Balancing freedom of expression and reputation rights: factual assertions versus value judgments in defamation by a public official

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 17.03.2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la onoare şi reputaţie, a dreptului la imagine prin acuzaţiile pârâtului difuzate în cadrul emisiunii "Bucureşti aproape de tine" prezentată de către C. din cadrul televiziunii Bucuresti TV în data de 04.01.2017, difuzată intre orele 18:00 - 19:30; obligarea pârâtului să asigure prin propria cheltuială, publicarea hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauză în cotidian de larga răspândire şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 2047/29.06.2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de pârât, ca neîntemeiată, a respins acţiunea privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 120A din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2047 din 29 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă.

A obligat pe apelantul-reclamant la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 71-75 C. civ., arătându-se că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că respectivele texte de lege nu se aplică şi în cazul în care persoanele prejudiciate sunt persoane publice, având în vedere calitatea reclamantului de primar al comunei Afumaţi.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 1349 C. civ. privind condiţia caracterului ilicit al faptei, reţinând în mod eronat că faptele pârâtului nu au caracter ilicit, câtă vreme acesta a depăşit limitele prevăzute de dispoziţiile art. 75 C. civ., nefiind în niciun caz permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului.

S-a mai învederat că instanţa de apel a apreciat că aplicarea normelor europene nu este una obligatorie, deformând în mod grav sensul normelor europene referitoare la libertatea de exprimare şi la dreptul la respectarea vieţii private prevăzut de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se susţine că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu aplicarea greşită a normelor europene privind judecăţile de valoare şi afirmaţiile factuale, reţinând în mod greşit faptul că în cauză faptele pârâtului se încadrează în noţiunea judecăţi de valoare şi nu în cea de afirmaţii factuale.

Reclamantul a mai arătat că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greşită a normelor privind exercitarea dreptului la liberă exprimare în limitele prevăzute de lege şi a art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care protejează aprecierile personale, cu condiţia ca acestea să se bazeze pe fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, iar prin încheierea din 25 iunie 2020 instanţa a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 120 A din 30 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 19 noiembrie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Părţile nu au depus note scrise.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., indicat de reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Obiectul dedus judecaţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 1349, art. 71 şi art. 74 C. civ. şi respectiv art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizează incidenţa răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la onoare, reputaţie şi la imagine prin afirmaţiile pârâtului ce au fost difuzate în cadrul emisiunii "Bucureşti aproape de tine" prezentată de către C. din cadrul televiziunii Bucureşti TV în data de 04.01.2017, difuzată intre orele 18:00 - 19:30 şi obligarea pârâtului să asigure prin cheltuieli proprii publicarea hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauză într-un cotidian de largă răspândire, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 1357 C. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

Esenţa răspunderii civile delictuale constă în existenţa unui prejudiciu, cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral (a daunelor morale) atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalităţii umane şi se manifestă prin suferinţa fizică sau morală pe care o resimte victima.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că afirmaţiile pe care pârâtul le-a făcut în cadrul emisiunii "Bucureşti aproape de tine" pe postul de televiziune Bucureşti TV, i-au adus atingere onoarei, reputaţiei şi dreptului la imagine, în condiţiile în care aceste afirmaţii se refereau la aspecte lipsite de veridicitate, fiind enumerate şi arătate aceste afirmaţii în concret, şi anume că "domnul primar A. a sustras sume colosale de bani…"; "localnicilor din comuna Afumaţi la este frică de domnul primar A. Gabriel…", că "echipa de fotbal guvernată de către domnul primar A. primeşte bani publici..", "reclamantul A. este administratorul FC Afumaţi", "că accesul este interzis pe terenurile de fotbal…", că "lunar salariile jucătorilor se ridică la suma de 2.000.000 RON şi bugetul anual al CS Afumaţi este de 6.000.000 euro".

Instanţa de apel, în argumentarea soluţiei de respingere a apelului declarat de reclamant, a reţinut "chiar în ipoteza în care s-ar admite că unele afirmaţii au natura unei insulte - precum faptul că "reclamantul a sustras sume colosale de bani" trebuie avut în vedere contextul în care s-a produs această alegaţie/afirmaţie, apreciind că "exercitarea dreptului la liberă exprimare de către pârât nu a depăşit, prin conţinutul şi natura afirmaţiilor, limitele în care acesta este legal şi convenţional ocrotit", limite configurate, în principal de tema dezbaterii, calitatea de primar a reclamantului şi de consilier local a pârâtului, dar şi de forma şi conţinutul acestor afirmaţii.

În aceeaşi argumentare, instanţa de apel mai reţine că nu există faptă ilicită, întrucât afirmaţiile pârâtului sunt parţial dovedite, parţial judecăţi de valoare, că afirmaţiile pârâtului au avut o bază factuală, iar pe de altă parte că pârâtul nu are obligaţia de a verifica acurateţea informaţiilor pe care le prezintă deoarece, nefiind ziarist, nu ar avea importanţă dacă afirmaţiile prezentate sunt reale sau nu.

Faţă de obiectul dedus judecaţii, Înalta Curte reţine ca fiind învestită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală în materia delictelor legate de depăşirea limitelor dreptului la liberă exprimare, instanţele fondului aveau obligaţia de a realiza o analiză a două drepturi fundamentale aflate în conflict, prin punerea în balanţă atât a dreptului la respectarea vieţii private, a dreptului la imagine şi demnitate ale reclamantului, pretins a fi încălcate, precum şi a dreptului la libertatea de exprimare a pârâtului.

Într-o asemenea ipoteză, având în vedere că cele două drepturi sunt recunoscute şi protejate în mod egal atât de legislaţia naţională, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa dezvoltată în acest domeniu care, împreună, formează un bloc de convenţionalitate obligatoriu pentru instanţele naţionale, Înalta Curte apreciază că se impunea analiza conflictului între cele două drepturi, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a concluziona dacă, în cauză, sunt sau nu incidente dispozitiile art. 75 alin. (2) din C. civ.

Înalta Curte reţine că, în aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesităţii respectării dreptului la viaţa privată, respectiv a dreptului la imagine, demnitate şi reputaţie, Curtea Europeană, într-o jurisprudenţă constantă, a avut în vedere calitatea şi funcţia persoanei criticate; forma/stilul şi contextul mesajului critic; contextul în care au fost făcute afirmaţiile (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei); interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României); buna-credinţă (cauza Ileana Constantinescu c. României); raportul dintre judecăţile de valoare şi situaţiile faptice; doza de exagerare a limbajului, proporţionalitatea sancţiunii cu fapta imputată, precum şi motivarea hotărârii, respectiv motivele pertinente şi suficiente pe care autorităţile le invocă pentru a justifica ingerinţa în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Bugan c. României, cauza Dumitru c. României, cauza Cumpănă şi Mazăre c. României).

În acelaşi sens, criteriile relevante pentru punerea în balanţă a celor două drepturi au fost sintetizate în hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cauza Von Hannover împotriva Germaniei şi în cauza Axel Springer AG împotriva Germaniei.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că ceea ce se impunea a fi analizat de instanţa de apel era dacă afirmaţiile pârâtului, inclusiv cele legate de persoana reclamantului ce vizau faptul că "reclamantul a sustras sume colosale de bani", afirmaţii pe care instanţa de apel le-a apreciat ca având natura unei insulte, se circumscriu sau nu unui subiect de interes general.

În acelaşi sens, Înalta Curte mai apreciază că, în analiza celor două drepturi fundamentale aflate în conflict, prin punerea în balanţă atât a dreptului la respectarea dreptului la demnitate şi imagine ale reclamantului, pretins a fi încălcate, cât şi a dreptului la libertatea de exprimare a pârâtului, instanţa de apel trebuia să analizeze dacă conţinutul afirmaţiilor viza imputarea unor fapte de natură obiectivă sau, dimpotrivă, se referea la exprimarea unor judecăţi de valoare.

Această distincţie este importantă, întrucât persoanelor care impută fapte obiective li se poate pretinde, în mod legitim, să dovedească o minimă bază factuală, pe când dovedirea adevărului unei judecăţi de valoare nu poate fi solicitată (în caz contrar, aducându-se atingere chiar dreptului la libertatea de opinie), însă, în această din urmă ipoteză, se pretinde celui care afirmă să facă dovada bunei-credinţe.

În acest context, Înalta Curte subliniază că hotărârile Curţii de la Strasbourg indică principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe, în situaţia în care analizează o acuzaţie de defăimare, elementul determinant trebuind să fie buna-credinţă a autorului afirmaţiilor care ar putea afecta reputaţia părţii vătămate (cauza Radio France şi alţii contra Franţei).

Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care aspectele învederate nu au fost analizate de instanţa de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., reţinând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 120 A din 30 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a se casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, urmând a fi analizate aspectele susmenţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 120 A din 30 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.