Recourse dismissed as unfounded: lower court upholds refusal to revoke donation for ingratitude due to lack of criminal intimidation

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 1 martie 2019, a cărei judecată a fost ulterior declinată în favoarea Tribunalului Cluj, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., revocarea donaţiei care face obiectul contractului de donaţie autentificat sub nr. x/3 martie 2016 pentru ingratitudine şi revenirea la situaţia de carte funciară anterioară.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 226 din 12 iunie 2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare in judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtului B..

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia nr. 262/A din 24 noiembrie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, precum şi obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că decizia atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1023 lit. b) C. civ., arătând că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin motivele de apel s-au invocat, drept caz de ingratitudine, ameninţările repetate comise de către pârât la adresa reclamantei, ceea ce semnifică existenţa unei fapte prevăzute în art. 206 alin. (1) C. pen.

Astfel, ulterior încheierii contractului de donaţie, după o perioada de aproximativ un an de zile, pârâtul a început să-i reducă drastic porţia de mâncare, să o abuzeze psihic şi să o menţină într-o stare de frică si tensiune. Susţinerile reclamantei au fost confirmate şi prin declaraţia dată în faţa primei instanţe de către martorul C., care a mai declarat şi faptul că reclamanta i-a comunicat că îi este frică de pârât şi doreşte să "desfiinţeze" contractul de donaţie.

Or, conduita pârâtului faţă de reclamantă a fost susceptibilă de a alarma, adică de a inspira o temere reală şi serioasă reclamantei, semnificând o adevărată ameninţare la adresa persoanei, adică o faptă de natură penală în accepţiunea dispoziţiilor art. 1023 lit. b) teza I C. civ., ceea ce atrage incidenţa cazului de revocare a donaţiei pentru ingratitudine.

Aprecierile instanţei de apel, în sensul ca reclamanta nu a perceput afirmaţiile pârâtului ca fiind ameninţări, ci dimpotrivă, a considerat ca au fost făcute în glumă, sunt lipsite de temeinicie într-un contract în care numai de aşa ceva nu se poate vorbi.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că motivele acestuia nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. şi că decizia atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

A învederat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1023 lit. b) C. civ., care reglementează cazurile de revocare a donaţiei, intimatul - pârât nefăcându-se vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de recurentă, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală atât a deciziei instanţei de apel, cât şi a hotărârii primei instanţe.

Susţinerile recurentei referitoare la comportamentul nepotrivit al intimatului nu au putut fi dovedite în faţa instanţelor, deoarece acestea nu sunt reale, precizând că, în absenţa unor fapte obiective, săvârşite cu intenţie, care să poată fi încadrate în teza prevăzută de art. 1023 lit. b) C. civ., nu se poate dispune revocarea donaţiei pentru ingratitudine, căci dacă ar fi permisă revocarea pe baza impresiei subiective a donatarului, un act juridic irevocabil cum este donaţia, ar deveni revocabil, ceea ce este inadmisibil întrucât revocarea donaţiei poate avea loc numai în condiţiile strict prevăzute de lege.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat.

Nu va fi reţinută sancţiunea nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, astfel cum s-a invocat de către intimatul-pârât prin întâmpinare, de vreme ce, aşa cum s-a arătat, recursul reclamantei a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar prin conţinutul său, aceasta a criticat o greşită soluţionare a cauzei prin încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1023 lit. b) din C. civ., normă de drept material ce a fundamentat acţiunea dedusă judecăţii.

Argumentând-şi critica, reclamanta a pretins încălcarea ori greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1023 lit. b) din C. civ., cu referire la cazul donatarului care "se face vinovat de fapte penale", în speţă fiind indicată fapta de ameninţare repetată comisă de pârât la adresa reclamantei.

Potrivit acesteia, ameninţările la care a fost supusă de pârât constituie fapte prevăzute de legea penală, în sensul art. 1023 lit. b) din C. civ., ameninţarea fiind considerată infracţiune conform art. 206 alin. (1) din C. pen. şi constând - potrivit legii penale - în fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere.

Cu referire la acţiunile pârâtului, a indicat reducerea drastică a porţiei de mâncare, abuzul psihic şi menţinerea sa într-o stare de frică şi tensiune prin folosirea unor sintagme de atare natură, aspecte care au fost confirmate (potrivit reclamantei) prin depoziţia martorului C. şi care au fost susceptibile să alarmeze, să inspire o temere reală şi serioasă unei persoane în vârstă înaintată (de 88-89 de ani), semnificând o adevărată ameninţare la adresa persoanei sale, adică fapta de natură penală la care face referire art. 1023 lit. b) teza I C. civ. şi care justifică revocarea pentru ingratitudine a contractului de donaţie.

Considerentele deciziei atacate nu relevă însă ceea ce critica recursului sugerează, anume o neexaminare a faptelor deduse judecăţii prin acţiunea reclamantei din perspectiva normei art. 1023 lit. b) teza I din C. civ., prin eventuala neobservare sau necalificare a acţiunilor pârâtului ca acte susceptibile integrării în conţinutul unei fapte penale - cea de ameninţare - care ar justifica acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine.

Dimpotrivă, atât în hotărârea primei instanţe, cât şi a celei din apel faptele acuzate în persoana pârâtului - cele evocate şi prin memoriul de recurs - au fost examinate din perspectiva cazurilor de revocare a donaţiei pentru ingratitudine reglementate prin dispoziţiile art. 1023 lit. b) şi c) din C. civ., respectiv literei b) (în decizia din apel, date fiind limitele criticilor formulate), ambele instanţe concluzionând că atitudinea şi vorbele folosite de pârât nu pot fi socotite ameninţări la adresa reclamantei cât timp ea însăşi a declarat în faţa instanţei că le-a perceput ca pe nişte glume şi că nu i-au stârnit vreo temere.

Ambele instanţe au concluzionat, în urma examinării şi evaluării probelor administrate, că lipsesc în cauză fapte obiective, săvârşite cu intenţie, care să poată fi încadrate în cazurile de ingratitudine prevăzute în mod expres de art. 1023 lit. b) din C. civ., prin considerente explicite ale instanţelor de fond fiind înlăturată teza ameninţării reclamantei, aşadar a faptei penale indicată a fi fost săvârşită de donatar, pornindu-se chiar de la mărturisirea judiciară a acesteia, care a recunoscut că nu a luat în serios vorbele adresate de pârât, acuzate prin acţiune ca fiind cele ce i-ar fi indus o temere serioasă.

Prin urmare, nu se poate reţine, în legătură cu decizia atacată, acuzaţia de încălcare sau aplicare greşită a normei prevăzută de art. 1023 lit. b) teza I din C. civ., considerentele ce justifică soluţia instanţei de apel relevând că examinarea cauzei a avut loc pornindu-se chiar de la faptele de ameninţare acuzate prin acţiunea reclamantei, acest caz particular de revocare a donaţiei pentru ingratitudine - "donatorul se face vinovat de fapte penale" - nefiind reţinut pentru argumente de netemeinicie, iar nu ca o consecinţă a unor eventuale calificări greşite/necalificări a faptelor ce s-au imputat pârâtului sau prin necercetarea acestui caz particular de revocare a donaţiei pentru ingratitudine.

Cât priveşte aprecierile instanţei de apel în sensul că reclamanta nu ar fi perceput afirmaţiile pârâtului ca ameninţări, ci ca fiind vorbe spuse în glumă, aprecieri contestate prin memoriul recurentei, se reţine că nu pot face obiect al cenzurii instanţei de recurs care exercită exclusiv un control în legalitate asupra hotărârii pronunţate în apel, în condiţiile în care aprecierile asupra probelor ori situaţiilor de fapt ale cauzei realizate de instanţele de fond (între care se regăseşte şi instanţa de apel) ţin de temeinicia soluţiei şi care scapă controlului în calea extraordinară a recursului.

În considerarea acestor motive, apreciind ca fiind nefondat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 262/A din 24 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.