Legal aid denial upheld as final; second appeal inadmissible.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's appeal against the Court of Appeal's decision and confirmed that decision, which had already rejected as inadmissible the appellant's earlier appeal against the trial court's disposition concerning the denial of legal aid. The underlying dispute involved a challenge to execution proceedings brought by the appellant, who had previously sought public legal aid in that matter. The Court held, based on Articles 483(1), 634(1)(5), 457(1), and 129 of the Romanian Constitution and the Civil Procedure Code, that the challenged decision had been rendered in the resolution of an earlier appeal (recurs) and was thus final and not subject to another appeal, since a party may exercise a given appeal only once. Therefore, the present appeal was inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 24 din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 634 din C. proc. civ, art. 460 din C. proc. civ; Legal aid denial upheld as final; second appeal inadmissible: The underlying dispute involved a challenge to execution proceedings brought by the appellant, who had previously sought public legal aid in that matter. The Court held, based on Articles 483(1), 634(1)(5), 457(1), and 129 of the Romanian Constitution and the Civil Procedure Code, that the challenged decision had been rendered in the resolution of an earlier appeal (recurs) and was thus final and not subject to another appeal, since a party may exercise a given appeal only once. Therefore, the present appeal was inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, used to dismiss the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 iunie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2019 pe rolul Judecătoriei Segarcea, sub nr. x/2019, contestatoarea A. a formulat contestaţie la executare şi suspendarea executării în dosarul de executare nr. 272/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc B., în contradictoriu cu C. S.A.
2. Încheierea pronunţată de Tribunalul Dolj
Prin încheierea din camera de consiliu din 23 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii cererii de ajutor public judiciar, invocată din oficiu, şi a respins cererea de ajutor public judiciar, ca tardivă.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova
Prin decizia nr. 186 din 04 martie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 186 din 04 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs contestatoarea A..
Recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa anulării deciziei atacate, arătând că hotărârea este nelegală şi netemeinică.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 aprilie 2021, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 5.
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 16 octombrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 22 aprilie 2021, completul filtru a stabilit termen de judecată la 24 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţii, în vederea soluţionării recursului declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 186 din 04 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.3.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ. prevăd că:
"(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."
Potrivit dispoziţiilor art. 634 din C. proc. civ., "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii (…)."
Prevederile art. 460 din C. proc. civ. stipulează că:
"(1) O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac (...)."
În speţă, decizia nr. 186 din 04 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, obiect al recursului pendinte, a fost pronunţată în soluţionarea recursului declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2020 a Tribunalului Dolj, secţia I civilă.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că împotriva deciziei pronunţate în soluţionarea unui recurs nu mai poate fi exercitată aceeaşi cale de atac, respectiv cea a recursului, în condiţiile în care dreptul părţii de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exerciţiul său.
În conformitate cu prevederile art. 129 din Constituţia României şi cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.
Cum hotărârea atacată a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, decizia recurată nu este susceptibilă de reformare pe calea unui alt recurs, întrucât decizia pronunţată de curtea de apel cu privire la recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2020 a Tribunalului Dolj este o hotărâre definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care nu este supusă recursului, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 186 din 04 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 186 din 04 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.