Statute of limitations for civil liability claims arising from communist-era political persecution: commencement date tied to publication of reparative decree rather than subsequent judicial recognition of victim status

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2021

Deliberând, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, Administraţia Naţională Apele Române şi Administraţia Bazinală de Apă Siret Bacău, pentru ca prin hotărâre să se dispună obligarea acestora la plata daunelor materiale în sumă de 273.368 RON, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda aferentă şi a daunelor morale în sumă de 100.000 euro.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 271 din 27 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, s-a respins cererea formulata de reclamantul A. împotriva pârâţilor Administraţia Naţionala Apele Romane şi Administraţia Bazinală de Apă Şiret Bacău, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins cererea formulată de reclamant împotriva pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

S-a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

S-a respins cererea formulata de reclamant în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 13/A din 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul principal formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 271 din 27.06.2019 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.

Prin aceeaşi decizie s-a admis apelul incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva aceleiaşi sentinţe civile şi s-a respins ca nefondat apelul incident promovat împotriva încheierii din data de 16.05.2019.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare:

A fost respinsă ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

A fost admisă excepţia prescripţiei extinctive şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministrul Finanţelor Publice, ca fiind prescrisă extinctiv.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă s-a declarat recurs principal de către reclamantul A. şi recurs incident de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Recursul reclamantului A.:

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul nu a invocat niciunul din motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

A susţinut că în prima faza procesuală instanţa de fond a apreciat că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune trebuie calculat "de la data la care i s-a recunoscut reclamantului calitatea de persoană ce a fost supusă unei persecuţii politice, manifestate prin punerea sa în imposibilitatea de a-şi exercita profesia de inginer chimist. Decizia civilă nr. 801/26.11.2015 a Tribunalului Vrancea este definitivă de la data comunicării sale, astfel că cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 13.11.2018 a fost formulată în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958".

Recurentul consideră că aceasta este interpretarea juridică corectă a situaţiei în care se regăseşte şi pe care înţelege să o invoce în completarea celorlalte motive de recurs.

Mai arată că, dacă nu ar avea o decizie definitivă de persecuţie politică (obţinută în anul 2015 - decizia civilă nr. 801/26.11.2015), nu ar putea cere despăgubiri legate de această persecuţie, despăgubiri ce pot fi solicitate în termen de 3 ani de la obţinerea deciziei definitive. Or, arată recurentul, a introdus acţiunea în data de 13.11.2018.

Pe de altă parte, mai susţine recurentul, caracterul de subsidiaritate pe care îl are răspunderea civilă delictuală, potrivit opiniei Curţii Constituţionale (decizia nr. 1360/21.10.2010), duce la concluzia că acest tip de răspundere poate fi angajat "numai dacă se probează, dincolo de orice dubiu, că măsurile reparatorii prevăzute de dispoziţiile legale cu caracter special nu acoperă în întregime prejudiciul resimţit de solicitant". Având în vedere acest aspect invocat de Curtea Constituţională, rezultă că în niciun caz suspendarea cursului prescripţiei nu trebuia să se producă pe 09.04.1990 - cum a precizat instanţa de apel -, ci după obţinerea unei decizii care să acopere în întregime prejudiciul resimţit sau după obţinerea unei decizii definitive privind persecuţia politică, cum este cazul său.

Altfel spus, se poate considera că suspendarea cursului prescripţiei trebuie să dureze până la împlinirea termenului de 3 ani după obţinerea deciziei definitive privind persecuţia politică. Şi aceasta deoarece, arată recurentul, în baza persecuţiei politice solicită repararea prejudiciului de natură patrimonială. Această cerere de răspundere civilă delictuală nu are legătură directă cu despăgubirile obţinute în baza Decretului-lege nr. 118/1990, ci are legătură indirectă, deoarece paguba produsă de persecuţia politică nu a acoperit sub nicio formă prejudiciul suferit.

Prin urmare, recurentul consideră că prescripţia extinctivă a fost suspendată până la obţinerea deciziei definitive privind persecuţia politică - decizia civilă nr. 801/26.11.2015.

Mai arată recurentul că a urmat cursul firesc al obţinerii drepturilor sale de persecutat politic apelând la acţiuni în instanţă în baza Decretului-lege nr. 118/1990 şi, ulterior, în baza Legii nr. 221/2009, însă, având în vedere că nu i-a fost acoperit prejudiciul suferit, a ales şi calea răspunderii patrimoniale.

Pe cale de consecinţă, recurentul-reclamant consideră nelegală decizia Curţii de Apel Galaţi, în sensul interpretării nelegale a prevederilor Decretului nr. 167/1958, raportat la aspectele precizate anterior, şi solicită admiterea recursului formulat, casarea în parte a deciziei instanţei de apel, iar în rejudecare să se respingă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, pe cale de consecinţă, să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată.

Recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice:

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este în parte nelegală.

Instanţa de control judiciar, în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât, aşa cum se poate constata, în speţă nu este realizată identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Faţă de cauza formulării acestei acţiuni, şi anume că reclamantul a fost victima măsurilor de persecuţie dispuse de regimul comunist, măsuri ce au dus la a fi dat afara din funcţia de director, instanţa de control judiciar a apreciat că, în cauză, devin aplicabile dispoziţiile 3 alin. (1) pct. 81 din H.G nr. 34/2009 şi art. 223 C. civ.

În speţă, reclamantul a chemat în judecată Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a-i fi acordate despăgubiri pentru vătămarea produsă prin imposibilitatea îndeplinirii de către acesta a funcţiei deţinute în perioada comunistă. În raport de obiectul acţiunii, arată recurentul-pârât, chemarea în judecată a Statului Roman este nejustificată, având în vedere ca instituţia pârâtă nu a avut calitate de angajator al reclamantului şi nici alte raporturi obligaţionale pentru a ne putea raporta la drepturi şi obligaţii izvorâte din acestea sau din alte raporturi obligaţionale.

Susţine că reclamantul nu a indicat în cuprinsul acţiunii, cu privire la Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât.

Învederează că prin hotărârea nr. 913/2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2014, invocată de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale, instanţa de control judiciar a constatat, în contradictoriu cu Agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială, că reclamantul din prezenta cauză are calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 pentru perioada 09.07-10.07.1984, în condiţiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege şi a obligat această instituţie să emită, în favoarea petentului, o decizie de acordare a drepturilor aferente acestei calităţi.

Solicită admiterea recursului incident şi modificarea, în parte, a deciziei atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerului Finanţelor Publice şi respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 13 iulie 2020, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, precum şi cerere de recurs incident.

În cuprinsul întâmpinării s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii instanţei de apel prin care a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă extinctiv.

La data de 15 iulie 2020, intimata-pârâtă Administraţia Bazinală de Apă Şiret a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei instanţei de apel ca fiind temeinică şi legală.

La data de 20 iulie 2020, intimata-pârâtă Administraţia Naţională "Apele Române" a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei instanţei de apel ca fiind temeinică şi legală.

La data de 30 iulie 2020, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 6 aprilie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate în cauză şi s-a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi prevederilor art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul reclamantului A., Înalta Curte observă că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă motivat de către instanţa de apel şi, sub acest aspect, hotărârea nu a fost atacată. Prin urmare, soluţia dată în acest sens intră în puterea lucrului judecat.

Criticile din memoriul de recurs formulat de către reclamant vizează problema prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv determinarea momentului iniţial al termenului de prescripţie.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere casarea "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Subsumat motivului de casare menţionat, partea reclamantă a pretins că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 şi a precizat faptul că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune a fost suspendat până la data confirmării în justiţie, prin decizia civilă nr. 801/26.11.2015 a Tribunalului Vrancea, a calităţii sale de persoană persecutată politic.

În cauza de faţă, în data de 13.11.2018, reclamantul a formulat împotriva Statului român o acţiune în pretenţii, solicitând despăgubiri băneşti pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morală şi materială, întemeindu-şi în drept acţiunea pe dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, norme de drept comun.

Astfel, reclamantul a susţinut că a fost persecutat de regimul comunist, fiind destituit, în anul 1974, din funcţia de director al Oficiului de Gospodărire a Apelor Vrancea, dar şi din cea de angajat al aceleiaşi instituţii, ceea ce i-a produs un prejudiciu, solicitând daune materiale şi morale.

Anterior demersului pendinte, prin decizia civilă nr. 913/21.04.2015 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a constatat că reclamantul are calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 pentru perioada 9.07-10.07.1984 şi a fost obligată pârâta Agenţia Judeţeană pentru plăţi şi inspecţie să emită decizie de acordare a drepturilor aferente acestei calităţi, cauza având ca obiect anulare act administrativ - decizia nr. 2675/22.11.2013 dată de Comisia pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990.

Prin decizia civilă nr. 801 din 26 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, definitivă, s-a constatat că în perioadele 1.01.1975-9.07.1984 şi 11.07.1984-16.07.1984 reclamantul a fost împiedicat să-şi exercite profesia de inginer chimist, cauza având ca obiect o acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990.

Aşadar, ulterior demersurilor prin care a solicitat recunoaşterea calităţii sale de persecutat politic, recurentul a investit instanţa cu o acţiune în pretenţii, punând în discuţie angajarea răspunderii civile delictuale a statului pentru o pretinsă faptă ilicită săvârşită anterior anului 1989, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 998, art. 999 din C. civ. de la 1864, în acest sens fiind dispoziţiile art. 6 alin. (2) din noul C. civ., potrivit cărora faptele juridice săvârşite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii lor.

Cum în materia răspunderii civile delictuale a fost adoptată dispoziţie expresă potrivit cu care sunt aplicabile dispoziţiile legii vechi dacă fapta ilicită a fost săvârşită sub imperiul acesteia, legea aplicabilă în speţă atât cererii de chemare în judecată, cât şi prescripţiei, este legea veche.

Mai mult, în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită, atât art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cât şi art. 2528 alin. (1) din noul C. civ. au dispoziţii identice, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data când persoana păgubită a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, considerând că data la care reclamantul avea posibilitatea de a cunoaşte atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea s-a încheiat la data de 9.04.1990, data publicării în Monitorul Oficial a Decretului-Lege nr. 118/1990, iar acţiunea a formulat-o la data de 13.11.2018, cu depăşirea termenului de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 - art. 3. Instanţa a apreciat că, în cauza de faţă, Statul român a acceptat nedreptăţile suferite de persecutaţii politic prin emiterea Decretului-lege nr. 118/1990, astfel că reclamantul cunoştea drepturile conferite de acest act normativ de la momentul publicării sale.

Înalta Curte observă că legiuitorul român, după 22 decembrie 1989 a adoptat două acte normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, astfel că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeaşi finalitate, şi anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, acte normative de care reclamantul a uzat, însă este nemulţumit de cuantumul măsurilor acordate.

În virtutea acestor dispoziţii legale, reclamantul, cu atât mai mult cu cât ştia că a fost persecutat de regimul comunist, fiind destituit din funcţia deţinută, putea, după intrarea în vigoare Decretului-lege nr. 118/1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 50 din 9 aprilie 1990, să cunoască drepturile de care ar fi beneficiat în virtutea acestui act normativ, iar în situaţia în care ar fi fost nemulţumit de cuantumul acestora să se adreseze instanţelor de judecată, însă acţiunea a fost promovată abia la data de 13 noiembrie 2018, dupa aproximativ 28 ani.

Înalta Curte constată că soluţia pronunţată în acest sens este justă, câtă vreme reclamantul avea cunoştinţă despre faptul concedierii sale încă din anul 1975, astfel că acesta se putea adresa instanţei de judecată chiar mai înainte de apariţia actului normativ evocat, pentru că de la începutul anului 1990 partea beneficia de garanţiile procesuale ale statului de drept. Cum reclamantul solicită obligarea pârâţilor la despăgubiri ca urmare a faptului că nu şi-a putut exercita profesia din motive de persecuţie politică, având în vedere că faptele şi situaţiile juridice invocate de către acesta în susţinerea pretenţiilor sale s-au petrecut în perioada comunistă, termenul de prescriţie a dreptului material la acţiune se poate considera că a început să curgă din ianuarie 1990, acesta fiind momentul în care a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Aprecierea în acest sens constituie expresia constatării de principiu a dispariţiei unor piedici obiective, cu caracter general, care existau anterior anului 1990 în spaţiul politico-juridic român relativ la exercitarea unor drepturi de natura celui ce formează obiectul litigiului pendinte, însă ea nu este criticată de recurent ca fiind neconformă vreunei reglementări legale spre a putea fi evaluată în coordonatele permise prin art. 488 din C. proc. civ.

Însă, dat fiind faptul că unei asemenea alegaţii i s-ar putea opune contraargumentul că nu se putea exercita o acţiune în repararea unui prejudiciu mai înainte ca titularului ei să i se recunoască în mod concret calitatea de persoană persecutată politic, instanţa de apel a stabilit drept punct de plecare a termenului de prescripţie momentul publicării în Monitorul Oficial a Decretului-Lege nr. 118/1990.

Din această perspectivă, legea aplicabilă este Decretul nr. 169/1957, deoarece întreg termenul de 3 ani a curs sub imperiul său, acesta împlinindu-se cu mult înainte de data formulării prezentei cereri, respectiv 13.11.2018, adică la peste 20 de ani de la data expirării acestui termen.

Înalta Curte constată că motivul de recurs prin care reclamantul susţine că este îndreptăţit la suplimentarea reparaţiei morale şi materiale pe calea dreptului comun, numai după ce i s-a recunoscut, pe cale judiciară, calitatea de persecutat politic, nu poate fi primită.

Mai întâi, instanţa observă că: recurentul beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de legile speciale, de care a uzat - principiul specialia generalibus derogant; prin acţiunile introductive în instanţă finalizate prin deciziile menţionate a solicitat doar recunoaşterea calităţii de persoană persecutată politic; nu există niciun text în legile speciale de reparaţie care să prevadă posibilitatea ca, pe calea dreptului comun să se acorde persoanelor nemulţumite diferenţa între ceea ce s-a obţinut şi ceea ce ar trebui să acopere în întregime prejudiciul resimţit.

De altfel, potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 1360/21.10.2010, afirmatia din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, în sensul că "pot exista situaţii în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 să nu fie suficiente în raport cu suferinta deosebita", nu a fost temeinic fundamentata, întrucât, în opinia instanţei de contencios constituţional "aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacţia morală a recunoaşterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferinţa persoanelor persecutate".

Pe de altă parte, recurentul invocă drept moment al cursului prescripţiei dreptului la acţiune decizia civilă nr. 801 din 26 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, cu ignorarea deciziei civile nr. 913/21.04.2015 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în recurs în dosarul nr. x/2014, prin care s-a constatat că reclamantul are calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 pentru perioada 9.07-10.07.1984 şi a fost obligată pârâta Agenţia Judeţeană pentru plăţi şi inspecţie să emită decizie de acordare a drepturilor aferente acestei calităţi, hotărâre definitivă în data de 21.04.2015 conform art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) C. proc. civ., în raport cu care, termenul de prescripţie s-ar fi împlinit la data de 21.04.2018, deci anterior cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

Astfel, faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a susţinut în mod greşit că dreptul său la acţiune s-a născut la momentul râmânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care acesta a dobândit calitatea de beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990, invocând, de altfel, o decizie care i-a fost mai favorabilă din punctul de vedere al datei la care aceasta a rămas definitivă.

Prin urmare, nu se poate susţine cu argumente solide şi convingătoare că reclamantul nu a avut nicio culpă procesuală prin neformularea cererii în pretenţii de îndată ce legea a intrat în vigoare sau în timp util, nedepunând astfel toate diligenţele necesare pentru cunoaşterea pagubei.

De altfel, soluţia de respingere a unei acţiuni în justiţie pentru considerentul interveniri prescripţiei nu este în dezacord cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru că această normă nu consacră dreptul de acces la o instanţă ca un drept absolut, nesupus vreunei limitări legale.

În raport de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de reclamant, ca nefondat.

Recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice:

Prealabil, se impune precizarea că, deşi recurentul-pârât se prevalează de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât se critică modalitatea de aplicare a normelor de drept procesual referitoare la calitatea procesuală pasivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 223 alin. (1) C. civ., "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens", iar conform art. 224 alin. (1) din acelaşi cod, "Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice care sunt persoane juridice şi niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligaţiile statului".

Prin demersul judiciar pendinte îndreptat împotriva Statului român, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat de acţiunile regimului comunist finalizate cu destituirea sa din funcţia de director, dar şi din cea de angajat al unei instituţii, fiindu-i blocate ulterior oportunităţile de promovare profesională şi reducându-i-se veniturile financiare în mod substanţial.

Prin urmare, motivele acţiunii, care dau în concret cauza juridică a acesteia, indiferent de temeiul juridic indicat de parte, care poate fi eronat (dar susceptibil de încadrare şi calificare corectă de către instanţă, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ.), demonstrează că ceea ce s-a pretins a fost angajarea răspunderii statului pentru săvârşirea unei fapte ilicite.

Cum statul răspunde pentru suferinţele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar legiuitorul a emis o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât şi social, ca urmare a persecuţiei politice la care au fost supuse în această perioadă (Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), în raport cu motivele şi cauza acţiunii pendinte, în mod corect s-a reţinut că statul justifică legitimare procesuală pasivă, în prezenta cauză.

Schimbând soluţia primei instanţe, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de apel a constatat că fapta ilicită de care se prevalează reclamantul în cauză este imputată acestui pârât şi constă în măsurile de persecuţie politică dispuse de regimul comunist, astfel că nu poate fi reţinută o răspundere a instituţiei angajatoare, cum susţine recurentul-pârât. Ca atare, câtă vreme fapta ilicită este imputată Statului Român, acesta trebuie să aibă calitatea de pârât în cauză, indiferent de temeinicia acţiunii.

Având în vedere cele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi împotriva deciziei civile nr. 13 A din 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 13 A din 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi împotriva deciziei civile nr. 13 A din 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă,

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2021.