Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 287/2021 AI generated

Moral damages in fatal road accident: scope of binding "national jurisprudence" under insurance regulations and ECHR discrimination standards

Case Number Decizia nr. 287/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the insurer's appeal and upheld the lower court's order for the defendant to pay the minor plaintiff 400,000 RON in moral damages and associated court costs, following a prior decision that had partially remanded the case for re-judgment. The dispute involved a claim for compensation for moral damages resulting from the death of the plaintiff's father in a traffic accident, where the insurer argued that the awarded amount exceeded the limits established by national jurisprudence and the Road Traffic Victims Protection Fund guidelines, citing the applicable insurance legislation. The Court determined that the appellate court correctly applied the mandatory instructions from the prior cassation decision, which required reference to specific national jurisprudence (including a decision involving the plaintiff's sister from the same accident) and the principle of non-discrimination in the assessment of moral damages, thereby rejecting the challenge based on the misapplication of insurance norms.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ; Moral damages in fatal road accident: scope of binding "national jurisprudence" under insurance regulations and ECHR discrimination standards: Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. aduse hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte, legate de daunele morale ce trebuiau acordate în funcţie de jurisprudenţa naţională şi nu doar în funcţie de jurisprudenţa unei curţi de apel - în speţă a Curţii de Apel Timişoara.

Keywords

AI generated
moral damages road traffic accidents insurance regulation scope of protection legislation applicable e-justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata de despăgubiri în cuantum de 150.000 euro cu titlu de daune morale şi a unei prestaţii periodice în cuantum de 1500 RON/lună, stabilită de la data decesului defunctului până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 830/PI din 12 iunie 2017, Tribunalul Timiş a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B..

A obligat-o pe pârâta S.C. C. S.A. la plata către reclamant a sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 212 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 830/PI/12 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş.

A schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale. A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei civile apelate.

3. Decizia de casare

Prin decizia civilă nr. 662 din 27 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B. împotriva deciziei nr. 212 din 7 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

A fost casată decizia atacată şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în rejudecare:

Prin decizia civilă nr. 202 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 830/PI din 12 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş.

A schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale.

A menţinut, în rest, sentinţa apelată.

A respins cererea intimatului-reclamant A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. aduse hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte, legate de daunele morale ce trebuiau acordate în funcţie de jurisprudenţa naţională şi nu doar în funcţie de jurisprudenţa unei curţi de apel - în speţă a Curţii de Apel Timişoara.

În acest sens, recurenta susţine că instanţa de apel trebuia să se raporteze la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, fiind stabilite anumite limite pentru despăgubirile cu titlu de daune morale, învederând că daunele morale ce ar trebui acordate reclamantei ar fi în cuantum de 85.536 RON, însă instanţa de apel a acordat daune morale peste limita impusă de jurisprudenţă.

Astfel, recurenta susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la data evenimentului rutier, conform cărora, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Or, susţine recurenta, în cauză au fost acordate daune morale peste limita impusă de media jurisprudenţei, în condiţiile în care la stabilirea lor trebuie să se facă în mod echitabil şi proporţionale cu urmările accidentului, având în vedere că ele au rolul de a compensa pierderea produsă fără să poată constitui o sursă de îmbogăţire.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, cu referire la faptul că în cuprinsul memoriului de recurs se invocă doar motive de netemeinicie ale deciziei, iar nu motive de nelegalitate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, iar prin încheierea din 10 decembrie 2020, instanţa a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 202 din 10 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 11 februarie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale ale art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) indicat de pârâtă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din enumerarea criticilor din cererea de recurs, raportat şi la decizia de casare nr. 662/27.03.2019, dosar nr. x/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau apreciat greşit vreo normă de drept material.

Astfel, instanţa de apel, în rejudecare, a avut în vedere statuările si recomandările obligatorii din decizia de casare nr. 662/27.03.2019 pronunţată în dosar nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, care stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Din această perspectivă, instanţa de casare a constatat că, în legătură cu acelaşi eveniment rutier soldat cu decesul a trei persoane (D., E. şi F.), s-au solicitat despăgubiri atât în dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş (de pe urma defunctului E.), cât şi în dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin (de pe urma defuncţilor D. şi F.).

Cu referire la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraş-Severin, Înalta Curte a reţinut că au solicitat despăgubiri, de pe urma defunctului D., soţia, fiica minoră, mama, fraţii şi surorile.

Acest dosar a fost soluţionat definitiv în al doilea ciclu procesual, prin decizia nr. 130/23 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 640A/9 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Prin această hotărâre, ca efect al admiterii apelului declarat de apelanţii-reclamanţi, au fost acordate despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului lui D., după cum urmează: 400.000 RON cu titlu de daune morale şi o indemnizaţie lunară de 1/4 din venitul minim pe economie, cu titlu de prestaţie periodică, de la data decesului tatălui, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, în favoarea fiicei minore D., 200.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea soţiei supravieţuitoare, B., 150.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea mamei defunctului, G. şi câte 100.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea fraţilor şi surorilor defunctului.

Instanţa de casare a observat că pentru acelaşi eveniment rutier, soldat cu decesul a trei persoane (D., E. şi F.), s-au solicitat despăgubiri atât în dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş (de pe urma defunctului E.), cât şi în dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin (de pe urma defuncţilor D. şi F.).

Instanţa de casare a mai constatat că existenţa deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2015, în faza procesuală a apelului, după rejudecare, a fost învederată de către apelantul-reclamant, însă nu a fost valorificată de curtea de apel, statuându-se că instanţa avea obligaţia de a examina şi criteriile avute în vedere la stabilirea despăgubirilor acordate surorii reclamantului A..

De asemenea, prin decizia de casare, s-a statuat că instanţa de apel, în rejudecare, în ce priveşte examinarea criticilor privitoare la cuantumul daunelor morale, va trebui să aibă în vedere modalitatea de cuantificare a despăgubirilor din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraş-Severin, că de altfel, în jurisprudenţa recentă (cauza Deaconu contra României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul 1 la convenţie, în sensul constatării unei discriminări între fraţi, la acordarea daunelor morale, pe criterii de vârstă.

Astfel, prin decizia de casare enunţată, instanţa de recurs, în raport de susţinerea legată de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29.11.2011 care stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, instanţa de recurs a statuat că, în ce priveşte jurisprudenţa naţională, instanţele de judecată au obligaţia de a se raporta la acele hotărâri judecătoreşti care în concret, ar putea reprezenta jurisprudenţă relevantă pentru cauza dedusă judecăţii, stabilind totodată că decizia nr. 640/A/9.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, reprezintă jurisprudenţă relevantă întrucât vizează despăgubirile acordate surorii reclamantului A. în urma aceluiaşi eveniment rutier, instanţa având obligaţia, în rejudecare, de a examina şi criticile avute în vedere la stabilirea despăgubirii acordate surorii reclamantului în dosarul nr. x/2017.

În raport de statuările şi recomandările obligatorii din decizia de casare, instanţa de apel în rejudecare în mod legal şi corect a reţinut că în cauză criteriile/elementele relevante pentru acordarea despăgubirilor pentru minorele defuncţilor (D. şi F.) sunt perfect incidente şi în litigiul pendinte în privinţa minorului A., fiul persoanei decedate în accident - D., neexistând niciun element de fapt care să permită concluzia că acest minor ar fi suferit mai puţin decât sora sa D. de pe urma decesului tatălui său.

Din perspectiva celor expuse, precum şi a faptului că prin decizia de casare instanţa de recurs a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29.11.2011, faţă de modul de determinare a despăgubirilor şi a relevanţei jurisprudenţei, cu referire expresă la decizia nr. 640/A/9.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei legate de încălcarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, precum şi cele legate de raportarea la dispoziţiile din Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, motiv pentru care, nefiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul pârâtei, urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta S.C. C. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.165 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 202 din 10 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă S.C. C. S.A. la plata către intimatul reclamant A. a sumei de 4165 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.