Negative conflict of jurisdiction in partition action resolved by assigning exclusive competence to court of decedent's actual last domicile over administrative address
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the Pucioasa Court to hear the case, thereby prevailing over the Bucharest Sector 1 Court which had previously declined competence. The dispute concerned a partition action (exit from indivision) regarding the estate of a decedent, where the initial court referred the case to the court of the address listed on the death certificate (Bucharest), but the receiving court found that the decedent’s actual last domicile was in Dâmbovița County, as evidenced by the location of the hereditary assets and the parties' admissions. Relying on Article 118(1) of the Code of Civil Procedure, which grants exclusive competence to the court of the decedent's last domicile for inheritance matters prior to partition, and Article 87 of the Civil Code defining domicile as the place of principal establishment, the Supreme Court determined that "last domicile" refers to the effective residence rather than merely the administrative address, thus assigning jurisdiction to the court covering the area where the decedent actually resided and where the estate is located.
Legislator headnote
AI generatedart. 1143 C. civ, art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 954 alin. (2) C. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 118 alin. (1) C. proc. civ, Art. 87 C. civ; Negative conflict of jurisdiction in partition action resolved by assigning exclusive competence to court of decedent's actual last domicile over administrative address: Instanţa a avut în vedere prevederile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la data de 28.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., ieşirea din indiviziune asupra bunurilor în masa succesorală rămasă după defunctul E., decedat la data de 04.01.2015.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat, în esenţă, că la data de 04.01.2015 a decedat E., în Bucureşti la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Reclamanta a învederat că ultimul domiciliu al defunctului a fost în comuna Moroeni, sat Glod, judeţul Dâmboviţa. A mai arătat că în cartea de identitate este menţionat domiciliul în Bucureşti, însă în realitate defunctul avea domiciliul, de mai mulţi ani, în comuna Moroeni, unde se află şi toate bunurile succesorale.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1143 C. civ., 979-995 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 203 din 9 martie 2020, Judecătoria Pucioasa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Instanţa a avut în vedere prevederile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.
S-a mai reţinut că potrivit art. 954 alin. (2) C. civ.: "Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă."
S-a arătat că potrivit certificatului de deces ultimul domiciliu al defunctului a fost în Bucureşti, str. x, astfel că revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii, în circumscripţia căreia s-a aflat domiciliul defunctului potrivit certificatului de deces.
Prin sentinţa nr. 8392 din 13 noiembrie 2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.
La pronunţarea acestei instanţa a avut în vedere că defunctul E. figurează cu ultimul domiciliu în Bucureşti, însă din precizările tuturor părţilor şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că, în fapt, defunctul locuia în jud. Dâmboviţa.
Astfel, instanţa a apreciat că, pentru stabilirea competenţei în prezenta cauză, noţiunea de domiciliu ar trebui privită în sens larg, în sensul în care să fie avut în vedere locul unde defunctul a locuit efectiv şi nu doar cel indicat în actul de identitate, cu atât mai mult cu cât, aşa cum reiese din menţiunile părţilor litigante, imobilul prevăzut în cartea de identitate ca domiciliu a fost vândut încă din anul 2013.
Din acest punct de vedere, instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 89 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., potrivit cărora stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală, dovada intenţiei putând rezulta din orice împrejurări de fapt.
De asemenea, instanţa a luat în considerare şi faptul că toate bunurile din masa succesorală ce urmează a fi partajate între moştenitori se regăsesc pe raza comunei Moreni, judeţul Dâmboviţa, ceea ce întăreşte ideea că ultimul domiciliu efectiv al defunctului a fost cel din sat Moroeni, comuna Moroeni.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis excepţia invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la data de 28.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., ieşirea din indiviziune asupra bunurilor în masa succesorală rămasă după defunctul E., decedat la data de 04.01.2015.
Potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ.:
"În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1) cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2) cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3) cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar."
Art. 87 C. civ. prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este în locul unde îşi are principala aşezare".
Înalta Curte constată că, în fapt, ultimul domiciliu al defunctului E., potrivit susţinerilor părţilor de la termenul din 9 martie 2020, a fost în comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, unde se află şi bunurile supuse partajării.
Prin urmare, întrucât defunctul E. a avut ultimul domiciliu în comuna Moroeni, localitate situată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Pucioasa, Înalta Curte constată că în cauză competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2021.