instanţa de apel nu a negat puterea juridică a actului emanat de la o autoritate publică, ci a constatat că menţiunile din cuprinsul acestuia nu sunt apte să conducă la concluzia lipsei caracterului determinat al obiectului contractului, acest caracter fiind determinat de menţiunile ce se regăsesc în conţinutul convenţiei a cărei nulitate se invocă.

Astfel, potrivit art. 1225 C. civ., "Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute".

Obiectul este determinat când se precizează în act elementele care îl individualizeză.

În speţă, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.07.2017 de D. şi Asociaţii se menţionează că obiectul contractului îl reprezintă terenul intravilan curţi construcţii în suprafaţă de 16.000 mp, situat în com. Bolintin Deal, tarla x, parcela x, jud. Giurgiu, având nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x a loc. Bolintin Deal, neexistând dubii referitoare la bunul ce a fost înstrăinat, niciuna dintre părţile contractului şi nici chiar recurentul-reclamant nesusţinând că terenul înscris în actul de vânzare ar fi imposibil de identificat.

Ca atare, cerinţa de validitate rezultată din prevederile art. 1225 C. civ. a fost corect analizată prin prisma situaţiei de fapt stabilite în raport de ansamblul probelor, neexistând temei spre a se realiza o atare analiză exclusiv prin prisma înscrisului (adresa OCPI invocată de recurentul-reclamant).

Relativ la criticile care vizează caracterul derizoriu al preţului contractului şi existenţa cauzei ilicite, acestea nu au fost argumentate prin motivele de recurs, astfel încât instanţa de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din această perspectivă.

Partea recurentă îşi manifestă nemulţumirea şi faţă de soluţia instanţei de apel cu privire la critica privind incompatibilitatea completului de judecată care a soluţionat pricina în fond în primă instanţă, motivat de faptul că acelaşi complet de judecată s-ar fi pronunţat şi cu privire la deschiderea procedurii falimentului S.C. C. S.R.L.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, reclamantul nu a invocat o eventuală incompatibilitate a completului de judecată în faţa tribunalului, astfel încât invocarea unei atare chestiuni direct în faţa instanţei de apel apare ca fiind inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., judecătorul care se află într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea oricăror dezbateri sau, dacă motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute doar după începerea dezbaterilor, de îndată ce aceste motive sunt cunoscute.

Aşadar, văzând că reclamantul nu a uzat de calea prevăzută de lege pentru invocarea stării de incompatibilitate a completului care a judecat cauza în fond în primă instanţă şi nu a invocat în termen pretinsa stare de incompatibilitate, deşi a cunoscut faptul că acelaşi complet de judecată s-a pronunţat şi în cauza privind falimentul intimatei S.C. C. S.R.L., această chestiune nu poate face obiectul analizei direct în căile de atac.

O astfel de posibilitate este prevăzută doar pentru cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute la art. 41 alin. (1) C. proc. civ., conform art. 45 C. proc. civ. Or, în speţă, aşa cum a reţinut instanţa de apel, considerent necriticat în recurs, situaţia învederată de către apelant nu se încadrează în cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de această normă de drept.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel ar fi făcut o greşită aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ. când a reţinut că, atâta timp cât reclamantul nu a solicitat primei instanţe de fond să facă aplicarea acestui text de lege în sensul reducerii cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, nu-i poate fi reproşat acestei instanţe că nu a făcut această analiză, câtă vreme nu era obligată ci avea facultatea de a analiza, dacă considera necesar, posibilitatea reducerii acestora.

Referitor la acest motiv de recurs este de reţinut că în cadrul apelului reclamantul a invocat faptul că prima instanţă de fond nu a cenzurat cheltuielile de judecată în cuantum de 15.000 RON, pe care acesta le-a apreciat ca fiind nejustificate, ca un argument în susţinerea bănuielii de lipsă de imparţialitate a primei instanţe de fond, alături de cel menţionat anterior.

În acest context a apreciat în mod corect instanţa de apel că, atâta timp cât aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu instituie o obligaţie a instanţei de a face o astfel de analiză, în lipsa cererii persoanei interesate, ci o facultate, nu i se poate imputa primei instanţe de fond această omisiune.

O altă critică, preluată ca atare din motivele de apel, se referă la încălcarea principiului disponibilităţii de către prima instanţă de fond.

În conformitate cu prevederile art. 389 C. proc. civ., dezbaterile procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept, invocate de părţi în cererile lor sau, după caz, ridicate de instanţă din oficiu.

Aşadar, orice chestiune nou invocată după acordarea cuvântului în dezbateri nu mai poate fi luată în seamă.

Or, instanţa de prim control judiciar a constatat că nu au fost invocate chestiuni noi de către pârâţi, în cadrul susţinerii concluziilor pe fondul pricinii. Prin urmare, argumentele reiterate sub acest aspect în cererea de recurs nu relevă nelegalitatea hotărârii din apel câtă vreme ele se limitează la o simplă reluare a unor aspecte ce au fost deja evaluate (judecate) în apel şi nu conţin vreo critică relativă la această din urmă evaluare.

Mai mult, Înalta Curte notează că sancţiunea care operează în situaţia încălcării principiului disponibilităţii este nulitatea condiţionată de existenţa unei vătămări, în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul fiind cel căruia îi revenea sarcina de a justifica o asemenea vătămare. Cum o astfel de vătămare nu a fost invocată şi, pe cale de consecinţă, nici dovedită, se constată că în mod judicios a reţinut instanţa de prim control judiciar caracterul nefondat al criticii privind încălcarea menţionatului principiu.

Pentru considerente expuse, reţinând caracterul nefondat al criticilor formulate de recurentul-reclamant, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1898A din 2 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1898A din 2 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.