Nullity claim over land certificate fails; appeal rejected as unfounded for lack of consent and own-fault bar.

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2021

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 03.10.2017, pe rolul Judecătoriei Oradea, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. prin Agenţia Oradea şi O.C.P.I. Bihor a solicitat să constate nulitatea absolută a adeverinţei nr. x/03.04.2008 emisă de C. Spa, anularea încheierii OCPI nr. 1371/2008 în dosar nr. x/29.02.2008 şi a tuturor menţiunilor subsecvente şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară încheierii nr. 13971/2008.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 968 C. civ., art. 1250 C. civ.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorie şi tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 228 din 5 aprilie 2018, Judecătoria Oradea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, raportându-se la valoarea obiectului cererii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă sub nr. x/2017, iar prin încheierea din 6 iunie 2018, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a reţinut că reclamantul a indicat valoarea imobilului ca fiind suma de 710.790 RON, pe care pârâta a declarat că nu o contestă.

Pârâtul O.C.P.I. Bihor a formulat întâmpinare, arătând că solicită respingerea pretenţiilor cu privire la cheltuielile de judecată sau alte pretenţii pecuniare şi invocă lipsa calităţii procesuale pasive.

Pârâta B., prin Agenţia Oradea a invocat excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului susţinând că la data promovării acţiunii acesta nu mai deţine nici un drept de proprietate asupra nr. cad x Paleu, terenul fiind parcelat şi înstrăinat către diferiţi terţi. S-a invocat prescripţia dreptul la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a unei stări de fapt. Pe fondul cauzei solicită respingerea acţiunii ca nedovedită, nefondată si netemeinică.

Prin sentinţa civilă nr. 124/C din 14 noiembrie 2018, Tribunalul Bihor, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului OCPI Bihor.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii O.C.P.I. Bihor şi B. prin Agentia Oradea, calitatea procesuală pasivă a acesteia fiind transmisă convenţional societăţii D. SPA, E. SPA.

3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamantul A. solicitând admiterea acestuia în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ., schimbarea sentinţei de fond şi admiterea acţiunii în sensul constatării nulităţii absolute a adeverinţei nr. x/03.04.2008 emisă de C. SPA, anularea încheierii OCPI nr. 13971/2008 şi a tuturor menţiunilor subsecvente şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 noiembrie 2019 s-a luat act că intimata D. SPA şi-a schimbat denumirea în F. SPA.

Prin decizia nr. 911 din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 124/C din 14 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul, ulterior expunerii situaţiei de fapt şi parcursului dosarului, a formulat următoarele critici, încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:

Se susţine că motivarea deciziei nr. 911 din 3 decembrie 2019 prin care Curtea de Apel Oradea a respins apelul recurentului, este succintă, reţinându-se, contrar materialului probatoriu administrat şi afirmaţiei în sensul că nu a emis înscrisul (adeverinţa) şi că nu şi-a exprimat consimţământul, că înscrisul a fost confirmat de succesoarea în drepturi, prin opoziţia acesteia la admiterea acţiunii.

De asemenea se mai arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii şi în contradicţie cu dispoziţiile art. 178 C. proc. civ., instanţa făcând aplicarea prevederilor referitoare la nulitatea relativă, deşi lipsa voinţei, a semnăturii sau inexistenţa consimţământului atrag nulitatea absolută şi în C. proc. civ. de la 1865 nu există vreo prevedere prin care să se reglementeze lipsa consimţământului ca fiind o cauză de nulitate relativă, ci de nulitate absolută.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 decembrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 911 din 03 decembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 4.02.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Într-o primă critică, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea este succintă şi cuprinde motive contradictorii.

Astfel, susţine că instanţa de apel, contrar afirmaţiei în sensul că nu a emis adeverinţa a cărei nulitate s-a solicitat a se constata în cadrul prezentului litigiu consideră că înscrisul a fost confirmat de succesoarea în drepturi, prin opoziţia acesteia la admiterea acţiunii.

Recurentul se află în eroare cu privire la considerentele pentru care cererea sa de apel a fost respinsă, în realitate nemulţumirile exprimate vizând motivarea instanţei de fond care a apreciat că faptul că Adeverinţa nr. x/03.04.2008 nu figurează în registrul băncii de intrări-ieşiri din acea perioadă, nu echivalează cu lipsa consimţământului. Registrele au un dublu rol: pe de o parte sunt cataloage de înscriere a circulaţiei documentelor, iar pe de altă parte reprezintă un ordonator, un adevărat ghid în căutarea oricărui document. Însă, omisiunea înregistrării adeverinţei nu echivalează cu nulitatea acesteia, lipsa consimţământului nefiind confirmată din punct de vedere probator.

Curtea de Apel a statuat că nu sunt fondate criticile apelantului privind lipsa motivării sentinţei de fond, aceasta fiind motivată corespunzător atât în fapt, cât şi în drept, nefăcând aprecieri în sensul că înscrisul ar fi fost confirmat de succesoarea în drepturi, prin opoziţia acesteia la admiterea acţiunii, astfel cum se susţine prin cererea de recurs.

Înalta Curte observă că recurentul-reclamant a menţionat formal faptul că hotărârea conţine motive contradictorii, ceea ce ar atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care vizează nelegalitatea hotărârii atacate când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Premisa logică a soluţionării prezentei căi de atac este invocarea efectivă (nu formală) a unuia dintre motivele de casare şi ea presupune analiza de către instanţa de recurs a susţinerilor încorporate cererii de recurs, ceea ce nu se verifică în situaţia de faţă.

Cu privire la criticile vizând faptul că motivarea hotărârii atacate este succintă, se observă că, pe acest aspect, susţinerile recurentului nu sunt fondate, decizia recurată fiind corect argumentată în fapt şi în drept, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

Apărările recurentului, în sensul că instanţa de apel nu a examinat şi nu a dat un răspuns bogat argumentat tuturor problemelor de fapt şi de drept în speţa dedusă judecaţii este nefondată, instanţa de apel prezentând, în esenţă, motivele avute în vedere la pronunţarea soluţiei adoptate.

Astfel, Curtea a constatat că adeverinţa nr. x/03.04.2008 şi încheierea OCPI nr. 13971/2008 au fost emise la solicitarea reclamantului din prezenta cauză. Prin urmare, invocarea nulităţii absolute ori relative a adeverintei reprezintă, de fapt, invocarea propriei culpe, or, potrivit adagiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă) nu este admisibil să obţină foloase invocându-şi propria sa incorectitudine, turpitudine, şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.

De asemenea, a reţinut că sentinţa instaţei de fond nu este dată cu aplicarea greşită a art. 948 şi art. 1250 vechiul C. civ., Curtea de Apel apreciind că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză întrucât prevederile invocate sunt aplicabile în cazul incheierii unor convenţii, iar, în speţă, adeverinţa, a cărei nulitate absolută se solicită, nu este o convenţie, ci este un înscris emanat de la o persoană juridică de drept privat care confirmă existenţa unei anume stări de fapt.

Pe de altă parte, instanţa de apel a statuat că, nu este vorba despre nulitate absolută a actului invocat astfel cum susţine apelantul, ci este vorba despre nulitate relativă cum corect a reţinut şi instanţa de fond, întrucât în speţă chiar dacă adeverinţa este falsă, afectat nu este interesul general al societăţii, ci un interes privat, în speţă interesul pârâtei intimate, în calitate de succesoare a emitentului adeverinţei, care însă, s-a opus admiterii acţiunii şi apelului reclamantului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul critică hotărârea atacată, deoarece apreciază că s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa reţinând că ne aflăm în prezenţa nulităţii relative, deşi nu ar exista în C. civ. aplicabil speţei vreo prevedere care să considere lipsa consimţământului ca fiind un motiv de nulitate relativă, ci este motiv de nulitate absolută.

Deşi pe parcursul cerererii de recurs reclamantul a mai arătat că potrivit art. 948 vechiul C. civ. existenţa şi exprimarea consimţământului valabil al părţii ce se obligă constituie una dintre condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii, ceea ce demonstrează că, în situaţia în care consimţământul lipseşte, actul este lovit de nulitate absolută, fiind lipsit cu desăvârşire de un element esenţial, structural, respectiv voinţa, că lipsa semnăturii titularului actului reprezintă lipsa consimţământului persoanei respective la încheierea convenţiei şi că făcând aplicarea prevederilor referitoare la nulitatea relativă au fost încălcate dispoziţiile art. 178 C. proc. civ., şi 1250 C. civ., trebuie menţionat că toate aceste critici au vizat hotărârea primei instanţe şi nicidecum modul în care instanţa de apel, a cărei decizie face obiectul prezentului control judiciar ar fi încălcat aceste dispoziţii legale.

Chiar şi în condiţiile în care aceste critici ar fi vizat decizia recurată, se poate observa, aşa cum s-a arătat anterior, că motivul principal pentru care instanţa de apel a considerat că apelul reclamantului nu poate fi primit a fost acela că art. 948 şi art. 1250 C. civ. nu sunt incidente în cauză întrucât prevederile invocate sunt aplicabile în cazul încheierii unor convenţii, iar, în speţă, adeverinţa a cărei nulitate absolută se solicită, nu este o convenţie, ci este un înscris emanat de la o persoană juridică de drept privat care confirmă existenţa unei anume stări de fapt.

Aceste considerente nu au fost atacate de către recurent, astfel încât au intrat în puterea de lucru judecat, nemaiputând fi cenzurate pe calea controlului judiciar, conform art. 430 C. proc. civ.

Toate celelalte argumente referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 948, 1250 C. civ., a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans şi la incidenţa nulităţii absolute pentru lipsa consimţământului, sunt subsidiare, întrucât dacă se apreciază că înscrisul a cărei nulitate se solicită pe calea litigiului de faţă are rolul doar de a atesta o situaţie de fapt şi nu reprezintă o convenţie, în sensul că nu este act juridic cenzurabil prin prisma textelor legale indicate anterior, modul în care acestea au fost interpretate şi aplicate apare ca fiind fără relevanţă juridică.

Faţă de considerentele mai sus arătate, nefiind incident în speţă niciunul din motivele de nelegalitate invocate, încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 911 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 911 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2021.