Defamation damages: Nullity of cassation appeals for failure to frame grounds within statutory categories of illegality

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 20.11.2017, reclamanţii A., B., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii F. S.R.L., G., H., I. (posibil pseudonim pentru G.) şi J., au solicitat următoarele:

- constatarea caracterului de "expresii jignitoare" a expresiilor utilizate de pârâţii;

- obligarea pârâţilor la înlăturarea efectelor negative ale acuzaţiilor aduse la adresa reclamanţilor, prin scuze publice, retractarea în mod oficial a declaraţiilor mincinoase făcute la adresa lor şi retragerea articolelor defăimătoare, a fotografiilor, a oricăror alte materiale similare, precum şi a comentariilor generate de acestea din Publicaţia online F., de pe paginile de Facebook (atât ale publicaţiei, cât şi ale pârâţilor persoane fizice) sau de pe orice alte canale similare, precum şi la înlăturarea pe cheltuiala acestora, din întreg mediul online a tuturor articolelor defăimătoare, a fotografiilor şi comentariilor generate de acestea, inclusiv prin solicitarea companiei Google să dispună de-indexarea tuturor acestor materiale;

- obligarea pârâţilor la publicarea, pe cheltuiala lor, a hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate, în trei ziare de circulaţie locală şi trei ziare de circulaţie naţională, precum şi pe prima pagină a publicaţiei F. (în forma tipărită şi online), timp de o lună;

- obligarea pârâţilor la încetarea săvârşirii faptelor prin care au adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamanţilor, precum şi interzicerea pârâţilor de a săvârşi faptele de aceeaşi natură, indiferent de mijloace, în viitor, cum ar fi interzicerea pârâţilor să publice, pe viitor, articole, fotografii, video-uri sau comentarii defăimătoare la adresa reclamanţilor şi să asocieze numele reclamanţilor cu fapte, întâmplări, relatări care nu au legătură directă cu aceştia;

- obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a sumei de 2.324.100 RON, echivalentul în RON a sumei de 500.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţi cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanţi în urma încălcării de către pârâţi a limitelor libertăţii de exprimare, precum şi a drepturilor reclamanţilor la onoare, reputaţie, demnitate personală şi imagine.

Pentru ipoteza în care instanţa va respinge în tot sau în parte capătul de cerere formulat, în principal, cu privire la obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a sumei de 2.324.100 RON, echivalentul în RON a sumei de 500.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţi cu titlu de daune morale, au solicitat:

- obligarea pârâtei F., în calitate de editor al publicaţiei online F., la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţi cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanţi în urma încălcării de către pârâtă a limitelor libertăţii de exprimare, precum şi a drepturilor reclamanţilor la onoare, reputaţie, demnitate personală şi imagine;

- obligarea pârâtului G. la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţi cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanţi în urma încălcării de către pârât a limitelor libertăţii de exprimare, precum şi a drepturilor reclamanţilor la onoare, reputaţie, demnitate personală şi imagine;

- obligarea pârâtei H. la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 Euro pentru fiecare dintre reclamanţi cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanţi în urma încălcării de către pârâtă a limitelor libertăţii de exprimare, precum şi a drepturilor reclamanţilor la onoare, reputaţie, demnitate personală şi imagine;

- obligarea pârâtului I. la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 Euro pentru fiecare dintre reclamanţi cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanţi în urma încălcării de către pârât a limitelor libertăţii de exprimare, precum şi a drepturilor reclamanţilor la onoare, reputaţie, demnitate personală şi imagine;

- obligarea pârâtului J. la plata sumei de 464.820 RON, echivalentul în RON a sumei de 100.000 Euro pentru fiecare dintre reclamanţi cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanţi în urma încălcării de către pârât a limitelor libertăţii de exprimare, precum şi a drepturilor reclamanţilor la onoare, reputaţie, demnitate personală şi imagine.

- obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa nr. 1508 din 19.12.2018, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de persoanele juridice C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. şi a admis în parte acţiunea astfel:

- a obligat pe pârâta F. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul G. la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta H. la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

- a obligat pe pârâtul J. la plata către reclamantul A. a sumei de 2.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligă pe pârâta F. S.R.L. la plata către reclamanta B. a sumei de 2.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a respins acţiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâţii G. şi H.;

- a obligă pe pârâta F. S.R.L. la plata sumei de 15.000 euro către C. S.R.L., echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul G. la plata sumei de 15.000 euro către C. S.R.L., echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta H. la plata sumei de 15.000 euro către C. S.R.L., echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a respins acţiunea formulată de reclamanţii B., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul J..

- a respins acţiunea formulată de reclamantele persoane juridice D. S.R.L. şi E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii F. S.R.L., G., H., şi J.;

- a obligă pârâţii, în măsura admiterii capătului de cerere privind plata de daune morale, la înlăturarea efectelor negative ale acuzaţiilor aduse la adresa reclamanţilor, prin scuze publice, retractarea în mod oficial a declaraţiilor defăimătoare făcute la adresa reclamanţilor A., B. şi C. S.R.L. şi retragerea articolelor defăimătoare la adresa reclamanţilor arătaţi, a fotografiilor, a oricăror materiale similare, precum şi a comentariilor generate de acestea din publicaţia online F., de pe paginile de Facebook sau de orice canale similare, precum şi înlăturarea pe cheltuiala pârâţilor, din întreg mediul online a tuturor articolelor defăimătoare, a fotografiilor şi comentariilor generate de acestea, inclusiv prin solicitarea companiei Google să dispună de indexarea tuturor acestor materiale;

- a obligat pârâţii la publicarea, pe cheltuiala acestora, a hotărârii judecătoreşti pronunţate în prezenta cauză, în 3 ziare de circulaţie locală şi 3 ziare de circulaţie naţională, precum şi pe prima pagina a publicaţiei F., această din urmă publicare timp de o lună;

- a obligat pârâţilor la încetarea săvârşirii faptelor prin care au adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamanţilor A., B. şi C. S.R.L. şi la interzicerea pârâţilor de a săvârşi fapte de aceeaşi natură, în viitor.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia nr. 78 din 19 februarie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi A., B., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L. împotriva sentinţei tribunalului.

A admis apelul formulat de pârâţii F. S.R.L., G., H. şi J. şi a schimbat în parte sentinţa apelată astfel:

- a obligat pe pârâta F. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 10.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul G. la plata către reclamantul A. a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta H. la plata către reclamantul A. a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul J. la plata către reclamantul A. a sumei de 1.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta F. S.R.L. la plata către C. S.R.L. a sumei de 10.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâtul G. la plata către C. S.R.L. a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- a obligat pe pârâta H. la plata către C. S.R.L. a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost păstrate

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, reclamantul A. şi pârâţii F. S.R.L., G., H., şi J. au declarat recurs.

I. Recursul reclamantului:

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă următoarele:

- în mod greşit instanţa de apel a respins, prin dispozitiv, integral cererea de apel formulată de reclamantul A., susţinând că cel puţin sub aspectul utilizării fără drept a fotografiei reclamantului, apelul trebuia să fie admis, chiar dacă nu se majora cuantumul daunelor morale acordate;

- modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să rezolve cererea privind stabilirea răspunderii solidare a pârâţilor reprezintă o greşită aplicare a normelor de drept material care se referă la solidaritatea răspunderii civile delictuale (art. 1370 C. civ. şi 1382 C. civ.);

- instanţa de apel a încălcat normele de drept material privind repararea integrală a prejudiciului - art. 1385 alin. (1) C. civ.

- prejudiciul moral a fost definit în doctrina dreptului şi în jurisprudenţă ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima;

- fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor anterior expuse;

- potrivit jurisprudenţei constante a CEDO (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit si toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi sociala. în cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale;

- criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora;

- reducerea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului A. nu a ţinut cont de amploarea campaniei negative de presă îndreptată sistematic împotriva sa (44 de articole doar 7 luni), de virulenţa acesteia şi de consecinţele în planul credibilităţii şi bunei reputaţii a acestuia atât în comunitate, cât şi calitate de persoană activă în planul iniţiativei economice, fiind un important om de afaceri, cu activităţi atât pe plan local cât şi naţional;

- sancţionarea fermă a conduitei jurnaliştilor se impune pentru a nu perpetua ideea că o campanie jurnalistică poate fi condusă oricât de murdar pentru distrugerea unor business-uri oneste, stabilirea unui prejudiciu redus putând fi interpretată drept o încurajare a continuării unor astfel de practici.

II. Recursul pârâţilor

Prin criticile formulate, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii pârâţi, în esenţa, au susţinut următoarele:

- instanţa de apel a modificat sentinţa apelată, reţinând aceleaşi considerente ca şi tribunalul, modificând doar cuantumul despăgubirilor fără însă a explica care din acele expresii cu caracter injurios au cauzat prejudiciu şi fără a analiza condiţiile răspunderii pe fiecare element în parte.

- instanţa ar fi trebuit să manifeste mai mult rol activ în demersurile judiciare întreprinse, să fi acordat posibilitatea unui probatoriu mult mai extins şi să nu respingă solicitările de probe formulate de pârâţi;

- în cauză nu există un prejudiciu real, efectiv, întrucât nu există fapt ilicit;

- pentru a se putea considera că există un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reţine, în mod cumulativ, existenţa unui prejudiciu dovedit, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum şi existenţa vinovăţiei;

- libertatea de exprimare nu poate prejudicia libertatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei după cum nici dreptul la propria imagine, iar răspunderea civilă pentru informaţia făcută publică revine editorului sau autorului, în condiţiile legii;

- art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul la exprimare, recunoscut pârâţilor ziarişti, dar care, astfel cum s-a statuat prin jurisprudenţa în materie, poate fi supus unor restrângeri, în condiţiile paragrafului 2 al textului convenţional;

- în viziunea publicului cititor asupra reclamanţilor nu se produc schimbări decisive, în sensul negativ, concluzia care se desprinde lecturând articolele este aceea că ziaristul nu a făcut afirmaţii defăimătoare la adresa reclamanţilor, care să fie asimilate unui fapt ilicit cauzator de prejudicii. În acest sens este şi vasta jurisprudenţă CEDO în care se arată ca ziaristul sau ziarul nu poate fi sancţionat pentru ceea ce alţii au spus mai înainte iar jurnaliştii au preluat şi transmis publicului;

- libertatea de informare este unul din elementele libertăţii de exprimare, protejată prin art. 10 din CEDO. Sub rezerva limitărilor prevăzute de dispoziţiile de la paragraful 2 al textului, conţinutul oricărui mesaj adresat publicului trebuie sa fie liber, respectându-se diversitatea de idei;

- prin deciziile sale, CEDO a statuat că libertatea presei presupune dreptul de a recurge la o doza de exagerare, provocare şi de a utiliza expresii care ar putea să fie considerate drept polemice sau chiar lipsite de măsură pe plan personal şi transmiterea de informaţii în termeni violenţi ori care ofensează, şochează sau deranjează;

- atâta timp cât din probatoriul administrat a rezultat că au existat un număr destul de mare de sesizări cu privire la masa distribuită în Spitalul Municipal Elena Beldiman Bârlad şi cât au existat şi există nenumărate procese civile vis a vis de acea construcţie edificată ilegal în curtea aceluiaşi spital, nu ar trebui să surprindă numărul mare de articole, întrucât subiectul este unul de interes public.

- F. S.R.L. a publicat informaţii de interes public, care i-au fost aduse la cunoştinţa de reprezentanţii DSP Vaslui, de directorul de îngrijiri medicale şi de pacienţi din spitalul din Bârlad care au trimis în mediul online confirmări cu privire şi la cele reţinute de Organele de control ale statului;

- este nefondată cererea de atragere a răspunderii publicaţiei F., întrucât acordarea posibilităţii unor jurnalişti de a se exprima prin intermediul unui ziar, este perfect legală pentru că are în vedere dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 30 alin. (2) din Constituţia României;

- în cauză nu există raporturi de prepuşenie între F. S.R.L. şi autorii articolelor incriminate, ci este vorba despre raporturi specifice presei scrise, jurnaliştii colaborează cu ziarele prin intermediul unor contracte de cesiune drepturi de autor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că sunt nule recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâţii S.C. F. S.R.L., G., H. şi J. împotriva deciziei nr. 78 din 19 februarie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate.

Prin exercitarea recursului se urmăreşte realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs părţile sunt obligate a-şi conforma conduita procesuală dispoziţiilor imperative anterior invocate.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu ca, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

I. Cu privire la recursul reclamantului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în speţă, recurentul reclamant, deşi a procedat la încadrarea susţinerilor sale în cazurile de casare prevăzute de 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu a formulat critici care să poate fi circumscrise în motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. .

Astfel, a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a respins, prin dispozitiv, integral cererea de apel formulată de reclamantul A., că cel puţin sub aspectul utilizării fără drept a fotografiei reclamantului, apelul trebuia să fie admis, chiar dacă nu se majora cuantumul daunelor morale acordate, însă aceste critici nu se pot circumscrie motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. .

De asemenea, a arătat că modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să rezolve cererea privind stabilirea răspunderii solidare a pârâţilor reprezintă o greşită aplicare a normelor de drept material care se referă la solidaritatea răspunderii civile delictuale (art. 1370 C. civ. şi 1382 C. civ.), precum şi pe cele privind repararea integrală a prejudiciului - art. 1385 alin. (1) C. civ., însă aceste susţineri nu pot fi apreciate ca dezvoltări ale motivelor de recurs care să implice arătarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de curtea de apel.

Pe de altă parte, definirea prejudiciului moral în cuprinsul motivelor de recurs, ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima, precum şi afirmaţiile legate de existenţa prejudiciului care ar fi circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei nu constituie critici de nelegalitate în sensul motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. .

Nici referirile recurentului reclamant la jurisprudenţa constantă a CEDO (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit si toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), prin care daunele morale se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, sau la criteriul general evocat de CEDO prin care despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, nu se pot cataloga ca fiind critici de nelegalitate, în absenţa unor motive ce ar viza nelegalitatea deciziei recurate.

Criticile formulate de recurentul reclamant vizează, aşadar, aspecte ce privesc greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate ce nu pot fi supuse analizei recursului.

Ultimele critici privind reducerea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului A. de către instanţa de apel (care nu ar fi ţinut cont de amploarea campaniei negative de presă îndreptată sistematic împotriva sa, de virulenţa acesteia şi de consecinţele în planul credibilităţii şi bunei reputaţii a acestuia atât în comunitate, cât şi de calitatea de persoană activă în planul iniţiativei economice, fiind un important om de afaceri, cu activităţi atât pe plan local cât şi naţional) nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, ci constituie aspecte de netemeinicie a hotărârii ce nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs.

II. Recursul pârâţilor, ale cărui critici sunt încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează, pe de o parte, lipsa explicaţiilor instanţei de apel cu privire la expresiile cu caracter injurios care ar fi cauzat un prejudiciu şi lipsa analizei condiţiilor răspunderii pe fiecare element în parte, precum şi susţinerea privind lipsa rolului activ al instanţei în demersurile judiciare întreprinse, neacordarea posibilităţii unui probatoriu mult mai extins şi a respingerii solicitărilor de probe formulate de pârâţi, susţineri ce constituie critici de netemeinicie a deciziei recurate.

Se mai arată că în cauză nu există un prejudiciu real, efectiv, întrucât nu există fapt ilicit şi că, pentru a se putea considera că există un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reţine, în mod cumulativ, existenţa unui prejudiciu dovedit, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum şi existenţa vinovăţiei, aspecte ce nu au fost dezvoltate cu arătarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de curtea de apel, aşa cum impun dispoziţiile suscitate.

Referirile din memoriul de recurs privitoare la libertatea de exprimare care nu poate prejudicia libertatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei, la art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la exprimare, recunoscut pârâţilor ziarişti, dar care, astfel cum s-a statuat prin jurisprudenţa în materie, poate fi supus unor restrângeri, în condiţiile paragrafului 2 al textului convenţional; la deciziile CEDO care au statuat că libertatea presei presupune dreptul de a recurge la o doza de exagerare, provocare şi de a utiliza expresii care ar putea să fie considerate drept polemice sau chiar lipsite de măsură pe plan personal şi transmiterea de informaţii în termeni violenţi ori care ofensează, şochează sau deranjează, nu pot fi circumscrise vreunei critici de nelegalitate, pentru a atrage incidenţa art. 488 C. proc. civ.

Se mai susţine că recurenta F. S.R.L. a publicat informaţii de interes public, care i-au fost aduse la cunoştinţa de reprezentanţii DSP Vaslui, de directorul de îngrijiri medicale şi de pacienţi din spitalul din Bârlad care au trimis în mediul online confirmări cu privire şi la cele reţinute de organele de control ale statului, că este nefondată cererea de atragere a răspunderii publicaţiei F., întrucât acordarea posibilităţii unor jurnalişti de a se exprima prin intermediul unui ziar, este perfect legală pentru că are în vedere dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 30 alin. (2) din Constituţia României şi că în cauză nu există raporturi de prepuşenie între F. S.R.L. şi autorii articolelor incriminate, ci este vorba despre raporturi specifice presei scrise, jurnaliştii colaborează cu ziarele prin intermediul unor contracte de cesiune drepturi de autor.

Şi acest afirmaţii vizează, de fapt, nemulţumiri ale recurenţilor faţă de modalitatea în care instanţa de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea recurenţilor fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe.

Or, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate asupra deciziei recurate, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, cerinţe neîndeplinite în cauză de cererile de recurs formulate de recurentul reclamant şi de recurenţii pârâţi.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenţi nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâţii S.C. F. S.R.L., G., H. şi J. împotriva deciziei nr. 78 din 19 februarie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.