Jurisdiction for minor’s domicile: territorial conflict over location of protected person in parental authority modification
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice ruled in favor of the Court of Caransebeş, establishing its exclusive territorial jurisdiction to hear the case and resolving a negative conflict of competence between it and the Court of Târgu Jiu. The dispute arose from a mother’s request to modify post-divorce parental measures, specifically asserting exclusive parental authority and altering the child's visitation schedule, with both lower courts initially claiming the case belonged to the other based on differing determinations of the minor's domicile. The court held that under Article 114(1) of the Civil Procedure Code and Article 92(1) of the Civil Code, the competent court is that of the domicile or residence of the protected person (the minor), which follows the residence of the parent with whom the child habitually resides; despite the mother's registered address in Târgu Jiu and the temporary presence of the child there due to the pandemic, evidence established the child's stable legal residence was in Caransebeş, where the mother resided and the child attended school, thereby validating Caransebeş's jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 114 alin. (1) C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 92 alin. (1) C. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ; Jurisdiction for minor’s domicile: territorial conflict over location of protected person in parental authority modification: The dispute arose from a mother’s request to modify post-divorce parental measures, specifically asserting exclusive parental authority and altering the child's visitation schedule, with both lower courts initially claiming the case belonged to the other based on differing determinations of the minor's domicile. The court held that under Article 114(1) of the Civil Procedure Code and Article 92(1) of the Civil Code, the competent court is that of the domicile or residence of the protected person (the minor), which follows the residence of the parent with whom the child habitually resides; despite the mother's registered address in Târgu Jiu and the temporary presence of the child there due to the pandemic, evidence established the child's stable legal residence was in Caransebeş, where the mother resided and the child attended school, thereby validating Caransebeş's jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe provision explicitly cited in the dispositive to establish the court's power to resolve the negative conflict of competence and assign jurisdiction to the Caransebeş Court.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 noiembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Caransebeş, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanţei să dispună modificarea în parte a măsurilor stabilite prin Convenţia încheiată în procedura notarială a divorţului cu privire la minorul C. respectiv: exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă; modificarea programului de vizitare a copilului, astfel: 4 ore/zi o dată pe lună (prima sâmbătă din lună) la domiciliul pârâtului, la înţelegere cu mama reclamantă şi în funcţie de programul copilului.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 69 din data de 27 ianuarie 2021 Judecătoria Caransebeş a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Caransebeş a făcut aplicarea prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în esenţă, reţinând că din înscrisurile depuse la dosar şi din referatul de anchetă psihosocială efectuat în cauză de Autoritatea Tutelară Târgu Jiu, rezultă că domiciliul copilului şi al mamei este în municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 3259 din data de 17 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Astfel, Judecătoria Târgu Jiu, prin raportare la prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., a constatat că aceste norme procedurale instituie o competenţă teritorială alternativă între instanţa de tutelă de la domiciliul persoanei ocrotite şi instanţa de tutelă de la reşedinţa persoanei ocrotite, astfel că, alegerea uneia dintre aceste instanţe revine reclamantei, raportat la prevederile art. 116 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite, a reţinut că, în speţă, această persoană este minoră, având vârsta de 11 ani la momentul sesizării primei instanţe, astfel că devin incidente prevederile art. 92 alin. (1) C. civ., în raport cu care domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic.
Totodată, a constatat că locuinţa minorului C. a fost stabilită la locuinţa mamei sale, reclamanta din prezenta cauză, prin convenţia încheiată în procedura divorţului cu copii minori, autentificată sub nr. x din data de 6 iulie 2020 de D. şi E., respectiv la adresa din mun. Caransebeş, str. x, jud. Caraş-Severin.
Prin urmare, instanţa a reţinut că domiciliul minorului, persoana ocrotită din această cauză, este la domiciliul reclamantei, iar, la dosar există mijloace de probă din care rezultă că domiciliul real al acesteia este situat în Caransebeş, jud. Caraş-Severin, contrar menţiunilor din actul de identitate al reclamantei, potrivit cărora aceasta ar avea domiciliul în Târgu Jiu, jud. Gorj.
În ceea ce îl priveşte pe minor, a reţinut că acesta este înscris la şcoală, în Caransebeş, în clasa a V-a, în anul şcolar 2020/2021, la învăţământul de zi, aspect ce reiese din cuprinsul adeverinţei nr. x din data de 26 aprilie 2021, emisă de Colegiul Naţional C. D. Loga Caransebeş, iar desfăşurarea de către minor, în mod sporadic, a cursurilor în regim online, din cauza pandemiei de Covid-19, nu este de natură să impieteze asupra stabilirii domiciliului real al reclamantei.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Caransebeş şi Judecătoria Târgu Jiu şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ambele instanţe făcând aplicarea prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, prezentul conflictul negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite a celor două instanţe cu privire la domiciliul minorului.
În speţă, prin demersul judiciar cu care a învestit instanţa de judecată, reclamanta a solicitat modificarea în parte a măsurilor stabilite prin convenţia încheiată în procedura notarială a divorţului, cu privire la minorul C., în sensul exercitării autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă şi modificării programului de vizitare a copilului.
Potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ.:
"Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (1) C. civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege, cum este şi cazul minorului C., este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic.
Ca atare, din perspectiva locuinţei copilului minor relevanţă are, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie ale amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii părinţi, fie ale celui la care i s-a stabilit locuinţa, prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin hotărâre judecătorească.
În cauză, prin convenţia încheiată în procedura divorţului cu copii minori, autentificată prin încheierea nr. 736 din data de 6 iulie 2020 de D. şi E., s-a stabilit locuinţa minorului C. la mama sa, reclamanta din prezenta cauză, respectiv la adresa: mun. Caransebeş, str. x, jud. Caraş-Severin.
În ceea ce locuinţa reclamantei, Înalta Curte constată că, din procesul-verbal întocmit la data de 15 aprilie 2021, aflat la dosarul Judecătoriei Târgu Jiu, rezultă că, în perioada 17 decembrie 2019 - 16 decembrie 2020, reşedinţa reclamantei era în localitatea Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, aceeaşi reşedinţă fiind, de altfel, menţionată chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată .
În plus, în referatul de anchetă socială nr. x din data de 11 ianuarie 2021, întocmit de către Comisia de anchetă socială din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu - Compartimentul Autoritate Tutelară şi Asistenţă Socială Specială, s-a menţionat că reclamanta locuieşte împreună cu fiul său cu chirie, în localitatea Caransebeş.
Împrejurarea că, potrivit declaraţiei verbale a reclamantei, reţinute în cuprinsul aceluiaşi referat, pe perioada pandemiei minorul locuieşte în Târgu Jiu, împreună cu rudele şi bunicii materni, nu este de natură a avea vreo influenţă în stabilirea locuinţei acestuia, având în vedere că, pe de o parte, aceasta este o situaţie temporară, iar, pe de altă parte, că legiuitorul a stabilit că locuinţa minorului este la părintele la care locuieşte în mod statornic, astfel cum s-a arătat anterior.
Prin urmare, raportat la aspectele ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar, anterior menţionate, Înalta Curte constată că, la data formulării prezentei acţiuni - 4 noiembrie 2020 - locuinţa minorului C. era la reşedinţa mamei sale, în localitatea Caransebeş, judeţul Caraş-Severin.
Faţă de cele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş, în circumscripţia căreia, la data formulării prezentei acţiuni, se afla reşedinţa persoanei ocrotite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.