Alternative territorial jurisdiction for suits against the State and the binding effect of the plaintiff’s choice of forum

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 18 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi chemaţii în garanţie B., Municipiul Craiova prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei restante, datorată cu titlu de întreţinere şi penalităţi de întârziere pentru imobilul situat în Craiova, Bd. x, jud. Dolj. Arată că pârâtul a fost obligat la plata acestora prin hotărârea nr. 15116/2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin respingerea apelului.

Prin sentinţa civilă nr. 208 din 13 ianuarie 2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (2), alin. (2)1 şi alin. (2)2 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, constatând că aceste dispoziţii, referitoare la conferirea administratorului locuinţei construite de ANL a prerogativelor legale ale proprietarului şi deci, nu doar a celor de administrator, aşa cum este regula general întâlnită în materie, constituie excepţie de la regulă, excepţie îngăduită juridic chiar de dispoziţiile art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor unde se prevede că Ministerul Finanţelor reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa organelor de justiţie, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.

S-a arătat că, în înţelesul sintagmei dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ, având în vedere faptul că s-au construit locuinţe ANL pe întreg teritoriul României, calitatea de a sta în instanţă pentru Statul Român în litigiile privind raporturile de locaţiune vizând aceste locuinţe a fost conferită administratorului acestor locuinţe, Consiliilor Locale ale Municipiilor prin art. 8 alin. (2), alin. (2)1 şi alin. (2)2 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, dându-se eficienţă cazului în care, aşa cum prevede art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997, prin lege s-a stabilit cine stă în instanţă în locul şi pentru Statul Român.

S-a apreciat că, în cauză, competenţa teritorială rămâne suspusă regulii generale prevăzute de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., însă ceea ce atrage schimbarea efectivă a judecătoriei competente este titularului dreptului de a sta în judecată pentru Statul Român, care în litigiile privind locaţiunea locuinţelor ANL revine administratorului de la locul situării locuinţelor. Reţinând că nu este vorba de o nouă competenţă care să fi fost stabilită altfel decât prevăd dispoziţiile art. 122 C. proc. civ., ci de stabilirea prin lege specială a altui organ decât Ministerul de Finanţe care să stea în judecată pentru Statul Român, pârât în cauză, a fost delinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova a pronunţat sentinţa civilă nr. 3563 din 19 aprilie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, s-a reţinut că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune civilă a cărei obiect îl constituie obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata unor sume de bani, fiind o acţiune personală ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competenţa teritorială fiind de ordine privată.

Instanţa a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., în cazul cererilor îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane de drept public, competenţa teritorială este alternativă, fiind competente instanţa de la domiciliul/sediul reclamantului ori de la domiciliul/sediul pârâtului, iar dispoziţiile art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997 statuează că Ministerul de Finanţe reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa organelor de justiţie, precum şi în orice alte situaţii în care aceasta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.

S-a apreciat că prevederile Legii nr. 152/1998, deşi conferă administratorului locuinţei construite de ANL prerogativele legale ale proprietarului, nu exclud de la aplicare dispoziţiile art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997.

Reţinând că reclamantei îi aparţine alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la una dintre instanţele competente să judece cauza, s-a apreciat că pârâtul nu poate contesta alegerea reclamantului, în sensul solicitării declinării competenţei şi nici instanţa nu ar putea să o dispună din oficiu.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor la plata sumei restante datorate cu titlu de întreţinere şi penalităţi de întârziere pentru imobilul situat în Craiova, Bd. x, jud. Dolj.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107, art. 111 şi art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.,"Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului".

Aceste ultime dispoziţii reprezintă norma ce reglementează competenţa teritorială în cazul cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public, fiind prevăzută competenţa teritorială alternativă, în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente teritorial.

Se reţine că, în speţă, cu respectarea principiului disponibilităţii, calitatea de pârât aparţine Statului Român prin Ministerul Finanţelor, care a fost efectiv chemat în judecată prin cererea introductivă de instanţă, şi nu Consiliului Local al municipiului Craiova, ca administrator care exercită prerogativele Statului Român, în calitate de proprietar al locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru locuinţe ANL.

Înalta Curte constată că, în cauză, în raport de calitatea de persoană juridică de drept public a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor, competenţa teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluţioneze cauza instanţa de la sediul reclamantei şi instanţa de la sediul pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este instanţa de la sediul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor, iar Judecătoria Craiova este instanţa de la sediul reclamantei, din Craiova, b-dul x, demisol, jud. Dolj.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, reclamanta a ales să sesizeze instanţa de la sediul pârâtului şi, în consecinţă, prin alegerea făcută, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, însă cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti cu soluţionarea cauzei, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, această instanţă nu mai putea să dispună, la solicitarea pârâtului, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente alternativ, respectiv cea de la sediul reclamantei, fără a încălca voinţa reclamantei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2021.