Phonogram royalties upheld as hospitality operator's appeal annulled for lack of new grounds; costs awarded

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 26.02.2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la: plata sumei de 50.40 RON (cu TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.02.2016-29.02.2016, pentru unitatea nedeclarată, în temeiul art. 1.349 C. civ. plata sumei de 3067.20 RON (cu TVA inclus) înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.03.2016 până la data de 28.02.2019, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitatea nedeclarată la A.; plata sumei de 1206.70 RON înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 2, calculate la remuneraţia fără TVA, conform dispoziţiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 şi ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la punctul 2 al acţiunii; obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa nr. 1389/13.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 42 RON (fără TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 februarie 2016 - 29 februarie 2016 pentru unitatea nedeclarată; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.574 RON (fără TVA inclus) înmulţit cu 3 reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.03.2016 până la data de 28.02.2019, pentru unitatea nedeclarată la A. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.206,70 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 2, calculate la remuneraţia fără TVA, până la data de 31.01.2019 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la punctul 2 al acţiunii.

Capătul de cerere având ca obiect obligaţia de a face, a fost respins ca neîntemeiat, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 877 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă timbru şi informaţii ONRC.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 744A din 10.07.2020, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 138 din 03.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin aceeaşi decizie, apelanta-pârâtă a fost obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Cererea de recurs:

La data de 3 noiembrie 2020, pârâta a formulat recurs împotriva deciziei nr. 744A din 10.07.202 a Curţii de Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În motivarea recursului, recurenta susţine că aşa cum a arătat şi prin motivele de apel, pensiunea C. a obţinut clasificarea turistică începând cu data de 10.09.2018, acesta fiind momentul de la care societatea B. S.R.L. a început să opereze structura de cazare şi implicit de la care obligaţia de plată a drepturilor pretins a fi datorate a devenit exigibilă. Susţine că, sub acest aspect, hotărârea apelată este nelegală, solicitând a se lua în considerare data obţinerii clasificării turistice ca şi moment de curgere a debitului către reclamant. Mai susţine că instanţa de apel a acordat reclamantului suma de 2.574 RON înmulţit cu 3, la care s-au adăugat şi penalităţi în valoare de 1.206,70 RON, practic aplicându-se două sancţiuni distincte pentru aceeaşi culpă. În continuare, recurenta reiterează critica formulată prin motivele de apel privind necitarea sa la prima instanţă pentru a lua cunoştinţă de existenţa dosarului şi a putea pregăti apărarea. Recurenta mai susţine că un alt motiv de recurs este reprezentat de refuzul tacit al instanţei de a-i pune la dispoziţie copiile dosarului de faţă, fie în format hârtie, fie în format electronic, cu atât mai mult cu cât situaţia sanitară pricinuită de pandemie ar justifica pe deplin aceasta ultimă variantă de comunicare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, având în vedere susţinerile recurentei redate cu titlu de motive de recurs încadrate în cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna dintre acestea nu poate fi încadrată în ipotezele de nelegalitate de care s-a prevalat şi nici în alte cazuri de casare din art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte primul motiv referitor la momentul de la care societatea pârâtă a început să opereze structura de cazare şi implicit de la care obligaţia de plată a drepturilor pretins a fi datorate a devenit exigibilă, se constată că acest motiv de recurs reprezintă o reiterare a motivului de apel formulat împotriva sentinţei tribunalului, care şi-a găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra acestui aspect a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care a respins acest motiv.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Referitor la critica prin care se susţine că instanţa de apel a acordat reclamantului suma de 2.574 RON înmulţit cu 3, la care s-au adăugat şi penalităţi în valoare de 1.206,70 RON şi că practic s-au aplicat două sancţiuni distincte pentru aceeaşi culpă, se observă că prin apelul formulat în cauză pârâta nu a criticat acest aspect, soluţia instanţei de fond vizând chestiunea cuantumului remuneraţiei şi a penalităţilor la care a fost obligată a rămas definitivă.

Conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de recurs poate supune analizei numai motivele ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respecta principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinara de atac a recursului.

O altă critică din recurs vizează greşita solutionare de către instanţa de apel a motivului privind necitarea recurentei pârâte la prima instanţă, însă se constată că nici această critică nu poate fi supusă analizei instanţei de recurs, având în vedere că nu reprezintă decât o reluare a susţinerilor din apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel şi care, în mod necesar, erau îndreptate împotriva soluţiei de primă instanţă, nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

În consecinţă, constatând că recurenta pârâtă nu a invocat nicio critică care să vizeze considerentele hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenţa-pârâtă la plata sumei de 600 RON către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii ataşate la dosarul de recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 744A din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la 600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.