Peremption of appeal during suspension: Equivalence of appeal against suspension order and request for reinstatement

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei prezente, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 01 martie 2015 pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 14 Dezrobirii Calea x, au solicitat constatarea nulităţii absolute a hotărârii generale din 22 martie 2008.

Prin sentinţa civilă nr. 10921 din 23 septembrie 2015, Judecătoria Craiova a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 14 Calea x şi a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 66 din 27 martie 2017, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis apelul exercitat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 10921 din 23 septembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, a anulat, în tot, sentinţa apelată şi a reţinut pricina spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 1592 din 07 iulie 2017, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocate de către pârâtă, şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 1592 din 07 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, au declarat recurs reclamanţi A. şi B..

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova a suspendat judecata cauzei, în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2, teza I C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Prin decizia nr. 1/2020 din 08 ianuarie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a constatat perimat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1592 din 07 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21 mai 2020, repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10.

2. Motivele de recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, neîncadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) procedură civilă, recurenţii-reclamanţi au susţinut că la data de 27 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova a suspendat, pentru lipsa părţilor, judecarea pricinii, iar la data de 21 decembrie 2018, înainte de împlinirea termenului de perimare, au introdus cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare. Această cerere nu a ajuns la instanţa competentă să judece dosarul, ci a fost transmisă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurenţii au mai arătat că la termenul din 23 ianuarie 2019, instanţa, în mod greşit a prorogat discutarea excepţei perimării, până la soluţionarea recursului împotriva încheierii de suspendare, iar faptul că recursul înregistrat la 21 decembrie 2018 nu a ajuns la instanţa competentă, pentru a fixa un termen pentru continuarea judecăţii, nu constituie motiv de perimare, nefiind aplicate dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Au mai susţinut că recursul formulat trebuia să determine reluarea judecării cauzei suspendate, fără a fi necesară trimiterea recursului la instanţa supremă. De asemenea, recurenţii au arătat că, Înalta Curte, învestită cu soluţionarea recursului împotriva încheierii de suspendare, în mod greşit, a făcut aplicarea şi interpretarea prevederilor art. 152 din C. proc. civ. şi a respins, ca nefondată, calea de atac, în contextul în care exercitarea recursului împotriva soluţiei de suspendare pentru lipsa părţilor echivalează cu o cerere de repunere pe rol, iar în cauza pendinte, în aplicarea corectă a deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii nr. 2/2017, se impunea ca soluţia să provoace reluarea judecăţii cauzei suspendate.

Conchizând, recurenţii au arătat că prin decizia atacată s-a constatat perimarea recursului, neaplicându-se dispoziţiile art. 416 alin. (3) şi art. 152 C. proc. civ. şi nici decizia nr. 2/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

3. Apărările formulate în cauză.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei Asociaţia de Proprietari nr. 14 Calea x care nu a depus întâmpinare.

4. Judecata în recurs. Completul de filtru.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 24 septembrie 2021, conform dovezilor aflate la filele x, iar la data de 05 octombrie 2020, recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din data de 25 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admis în principiu recursul exercitat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 1/2020 din 08 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fost acordat termen la 03 februarie 2021, în vederea soluţionării acestuia pe fond.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerentele:

Prioritar, Înalta Curte reţine că la 11 iunie 2020, recurenţii-reclamanţi au depus precizări la recursul declarat împotriva deciziei nr. 1/2020 din 08 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În cauză, termenul de recurs s-a împlinit la 14 ianuarie 2020, aceasta fiind data limită până la care recurenţii aveau posibilitatea să depună completări sau precizări ale motivelor de recurs depuse iniţial.

Prin urmare, precizările motivelor de recurs formulate de recurenţi, la data de 11 iunie 2020, au fost depuse cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs formulat în termenul legal, recurenţii-reclamanţi nu au procedat la încadrarea criticilor formulate în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă, prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, a apreciat că motivele invocate prin cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că s-a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează instituţia perimării, iar recurenţii, în principal, au criticat aplicarea acestei sancţiuni.

În argumentarea căii de atac exercitate, recurenţii-reclamanţi au susţinut că, în cauză, nu a intervenit perimarea, arătând, pe de o parte, că în mod greşit, la termenul din 23 ianuarie 2019, curtea de apel a prorogat discutarea excepţiei perimării, iar pe de altă parte, formularea recursului împotriva soluţiei de suspendare a judecăţii pricinii pentru lipsa părţilor echivalează cu o cerere de repunere pe rol căreia curtea de apel nu a dat eficacitatea legală, încălcând prevederile art. 152 din C. proc. civ.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

În cauză, se constată că prin încheierea de şedinţă din 27 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova a dispus suspendarea soluţionării cererii de recurs exercitate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1592 din 07 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţile cauzei nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În acelaşi sens, prin decizia recurată, s-a reţinut că pricina a rămas în nelucrare din culpa părţilor mai mult de 6 luni, astfel că la termenul din 08 ianuarie 2020, instanţa a constatat îndeplinite condiţiile pentru aplicarea sancţiunii procedurale a perimării, în temeiul dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că de la data suspendării judecăţii în recurs nu a intervenit nicio cauză de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare.

Cu privire la măsura de suspendare, dispuse prin încheierea din 27 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată că aceasta a făcut obiectul controlului de legalitate. Astfel, prin decizia civilă nr. 2163 din 21 noiembrie 2019, secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din 27 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, reţinând că, în mod corect, curtea de apel a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., culpa procesuală a părţilor nefiind înlăturată.

Prin urmare, în procesul pendinte, nu mai poate fi pusă în discuţie legalitatea măsurii de suspendare, dispuse de Curtea de Apel Craiova prin încheierea din 27 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, aceasta fiind tranşată, în mod definitiv, prin decizia civilă nr. 2163 din 21 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, criticile recurenţilor-reclamanţi vizând nelegala citare a acestora pentru termenul la care a fost dispusă suspendarea nemaiputând face obiect de analiză.

Susţinerea recurenţilor-reclamanţi conform căreia exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care a fost dispusă suspendarea pricinii echivalează cu o cerere de repunere pe rol şi din această perspectivă, în opinia acestora, decizia curţii de apel a fost pronunţată cu aplicarea preşită a prevederilor art. 152 din C. proc. civ., nu poate fi primită. Aceasta întrucât atât recursul împotriva încheierii de suspendare, reglementate de dispoziţiile art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., cât şi cererea de repunere pe rol a pricinii, prevăzute de art. 415 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., reprezintă instituţii juridice distincte, cărora legiuitorul român le-a atribuit regimuri şi efecte juridice distincte. Astfel, dacă recursul împotriva încheierii de suspendare reprezintă un remediu procesual pus la îndemâna părţilor interesate din proces în scopul verificării, de către instanţa ierarhic superioară, a legalităţii măsurii de suspendare, cererea de reluare a judecării procesului reprezintă actul procesual prin care partea căreia legiuitorul i-a recunoscut vocaţia de a solicita în mod valabil judecata în lipsă, cere reluarea judecăţii.

Prin urmare, exercitarea la data de 11 decembrie 2018, de către recurenţii-reclamanţi a recursului împotriva încheierii de suspendare din 27 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, pentru lipsa părţilor, nu are ca efect repunerea pe rol a cauzei, aşa cum în mod nefondat, se susţine de către recurenţii-reclamanţi, în lipsa unei soluţii pronunţate de instanţa ierarhic superioară care să constate caracterul nelegal al suspendării, ceea ce nu este cazul în speţă. Pe de altă parte, formularea căii de atac împotriva încheierii de suspendare nu are ca afect întreruperea curgerii termenului de perimare, aşa cum, în mod nefondat, se solicită a se constatata, având în vedere că, în raport de prevederile art. 417 alin. (1) din C. proc. civ., actul procesual ca să aibă efect întreruptiv al termenului prescripţie trebuie făcut în vederea judecării procesului. Or, prin cererea de recurs, nu se solicită reluarea judecării pricinii, ci se verifică, de către instanţa ierarhic superioară, legalitatea măsurii de suspendare dispuse. De altfel, se constată că cererea de repunere pe rol depusă de către recurenţii-reclamanţi şi înregistrată pe rolul curţii de apel la data de 11 decembrie 2019 a fost formulată ulterior împliniri termenului de perimare (27 decembrie 2018), şi ca atare, nu poate produce consecinţe cu privire la curgerea, respectiv împlinirea termenului de perimare.

În ceea ce priveşte pretinsa aplicare şi interpretare greşită de către curtea de apel a prevederilor art. 152 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest aspect excede prezentului cadru procesual în contextul în care vizează cererea de recurs împotriva încheierii de suspendare care a fost înaintată instanţei competente, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, singura în măsură să se pronunţe cu privire la calificarea cererii.

Cu privire la argumentul vizând nelegalitatea deciziei curţii de apel din perspectiva în care recursul împotriva încheierii de suspendare a fost în mod greşit trimis instanţei supreme, iar "nu instanţei competente", ceea ce, în opinia recurenţilor-reclamanţi, a atras incidenţa prevederilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că înaintarea cererii de recurs instanţei competente reprezintă o măsură administrativă care nu poate fi supusă cenzurii în prezentul cadru judiciar, iar, pe de altă parte, în aplicarea prevederilor art. 414 alin. (1) din C. proc. civ., şi având în vedere că încheierea de suspendare recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, competenţa de soluţionare a recursului împotriva soluţiei de suspendare aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă ierarhic superioară celei care a dispus măsura contestată.

Nici critica recurenţilor-reclamaţi conform căreia, în mod greşit, instanţa, la termenul din 23 ianuarie 2019, a prorogat discutarea excepţiei de perimare, nu poate fi primită. Aceasta, întrucât instanţa de apel nu putea să proroge discutarea măsurii de suspendare, aşa cum solicită recurenţii-reclamanţi, în condiţiile în care această măsura fusese deja dispusă, prin încheierea din 27 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2015. Din această perspectivă, soluţia de amânare a discutării intervenirii sancţiunii perimării, dispuse prin încheierea din 29 mai 2019 de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2015, este în mod corect justificată faţă de împrejurarea că, în raport de susţinerile părţilor şi a evidenţelor programului naţional de gestiune a activităţii instanţelor, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, era înregistrat recursul exercitat de reclamanţi împotriva încheierii de suspendare.

Criticile vizând pretinsa nelegalitate a deciziei civile nr. 2163 din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă nu pot fi examinate în cadrul prezentului recurs, având în vedere că Înalta Curte a fost învestită cu soluţionarea recursului exercitat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1/2020 din data de 08 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, iar prevederile art. 397 alin. (1) din C. proc. civ. incumbă instanţei obligaţia de a se pronunţa numai cu privire la cererile şi în limitele în care a fost legal învestită.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa a respectat, aplicat şi interpretat normele legale incidente în cauză şi a statuat în mod corect că termenul de perimare a fost împlinit.

În raport de considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de reclamanţii B. şi A. deciziei atacate, urmând a dispune respingerea recursului împotriva deciziei civile nr. 1/2020 din data de 08 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1/2020 din data de 08 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2021.