Revision petition time-barred; one-day delay due to Sunday non-excusable; appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin decizia nr. 1906 din 2 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins cererea de repunere pe rol formulată de revizuent şi a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 680 din 10 mai 2019 pronunţate de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata B. S.A..

2. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs revizuentul A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că, în mod greşit, instanţa de revizuire a respins cererea ca tardiv formulată.

În speţă, dacă s-a apreciat că s-a depăşit termenul de o lună pentru introducerea revizuirii, dat fiind faptul că hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat a rămas definitivă la data de 10 mai 2019, iar cererea de revizuire a fost depusă la 11.06.2019, conform tichetului recomandat, emis de Oficiul Poştal Târgu - Jiu (nu la data de 12 iunie 2019, greşit reţinută de către instanţă), se impunea aplicarea dispoziţiiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. şi repunerea revizuentului în termenul procedural pentru exercitarea revizuirii, întrucât s-a depăşit cu o zi datorită comunicării hotărârii la 5 iunie 2019.

Revizuirea a fost formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul împlinindu-se într-o zi de duminică, iar revizuirea a fost promovată marţi, 11 iunie 2019.

3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 9 iulie 2020, s-a admis, în principiu, recursul şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi, la data de 19 noiembrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce succed.

Motivele de recurs, deşi încadrate formal în ipoteza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pot fi subsumate pct. 5 al articolului, întrucât criticile recurentului nu vizează încălcarea niciunei dispoziţii de drept substanţial, pretinsele neregularităţi invocate vizând exclusiv interpretarea şi aplicarea unor prevederi procedurale referitoare la termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii.

Nu pot fi primite însă motivele de recurs.

Astfel, contrar celor susţinute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii repunere în termen şi cererii de revizuire de către Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, este conformă dispoziţiilor legale incidente.

Referitor la criticile ce vizează respingerea greşită a cererii de repunere în termen, recurentul invocă dispoziţiile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Ipoteza legală presupune că partea însăşi, datorită unor motive temeinic justificate, a depăşit termenul procedural imperativ.

Astfel, prin motive temeinic justificate, doctrina şi jurisprudenţa arată că înţelege acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute, precum forţa majoră.

Susţinerea revizuentului că prezenta cerere de revizuire ar fi fost depusă doar cu o zi întârziere şi că această împrejurare ar constitui prin ea însăşi un motiv temeinic justificat pentru repunerea în termen nu poate fi reţinută.

Astfel, motivele temeinic justificate ţin de împrejurări ce aparţin exclusiv părţii care le invocă, ca de exemplu, îmbolnăvirea şi spitalizarea părţii sau închiderea singurului oficiu poştal din localitate, în ultima zi a termenului, de unde rezultă că cererea de repunere în termenul de declarare a cererii de revizuire a fost respinsă, în mod legal, de instanţa de revizuire.

Totodată, susţinerea recurentului în sensul că s-ar încadra într-o situaţie de excepţie, care se circumscrie sintagmei legale, prevăzută în art. 185, "în afară de cazul în care legea dispune altfel", nu poate fi primită, întrucât, în speţă, legea prevede existenţa unui termen imperativ înăuntrul căruia trebuia exercitat un drept procesual, anume termenul de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, neexistând vreo dispoziţie legală care să înlăture aplicarea sancţiunii decăderii în acest caz.

De asemenea, susţinerea recurentului în sensul că termenul pentru exercitarea revizuirii se calculează de la comunicare, întrucât revizuire viza şi considerentele hotărâri atacate, iar nu de la data la care hotărârea a rămas definitivă, întrucât, pentru motivarea revizuirii, îi este necesar să cunoască considerentele hotărârii atacate, nu poate fi primită, având în vedere faptul că dispoziţiile procedurale citate prevăd fără echivoc faptul că termenul curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Astfel, cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 şi următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincţiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ.

De altfel, recurentul nu contestă aspectele reţinute în decizia recurată în sensul că decizia civilă nr. 680/10.05.2019 a Tribunalului Gorj, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este o hotărâre care are caracter definitiv, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care a fost pronunţată la data de 10 mai 2019, iar cererea de revizuire a fost depusă la oficiul poştal la data de 12 iunie 2019, la o zi după împlinirea termenului de declarare a revizuirii, 11 iunie 2019, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol (ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, duminică 10 iunie 2019).

Criticile recurentului vizează momentul de la care se calculează termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti […] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

În speţă, decizia atacată cu revizuire, fiind o hotărâre dată în apel, într-o cauză ce nu avea deschisă calea de atac a recursului, conform celor arătate mai sus, a devenit definitivă la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

În circumstanţele expuse, prin decizia ce formează obiectul recursului în mod corect s-a reţinut că cererea de revizuire a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant, că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.

Deoarece cererea de revizuire în speţă a fost formulată la data de 12 iunie 2019 şi având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanţa de revizuire a sancţionat nerespectarea acestuia cu decăderea.

La pronunţarea prezentei hotărâri, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, considerentele Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010, potrivit căreia termenul de revizuire se calculează, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri:

- "[…] 17. Curtea a reţinut că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

18. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, după cum observă Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

19. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

20. Curtea a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil." (Decizia nr. 536/2020 a Curţii Constituţionale, paragrafele 17-20, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 969 din 21 octombrie 2020).

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1906 din 2 iulie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.