Incidental intervention not required prior to ruling on admissibility: cassation appeal allowed, appellate decision quashed and case remanded

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 19 ianuarie 2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Snagov a solicitat, în contradictoriu cu S.C. A. S.A., să se constate intervenită prescripţia dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3388/3 decembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1591/15 iunie 2009, prin care Consiliul Local Snagov a fost obligat la plata, către pârâtă, a sumei de 3.203.054,14 RON, reprezentând contravaloare bunuri de retur rezultate în urma contractului de concesiune nr. x iunie 2002, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35, art. 706 şi următ. C. proc. civ., art. 6 alin. (4), art. 711, art. 405 C. civ., precum şi orice alte prevederi legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii.

La data de 13 februarie 2018, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare a acţiunii, solicitând constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al S.C. A. S.A. asupra reţelei de distribuţie gaze naturale în lungime de 40,5 km realizată pe raza Comunei Snagov.

Pârâta S.C. A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată, iar prin precizarea la întâmpinare din 28 iunie 2018 a invocat excepţia lipsei de interes şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prin sentinţa nr. 143 din 28 iunie 2018, Tribunalul Arad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

La 24 august 2018 s-a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei de către S.C. B. S.R.L..

Prin sentinţa nr. 2926/F din 29 octombrie 2018, Tribunalul Ilfov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Prin decizia nr. 431 din 26 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

La termenul de judecată din 24 iunie 2019, tribunalul a constatat că se impune soluţionarea cu prioritate a excepţiilor invocate de către părţi, ulterior urmând a se pune în discuţia acestora admisibilitatea, în principiu, a cererii de intervenţie accesorie formulată de B. S.R.L..

Prin încheierea pronunţată la această dată, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, a fost pusă în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes şi a fost invocată, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere din acţiunea principală, modificată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 2417 din 17 iulie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, având ca obiect acţiune în constatare, invocată din oficiu. A respins cererea reclamantei, ca inadmisibilă. A respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtă, ca rămasă fără obiect.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 540 A din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de UAT Comuna Snagov şi Consiliul Local Snagov împotriva sentinţei tribunalului. A anulat încheierea de şedinţă din 24 iunie 2019, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.A..

Prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de apel a procedat la admiterea apelului şi la anularea hotărârii primei instanţe pentru nesoluţionarea cererii de intervenţie în favoarea reclamantei, de către prima instanţă.

A precizat că la primul termen de judecată, instanţa de fond a soluţionat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, astfel încât cererea de intervenţie în interesul reclamantei a rămas fără obiect.

Or, chiar instanţa de apel reţine, în cuprinsul deciziei atacate că, "potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe asupra cererii de intervenţie accesorie prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul". În cauză însă, prima instanţă a respins acţiunea reclamantei pe excepţie şi nu a judecat fondul".

S-a susţinut că prin nepronunţarea asupra admiterii în principiu a cererii de intervenţie în favoarea reclamantei, nu i s-a produs acesteia vreo vătămare procesuală, iar cererea de intervenţie era inadmisibilă, întrucât titulara acesteia nu a dovedit niciun interes în promovarea sa.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au arătat că în condiţiile în care instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că încheierea din 24 iunie 2019 a fost pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea acesteia. Cum însă respectiva încheiere este una de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din sentinţa nr. 2417/2019, în mod legal, instanţa de apel a dispus şi anularea acesteia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurenta nu a formulat răspuns la aceasta.

6. Raportul, prin care s-a constatat că motivul de recurs este încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 7 aprilie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi la 19 mai 2021, când judecata a fost amânată, la cererea părţilor, pentru soluţionarea amiabilă a litigiului, pentru astăzi 23 iunie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Este eronată aprecierea instanţei de apel conform căreia, pronunţându-se în mod prioritar asupra inadmisibilităţii acţiunii, fără a pune în discuţie, în prealabil, cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea reclamantei, ar fi fost încălcat principiul contradictorialităţii dezbaterilor, prin neasigurarea, în prealabil, a unui cadru procesual adecvat.

Astfel, cererea de intervenţie accesorie reprezintă, conform art. 61 alin. (3) C. proc. civ., o modalitate prin care terţul faţă de procedura judiciară intervine în proces pentru a sprijini apărarea uneia dintre părţi, ceea ce înseamnă că are o poziţie procesuală subordonată părţii în favoarea căreia intervine.

Pentru aceasta este nevoie să existe un raport de drept procesual valabil legat, pe care să se poată grefa o intervenţie accesorie, aptă să sprijine apărările de fond ale părţilor iniţiale.

De aceea, procedând în mod prioritar la verificarea unui aspect legat de admisibilitatea demersului judiciar, prima instanţă a fondului a dat eficienţă dispoziţiilor procedurale (art. 248 C. proc. civ.) care impun o anumită ordine de cercetare a aspectelor formale ale judecăţii înainte de a se trece la cercetarea în fond a cauzei.

Constatând, pentru motivele reţinute în sentinţă, că acţiunea ar avea caracter inadmisibil, nicio dispoziţie legală nu obliga instanţa ca în prealabil să pună în discuţie intervenţia accesorie în favoarea reclamantei şi să procedeze la o extindere a cadrului procesual, neadecvată, câtă vreme partea în favoarea căreia se intervenea nu iniţiase un demers admisibil.

- Instanţa de apel face trimitere în mod eronat la dispoziţii procedurale (art. 67 alin. (1), art. 390 C. proc. civ., art. 237 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.) care, în opinia acesteia, ar susţine necesitatea pronunţării asupra cererii de intervenţie accesorie, prioritar analizării chestiunii admisibilităţii acţiunii.

În realitate, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe asupra cererii de intervenţie accesorie "prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul", ceea ce înseamnă că există un raport de drept procesual, corect stabilit, implicând analiza fondului acestuia, cu luarea în considerare a apărărilor aduse de intervenientul accesoriu.

La fel, dispoziţiile invocate, ale art. 237 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., referitoare la scopul şi conţinutul cercetării procesului, au în vedere măsurile pe care trebuie să le ia instanţa (inclusiv examinarea cererilor de intervenţie) pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, deci după depăşirea oricărui impediment procedural legal de învestirea instanţei.

De asemenea, potrivit art. 390 C. proc. civ., "înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanţa, din oficiu sau la solicitarea părţilor, pune în discuţia acestora cererile, excepţiile procesuale şi apărările care nu au fost soluţionate în cursul procesului". Este vorba aşadar, despre discutarea oricăror chestiuni prealabile dezbaterii fondului cauzei, iar nu a unui aspect ce s-ar impune analizei instanţei fără a se putea trece apoi la cercetarea fondului raportului juridic.

Cu interpretarea şi aplicarea eronată a acestor dispoziţii procedurale, instanţa de apel a tras concluzia greşită a încălcării principiului contradictorialităţii întrucât nu s-au supus dezbaterii "toate elementele procesului" şi în prezenţa intervenientului accesoriu, a cărui cerere de intervenţie ar fi trebuit admisă şi lărgit în consecinţă cadrul procesual.

Soluţia este incorectă întrucât, aşa cum s-a arătat, poziţia de intervenient accesoriu poate fi dobândită în contextul în care există un raport de drept procesual valabil stabilit, pe care să se grefeze apărarea în favoarea uneia dintre părţi, ceea ce presupune verificarea, în principal, a modalităţii de învestire a instanţei.

Or, analiza admisibilităţii unei acţiuni se realizează raportat la elementele acesteia, aşa cum sunt ele identificate de reclamant prin cererea de chemare în judecată şi independent de orice apărare care ar putea fi adusă prin intermediul unei intervenţii accesorii care, sub aspect procedural, nu poate modifica obiectul învestirii instanţei.

Ca atare, nu era supus principiului contradictorialităţii dezbaterilor aspectul privind admisibilitatea acţiunii decât în raport cu părţile principale ale judecăţii - reclamanta şi pârâta - fără a fi necesară extinderea cadrului procesual prin intervenirea terţilor care să-şi expună punctul de vedere asupra acestui aspect.

De altfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. civ., intervenţia accesorie poate fi făcută "până la încheierea dezbaterilor în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac", aşa încât dacă aprecia necesară în continuare prezenţa în proces, în sprijinul apelantei-reclamante, societatea B. S.R.L. avea posibilitatea procedurală a intervenirii în cauză în faza procesuală a apelului.

Pentru toate argumentele arătate este nelegală soluţia instanţei de apel, care a identificat o încălcare a principiului contradictorialităţii în raport cu un terţ, căruia în mod corect nu i-a fost discutată şi admisă cererea de intervenţie înaintea verificării admisibilităţii acţiunii reclamantei. La fel de eronată este dispoziţia subsecventă admiterii apelului, de anulare a hotărârii cu trimiterea spre rejudecare la prima instanţă, în condiţiile în care oricum nu erau incidente prevederile art. 480 alin. (6) C. proc. civ., ci cele ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ. (o soluţionare greşită a procesului fără a se fi intrat în judecata fondului impunând soluţia de anulare şi de judecare a procesului de către instanţa de apel).

În consecinţă, decizia din apel este dată cu încălcarea normelor procedurale menţionate în cuprinsul prezentelor considerente, inclusiv a regulii referitoare la contradictorialitatea dezbaterilor, astfel încât văzând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în care sunt încadrabile criticile recurentei, conform raportului de admisibilitate în principiu) recursul va fi admis, casată decizia atacată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 540 A din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2021.