Inadmissibility of appeal in insurance disputes under amended Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 mai 2019 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 350.000 euro sau echivalentul în RON, reprezentând despăgubiri civile în baza poliţei de asigurare nr. x/18.05.2016, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale până la plata efectivă a despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud:

Prin sentinţa civilă nr. 413/F/14.11.2019 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, pronunţată în dosar nr. x/2019, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B. S.A. şi, în consecinţă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.A., ca fiind prescrisă. Fără cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj:

Curtea de Apel Cluj, secţia a I-a civilă, prin decizia nr. 112A din 15 iulie 2020, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 413 din 14.11.2019 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosar nr. x/2019, pe care a menţinut-o.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Reclamantul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că deşi a criticat soluţia primei instanţe expunând argumentele pe care le-a apreciat ca fiind pertinente în cauză, instanţa de apel la fila x din decizie a menţionat în două paragrafe doar că este corectă varianta reţinută de prima instanţă, recurentul susţinând că nu se poate deduce raţionamentul instanţei pentru care a ajuns la concluzia expusă şi nu se poate constata dacă au fost sau nu analizate argumentele părţii în calea de atac.

Mai arată că instanţa de apel a procedat greşit admiţând argumentele expuse de intimat, având în vedere că deşi în art. 27 din contract se prevede că între părţi comunicările se fac la adresele indicate, ele trebuie trimise cu confirmare de primire, iar la primirea corespondentei se aplică regulile privind transmiterile cu confirmare de primire, anume semnarea acestora de persoana căreia îi este destinată corespondenţa şi nu de o persoană străină, care nu locuieşte şi nu a locuit la acea adresă. În acest caz se susţine că nu s-a avut în vedere reglementarea referitoare la domiciliul persoanelor, precum şi la locuinţa de fapt a acestora.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia au fost invocate excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului declarat de reclamant. În subsidiar s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 mai 2019 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 350.000 euro sau echivalentul în RON, reprezentând despăgubiri civile în baza poliţei de asigurare nr. x/18.05.2016, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale până la plata efectivă a despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 2199, 2208, 2214 şi urm. din C. civ., ce reglementează contractul de asigurare.

În atare situaţie, prin raportare la obiectul şi cauza pretenţiilor reclamantului, acţiunea acestuia este subsumată cererilor în materia asigurărilor, fiind vorba de un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurare născut ca urmare a încherii unui contract de asigurare.

Dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar alin. (2) din acelaşi text normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, stipulează că:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din Codul de de procedură civilă, "Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457 alin. (1), potrivit cu care:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs."

Dat fiind faptul că prezentul proces a început la data de 24 mai 2019, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din acest cod, decizia civilă nr. 112 A din 15 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, fiind pronunţată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitivă în condiţiile prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Se reţine că menţiunea inexactă din cuprinsul deciziei cu privire la posibilitatea atacării hotărârii cu recurs nu poate conferi părţii dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege, astfel cum reiese din art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În raport de cele expuse, analiza criticilor invocate în cererea de recurs nu se mai impune, faţă de dispoziţiile art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora:

"În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare."

Pentru aceste considerente, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 112 A din 15 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 112 A din 15 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2021.