Appeal over arbitration award for maintenance arrears fails as arbitration agreement objection forfeited and prescription claim outside annulment grounds.

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2021

Prin Hotărârea nr. 14 din 07 iulie 2020, Curtea de Arbitraj Comercial, Maritim şi Fluvial de pe lângă Fundaţia Cardinal Points a admis acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de proprietari Bloc D14, reprezentată legal de domnul Preşedinte A., având ca administrator S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul C..

A obligat pârâtul C. să plătească către reclamanta Asociaţia de proprietari Bloc Dl4, suma de 14.618,09 ron, cu titlu de restanţe la plata cotelor de contribuţie la cheltuielile de întreţinere aferente perioadei 09.2001-10.2019 şi suma de 40.808,43 ron, cu titlu de penalităţi aplicate restanţelor la cotele de contribuţie aferente cheltuielilor de întreţinere pentru perioada 09.2001-10.2019 în calitate de proprietar, ai apartamentului numărul 19, situat în Iaşi, str. x, Bl. D.14, jud. Iaşi.

A admis cererea reclamantei Asociaţia de proprietari Bloc D14, de obligarea pârâtului C. la plata cheltuielilor arbitrale.

A obligat pârâtul C. la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 1209 ron, reprezentând taxă arbitrală, către reclamanta Asociaţia de proprietari Bloc DI4.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare, conform art. 608 şi urm. C. proc. civ. petentul C..

Prin acţiunea în anulare s-a invocat excepţia necompetenţei instanţei arbitrale motivat de lipsa convenţiei arbitrale. Pentru a atrage competenţa instanţei arbitrale,părţile din litigiu pot conveni, de comun acord, ca arbitrajul să soluţioneze un litigiu,or, petentul nu şi-a dat acordul în acest sens. Instanţele judecătoreşti sunt competente material a soluţiona litigiul dintre reclamanţi şi petent, competentă fiind Judecătoria Iaşi.

Se solicită anularea hotărârii şi declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Se mai arată că tribunalul arbitral a încălcat şi dispoziţiile de drept material întrucât pretenţiile formulate erau prescrise şi că hotărârea arbitrală este nemotivată în fapt şi în drept, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

Prin sentinţa civilă nr. 53/09 decembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de petentul C., privind anularea Hotărârii nr. 14 din 07 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial, Maritin şi Fluvial de pe lângă Fundaţia Cardinal Points.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C..

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Petentul a solicitat admiterea recursului şi a excepţiei necompetenţei instanţei arbitrale motivat de lipsa convenţiei arbitrală, contractul de administrare la care se face referire este încheiat între Asociaţia de proprietari şi S.C. B. S.A., petentul nefiind parte. Pentru a atrage competenţa instanţei arbitrale,părţile din litigiu pot conveni, de comun acord, ca arbitrajul să soluţioneze un litigiu,or, petentul nu şi-a dat acordul în acest sens. Instanţele judecătoreşti sunt competente material a soluţiona litigiul dintre reclamanţi şi petent, competentă fiind Judecătoria Iaşi.

Se solicită anularea hotărârii şi declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Se mai arată că instanţa de fond a soluţionat greşit problema legată de invocarea excepţiei prescripţiei extinctive, întrucât în faţa curţii de arbitraj recurentul nu s-a putut apăra.

Instanţa a reţinut că recurentul nu a invocat în faţa curţii de arbitraj excepţia prescripţiei, deci nu o putea formula direct în faţa Curţii de Apel Iaşi, deşi potrivit dispoziţiilor legale, excepţia poate fi invocată în orice starea procesului, întrucât pretenţiile erau formulate din anul 2001, deci înainte de apariţia noului C. civ., aplicabil fiind vechiul C. civ.

Prin hotărârea pronunţată de curtea de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curtea constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Primul motiv de recurs, prin care se susţine inexistenţa convenţiei arbitrale, ce ar atrage potrivit art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ. anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre judecată instanţei competente să o soluţioneze potrivit legii, a fost invocat în aceeaşi modalitate ca motiv al acţiunii în anulare.

Prin sentinţa atacată a fost analizat acest motiv, instanţa de fond reţinând următoarele: "(…) acest motiv al acţiunii în anulare nu poate fi primit, având în vedere că nu a fost invocat în faţa tribunalului arbitral. Potrivit art. 592 alin. (1) din C. proc. civ., orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată. Totodată potrivit art. 608 alin. (2) nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1). În consecinţă, având în vedere lipsa invocării la primul termen acordat în faţa tribunalului arbitral a aspectelor legate de inexistenţa convenţiei arbitrale, când partea a fost citată şi prezentă, Curtea apreciază că a operat decăderea la care face referire art. 592 alin. (1), astfel încât acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale nu poate fi primit."

Recurentul nu a formulat critici faţă de cele constatate de instanţa de fond, de altfel, în mod legal, având în vedere conţinutul prevederilor art. 608 alin. (2) raportat la art. 592 alin. (1) C. proc. civ., ca atare, nu se poate reţine existenţa vreunui motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a soluţionat greşit problema legată de invocarea excepţiei prescripţiei extinctive.

În cadrul primului argument, recurentul a arătat că în faţa tribunalului arbitral recurentul nu s-a putut apăra.

Referitor la această susţinere, este de remarcat că recurentul nu a invocat-o ca motiv de anulare a hotărârii arbitrale în cadrul termenului de decădere prevăzut de art. 611 alin. (1) C. proc. civ., pentru a se verifica dacă se încadrează în vreunul dintre motivele de anulare a hotărârii arbitrale, strict prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., şi ca atare, operând sancţiunea decăderii, nu mai poate face nici obiect al recursului, conform art. 494 raportat la art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul celui de-al doilea argument, recurentul a arătat că instanţa a reţinut că recurentul nu a invocat în faţa curţii de arbitraj excepţia prescripţiei, deci nu ar fi putut să o formuleze direct în faţa Curţii de Apel Iaşi, deşi potrivit dispoziţiilor legale, excepţia poate fi invocată în orice stare a procesului, pretenţiile fiind formulate pentru debite din anul 2001, anterioare intrării în vigoare a noului C. civ.

Sub acest aspect sunt de reţinut următoarele.

În primul rând, din considerentele sentinţei atacate reiese că instanţa de fond a reţinut, într-adevăr, că recurentul nu a invocat în faţa tribunalului arbitral excepţia prescripţiei extinctive, dar nu a concluzionat că nu ar mai fi putut să o formuleze direct în faţa Curţii de Apel Iaşi, ci că această susţinere nu poate fi încadrată în niciuna din dispoziţiile de la lit. a)- i) ale art. 608 alin. (1) C. proc. civ., întrucât "prin argumentaţia adusă în susţinere, petentul urmăreşte - în realitate - o reexaminare pe fond a litigiului, prin stabilirea unei alte situaţii de fapt."

De asemenea, instanţa de fond a mai menţionat că "nu poate reţine încălcarea de instanţa arbitrală a vreunei dispoziţii imperative a legii, în raport de împrejurarea că valorificarea probatoriului, interpretarea clauzelor contractuale şi stabilirea normelor de drept aplicabile în raport de legea părţilor sunt aspecte ce ţin de aprecierea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în proces şi care vizează, în esenţă, temeinicia hotărârii arbitrale."

Or, recurentul nu a formulat critici în sensul că instanţa de fond în mod nelegal ar fi constatat că motivul de anulare invocat nu s-ar încadra în niciuna dintre prevederile art. 608 alin. (1) lit. a) - i) C. proc. civ., şi, în special, în cadrul prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În al doilea rând, observând motivele de anulare expres prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. civ., argumentele referitoare la încălcarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor de drept material referitoare la prescripţia extinctivă nu puteau fi evaluate, sub aspectul încadrării legale, decât prin raportare la prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Potrivit art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare dacă hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţiile imperative ale legii, anume dacă hotărârea arbitrală nu satisface ea însăşi exigenţele legale.

Legat de excepţia prescripţiei extinctive, prin acţiunea în anulare recurentul a invocat faptul că tribunalul a încălcat dispoziţiile de drept material, întrucât pretenţiile formulate erau prescrise. În acţiunea în anulare nu s-a indicat vreun motiv prevăzut la art. 608 alin. (1) C. proc. civ. în care ar fi putut fi încadrată această susţinere.

Sub acest aspect, este de observat că în hotărârea arbitrală nu se face nicio referire la această problemă de drept.

Mai este de remarcat că petentul nu a invocat faptul că tribunalul arbitral ar fi încălcat prevederile art. 18 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958 privitor la prescripţia extinctivă, potrivit cărora "instanţa judecătorească şi organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris", pentru a da prilejul instanţei de fond să verifice dacă vreun astfel de motiv s-ar încadra sau nu în dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Această concluzie este susţinută de faptul că nici în recurs nu s-a formulat vreo astfel de critică, recurentul susţinând doar că excepţia prescripţiei extinctive reglementată de Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, fiind o excepţie de ordine publică, putea fi invocată oricând.

Or, înainte de a lămuri dacă excepţia prescripţiei extinctive poate fi invocată în orice fază a procesului, în faţa instanţelor de control judecătoresc, în condiţiile în care nu a fost invocată şi soluţionată în faţa tribunalului arbitral, recurentul trebuia să indice un motiv de anulare a hotărârii arbitrale care să se încadreze în prevederile art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, motivele de anulare a hotărârii arbitrale sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., astfel că ele sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie.

Raportat la aceste norme s-a pus problema încadrării motivului invocat prin acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, şi anume faptul că tribunalul arbitral ar fi încălcat normele de drept material care reglementează prescripţia extinctivă prin aceea că nu ar fi respins ca prescrise pretenţiile formulate.

Instanţa de fond a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de anulare reglementate de art. 608 C. proc. civ., pe de o parte, pentru că prin argumentaţia adusă în susţinere, petentul urmăreşte - în realitate - o reexaminare pe fond a litigiului, prin stabilirea unei alte situaţii de fapt, iar pe de altă parte, nu se poate reţine încălcarea de tribunalul arbitral a vreunei dispoziţii imperative a legii [lit. h) a art. 608 alin. (1) C. proc. civ..], în raport de împrejurarea că valorificarea probatoriului, interpretarea clauzelor contractuale şi stabilirea normelor de drept aplicabile în raport de legea părţilor sunt aspecte ce ţin de aprecierea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în proces şi care vizează, în esenţă, temeinicia hotărârii arbitrale.

Recurentul nu a susţinut în recurs că instanţa de fond ar fi reţinut în mod nelegal, raportat la considerentele sentinţei atacate, că motivul invocat nu s-ar încadra în niciunul dintre cele menţionate expres în cadrul art. 608 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, nu se poate reţine existenţa vreunui motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, nefiind formulat nici un motiv de recurs prin care să se critice acest aspect, este inutil a analiza dacă, subsecvent admiterii acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale pentru unul din motivele prevăzute în cadrul art. 608 alin. (1) C. proc. civ., ar putea fi invocată excepţia prescripţiei extinctive, în temeiul Decretului nr. 167/1958, direct în faţa instanţelor de control judecătoresc.

În ceea ce priveşte susţinerea că prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil, se observă că nu este motivată în fapt, prin raportare la considerentele sentinţei atacate, astfel nu poate face obiectul analizei în recurs.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C. împotriva sentinţei nr. 53 din 9 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2021.