Annulment claim against 1992 heirship certificate fails for lack of active standing; prior dismissal sustained

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată la 16.01.2017, pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 65/23.01.1992 eliberat, în dosarul nr. x/1992, de Notariatul de Stat Neamţ, privind pe defunctul C., decedat la data de 06 iunie 1983, cu ultimul domiciliu în Tg. Neamţ, str. x, jud. Neamţ, tatăl pârâtei B..

Prin sentinţa civilă nr. 669/12.05.2017pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tg. Neamţ, învocată de pârâta B. şi s-a declinat, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, competenţa teritorială de soluţionare a cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 1122/22.02.2018 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii având ca obiect constatare nulitate act juridic, formulată de reclamantul A., în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1090/05.10.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului A., învocată de pârâtă, precum şi a reclamantelor D. şi E., invocată de instanţă, din oficiu, cu consecinţa, respingerii acţiunii de constatare nulitate absolută certificat de calitate de moştenitor, promovată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 474 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1090/C din 05 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ; a fost obligat apelantul la plata sumei de 3000 RON onorariu avocat, sub forma cheltuielilor de judecată din apel, către intimata-pârâtă B..

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 474 din 12 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a învocat motivul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. susţinând excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Neamţ, ca instanţa de fond. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a arătat că au fost nesocotite dispoziţiile art. 94 lit. j) C. proc. civ., potrivit cărora cererile în materie de moştenire, indiferent de valoare, cum este cazul în speţă, intră în competenţa materială de soluţionare, ca primă instanţă, a judecătoriei, iar nu a tribunalului, cum greşit s-a procedat în cauză. S-a pretins, de asemenea, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 118 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre competentă judecare, la Judecătoria Târgu Neamţ.

Recurentul-reclamant a invocat şi motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ. şi a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat. S-a pretins că instanţa de apel a nesocotit considerentele obligatorii ale deciziei penale nr. 452/R724.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2010, ceea ce a condus la soluţionarea greşită a excepţiei, atât timp cât s-a făcut dovada justificării unui interes personal, legitim, actual şi direct, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 32 C. proc. civ.

Recurentul susţine că certificatul de calitate de moştenitor nr. 65/1992 a fost eliberat cu încălcarea art. 4, lit. l) din decretul nr. 377/1960, art. 12 şi 13 din decretul nr. 40/1953, instanţele ignorând testamentul nr. 1739/2013 ce i-a fost întocmit de autorul său, F..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 7 şi 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 septembrie 2020, s-a admis, în principiu, recursul şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 19 noiembrie 2020 ianuarie 2021, cu citarea părţilor, în sedinţă publică.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va constata că recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri "se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii; …7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;… 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Aşadar, pct. 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Coroborând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condiţiile legii, adică de părţi (în speţă, de reclamant) sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar reclamantul este nemulţumit de soluţia dată.

Art. 130 alin. (2) C. proc. civ. impune, din punct de vedere conceptual, ca atât instanţa, cât şi părţile să examineze întâi respectarea regulilor de competenţă - şi a aspectelor de fond necesare pentru determinarea instanţei competente - şi abia, apoi, fondul pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză. Respectarea în practică a obligaţiei de verificare cu prioritate a competenţei este asigurată de dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., care obligă instanţa să-şi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Dacă nu a fost invocată în termenul stipulate de lege, excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanţă şi nici direct în apel sau recurs.

În cauză, în faţa primei instanţe învestite, Judecătoria Neamţ, pârâta B. a invocat, prin întâmpinare, excepţia necompentenţei teritoriale, iar, prin sentinţa civilă nr. 669/2017 pronunţată la data de 12.05.2017 de Judecătoria Târgu Neamţ, a fost admisă excepţia şi a fost declinată, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, competenţa teritorială de soluţionare a cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 1122 pronunţată la data de 22.02.2018, Judecătoria Piatra Neamţ a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect constatare nulitate act juridic, în favoarea Tribunalului Neamţ.

La primul termen de judecată la care toate părţile au fost legal citate, 5 octombrie 2018, Tribunalul Neamţ şi-a verificat, din oficiu, competenţa, potrivit art. 131 C. proc. civ., şi a constatat că este competent general, material şi teritorial a soluţiona prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speţa dedusă judecăţii, la judecata în fond, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate - 5 octombrie 2018, reclamantul nu a invocat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială exclusivă a instanţei de judecată raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulate, iar Tribunalul Neamţ a apreciat că este instanţă competentă să soluţioneze acţiunea pendinte.

În acest context, în măsura în care reclamantul ar fi susţinut, în condiţiile legii, excepţiile de necompetenţă de ordine publică, iar instanţa de judecată le-ar fi respins, partea în cauză avea la dispoziţie calea de atac a apelului,

Ca atare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în aceste condiţii, atunci eventuala necompetenţă a instanţei sesizate se acoperă definitiv, iar instanţa, astfel învestită, devine competentă să soluţioneze cauza tocmai ca efect al dispoziţiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepţia de necompetenţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., criticile sub acest aspect nefiind întemeiate.

În ceea ce priveşte criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma soluţionării greşite a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului-recurent, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauza dedusă judecăţii, instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unei acţiuni prin care reclamantul A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de calitate de moştenitor nr. 65/23.01.1992, eliberat în dosarul nr. x/1992 de Notariatul de Stat Neamţ, privind pe defunctul C., decedat la 06.06.1983, cu ultimul domiciliu în Tg. Neamţ, str. x, jud. Neamţ, tatăl pârâtei B..

Recurentul a pretins greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, întrucât legitimarea calităţii sale procesuale este justificată de calitatea de moştenitor şi de persoană îndreptăţită în stabilirea drepturilor autorului său, F., ce a avut calitatea de pârât în dosarul nr. x/2007, privind un imobil revendicat, dosar în soluţionarea căruia pârâta din prezenta cauză s-a prevalat de cota de 1/2 obţinută de pe urma defuncţilor G., H., I., J.. Prin demersul promovat a arătat că doreşte să restabilească legalitatea asupra acestei cote succesorale, ce a fost obţinută de pârâtă prin folosirea certificatului de moştenitor, atacat în litigiul de faţă. A susţinut că justificarea calităţii sale procesuale active rezidă şi din împrejurarea că a solicitat instanţei revizuire sentinţei nr. 13024 din 27.09.2007 a Judecătoriei Sectorului1 Bucureşti, pretenţiile invocate dându-i dreptul să promoveze acţiunea de faţă.

Criticile recurentului-reclamant nu sunt fondate.

Prin certificatul de moştenitor nr. x/23.01.1992 eliberat de Notariatul de Stat Neamţ, în dosarul nr. x/1992, privind pe defunctul C., decedat la 06.06.1983, s-a constatat că au calitate de moştenitori legali ai defunctului: K. - în calitate de soţie supravieţuitoare, căreia i se cuvine cota de 1/4 din moştenire şi B. - în calitate de fiică, culegând cota de 3/4 din aceeaşi moştenire.

Reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, act normativ în vigoare la momentul emiterii certificatului de moştenitor contestat, instanţele de fond au avut în vedere împrejurarea că după eliberarea certificatului de moştenitor nu se mai poate elibera alt certificat, iar cei care au pretenţii la succesiune pot cere în justiţie anularea certificatului eliberat şi stabilirea drepturilor lor.

Totodată, fiind în discuţie legalitatea certificatului de moştenitor, instanţele fondului au reţinut că nulitatea actului notarial poate fi cerută atât de moştenitorii care au fost omişi de la procedura succesorală notarială, care au pretenţii la moştenire şi îşi justifică calitatea de succesibil, cât şi de către terţii prejudiciaţi care justifică un interes legitim în contestarea actului.

Aşadar, din perspectiva persoanelor îndreptăţite să invoce nulitatea absolută a actului notarial, în mod corect s-a reţinut că legea nu limitează sfera persoanelor care pot solicita nulitatea certificatului de moştenitor exclusiv la cei care emit pretenţii asupra succesiunii, legitimarea procesuală activă fiind recunoscută şi celor care se pretind prejudiciaţi prin eliberarea sau cuprinsul certificatului de moştenitor, cu condiţia ca aceştia să dovedească vătămarea drepturilor lor.

Prin urmare, vocaţia de a solicita desfiinţarea actului juridic, pretins lovit de o nulitate absolută, aparţine şi terţilor legitim interesaţi, adică cei care invocă un interes legitim în legătură cu nulitatea a cărei constatare o solicită, dovada vătămării drepturilor reprezentând interesul terţului în promovarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor.

În cauză, certificatul de calitate de moştenitor nr. 65/23.01.1992 emis de Notariatul de Stat, Judeţul Neamţ a fost eliberat în urma procedurii notariale desfăşurate cu participarea moştenitorilor care au emis pretenţii la moştenirea rămasă de pe urma defunctului C., potrivit regulilor de drept succesoral.

Recurentul având calitatea de terţ faţă de succesiunea dezbătută prin certificatul de moştenitor nr. x/1992 nu a făcut dovada, însă, a unui interes legitim în contestarea actului notarial, aşa cum corect s-a reţinut prin decizia recurată, atât timp cât nu a justificat vreo vătămare pricinuită prin emiterea certificatului de moştenitor, care a stabilit moştenitorii rămaşi de pe urma defunctului C..

Interesul reclamantului în desfiinţarea actului notarial nu este justificat din perspectiva cererii de revizuire formulate împotriva sentinţei nr. 13024/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cum corect s-a reţinut în cauză.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 13024/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa a stabilit, printre altele, calitatea pârâtei de moştenitor a defunctului J., stabilind că este de rudă de gradul IV cu reclamantul, respectiv vară primară pe linie maternă, calitate ce nu a fost stabilită în baza certificatului de moştenitor contestat în cauză, acesta fiind invocat de pârâtă în soluţionarea dosarului nr. x/2007 pentru legitimarea calităţii sale de moştenitor a defunctului său tată.

Or, reclamantul nu are şi nici nu a pretins vreun drept propriu la moştenirea autorului pârâtei, nefiind titular al vreunui drept disputat în legătură cu actul contestat, calitatea pârâtei de moştenitor al defunctului J. fiind stabilită pe linie maternă, instanţa reţinând faptul că de pe urma acestui defunct au rămas ca moştenitori, în calitate de veri primari, rude de gradul IV, pe linie maternă, actuala pârâtă şi, pe linie paternă, actualul recurent-reclamant.

Prin urmare concluzia instanţelor de fond, sub aspectul reţinerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active din perspectiva neîndeplinirii condiţiei privind justificarea interesului reclamantului în contestarea certificatului de moştenitor, este corectă, nefiind vorba de o retransmitere succesorală, cum eronat pretinde recurentul, în considerarea certificatului de calitate de moştenitor nr. 65/1992, calitatea recurentului şi, respectiv a pârâtei, de moştenitori ai defunctului J. fiind realizată pe latură paternă şi, respectiv, pe latură maternă, în raport de actele de stare civilă evocate în dosarul nr. x/2007, finalizat prin sentinţa civilă nr. 13024/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Contrar susţinerilor recurentului, interesul şi, implicit, calitatea procesuală activă a acestuia nu se justifică nici din perspectiva promovării cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 13024/27.09.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Fiind o condiţie de exercitare a acţiunii civile în justiţie, interesul în exercitarea demersului procesual trebuie să fie legitim, personal, actual şi să subziste pe întreg parcursul procesului. Or, prin sentinţa civilă nr. 829/20.01.2017 pronunţată, în dosarul nr. x/2016, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire, fiind constatat faptul că certificatul de moştenitor de calitate nr. 65/1992 nu constituie act nou, în sensul art. 322, pct. 5 C. proc. civ., care să conducă la revizuirea sentinţei civile nr. 13024/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2007. În acest context, concluzia instanţelor fondului este corectă, reclamantul nefăcând dovada unui interes în invocarea nulităţii actului notarial.

De asemenea, nici motivul de recurs întemeiat pe ipoteza prevăzută de pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi primit.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a pretins nesocotirea dispoziţiilor obligatorii ale deciziei penale nr. 452/2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală referitoare la devoluţiunea legală a autorilor reclamantului şi intimatei-pârâte, faţă de autorul lor comun, J..

Potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen., "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o".

Prin decizia penală nr. 452 R din 24 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală a fost admis recursul formulat de petentul F. (autorul reclamantului) împotriva sentinţei penale nr. 1430 din 22.10.2020 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pronunţate în dosar nr. x/2010 şi, ca urmare a casării sentinţei penale, a fost admisă plângerea petentului, a fost desfiinţată Ordonanţa nr. 8014/P/2006 din 30.04.2010 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Ordonanţa 841/II-2010 din 11.06.2010 emisă de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, cauza fiind trimisă la parchet pentru redeschiderea urmăririi penale pentru infractiunea de înşelăciune şi începerea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 291, 291 alin. (1) şi 292 C. pen.

Critica recurentului nu poate fi primită, întrucât din perspectiva aplicării art. 28 alin. (1) C. proc. pen., în cauză nu a fost pronunţată o hotărâre penală definitivă care să statueze (cu autoritate de lucru judecat) asupra existenţei, în legătură cu certificatul de moştenitor contestat, a vreunei fapte penale şi a persoanei care ar fi săvârşit fapta respectivă.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a nesocotit cele statuate prin decizia penală nr. 452 R din 24 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în considerentele deciziei recurate, curtea de apel a arătat explicit că aspectele reţinute în cuprinsul deciziei penale se vădesc a fi lipsite de relevanţă în acţiunea de faţă, de vreme ce nu a fost constatată existenţa vreunei infracţiuni în legătură cu actul notarial supus verificării legalităţii, astfel încât dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt aplicabile.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, reţinând netemeinicia criticilor formulate, în baza art. 496 raportat la art. 488, alin. (1), pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 474 din 12 iunie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.