Patent lapse operates by law; civil liability for delayed notification does not exempt revalidation fees

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 19.06.2019 reclamantul A. a chemat în judecată Oficiul de Stat Pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti şi pe B., administrator al Serviciului de Administrare a Brevetelor de Invenţii, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea notificării nr. x/01.02.2019 emisă O.S.I.M., prin i s-a comunicat decăderea din drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. x.2010, în temeiul art. 40, alin. (3) din Legea nr. 64/1991, anularea notificării nr. x/29.05.2019, prin care OSIM i-a comunicat cuantumul sumelor pe care trebuie să le achite pentru revalidarea brevetului, potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1991 (taxa de revalidare de 1.399 de RON şi 6.486 de RON- taxa de menţinere în vigoare a brevetului), recunoaşterea dreptului de inventator ca urmare a anulării notificărilor menţinerea brevetului de invenţie şi obligarea pârâţilor în solidar la preluarea datoriilor consemnate în notificare.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de către OSIM, înregistrat la 28.08.2019, reclamantul şi-a precizat capătul de cerere privind pretenţiile în sensul respingerii pretenţiilor pe care le are OSIM faţă de acesta şi a trecerii în sarcina reclamantului doar a sumei de 180 RON, cât consideră că trebuia să plătească pentru perioada în cauză conform O.G. nr. 41/1998, art. 2B lit. a).

La ultimul termen de judecată, ca urmare a declaraţiei reclamantului dată în cadrul acelei şedinţe, instanţa a luat act că reclamantul nu a înţeles să o cheme în judecată ca pârâtă pe C..

Prin sentinţa civilă nr. 1/10.09.2019, Tribunalul Mehedinţi a respins excepţiile necompetenţei generale a instanţei şi excepţia netimbrării invocate de pârâta OSIM. A respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Stat Pentru Invenţii şi Mărci.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 59 din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul, a schimbat sentinţa, în sensul că a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul A.; a anulat notificările nr. x/01.02.2019 şi nr. y/29.05.2019, emise de O.S.I.M. şi a constatat că reclamantul A. nu este decăzut de drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. x.2010.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material).

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

În fapt, prin cele două notificări titularul A. a fost informat de către OSIM că a intervenit decăderea din drepturile conferite de brevetul de invenţie nr. x în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, că are posibilitatea de a solicita revalidarea brevetului, titularul brevetului, primind de asemenea informaţii în legătură cu procedura legală de revalidare, termenele şi cuantumul taxelor legale aferente acestei proceduri, conform art. 35din lege.

Anulând cele două notificări şi constatând faptul că reclamantul A. nu este decăzut din drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. x instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, republicată, care reglementează condiţiile legale pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie, soluţia pronunţată adăugând la lege şi înlăturând în mod nepermis caracterul obligatoriu al acestor dispoziţii speciale. De asemenea, constatarea că titularul, "nu este decăzut din drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. x" reprezintă o revalidare implicită a brevetului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 64/1991, republicată.

Sub acest aspect, instanţa de apel în mod greşit a apreciat că reclamantul beneficiază în continuare de drepturile decurgând din brevetul de invenţie nr. x, înlăturând in mod nelegal obligaţia de plată a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului anual, pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului, stabilite expres de art. 40 alin. (2) din Lege nr. 64/1991 republicată, normă specială, în sarcina titularului, pe motiv că sumele pe care reclamantul ar trebui să le achite cu acest titlu ar constitui prejudiciu cauzat de OSIM ca urmare a modului de constatare şi comunicare a decăderii din drepturile conferite de brevet.

Ca atare, în lipsa achitării de către titular a taxelor de menţinere în vigoare, instanţa de apel în mod nelegal a anulat notificările OSIM nr. x/01.02.2019 şi y/29.05.2019 şi a constatat "că reclamantul beneficiază în continuare de drepturile decurgând din brevetul de invenţie nr. x", încălcând astfel dispoziţiile art. 40 alin. (2) şi (3), dar şi 35 din Legea nr. 64/1991, republicată.

Achitarea taxelor de menţinere în vigoare a brevetului reprezintă o obligaţie legală stabilită în sarcina titularului de brevet, iar menţinerea în vigoare a brevetului nu este condiţionată de emiterea de către OSIM a unor notificări de informare a titularului.

Anularea de către Curtea de Apel Craiova a notificărilor nr. x/01.02.2019 şi y/29.05.2019 nu poate invalida sancţiunea decăderii titularului din drepturi, ca măsură înscrisă în Registrul naţional al brevetelor de invenţie în temeiul art. 40 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 64/1991, republicată. Singura posibilitate legală de invalidare a acestei sancţiuni ar fi fost revalidarea brevetului conform art. 35 din lege.

Instanţa de apel a ignorat în totalitate aceste prevederi cu caracter special, lipsindu-le în mod nejustificat de eficienţă.

Instanţa de apel face o interpretare greşită şi în privinţa dispoziţiilor alin. (3) al art. 40 din lege referitor la momentul în care intervine sancţiunea decăderii în cazul neplăţii de către titular a taxelor de menţinere in vigoare a brevetului de invenţie.

Potrivit interpretării lit. a) acestor dispoziţii, sancţiunea decăderii titularului din drepturile conferite de brevetul de invenţie intervine la momentul la care termenul stabilit de lege pentru plata taxei de menţinere în vigoare este depăşit, fără a fi necesară efectuarea unei alte formalităţi pentru ca decăderea să producă efecte.

Chiar dacă prin notificarea nr. 203 8 8/29.05.2019 OSIM a comunicat din eroare titularului un cuantum al taxei de menţinere in vigoare de 6486 RON, în loc de 10117 RON, aceasta nu determină nici o incertitudine cu privire la data începând cu care a operat decăderea în raport cu dispoziţiile art. 40 alin. (2) şi (3) din lege, astfel cum eronat reţine instanţa de apel.

Mai mult, această eroare de comunicare a cuantumului taxei de menţinere în vigoare şi lipsa unei confirmări din partea OSIM privind reducerile de taxe aplicabile în situaţia reclamantului nu pot produce nici un efect asupra momentului de la care intervine decăderea titularului din drepturile conferite de brevet, în temeiul art. 40 alin. (3) din lege, pentru că sancţiunea decăderii operează de drept (prin efectul legii), rămânând la latitudinea OSIM, după cum a arătat chiar instanţa de apel, alegerea momentului în care să informeze titularul asupra faptului că a intervenit decăderea, să înscrie în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi să publice în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, această menţiune.

Cu toate acestea, instanţa de apel reţine în mod greşit că faţă de modalitatea în care s-a constatat şi comunicat sancţiunea decăderii din drepturi, OSIM ar fi creat o situaţie de natură a-l prejudicia pe titular, care a fost pus în situaţia de a achita o sumă foarte mare pentru nevalidarea brevetului, decât în cazul în care "notificarea ar fi fost emisă şi comunicată imediat după ce decăderea a operat".

În cauză nu poate fi reţinută vreo culpă în sarcina OSIM, deoarece cuantumul ridicat al sumei datorate pentru menţinerea în vigoare a brevetului în procedura de revalidare este, în fapt, rezultatul lipsei de diligentă a titularului de brevet, care cunoştea obligaţia legală ce îi revine, aspect cu privire la care OSIM l-a informat anterior pe reclamant prin notificarea nr. x/07.06.2010.

Dispoziţiile legale în materia brevetelor de invenţie nu instituie în sarcina OSIM obligaţia de informare a titularului cu privire la cuantumul şi termenele de plată a taxelor legale, acestea fiind deja stabilite prin dispoziţii legale exprese in sarcina titularului.

Prin urmare, modalitatea în care a fost constatată şi comunicată de către OSIM sancţiunea decăderii titularului nu poate constitui o faptă ilicită care să antreneze răspunderea oficiului şi care să constituie o cauză a pretinsului prejudiciu reclamat în privinţa brevetului de invenţie nr. x.

Cuantumul ridicat al sumei datorate pentru menţinerea in vigoare a brevetului este în mod exclusiv consecinţa lipsei de diligentă a titularului care nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de plată a taxei de menţinere în vigoare nici la expirarea termenului stabilit de lege, dar nici în termenul de 6 luni de la data scadenţei, potrivit art. 61 alin. (8) din H.G. nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991, republicată.

Aşadar, în măsura în care ar fi fost interesat de menţinerea protecţiei brevetului de invenţie, titularul era cel care trebuia să efectueze diligentele necesare în acest sens prin achitarea taxelor de menţinere în vigoare, fără nicio informare din partea OSIM.

În acest context, prin raportare la normele art. 40 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 64/1991, republicată se impune a se constata că decăderea din drepturi s-a datorat exclusiv culpei titularului prin neachitarea taxei pentru menţinerea în vigoare pentru anul 5 de protecţie şi nu culpei OSIM, aşa cum în mod nelegal a reţinut Curtea de Apel Craiova.

Prin urmare, nu există temei legal care să justifice în vreun fel soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, care a considerat în mod nelegal că modalitatea cea mai eficientă pentru acoperirea prejudiciului cauzat titularului prin decăderea din drepturile conferite de brevet este anularea notificării nr. x/29.05.2019 cu consecinţa nelegală a înlăturării obligaţiei de plată stabilită de lege în sarcina titularului de brevet.

În acelaşi mod greşit interpretează instanţa de apel şi dispoziţiile art. 2 pct. B lit. b) din O.G. nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, referitoare la reducerile aplicabile taxelor legale datorate de reclamant pentru menţinerea in vigoare a brevetului, atât din perspectiva condiţiilor privind recunoaşterea beneficiului acestor dispoziţii, cât şi din perspectiva procentului aplicabil.

Sub un prim aspect, deşi instanţa de apel recunoaşte că orice titular de brevet diligent "ar trebui să se preocupe de cunoaşterea şi achitarea taxelor anuale de menţinere în vigoare a brevetului şi că în virtutea principiului nemo censetur ignorare legem, reclamantul nu ar putea invoca necunoaşterea cuantumului taxelor anuale prevăzute de O.G. nr. 41/1998", consideră în mod nelegal că în lipsa unui răspuns din partea OSIM, titularul nu putea cunoaşte dacă i-a fost recunoscut beneficiul dispoziţiilor art. 2 B privind reducerile de taxe, nivelul reducerilor, perioada aplicabilă şi anul începând cu care trebuie să achite taxe anuale, după aplicarea reducerilor.

Lipsa unui răspuns din partea OSIM nu exonerează titularul de obligaţia de plată a taxelor legale de menţinere în vigoare indiferent de încadrarea sau nu a acestuia în situaţiile prevăzute la art. 2 B din O.G. nr. 41/1998, republicată, neexistând nici o prevedere legală în acest sens pe care să se sprijine raţionamentul instanţei de apel.

În cazul brevetului de invenţie nr. x, beneficiul reducerilor prevăzute la art. 2B din O.G. nr. 41/1998, republicată, la care face referire curtea de apel a fost recunoscut reclamantului în condiţiile arătate de OSIM în notificarea nr. x/07.06.2010, neexistând nicio prevedere legală care să oblige OSIM la o nouă comunicare sau răspuns ulterior de confirmare.

Contrar considerentelor instanţei de apel, notificarea nr. x/07.06.2010, comunicată titularului, conţine informaţii privind cuantumul taxelor legale de menţinere în vigoare, condiţiile şi perioada de acordare a facilităţilor prevăzute la art. 2B din O.G. nr. 41/1998, republicată, precum şi sancţiunea aplicabilă în cazul neplăţii acestora, cum în mod corect a constatat prima instanţă de fond, astfel că nu se impunea o nouă informare, esenţială pentru îndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor legale, cum eronat apreciază instanţa de apel.

Se solicită a se constata că nu există nici o prevedere legală în temeiul căreia OSIM să fie obligat la emiterea şi comunicarea unui răspuns prin intermediul căruia să fie adus la cunoştinţa reclamantului modul de soluţionare a cererii sale din 25.06.2010, astfel încât să se considere că lipsa acestuia afectează legalitatea notificărilor Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. x/01.02.2019 şi y/29.05.2019.

Dispoziţiile art. 2B din O.G. nr. 41/1998, republicată sunt interpretate greşit şi din perspectiva procentului aplicabil reducerilor de taxe.

Prin întâmpinarea formulată la prima instanţă, dar şi prin clarificările aduse ulterior la instanţa de apel, OSIM a arătat că reclamantul a beneficiat de reducerile prevăzute la art. 2B lit. b) din O.G. nr. 41/1998, republicată, in sensul că din suma de 360 de RON achitată de titular a fost alocat un procent de 20% din cuantumul fiecărei taxe, după cum urmează: 72 de RON pentru, eliberarea brevetului, 223 de RON pentru menţinerea în vigoare pentru primii 4 ani de protecţie aferentă perioadei 26.03.2007-26.03.2011, 64,8 RON parţial pentru anul 5 de protecţie.

Analiza făcută de instanţa de apel pe baza unui raţionament eronat a evidenţiat o interpretare greşită în privinţa procentului aplicabil taxelor de menţinere în vigoare.

Astfel, instanţa de apel, în mod eronat a ajuns la concluzia că valoarea taxei datorate de reclamant pentru primii 5 ani de protecţie a brevetului este de 882 de RON, suma ce reprezintă reducerea de 50 % din suma de 1764 de RON.

Această abordare este în contradicţie cu prevederile legale indicate şi cu înscrisurile înaintate de OSIM la dosarul cauzei, întrucât prin notificarea nr. x/07.06.2010, s-a comunicat reclamantului cuantumul taxei pentru publicarea, tipărirea şi eliberarea brevetului (360 de Iei) şi nivelul taxelor pentru menţinerea în vigoare a brevetului pe primii 5 ani (1764 de RON) fără a preciza însă procentul aplicabil reducerilor prevăzute de art. 2B, acesta urmând a fi stabilit la data plăţii taxelor, pe baza documentelor depuse de titular care fac dovada veniturilor realizate de acesta.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin decizia atacată instanţa de apel a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul A., a anulat notificările nr. x/01.02.2019 şi nr. y/29.05.2019, emise de O.S.I.M. şi a constat că reclamantul A. nu este decăzut din drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. x.2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în prealabil, instanţa de apel a interpretat cererea de chemare în judecată precizată în sensul că:

- prin primul capăt de cerere s-a solicitat anularea notificării nr. x/01.02.2019 emisă O.S.I.M., prin i s-a comunicat decăderea din drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. x.2010, în temeiul art. 40, alin. (3) din Legea nr. 64/1991, şi ca un petit accesoriu acestei cereri, recunoaşterea în continuare a drepturilor de inventator şi a drepturilor ce decurg din brevet.

- prin capătul doi de cerere, reclamantul a solicitat anularea notificării nr. x/29.05.2019, prin care OSIM i-a comunicat cuantumul sumelor pe care trebuie să le achite pentru revalidarea brevetului, potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1991 (taxa de revalidare de 1.399 de RON şi 6.486 de RON- taxa de menţinere în vigoare a brevetului pe perioada 26.03.2011-26.03.2020), contestând atât existenta obligaţiei de plată, cât si întinderea acesteia.

- în strânsă legătură cu acest al doilea petit, reclamantul a solicitat ca, în cazul în care se retine că nivelul sumei calculate pentru revalidarea brevetului este cel corect, să se constate că această sumă pe care ar urma să o plătească reprezintă un prejudiciu pe care l-ar suporta ca urmare a faptului că pârâtul OSIM nu si-a îndeplinit corespunzător obligaţiile referitoare la comunicarea taxei lunare de menţinere în vigoare a brevetului, a sumelor totale datorate OSIM, precum şi urmare a faptului că nu i-a comunicat luarea măsurilor privind decăderea din drepturile decurgând din brevet decât după ce decizia a fost publicată în Buletinul Oficial. Ca o consecinţă a acestor fapte, reclamantul a solicitat preluarea datoriilor de către OSIM şi nu imputarea acestor sume în sarcina sa.

Acest din urmă capăt de cerere a fost calificat de către instanţa de apel ca fiind întemeiat pe răspundere civilă delictuală, aceasta considerând că reclamantul a solicitat să fie înlăturată obligaţia sa de plată a sumei totale de 7.885 de RON pentru revalidarea brevetului, prin invocarea faptului că această sumă ar constitui pentru el un prejudiciu ca urmare a faptelor culpabile chiar ale celui care i-a impus obligaţia de plată, anume OSIM.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că, acesta fiind un petit în strânsă legătură cu legalitatea modului de stabilire si cuantificare a taxei de revalidare, primeşte o soluţie implicită prin soluţionarea celui de-al doilea petit vizând anularea notificării nr. x/29.05.2019.

Prin notificarea nr. x/01.02.2019 emisă O.S.I.M., i s-a comunicat reclamantului decăderea din drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. x.2010, în temeiul art. 40 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, începând cu data de 27.03.2011, data până la care au fost achitate taxele de menţinere în vigoare a brevetului.

Instanţa de apel a reţinut nelegalitatea acestei prime notificări, pe de o parte, pentru că OSIM ar fi constatat şi comunicat intervenirea sancţiunii decăderii la un interval prea mare faţă de data la care aceasta ar fi intervenit efectiv, iar pe de altă parte, pentru că ar exista incertitudine cu privire la data la care a intervenit decăderea sau chiar cu privire la intervenirea acesteia, atâta timp cât OSIM nu i-ar fi răspuns reclamantului la o cerere prin care acesta ar fi solicitat să i se comunice cuantumul taxelor datorate prin aplicarea reducerilor în funcţie de veniturile sale şi cât chiar OSIM ar fi fost inconsecvent cu privire la cuantumul taxelor de menţinere în vigoare a brevetului.

Prin notificarea nr. x/29.05.2019, OSIM i-a comunicat reclamantului cuantumul sumelor pe care trebuie să le achite pentru revalidarea brevetului, potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1991.

Instanţa de apel a reţinut nelegalitatea celei de-a doua notificări, pe de o parte, ca o consecinţă a primei notificări, considerând că numai în condiţiile constatării corecte a decăderii si a momentului începând cu care aceasta a operat se poate determina cuantumul corect al sumelor necesare pentru revalidare, în raport de disp. art. 12 din O.G. nr. 41/1998.

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că, chiar şi "în situaţia în care s-ar admite că decăderea a operat începând cu data de 27.03.2011, (…) prin maniera neprocedurală în care pârâtul a comunicat reclamantului şi a supus publicităţii sancţiunea decăderii intervenită, la peste 7 ani de la data la care aceasta ar fi operat, precum si prin modul în care în care i-a adus la cunoştinţă admiterea cererii de reducere a taxelor de protecţie a brevetului prevăzută de O.G. nr. 41/1998, (după acelaşi interval îndelungat de timp), i-a produs reclamantului un prejudiciu, punându-l pe aceasta în situaţia achitării unei sume pentru revalidarea brevetului mult mai mare decât aceea datorată dacă pârâtul si-ar fi îndeplinit la timp obligaţiile legate de soluţionarea cererii de reducere a taxelor si de constatare a decăderii într-un termen rezonabil."

Astfel, instanţa de apel a reţinut că "modalitatea cea mai eficientă pentru acoperirea acestui prejudiciu este înlăturarea obligaţiei de plată stabilite în sarcina reclamantului prin notificarea nr. x/29.05.201 pentru revalidarea brevetului, obligaţie oricum incertă sub aspectul întinderii sale."

În ceea ce priveşte faptul că reclamantul A. nu este decăzut de drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. x.2010, beneficiind în continuare de drepturile decurgând din acest brevet de invenţie, acesta a fost constatat de către curtea de apel ca o consecinţă a anulării celor două notificări.

Referitor la motivele de recurs formulate sunt de reţinut următoarele.

În analiza acestora trebuie pornit, în principal, de la faptul că instanţa de apel a constatat că reclamantul nu este decăzut din drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. x.2010, cu durata de protecţie începând de la data de 26.03.2007, data de depozit.

În speţă s-a pus problema decăderii din aceste drepturi ca urmare a faptului că reclamantul nu a achitat taxele de menţinere în vigoare a brevetului începând cu al cincilea an de protecţie.

Potrivit art. 43 alin. (1)-(3) din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare la data acordării brevetului dar şi la data intervenirii decăderii:

"(1) Procedurile efectuate de OSIM privind cererile de brevet de invenţie şi brevetele de invenţie prevăzute de prezenta lege şi de regulamentul de aplicare a acesteia sunt supuse taxelor, în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege.

(2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.

(3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. (…)".

Referitor la sancţiunea decăderii, aşa cum corect susţine recurentul, aceasta operează prin efectul legii la data expirării termenului în care titularul de brevet nu şi-a executat obligaţia, şi nu la data constatării decăderii de către O.S.I.M. sau instanţă, întrucât măsura decăderii sancţionează nerespectarea termenului de plată a taxelor aferente, taxe care se plătesc tocmai pentru menţinerea în vigoare a brevetului şi a drepturilor pe care acesta le conferă titularului.

Faptul că este avută în vedere data limită a termenului de plată a taxelor rezultă şi din art. 44 din Legea nr. 64/1991, în care se prevede că titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în faţa O.S.I.M. este repus în situaţia anterioară după o anumită procedură, cu excepţia mai multor ipoteze, printre care şi cea de nerespectare a termenelor legale de plată a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului.

Singura posibilitate legală oferită titularului unui brevet pentru nerespectarea termenului de plată a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului este cea a revalidării, după procedura reglementată de art. 37 din lege, în care se verifică dacă din motive justificate nu s-a respectat termenul de plată a taxelor legale, revalidarea fiind condiţionată în plus de plata acestor taxe.

Pentru a constata că nu a operat decăderea pentru neplata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului, instanţa de apel s-a raportat, pe de o parte, la faptul că OSIM nu i-ar fi răspuns reclamantului care sunt taxele pe care trebuie să le plătească prin aplicarea reducerii în funcţie de veniturile sale, iar pe de altă parte, la faptul că nu s-ar putea stabili data intervenirii decăderii, întrucât chiar calculul oferit de OSIM nu ar corespunde calculului făcut de instanţă prin raportare la dispoziţiile legale.

În ceea ce priveşte argumentul că nu s-ar putea stabili data intervenirii decăderii, întrucât chiar calculul oferit de OSIM nu ar corespunde calculului făcut de instanţă prin raportare la dispoziţiile legale, acesta nu poate fi reţinut, având în vedere că, pentru a calcula taxele datorate de către reclamant potrivit veniturilor acestuia, instanţa de apel s-a raportat în mod eronat la un nivel al veniturilor care ar fi atras o reducere a taxelor la un procent de 50%, în loc de reducerea taxelor la procentul de 20% din venituri.

Astfel, aşa cum rezultă şi din adresa nr. x/7.06.2010, trimisă de OSIM reclamantului cu prilejul examinării cererii de eliberare a brevetului, în baza art. 2 B din O.G. nr. 41/1998, în funcţie de veniturile acestuia de 1254 RON, dovedite ulterior de către reclamant, acesta se încadra la reducerea ce determina plata a 20% din cuantumul fiecărei taxe datorate, având un venit mai mic de 5719 RON, calculul comunicat de OSIM, şi care se regăseşte şi în cererea de recurs, fiind astfel corect.

Este de reţinut că, potrivit art. 34 din Legea nr. 64/1991, forma în vigoare la data depunerii cererii de eliberare a brevetului, cu începere de la data publicării cererii de brevet, cererea asigură solicitantului, în mod provizoriu, protecţia conferită titularului brevetului de invenţie, şi că pentru primii doi ani de protecţie nu s-a datorat taxă de menţinere în vigoare, conform H.G. nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991, art. 61 alin. (1) lit. a) din Anexă.

Referitor la argumentul că nu ar fi operat decăderea, în temeiul răspunderii civile delictuale, întrucât reclamantul nu ar fi plătit taxele datorate anual pentru menţinerea în vigoare a brevetului din culpa OSIM care nu i-ar fi răspuns reclamantului care sunt taxele pe care trebuie să le plătească prin aplicarea reducerii în funcţie de veniturile sale, conform obligaţiei pe care ar fi avut-o în temeiul art. 51 alin. (4) din Constituţie, sunt de reţinut următoarele.

Aşa cum s-a reţinut anterior sancţiunea decăderii operează prin efectul legii la data expirării termenului până la care titularul de brevet nu şi-a executat obligaţia.

Sancţiunea decăderii poate fi înlăturată potrivit legii doar dacă există motive justificate şi doar prin procedura strictă specială a revalidării prevăzută de art. 37 din Legea nr. 64/1991, iar nu ca reparaţie a unui prejudiciu prin aplicarea regulilor răspunderii civile delictuale, întrucât normele speciale sunt de strictă interpretare şi aplicare şi derogatorii de la dreptul comun, neputând fi înlăturate de la aplicare de cele generale (specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant.)

Ca atare, neplata taxelor legale în termenul legal din anumite motive, care trebuie să fie justificate, constituie o condiţie a revalidării, iar nu a înlăturării sancţiunii decăderii ca modalitate de reparare a unui prejudiciu prin aplicarea regulilor răspunderii civile delictuale.

Mai mult, anularea unei notificări prin care reclamantul era informat cu privire la intervenirea sancţiunii decăderii, chiar dacă s-ar porni de la premisa că ar exista motive de nulitate a acestui act, nu poate avea ca efect înlăturarea sancţiunii decăderii, care şi-a produs efectele în temeiul legii anterior emiterii acestei notificări, nefiind astfel un act subsecvent care să fie afectat de efectele nulităţii.

Trecând peste aspectele reţinute anterior, se constată că obligaţia de plată a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului anual şi sancţiunea pentru neplata taxelor sunt prevăzute expres prin art. 43 alin. (2), (3) din Legea nr. 64/1991, cuantumul taxelor este reglementat prin O.G. nr. 41/1998, unde în cadrul art. 2B sunt prevăzute reducerile şi modul de calcul al acestora, iar pentru peroanele fizice, la art. 3 se prevede că reducerile prevăzute la art. 2 se aplică la data plăţii, persoana care solicită acordarea reducerilor trebuind să prezinte la data plăţii acte prin care să dovedească îndeplinirea condiţiilor.

Reclamantul a fost notificat în cadrul procedurii de eliberare a brevetului prin adresa nr. x/7.06.2010 despre existenţa acestor prevederi legale şi procedura de urmat pentru cazul în care se încadrează în prevederile ce reglementează posibilitatea beneficierii de reduceri la plata taxelor.

De altfel, chiar în decizia atacată instanţa de apel a reţinut că "orice titular de brevet diligent ar trebui să se preocupe de cunoaşterea si achitarea taxelor anuale de menţinere în vigoare a brevetului si că, în virtutea principiului nemo censetur ignorare legem, reclamantul nu ar putea invoca necunoaşterea cuantumului taxelor anuale prevăzute de O.G. nr. 41/1998."

Notificările pe care trebuie să le emită OSIM în cadrul procedurii de acordare a brevetului sunt menţionate în Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G. nr. 547/2008, iar instanţa de apel nu a reţinut că OSIM nu ar fi respectat vreuna dintre dispoziţiile acestui regulament.

Ca atare, în mod corect s-a susţinut în recurs că legea nu prevede obligaţia OSIM de a comunica cuantumul efectiv al taxelor datorate, în prealabil achitării acestora, acestea putând fi cu uşurinţă determinate în baza prevederilor legale.

Referitor la fapta ilicită reţinută de instanţa de apel, se constată că aceasta rezidă într-o inacţiune.

Astfel, fapta ilicită ar consta în aceea că OSIM nu i-ar fi comunicat reclamantului care sunt taxele efective pe care trebuie să le plătească prin aplicarea reducerii în funcţie de veniturile sale şi faptul că i-a fost admisă cererea de plată a taxelor reduse, conform obligaţiei pe care ar fi avut-o în temeiul art. 51 alin. (4) din Constituţie (Dreptul de petiţionare), potrivit căruia autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii. În aplicarea acestui text din constituţie a fost adoptată O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, modificată prin Legea nr. 233/2002.

Nu face obiectul prezentului litigiu verificarea dacă în raport de circumstanţele cauzei sunt îndeplinite condiţiile expuse în acest act normativ, totuşi, este de reţinut că, pentru cazul în care petiţionarul se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, rezolvarea este reglementată de art. 52 din Constituţie (Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică), şi anume îndreptăţirea acesteia să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, în faţa instanţelor de contencios administrativ, de regulă, sau a instanţelor civile, în mod excepţional, când nu sunt aplicabile regulile contenciosului administrativ.

În speţă, instanţa de apel nu a reţinut că reclamantul ar fi făcut vreun demers, ulterior cererii formulate în iulie 2010, în acest sens.

Ca atare, reţinerea în sarcina OSIM a unei fapte ilicite în sensul menţionat anterior, constând într-o inacţiune, care presupune neîndeplinirea de către o persoană a obligaţiilor impuse acesteia de lege să acţio­neze într-un anumit mod, nu a fost argumentată de către instanţa de apel, raportat la cerinţele legale necesare, neputând fi avută în vedere la aprecierea existenţei răspunderii civile delictuale a OSIM.

Instanţa de apel a analizat cererea reclamantului şi pornind de la premisa că decăderea a operat începând cu data de 27.03.2011, caz pentru care a apreciat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale cu consecinţa înlăturării obligaţiei de plată stabilite în sarcina reclamantului prin notificarea nr. x/29.05.2019 pentru revalidarea brevetului, ca modalitate de reparare a prejudiciului constând în punerea acestuia "în situaţia achitării unei sume pentru revalidarea brevetului mult mai mare decât aceea datorată dacă pârâtul si-ar fi îndeplinit la timp obligaţiile legate de soluţionarea cererii de reducere a taxelor si de constatare a decăderii într-un termen rezonabil."

Este de menţionat că această constatare se regăseşte doar în considerente iar nu şi în dispozitiv.

Recurentul a criticat reţinerea de către instanţa de apel a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale raportat la fapta pretins ilicită invocată în cererea de chemare în judecată.

Instanţa de apel a reţinut că fapta ilicită a pârâtului constă în maniera neprocedurală în care pârâtul a comunicat reclamantului şi a supus publicităţii sancţiunea decăderii intervenită, la peste 7 ani de la data la care aceasta ar fi operat, precum si prin modul în care în care i-a adus la cunoştinţă admiterea cererii de reducere a taxelor de protecţie a brevetului prevăzută de O.G. nr. 41/1998, după acelaşi interval îndelungat de timp iar prejudiciul rezidă în aceea că a fost pus în situaţia achitării unei sume pentru revalidarea brevetului mult mai mare decât aceea datorată dacă pârâtul si-ar fi îndeplinit la timp obligaţiile legate de soluţionarea cererii de reducere a taxelor si de constatare a decăderii într-un termen rezonabil.

În prealabil, se observă că şi în acest caz fapta ilicită reţinută de instanţa de apel rezidă într-o serie de inacţiuni.

În ceea ce priveşte faptul că nu i-ar fi adus la cunoştinţă reclamantului admiterea cererii de reducere a taxelor de protecţie a brevetului prevăzută de O.G. nr. 41/1998, sunt de reţinut cele expuse mai sus, raportat la obligaţia pe care ar fi avut-o OSIM în temeiul art. 51 alin. (4) din Constituţie (Dreptul de petiţionare) de a răspunde cererii reclamantului din 5.07.2010, ulterioare adresei nr. x/7.06.2010 a OSIM, prin care reclamantul menţiona că trimite declaraţia de venit pe 12 luni şi solicita să i se comunice ce mai trebuie să facă pentru a îndeplini cerinţele OSIM.

Referitor la faptul că pârâtul ar fi comunicat reclamantului şi supus publicităţii sancţiunea decăderii, la peste 7 ani de la data la care aceasta ar fi operat, instanţa de apel a reţinut că "prevederile legale invocate nu stabilesc, într-adevăr, un termen în care OSIM trebuie să constate ca a intervenit sancţiunea decăderii din drepturile decurgând din brevet în temeiul art. 40, alin. (2) şi (3) din lege".

Totuşi, instanţa de apel a dedus că "intervenirea sancţiunii decăderii ar trebui constatată după expirarea termenului de achitare a taxei anuale de protecţie, aşadar în decursul anului următor celui în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de titularul brevetului" prin "interpretarea acestor prevederi în contextul Legii nr. 64/1991 în întregul său şi al H.G. nr. 547/2008", acte normative care ar prevedea termene relativ scurte pentru asigurarea protecţiei şi publicităţii drepturilor conferite de brevet.

În primul rând, legat de această interpretare a legii, este de remarcat, pe de o parte, că, dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie să reglementeze situaţia publicării decăderii din drepturile asupra brevetului într-un anumit termen relativ scurt de aproximativ 1 an, cum susţine instanţa de apel, ar fi făcut-o în mod expres, aşa cum a procedat în cazul celorlalte termene. Pe de altă parte, trebuie făcută distincţie între termenele prevăzute în procedura soluţionării cererii de eliberare a brevetului sau a altor cereri adresate OSIM, care sunt reglementate în beneficiul petenţilor, şi efectele publicării sancţiunii decăderii din drepturile asupra brevetului.

Publicarea cererii de acordare a brevetului şi a hotărârii de acordare a brevetului au un rol de informare şi produc efecte în legătură cu dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei, în sensul înştiinţării terţilor cu privire la existenţa acestui drept şi obligaţia de a se abţine de la efectuarea fără consimţământul titularului a actelor interzise expres de lege (art. 32 din Legea nr. 64/1991, forma în vigoare la data acordării brevetului).

Publicarea decăderii din drepturile asupra brevetului are ca efect înştiinţarea terţilor în sens contrar, anume că nu mai există un drept exclusiv de exploatare asupra invenţiei.

Ca atare, nepublicarea decăderii din drepturile asupra brevetului, fie şi o perioadă de timp mai lungă, reprezintă o omisiune în favoarea titularului de brevet, întrucât terţii nu sunt înştiinţaţi cu privire la faptul că invenţia respectivă nu mai este protejată.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, forma în vigoare la data acordării brevetului, nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 şi 33 (dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei) folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei".

Acesta este motivul pentru care, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţă, constatarea decăderii poate fi cerută de orice persoană interesată.

Având în vedere aceste interese private care sunt în joc după acordarea brevetului de invenţie, contrar susţinerilor instanţei de apel, din această omisiune a legiuitorului de a stabili un termen în care să se publice intervenirea decăderii din drepturile asupra brevetului nu se poate deduce obligaţia OSIM de a acţiona în sensul publicării acestei sancţiuni într-un anumit termen considerat rezonabil de către această instanţă.

În ceea ce priveşte faptul că în intervalul dintre intervenirea decăderii pentru neplata taxelor de menţinere în vigoare şi până la publicarea decăderii şi în consecinţă, formularea cererii de revalidare, a trecut un interval mare de timp în care s-a acumulat o taxă de menţinere în vigoare foarte mare, sunt de reţinut următoarele.

Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţă, titularul de brevet nu este ţinut de publicarea sancţiunii decăderii pentru a formula cerere de revalidare. Acesta poate să ceară revalidarea brevetului chiar din momentul intervenirii decăderii.

Or, atâta timp cât chiar în decizia atacată instanţa de apel a reţinut că "orice titular de brevet diligent ar trebui să se preocupe de cunoaşterea si achitarea taxelor anuale de menţinere în vigoare a brevetului si că, în virtutea principiului nemo censetur ignorare legem reclamantul nu ar putea invoca necunoaşterea cuantumului taxelor anuale prevăzute de O.G. nr. 41/1998", cu atât mai mult acesta nu ar putea invoca necunoaşterea prevederilor legale exprese ale art. 43 alin. (2), (3) din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare la data acordării brevetului dar şi la data intervenirii decăderii, potrivit cărora pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului, iar neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet.

Referitor la faptul că OSIM a indicat în notificare o taxă totală de menţinere în vigoare pentru perioada dintre decădere şi formularea cererii de revalidate, care trebuia achitată pentru a se dispune revalidarea, mai mică decât cea menţionată în apel, verificarea acestui aspect şi a consecinţelor ce decurg din acesta ţine de procedura revalidării, reglementă de art. 37 din Lege, care se afla în curs la data formulării cererii de chemare în judecată şi care nu face obiectul prezentului litigiu.

Ţinând cont de cele expuse anterior, raţionamentul instanţei de apel prin care a reţinut îndeplinirea în cauză a condiţiilor legale privind răspunderea civilă delictuală a OSIM se bazează pe reţinerea unor premise eronate cu privire la existenţa condiţiei faptei ilicite, care a determinat analiza greşită şi a celorlalte condiţii, şi anume vinovăţia şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

În consecinţă, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 496 şi 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci împotriva deciziei nr. 59 din 14 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.