Expropriation compensation: calculating loss of use for land and construction until effective payment of damages

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 22.06.2009, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General, şi Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A. (CNADNR), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la finalizarea procedurilor de expropriere demarate de Municipiul Bucureşti în anul 2006 şi la plata despăgubirilor pentru terenul proprietatea ei situat în Bucureşti, Şos. x, în suprafaţă de 647 mp. şi pentru construcţiile ce s-au aflat pe el, în suprafaţă construită de 180 mp precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1524/16.12.2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a admis, în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primar General, a constatat exproprierea de către pârâtul Municipiul Bucureşti a terenului proprietatea reclamantei situat în Bucureşti, Şoseaua x, sector 1 identificat ca fiind suprafaţa S1 de 140,3 m.p. în anexa nr. 2 la completarea la raportul de expertiză topografie întocmit de către expertul B. şi a construcţiei în suprafaţă de 180 m.p., proprietatea acesteia şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 135.660 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea terenului expropriat în suprafaţă de 140,3 m.p. precum şi la plata sumei de 141.038 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru acelaşi teren în perioada octombrie 2007 - iulie 2016, respingând în rest cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 222 A din 10 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins solicitarea intimatului - pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General de revenire cu adresă către comisia de experţi, pentru a răspunde la obiecţiuni, ca neîntemeiată.

A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1524/16.12.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă şi a următoarelor sume: - 65.820 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea construcţiei demolate; - 923.229,52 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a construcţiei, în perioada octombrie 2007 la zi, precum şi a sumei de 1008 euro lunar, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a construcţiei în continuare, până la data efectivă a despăgubirilor, a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Recursul

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General au declarat recurs.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel de reclamanta A. vizează încălcarea dispoziţiilor art. 26 şi art. 1 din Legea nr. 33/1994, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 222A/10.03.2020, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, rejudecând, să se dispună obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi la plata sumei 60.412 RON, reprezentând lipsa de folosinţă pentru terenul de 140 mp, ce a făcut obiectul exproprierii situat în str. x, pentru perioada august 2016- martie 2020, precum şi a sumei de 1373 RON/lunar reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului de 140 mp, şi în continuare, din aprilie 2020 şi până la plata efectivă a despăgubirii.

În acest sens, reclamanta a arătat că, prin sentinţa de fond, tribunalul a dispus exproprierea suprafeţei de 140 mp şi a acordat despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă a acestui teren pentru perioada octombrie 2007- iulie 2016, respectiv suma de 141.038 RON, stabilită prin raportul de expertiză întocmit de comisia de experţi evaluatori C., D. şi E., depus pentru termenul din 09.09.2016. Pentru a ajunge la această valoare, comisia de experţi s-a raportat la o valoare lunară a chiriei de 1313 RON/lună (pentru perioada 2007-2013) şi 1373 RON (pentru perioada 2014-2016).

În cursul judecăţii apelului, instanţa a dispus stabilirea lipsei de folosinţă pentru întreaga suprafaţă de teren de 647 mp pentru perioada 2007, data întocmirii raportului de expertiză.

Or, susţine reclamanta, deşi instanţa a considerat ca nu se poate acorda lipsa de folosinţă pentru întreaga suprafaţă de 647 mp, considerând ca apelanta este îndreptăţită numai la contravaloarea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 140 mp (restul suprafeţei neîndeplinind condiţiile exproprierii), în mod nelegal nu a acordat şi lipsa de folosinţă a suprafeţei de teren de 140 mp şi pentru perioada august 2016-marlie 2020, prin raportare la criteriile stabilite de comisia de experţi C., D. şi E..

Astfel, având în vedere că pentru suprafaţa de teren de 140 mp s-a stabilit că lipsa de folosinţă este de 1373 RON/lună, instanţa ar fi trebuit să reformeze sentinţa de fond, în sensul acordării acestei despăgubiri şi pentru perioada august 2016- martie 2020.

Reclamanta a arătat că, în condiţiile în care pentru construcţia expropriată instanţa de apel a acordat în mod corect lipsa de folosinţă pentru perioada octombrie 2007 şi până la data achitării efective a despăgubirilor, pentru identitate de raţiune este îndreptăţită la lipsa de folosinţă pentru terenul de 140 mp pentru aceeaşi perioadă, in temeiul art. 1 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Or, susţine reclamanta, a acorda despăgubiri până în iulie 2016 înseamnă a nesocoti principiul dreptei despăgubiri şi al integralităţii reparării prejudiciului, în condiţiile în care obiectul litigiului fiind pornit pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, exproprierea se dispune de către instanţa de judecată, iar "transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligaţiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite", conform art. 28 alin. (1) din Legea 33/1994. Aşadar neacordarea lipsei de folosinţa până la data transferului dreptului de proprietate echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi a dispoziţiilor art. 480 şi 481 C. civ. din 1865, expropriatul fiind prejudiciat în substanţa dreptului de proprietate de care a fost deposedat în mod involuntar.

Se mai învederează că, deşi în faza apelului instanţa a dispus, prin obiectivele la raportul de expertiză efectuarea unui calcul al lipsei de folosinţă pentru perioada octombrie 2007- la zi, prin raportare însă la valoarea oferită de expropriator, de 969 euro/mp a terenului, aceasta nu a fost de acord cu acordarea lipsei de folosinţă prin raportare la aceasta valoare.

Cu toate acestea, susţine reclamanta, instanţa ar fi trebuit să acorde lipsa de folosinţă şi pentru perioada august 2016- martie 2020 a terenului de 140 mp, prin raportare la modul de calcul oferit de comisia de experţi de la fond, pe care l-a omologat prin menţinerea sentinţei pe capătul de cerere privind lipsa de folosinţa pentru perioada octombrie 2007- iulie 2016.

Din perspectiva celor expuse, reclamanta solicită casarea în parte a deciziei din apel, având în vedere că, în condiţiile în care constată o încălcare a legii, instanţa are toate elementele de fapt stabilite şi clarificate pentru a putea reforma decizia din apel.

Recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva hotărârii instanţei de apel vizează următoarele critici de nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitându-se modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul ca la stabilirea lipsei de folosinţă să se aibă în vedere sentinţa civilă nr. 1524 din 126 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Examinând hotărârea instanţei de apel din perspectiva criticilor formulate atât de reclamantă cât şi de pârât şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului legată de incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că aceasta vizează faptul că din cuprinsul considerentelor nu rezultă care este temeiul acordării lipsei de folosinţă şi argumentele la care s-a raportat instanţa de apel la momentul la care a stabilit cuantumul lipsei de folosinţă, întrucât experţii au avut în vedere norme de drept care nu sunt incidente în cauză, că modul de calcul este total eronat, având în vedere valoarea de 923.229,52 RON stabilită de instanţă pentru perioada octombrie 2007 - martie 2020 şi, că în acest mod a fost acordată nelegal reclamantei în plus suma de 191.421,52 RON.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de pârât, Înalta Curte reţine că, din perspectiva dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care prevede că "hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurentului pârât legate de incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept atât soluţia adoptată pe fondul apelului, cât şi în ce priveşte cererea pârâtului de revenire cu adresă către comisia de experţi pentru a răspunde obiecţiunilor formulate, reţinându-se că au fost încuviinţate obiecţiunile formulate de pârât, iar experţii au răspuns acestora.

Înalta Curte reţine că este nefondată susţinerea pârâtului că din cuprinsul considerentelor nu rezultă care este temeiul acordării lipsei de folosinţă şi argumentele la care s-a raportat instanţa de apel, în condiţiile în care instanţa de apel a arătat că fiind incidente dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 "se impune acordarea contravalorii lipsei de folosinţă alături de construcţia demolată doar pentru suprafaţa de 140 mp expropriată, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză topografică", că potrivit "raportului de expertiză efectuat în calea de atac a apelului, contravaloarea lipsei de folosinţă a construcţiei demolate s-a calculat începând din octombrie 2007 până la data efectuării lucrării de specialitate, adică iunie 2019, la care se adaugă contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului construcţie (calculată prin raportare la aceeaşi suprafaţă utilă de 144 mp şi la aceeaşi valoare unitară de 7 euro/mp (pentru următoarele 9 luni, până la momentul pronunţării deciziei, rezultând o sumă totală de 923.229,52 RON, că, în egală măsură, pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei sub aspectul lipsei de folosinţă, curtea consideră că se impune acordarea sumei de 1008 euro lunar, în continuare, până la plata efectivă a despăgubirilor".

Or din această perspectivă, Curte reţine că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de pârât.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenţi din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 26, art. 28 şi art. 1 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează "casarea hotărârii în ipoteza în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

Înalta Curte subliniază că situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de recurenţi nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate, fiind chestiuni ce ţin de administrarea şi interpretarea probatoriilor, aspecte ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs.

Astfel, în raport de obiectul dedus judecăţii, ce vizează obligarea la finalizarea procedurilor de expropriere demarate de Municipiul Bucureşti în anul 2006 şi la plata despăgubirilor pentru terenul proprietatea reclamantei situat în Bucureşti, Şos. x, în suprafaţă de 647 mp. şi pentru construcţiile ce s-au aflat pe el, în suprafaţă construită de 180 mp, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a examinat raporturile juridice dintre părţi, prin prisma dispoziţiilor art. 26, 28 şi art. 1 din Legea nr. 33/1994, cu atât mai mult cu cât a reţinut acordarea contravalorii lipsei de folosinţă alături de construcţia demolată doar pentru suprafaţa de 140 mp expropriată, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză topografică, că, " în egală măsură, pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei sub aspectul lipsei de folosinţă, curtea consideră că se impune acordarea sumei de 1008 euro lunar, în continuare, până la plata efectivă a despăgubirilor."

Din această perspectivă Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cum niciuna din criticile recurenţilor nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 222 A din 10 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 222 A din 10 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2020.