Inadmissibility of expropriation compensation claim barred by res judicata due to identity of subject matter with prior final decision

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 3 octombrie 2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1) obligarea pârâtei să emită hotărârea de despăgubiri privind terenul intravilan în suprafaţă de 7.918,58 mp situat în comuna Dor Mărunt, judeţ Călăraşi conform documentaţiei cadastrale înregistrate sub nr. x/09.10.2003 la OJCGC Călăraşi identificat în Hotărârea de Guvern nr. 661/2005 şi certificatul de urbanism nr. x/12.12.2005 emis de Consiliul Judeţean Călăraşi; 2 obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 21, 23, 26, 38 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Legea 255/2010, art. 998 - 999 C. civ.. (1349, 1357 - 1359 noul C. civ.), art. 480 C. civ.. (545 noul C. civ.), art. 44 din Constituţie, Legea 213/1998, art. 1 CEDO.

Prin sentinţa civilă nr. 496 din 9 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Călăraşi:

Prin sentinţa civilă nr. 788/05.11.2018, Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă a admis excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii invocate de pârât şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ca inadmisibilă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1235A din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 788/05.11.2018, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă .

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanţii A. şi B., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii au expus pe larg starea de fapt şi istoricul cauzei, susţinând că decizia atacată este nelegală din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod precedură civilă.

Au arătat că hotărârea este pronunţată cu eludarea art. 396 C. proc. civ., întrucât Tribunalul Călăraşi a amânat pronunţarea de 7 ori, în final motivând pe o jumătate de pagină, întreaga sentinţă făcând trimitere la apărările CNAIR, apărările apelanţilor nefiind analizate.

Se susţine că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal motivarea Tribunalului Călăraşi care a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu motivarea că, prin decizia 563/2015 a Curţii de Apel Bucureşti s-a solicitat exproprierea întregii suprafeţe; recurenţii învederează că nu există identitate de obiect şi cauză între cele două speţe.

Recurenţii mai arată că hotărârea este nelegală pe aspectul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii; învederează că nu au cerut să fie efectuată de către instanţă exproprierea, ci să fie obligat intimatul-pârât să emită hotărârea de despăgubiri privind terenul intravilan în suprafaţă de 7.918,58 mp, situat în comuna Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, conform documentaţiei cadastrale înregistrate sub numărul x/CF/09.10.2003 la OJCGC Călăraşi, identificat în Hotărârea de Guvern nr. 661/2005 şi certificatul de urbanism nr. x/12.12.2005 emis de Consiliul Judeţean Călăraşi. Cu toate că reclamanţii au ataşat la dosarul cauzei şi practică judiciară privind admisibilitatea unei asemenea acţiuni se arată că nu a fost analizată de către instanţă.

Se susţine că excepţia autorităţii de lucru judecat trebuia respinsă având în vedere că dosarul nr. x/2006 a avut ca obiect contestarea sumei de 10.854 USD RON stabilita prin Hotărârea nr. 3 din 05.10.2005 drept despăgubiri pentru suprafaţă de 10.805,42 m.p. expropriată prin hotărârea nr. 3 din 05.10.2005; prezenta acţiune are ca obiect obligarea intimatului-pârât să emită hotărârea de despăgubiri privind terenul intravilan în suprafaţă de 7.918,58 mp, situat în comuna Dor Mărunt, judeţ Călăraşi, astfel că nu există identitate de obiect şi cauză între dosarul nr. x/2006 şi prezenta cauză; cele două cauze au obiecte distincte şi privesc suprafeţe de teren distincte, dosarul nr. x/2006 suprafaţa de 10.805,42 m.p. pentru care a fost deja emisă hotărâre de despăgubiri, iar prin cererea ce face obiectul dosarului nr x/2017 se solicită emiterea unei hotărâri de despăgubiri pentru o altă suprafaţă de teren de 7.918,58 mp.

În opinia recurenţilor decizia pronunţată în apel este nemotivată, ceea ce echivalează cu o nepronunţare asupra fondului şi atrage în această fază procesuală reţinerea cauzei spre rejudecare; nu a fost analizată practica judiciară şi nici temeiurile de drept privind încălcarea dreptului de proprietate.

Recurenţii mai arată că nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, făcând trimitere şi la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

De asemenea, recurenţii expun motivele pentru care susţin că s-ar impune admiterea cererii de chemare în judecată, susţinând că au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

5. Întâmpinare

Intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în numele Statului Român a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, în raport de temeiul de drept al acţiunii şi de obiectul cererii, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au susţinut admisibilitatea recursului, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1235A din 19 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A fixat termen de judecată la data de 19 ianuarie 2021, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1235A din 19 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii susţin că decizia pronunţată în apel este nemotivată, ceea ce echivalează cu o nepronunţare asupra fondului, învederând că nu a fost analizată practica judiciară şi nici temeiurile de drept privind încălcarea dreptului de proprietate.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere şi când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, se observă că instanţa de apel a expus detaliat motivele pentru care a apreciat că în mod întemeiat şi cu respectarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. s-a reţinut de către Tribunalul Călăraşi existenţa autorităţii de lucru judecat.

Referitor la aspectul că Tribunalul Călăraşi a dispus de mai multe ori amânarea pronunţării, Curtea de Apel a reţinut că nu reprezintă un motiv care poate să se admită apelul declarat, neputând conduce la anularea sentinţei pronunţate.

În ceea ce priveşte critica în sensul că nu a fost analizată practica judiciară, Înalta Curte constată că în motivarea deciziei recurate este analizată susţinerea recurenţilor în sensul că în cauză s-ar aplica decizia nr. 14/2019 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesului legii.

Analizând cuprinsul acestei decizii raportat la cauza supusă judecăţii în prezent, Curtea de Apel a reţinut că nu există o similitudine de situaţii, astfel încât a apreciat nu este ţinută de cele menţionate în decizia mai sus menţionată.

Astfel, s-a constatat că, spre deosebire de situaţia avută în vedere în această decizie pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul supus analizei în prezent procedura de expropriere nu a fost declanşată cu privire la terenul în discuţie, iar ceea ce se urmăreşte, de fapt, este tocmai ca pentru un teren rămas în proprietatea reclamantului, teren care nu a fost expropriat, ci este doar învecinat cu cel ce a fost expropriat, să se stabilească în mod direct, despăgubiri de către instanţă. Pe de altă parte, s-a arătat că în cauză, reclamantul nu solicită obligarea pârâtului la plata vreunui prejudiciu pentru eventuala imposibilitate de folosire sau folosirea improprie a terenului rămas neexpropriat, ci cere stabilirea de despăgubiri de către instanţă pentru un teren pentru care nici nu s-a început vreo procedură de expropriere.

S-a reţinut că în mod corect s-a apreciat că acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă, în acest caz instanţa neavând competenţa să dispună exproprierea.

Nu poate fi primită nici critica reclamanţilor ci vizează neanalizarea pe fond a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine în acest sens că principiul autorităţii de lucru judecat, căruia în mod corect i s-a dat eficienţă de către instanţele anterioare, interzice readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., indicând motivele pentru care a validat admiterea de către instanţa de fond a excepţiei autorităţii de lucru judecat, decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă.

Recurenţii-recamanţi au mai susţinut că în mod greşit instanţa de apel, validând sub acest aspect raţionamentul primei instanţe, a reţinut că în prezenta pricină se impune autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi - de părţi, de cauză şi de obiect, critică care se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor litigii, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste dispoziţii legale dau expresie efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză, cu alte cuvinte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuţie aceeaşi pretenţie, pe care să o opună aceleiaşi părţi şi invocând acelaşi temei juridic.

În speţă, recurenţii arată că dosarul nr. x/2006 a avut ca obiect contestarea sumei de 10.854 USD RON stabilita prin Hotărârea nr. 3 din 05.10.2005 drept despăgubiri pentru suprafaţă de 10.805,42 m.p. expropriată prin hotărârea nr. 3 din 05.10.2005, iar prezenta acţiune are ca obiect obligarea intimatului-pârât să emită hotărârea de despăgubiri privind terenul intravilan în suprafaţă de 7.918,58 mp, situat în comuna Dor Mărunt, judeţ Călăraşi, astfel că nu există identitate de obiect şi cauză între dosarul nr. x/2006 şi prezenta cauză. Se susţine că cele două cauze au obiecte distincte şi privesc suprafeţe de teren distincte, dosarul nr. x/2006 suprafaţa de 10.805,42 m.p. pentru care a fost deja emisă hotărâre de despăgubiri, iar prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2017 se solicită emiterea unei hotărâri de despăgubiri pentru o altă suprafaţă de teren de 7.918,58 mp.

Înalta Curte reţine că în speţa pendinte s-a constatat existenţa autorităţii de lucru judecat prin raportare la decizia civilă nr. 6497/2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul civil nr. x/2006

În dosarul anterior menţionat s-a respins irevocabil acţiunea prin care s-a urmărit şi exproprierea suprafeţei de 7918, 58 mp, ce face obiectul cererii de chemare în judecată în dosarul de faţă, ca diferenţă dintre suprafaţa totală deţinută de 18.724 mp şi cea de 10.805 mp expropriată.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu pot fi aplicate în cazul imobilelor expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004, astfel că în mod nelegal instanţa de apel a dispus exproprierea întregii suprafeţe de teren de 18.724 mp. Or, în cauza pendinte a fost sesizată instanţa cu aceeaşi cerere, anume să se emită o dispoziţie de expropriere pentru suprafaţa de teren rămasă neexpropriată de 7.918,58 mp.

Aşa fiind, pentru considerentele de drept şi de fapt arătate şi care fac inutilă analizarea celorlalte critici relative la fondul pretenţiei invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele de fond au reţinut incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1235A din 19 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2021.