Scope of cassation review and statutory obligation for municipal compensation of privately built public utility infrastructure

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Reclamanta S.C. "A." S.R.L. Iaşi a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Judeţean Iaşi, Consiliul Local Iaşi şi municipiul Iaşi, prin Primar, solicitând instanţei să constate utilitatea publică a lucrărilor de infrastructură constând în drumuri, strada x, reţele de alimentare cu energie electrică şi iluminat public, reţele de alimentare cu gaz executate de reclamantă pe cheltuiala sa în cartierul de locuinţe " Amfiteatru", urmând a dispune obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.011.543 RON reprezentând 89.003 RON contravaloarea reţelei de alimentare cu gaz, 669.425,5 RON contravaloarea drumurilor şi 247.393 RON contravaloarea reţelelor de alimentare cu energie electrică şi iluminat public precum şi obligarea pârâţilor să efectueze toate actele necesare în vederea trecerii bunurilor imobile mai sus menţionate de utilitate publică locală, existente în cartierul "Amfiteatru" precum şi a terenului aferent, în domeniul public al municipiului Iaşi.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 231 din 14.02.2019 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis, în parte, cererea reclamantei şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 2.886.912 RON reprezentând contravaloarea drumurilor construite în cartierul "Amfiteatru."

A obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 7434,90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru şi onorariu de expert."

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 241 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată în privinţa reclamanţilor B., C. şi D..

A admis apelul formulat de Consiliul Local Iaşi şi municipiul Iaşi şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar E. şi administrator special F., continuată şi cu succesorii cu titlu particular S.C. G. S.R.L., B., C., D., în contradictoriu cu pârâţii municipiul Iaşi şi Consiliul Local al municipiului Iaşi, ca fiind neîntemeiată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 241 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă au declarat recurs S.C. A. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., solicitând modificarea în totalitate a acestei decizii prin respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile nr. 213/14.02.2019 a Tribunalului Iaşi.

În motivarea recursurilor s-a arătat că în mod cu totul nefondat şi nelegal, instanţa de apel a îmbrăţişat aproape în întregime apărările formulate de către pârâţi, şi a stabilit ca atât timp cat formal nu exista acte din care sa rezulte ca drumurile construite de reclamante fac parte din domeniul public al municipiului Iaşi, paraţii nu au obligaţia de a le despăgubi pe reclamante cu valoarea acestora. A mai stabilit instanţa ca "daca terenurile aferente străzilor respective sunt sau nu în patrimoniul municipalităţii, daca reclamanta a fost lipsita de atributele folosinţei, posesiei şi mai ales al dispoziţiei dreptului de proprietate, daca a operat exproprierea de fapt a bunurilor, sunt elemente ce nu au fost pe deplin lămurite în ciclul procesual anterior".

O astfel de abordare a situaţiei de fapt şi a dezlegărilor date de către instanţele de control anterioare, din partea instanţei de apei încălca dispoziţiile 315 C. proc. civ. Or, prin decizia Curţii de Apel Iaşi 443/2016 şi decizia ÎCCJ nr. 2244/27.11.2016, instanţele de control judiciar au stabilit cu putere de lucru judecat ca în cauza "s-a dovedit caracterul public al drumurilor, prin urmare acestea fac parte în virtutea legii din domeniul public al municipiului Iaşi. Deci, drumurile fac parte în virtutea legii din domeniul public al Municipiului Iaşi, ceea ce înseamnă fără îndoiala ca sunt în patrimoniul paraţilor, iar aceştia vor realiza şi actele necesare pentru ca şi formal sa fie înscrise în domeniul public, după ce le vor despăgubi pe reclamante.

CEDO a stabilit într-un caz identic, prin hotărârea H. şi alţii contra Poloniei/6.11.2007 ca nu exista o balanţa echitabila intre interesul public şi cel privat al reclamanţilor, aceştia fiind obligaţi sa suporte o sarcina prea grea. Situaţia reclamantelor este identică. Reclamantele au edificat Cartierul "Amfiteatru", au înstrăinat terenurile pe care au fost edificate construcţiile, iar drumurile au rămas în proprietatea reclamantelor, şi au conform PUZ destinaţia de drumuri. Pentru aceste drumuri reclamantele plătesc impozite pe toata durata existentei lor, sunt deschise publicului, mijloacelor de transport şi folosite de către riverani şi populaţie, iar reclamantele nu le mai pot folosi în interesul lor. Situaţia va fi şi mai dificila şi absurda, având în vedere ca societatea reclamantă se afla în procedura de reorganizare. Daca planul de reorganizare va eşua şi va intra în faliment se va proceda la lichidare. Suprafeţele de teren care reprezintă strada şi aleea Elisabeta Rizea nu pot fi vândute în cadrul lichidării, căci au destinaţia de străzi, destinaţie ce nu poate fi schimbata, iar riveranii au un drept de servitute pe aceste străzi. Corect este ca aceste străzi sa facă parte şi de drept din patrimoniul municipiului Iaşi, nu numai de fapt, iar paraţii sa plătească contravaloarea lor.

De asemeni, în mod nefondat instanţa de apel a îmbrăţişat şi apărările paraţilor constând în faptul ca drumurile nu sunt perfecte pe toata suprafaţa lor sau nu sunt recepţionate şi prin urmare, conform concluziilor expertului vizibil părtinitor, nu pot face parte din domeniul public al municipiului laşi. Fata de aceste concluzii ale expertului, la momentul la care reclamantele au formulat obiecţiuni, au dorit sa depună planşe foto din care rezulta ca absolut toate drumurile din zona străzilor aparţinând municipiului Iaşi sunt mult mai proaste şi aproape impracticabile. Aşa cum rezulta din încheierea de şedinţa de la acea data, instanţa de fond nu a primit planşele foto, considerând nerelevanta teza probatorie, astfel încât reclamantele nu au avut parte de un tratament echitabil comparativ cu pârâţii care au depus la dosar de exemplu, înregistrări ale mai multor persoane, efectuate cu telefonul şi apoi scrise pe hârtie. Câtă vreme concluziile expertului au fost ca drumurile nu pot fi drumuri, pentru ca nu au o calitate perfecta, poate ca era relevant daca drumurile construite de reclamante au totuşi o calitate mult mai buna decât multe alte drumuri publice din municipiul Iaşi.

Cu toate acestea, calitatea fie ea şi proasta a drumurilor nu este un motiv de natura sa ii exonereze pe paraţi de plata contravalorii drumurilor aşa cum a fost ea stabilita de către expertul tehnic. Paraţii nu au contestat cuantumul contravalorii drumurilor, acesta este real şi obiectiv. Astfel, împrejurarea ca paraţilor nu le convine calitatea lucrării drumurilor, nu poate duce ta respingerea acţiunii.

Municipiul Iaşi are foarte multe străzi, care nu sunt recepţionate şi are foarte multe străzi pe care se circula greu din cauza calităţii şi a degradării. Aceasta nu înseamnă ca municipiul laşi nu este proprietarul acestor drumuri.

Pe parcursul judecării apelului, S.C. A. S.R.L. fiind o societate aflata în insolventa, presată de împrejurări, şi anume avea de plătit transele aferente programului de piaţă către creditorul său garant care avea garanţii pe o suprafaţa de teren de 18.524,54 mp rămas neconstruit pe care trecea şi strada x în suprafaţa de 4197,66 mp, a vândut către societatea G. S.R.L. la 18.07.2019 întreaga suprafaţa de teren la un preţ de 950.000 RON, fără a include şi preţul pentru strada, aceasta fiind publica şi deservind în mod special accesul tuturor membrilor Parohiei Sf. Luca din laşi care se afla pe strada x.

Deşi instanţa de apel a considerat ca din acţiunea S.C. A. S.R.L. rezulta ca avea drept de dispoziţie pe strada x, simplul fapt ca a putut semna contractul de vânzare-cumpărare nu înseamnă ca a putut sa vândă efectiv strada şi sa încaseze bani pentru aceasta, căci o strada nu are nici o valoare materiala câtă vreme ea este reglementata urbanistic cu acest statut, nu va putea dispune nici un proprietar de o strada care nu poate fi transformata în altceva, reprezintă doar o cale de acces. Iar în speţa, este o cale de acces pentru toţi cetăţenii care se deplasează zilnic pe acea strada.

S.C. A. S.R.L. a ales sa transfere şi dreptul de proprietate asupra străzii Elisabeta Rizea către G. S.R.L. pentru ca nu mai făcea fata cheltuielilor constând în impozitele pentru aceasta strada pentru care era somată de către paraţi sa le facă plăţi.

Indiferent cum va fi soluţionata pana la final acţiunea, şi S.C. A. S.R.L. şi G. S.R.L. trebuie sa menţină aceste drumuri pe toata durata existentei lor, a construcţiilor din împrejurimi şi a existentei ca societăţi comerciale. Este fără îndoiala ca ele sunt publice, nici instanţa de apel nu a avut alta părere, deşi a trecut peste puterea de lucru judecat. Conform Certificatului de atestare fiscala x/16 dec 2019, societatea reclamantă are de plătit impozite pe teren în cuantum de 360.582 RON, dintre care cea mai mare parte o reprezintă drumuri publice. Astfel, pe lângă faptul ca este absurd şi i se încălca de atâţia ani dreptul de proprietate, daca instanţa va respinge recursul atât S.C. A. S.R.L., cat şi G. S.R.L. vor plaţi "pe viaţa" impozite pe aceste drumuri pe care municipiul nu le impozitează nici măcar ca drumuri, ci ca teren curţi-construcţii.

Cu toate acestea instanţa de apel a considerat ca S.C. A. S.R.L. este proprietară pe drumuri şi poate dispune de aceste drumuri după bunul său plac, ceea ce desigur ca este o interpretare greşita şi nelegala din partea instanţei de apel.

În ceea ce priveşte suprafeţele de 13 mp şi 60 mp teren aflate în curţile intimaţilor B., C. şi D., acestea nu erau pe calea de acces, ci în curtea lor aşa cum s-a dovedit în fata instanţei de apel. Cu toate acestea, instanţa a calificat vânzarea acestor mici suprafeţe către posesori tot o dispoziţie a dreptului S.C. A. S.R.L. asupra străzii, ceea ce este total greşit.

Referitor la condiţiile impuse pentru îmbogăţirea fără justa cauza, de asemenea decizia recurata este nelegala. Instanţa a stabilit conform aceloraşi raţionamente, ca numai daca ar fi intrat de drept terenul în proprietatea municipiului Iaşi am fi fost în situaţia îmbogăţirii pârâţilor şi însărăcirii reclamantei.

Reclamantele sunt în prezent proprietare pe Aleea Elisabeta Rizea care deserveşte un întreg cartier de locuinţe şi un club mare de dans sportiv I.. Reclamantele nu mai au absolut nici un imobil în zona în afara de strada care este publica şi care trebuie sa fie administrata de municipiul laşi şi nu de către reclamante.

În ce priveşte strada x înstrăinata către G. S.R.L., aceasta ca succesor în drepturile reclamantei va fi despăgubită de către paraţi şi nu de către S.C. A. S.R.L.. Este evident ca în acest moment S.C. A. S.R.L. i se cuvin despăgubiri doar pentru Aleea Elisabeta Rizea, iar pentru strada x i se cuvin proprietarului actual G. S.R.L..

În finalul deciziei sale, curtea de apel retine din nou apărările paraţilor statuând ca S.C. A. S.R.L. urmăreşte obţinerea unor despăgubiri la preţ de piaţa, fără ca dreptul de proprietate al reclamantei sa fi fost afectat în vreun fel şi fără ca patrimoniul său sa fi fost însărăcit, iar al paraţilor îmbogăţit. În primul rând, aşa cum rezulta din expertiza evaluatorie, preţul terenului pe care se situează cele doua străzi este mult mai mic decât preţul pieţei pentru terenurile din zona, iar S.C. A. S.R.L. nu a avut pretenţia preţului de piaţa, apreciind ca preţul este corect stabilit, având în vedere ca este un teren pe care nu se poate construi, în zona, în prezent terenurile se vând cu peste 100 euro mp.

Îmbogăţirea nu trebuie sa constea numai într-un act juridic translativ de proprietate aşa cum greşit a considerat instanţa de apel. Îmbogăţirea poate consta şi în evitarea unei cheltuieli obligatorii de exemplu. Iar S.C. A. S.R.L. are convingerea ca drumurile publice în municipiul Iaşi se realizează în mod obligatoriu pe cheltuiala municipiului Iaşi şi nu pe cheltuiala sa.

5. Apărările formulate în cauză

Municipiul Iaşi prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi au depus întâmpinare prin care au solicitat să se constate nulitatea recursurilor, întrucât acestea nu au fost motivate în termenul legal, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea recursurilor.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs arătat.

Stabilirea împrejurării dacă cererea de recurs este motivată legal se face raportat la dezvoltarea motivelor de recurs şi nu la indicarea lor, deoarece art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 304.

Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speţă, recurentele au indicat ca temei de drept al cererilor de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., însă dezvoltarea motivelor nu reprezintă altceva decât o reiterare a apărărilor formulate în faţa instanţelor anterioare şi nu veritabile critici ale deciziei recurate.

În cuprinsul cererilor de recurs deduse judecăţii nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.

De asemenea, având în vedere faptul că motivele de recurs sunt confuze, imprecise şi generale, dezvoltarea acestora nepermiţând analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se impune ca această nelegalitate să fie sancţionată cu nulitatea.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

În primul rând, aşa cum se poate observa din prezentarea motivelor de recurs făcută pe larg în cuprinsul prezentei decizii, prin pct. 2-4 din motivele de recurs recurentele deduc analizei instanţei de recurs în special chestiuni legate de situaţia de fapt din dosar şi modul "netemeinic" în care instanţa de apel a interpretat raportul de expertiză efectuat în cauză. Or, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motive de nelegalitate. Ca atare, aspectele prezentate la pct. 2-4 din motivele de recurs nu pot fi cenzurate în prezenta etapă procesuală pentru că exced analizei de legalitate impusă de textul sus-menţionat.

Totuşi, excepţia nulităţii recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute la art. 304 C. proc. civ., invocată de intimaţii-pârâţi va fi respinsă, critica de la pct. 1, respectiv faptul că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 315 C. proc. civ. atunci când nu a ţinut cont de faptul că prin decizia de casare s-a stabilit că "s-a dovedit caracterul public al drumurilor, astfel încât acestea fac parte în virtutea legii din domeniul public al municipiului Iaşi" putând fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Aspectele invocate prin pct. 1 din cererea de recurs nu sunt însă întemeiate, în condiţiile în care instanţa de apel, raportându-se la dezlegările date prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2818 din 22 octombrie 2014 şi 2244 din 17 noiembrie 2016, a arătat că faptul că atât strada x, cât şi aleea Elisabeta Rizea sunt de utilitate publică, în sensul că sunt destinate utilizării publicului fără restricţii, constituie o chestiune ce nu mai poate fi combătută. Aşadar, nu a decis altfel decât stabiliseră instanţele de casare sub aspectul naturii utilităţii drumurilor, astfel încât să se considere că s-a nesocotit prevederea imperativă din art. 315 C. proc. civ.

În continuare însă instanţa de apel a spus că simplul fapt că strada şi aleea sunt destinate utilităţii publice deşi sunt pe proprietatea privată, având în vedere că au fost edificate cu această destinaţie de reclamantă tocmai în vederea exploatării investiţiei sale, constând în construirea şi înstrăinarea de locuinţe, nu poate fi interpretat ca generator de obligaţii în sarcina unităţii administrativ-teritoriale, în sensul pretins. Or, aceste aspecte nu au format obiect de critică în recurs, ceea ce limitează şi controlul de legalitate pe care îl poate face instanţa de recurs. Pe de altă parte, criticile dezvoltate la pct. 2-4 din cererile de recurs nu au putut fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aşa cum s-a pretins de către recurente, situaţia de fapt şi aprecierea raportului de expertiză neconstituind motive de nelegalitate.

Faţă de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele S.C. G. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., prin administrator special F. şi prin administrator judiciar E., împotriva deciziei civile nr. 241 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2021.