Conflict of jurisdiction over authorization of real estate sale procedure: private-order territorial competence cannot be raised sua sponte

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei autorizarea reclamantei pentru a îndeplini procedura prevăzută de Legea nr. 17/2014, necesară în vederea perfectării actelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri în suprafaţă totală de 95.500 mp, situate în extravilanul satului Băneasa, jud. Constanţa.

În drept invocă dispoziţiile art. 1528, art. 1529, art. 1279 C. civ., Legea nr. 17/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 37 din 18 ianuarie 2021, Judecătoria Medgidia a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Zalău.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a constatat că suprafaţa de teren ce constituie obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. x din 3 aprilie 2012 este situată în localitatea Băneasa, jud. Constanţa, însă a apreciat că cererea de chemare în judecată nu priveşte un drept real imobiliar pentru a deveni aplicabile dispoziţiile art. 117 C. proc. civ., conform cărora instanţa competentă este cea în a cărei circumscripţie este situat imobilul.

S-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., instanţa competentă fiind cea de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoria Zalău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Zalău a pronunţat sentinţa civilă nr. 566 din 26 aprilie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Medgidia, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, s-a reţinut că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv autorizarea reclamantei pentru a îndeplini procedura prevăzută de Legea nr. 17/2014, necesară în vederea perfectării actelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri în suprafaţă totală de 95.500 mp situate în extravilanul satului Băneasa, jud. Constanţa, competenţa teritorială este una de ordine privată, cauza având ca obiect drepturi de care părţile pot dispune.

S-a constatat că, în aceste condiţii, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei putea fi invocată doar de pârâtă prin întâmpinare, nu şi de către instanţă din oficiu.

Invocând considerentele Deciziei nr. 31/2019, pronunţată în recursul în interesul legii, Judecătoria Zalău a reţinut că atât timp cât excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv de către pârâtă prin întâmpinare, necompetenţa instanţei iniţial sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei, întrucât neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Zalău şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că judecătoria iniţial învestită nu putea invoca, din oficiu, necompetenţa teritorială, întrucât, în cauză, competenţa este una de ordine privată.

Se reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei autorizarea reclamantei pentru a îndeplini procedura prevăzută de Legea nr. 17/2014, necesară în vederea perfectării actelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri în suprafaţă totală de 95.500 mp, situate în extravilanul satului Băneasa, jud. Constanţa.

Se constată că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Normele de competenţă reglementate de art. 107 C. proc. civ. sunt de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ, necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Or, în condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, rămânând competentă să soluţioneze pricina.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Medgidia, fiind invocată de instanţă, din oficiu, la termenul de judecată din 13 ianuarie 2020.

Prin urmare, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Astfel, Judecătoria Medgidia, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze astfel de soluţionarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2021.