Appeal deadline exception ignored: cassation quashes appellate ruling, remands for timeliness ruling.

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la 26.02.2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost modificată şi completată la 11.09.2018, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Comunei Voineşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la predarea - primirea păşunii ce constituie obiectul contractului de închiriere nr. x/09.05.2014 către reclamantă şi la plata de către pârât a sumei de 709.776 RON, reprezentând daune materiale, urmare a faptei civile delictuale, constând în împiedicarea folosirii păşunii, potrivit scopului pentru care a fost închiriată, şi neeliberarea adeverinţelor privind totalul suprafeţelor ce constituie păşune închiriată şi care au dus la pierderea subvenţiei APIA pe anul 2016 - 2017, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Consiliul Local al Comunei Voineşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive; inadmisibilitatea şi netimbrarea acţiunii; pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilitatea acţiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.

În ce priveşte excepţia netimbrării cererii, invocată de pârâtul Consiliul Local al Comunei Voineşti, aceasta a fost respinsă prin încheierea pronunţată la termenul din 11.09.2018, reţinându-se că a fost admisă cererea reclamantei, privind acordarea de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1731/14.11.2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâţii Consiliul Local al Comunei Voineşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti, şi, în consecinţă, a respins cererea promovată de reclamantă, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins cererea pârâţilor, privind plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Intimaţii Unitatea Administrativ Teritorială (U.A.T.) Voineşti şi Consiliul Local al Comunei Voineşti au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii declarării căii de atac, excepţia netimbrării apelului; pe fond, au solicitat respingerea căii de atac.

Prin decizia nr. 142/27.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost anulată hotărârea atacată, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Curtea a reţinut, în esenţă, că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză, aceasta fiind parte contractantă în contractul de închiriere nr. x/09.05.2014, iar aspectele ce ţin de efectele şi conţinutul declaraţiei unilaterale de reziliere, intervenite prin H.C.L. Voineşti nr. 37/03.04.2016, sunt chestiuni ce pot fi analizate doar pe fondul cererii de chemare în judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi au declarat recurs pârâţii Consiliul Local al Comunei Voineşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti, criticând-o pentru următoarele motive:

a. Prin întâmpinarea depusă în apel, au invocat două excepţii, şi anume tardivitatea declarării căii de atac şi excepţia netimbrării apelului, solicitând instanţei ca, în baza art. 14 alin. (5), art. 205 alin. (2) lit. b), art. 224, art. 237 alin. (2) pct. 1, art. 248 şi art. 390 C. proc. civ., să le admită.

Cea de-a doua excepţie nu a mai subzistat şi nu a mai fost susţinută ca atare, întrucât instanţa a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către apelantă.

Asupra excepţiei tardivităţii declarării apelului, Curtea nu s-a pronunţat, deşi termenul de exercitare a căii de atac a fost depăşit, în raport de data comunicării sentinţei apelate, instanţa trebuind să facă aplicarea art. 185 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În aceste condiţii, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

b. Pe fondul cauzei, în mod corect, prima instanţă s-a limitat să verifice condiţiile pactului comisoriu inserat la capitolul X din contractul încheiat între părţi, care au convenit că, din simplul fapt al neexecutării obligaţiei contractuale, debitorul se află de drept în întârziere, conform pct. -ului 4 din Capitolul XIII.

Apelanta reclamantă avea posibilitatea de a contesta H.C.L. nr. 37/2016, ce constituie o manifestare de voinţă în sensul rezilierii contractului, pe calea dreptului comun, fiind eronat raţionamentul acesteia, în sensul că hotărârea nu şi-a produs efectele, dat fiind că, prin sentinţa civilă nr. 390/2017/CA, s-a reţinut natura civilă a raportului juridic dintre acestea. Hotărârea nr. 37/2016, prin care s-a aprobat încetarea contractului de închiriere a suprafeţelor de păşune/pajişti nr. 4953/09.05.2014, pentru suprafaţa de 396,0727 ha pajişti, aflate în domeniul privat al Consiliului Local Voineşti, este legală şi temeinică, raportat la actele care au stat la baza emiterii ei, notificările adresate reclamantei şi atitudinea acestei părţi în executarea contractului.

Au fost invocate dispoziţiile art. 1516 alin. (2) din noul C. civ. art. 1, art. 10, art. 36 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), art. 38 alin. (1) şi (2) lit. f), h) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la data încheierii contractului; O.U.G. nr. 34/23.04.2013; H.G. nr. 78/2015; Ordinul nr. 407/2013 pentru aprobarea contractelor cadru de concesiune şi închiriere a suprafeţelor de pajişti aflate în domeniul public/privat ai comunelor, oraşelor şi municipiilor; art. 30 alin. (3) din Legea nr. 90/2001; H.G. nr. 460/2006 - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În ce priveşte excepţia tardivităţii apelului, Curtea de Apel laşi a constatat, la primul termen de judecată, că apelul este formulat în termen; cu privire la timbraj, a constatat că a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă; motivul de recurs ce vizează fondul litigiului este nul, raportat la decizia atacată, care a vizat nelegala admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 12.03.2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al Comunei Voineşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti împotriva deciziei civile nr. 142/27.03.2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi a fixat termen de judecată a recursului la 17.09.2020, în şedinţă publică, complet C4, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând decizia civilă recurată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele argumente:

a. Prin întâmpinarea formulată de pârâţi în faza procesuală a apelului, aceste părţi au invocat, printre altele, în condiţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii căii de atac exercitate de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe, susţinând că termenul de apel a fost depăşit.

Deşi sesizată cu această excepţie, pe care a şi supus-o dezbaterii contradictorii a părţilor în şedinţa din 13.03.2019, Curtea de Apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei nici la termenul de judecată respectiv şi nici ulterior, prin dispozitivul deciziei recurate.

Potrivit art. 237 alin. (2) pct. 1 teza I C. proc. civ., aplicabil şi în apel faţă de dispoziţiile art. 482 din acelaşi cod, instanţa este obligată să rezolve excepţiile ce se invocă.

De asemenea, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei.

Cum excepţia tardivităţii declarării apelului reprezintă o excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, ce face de prisos, în cazul în care este admisă, cercetarea fondului, instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa asupra acesteia prioritar rezolvării apelului declarat de reclamantă, sens în care, cum s-a arătat deja, nu a procedat.

Contrar apărărilor formulate de intimata reclamantă, prin întâmpinarea depusă în recurs, Curtea nu a constatat că apelul a fost depus în termen, o astfel de deducţie neputând fi realizată nici prin soluţia dată căii de atac, în sensul admiterii, în absenţa examinării şi pronunţării asupra excepţiei în discuţie. Consecinţa finală o reprezintă încălcarea dreptului la apărare al părţii care a dedus judecăţii excepţia procesuală respectivă, astfel cum este reglementat de art. 13 C. proc. civ., şi care nu a primit răspunsul adecvat al instanţei de judecată.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că sunt întrunite cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Curtea pronunţând o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură enunţate mai sus, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii deciziei.

b. În ce priveşte criticile subsumate celui de-al doilea motiv de recurs, fundamentat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care se referă la fondul cauzei, acestea nu pot forma obiect de analiză în prezenta cale de atac, nu numai determinat de soluţia ce urmează a se pronunţa de Înalta Curte, care vizează un element prioritar fondului, ce urmează a fi rezolvat în rejudecare, dar şi faţă de împrejurarea că susţinerile respective nu au legătură cu motivele instanţei de apel în pronunţarea soluţiei. În esenţă, Curtea a considerat, contrar primei instanţe, că reclamanta justifică legitimare procesuală activă, în calitatea sa de parte în contractul de închiriere din 2014, iar toate elementele avute în vedere de Tribunal, la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, reprezintă, în realitate, aspecte de fond ale procesului.

Recurenţii pârâţi nu au contestat acest raţionament, ci au reiterat, în recurs, aceleaşi chestiuni de fond care au condus instanţele anterioare la o judecată diferită în privinţa argumentării soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Or, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea lor, ceea ce, implicit, presupune că acestea trebuie să vizeze considerentele instanţei care a pronunţat hotărârea recurată. Cum, pentru argumentele expuse în precedent, criticile din cadrul celui de-al doilea motiv de recurs nu îndeplinesc o astfel de cerinţă, cum, în mod corect, a sesizat şi intimata reclamantă în întâmpinare, ele nu vor fi avute în vedere de Înalta Curte în soluţionarea cauzei.

În concluzie, în baza art. 496 şi art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâţi, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, pentru a se pronunţa asupra excepţiei tardivităţii declarării căii de atac cu care a fost învestită.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de părţi în recurs, instanţa de apel va ţine seama de aceste cereri în rejudecare, în funcţie de soluţia ce o va pronunţa şi de împrejurarea că intimata reclamantă, deşi a pretins, prin întâmpinare, acordarea sumelor de bani avansate cu acest titlu, nu a depus dovezi în sensul cererii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al Comunei Voineşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti împotriva deciziei nr. 142 din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020.