Inadmissibility of cassation against final appellate judgment in electoral ballot order dispute under special non-appealable procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on the merits as inadmissible, thereby upholding the lower courts' decisions in favor of the permanent electoral authority. The dispute concerned a party's challenge to a county electoral board's minutes establishing the order of ballot papers for local council elections, where the first instance rejected the complaint as inadmissible and the appellate court dismissed the further appeal. The Supreme Court ruled that the appellate decision was final and not subject to cassation, relying on the special provisions of Law No. 115/2015, which aligns proceedings for electoral complaints with the presidential ordinance procedure. Under Article 122 of this law, which incorporates Article 1000 of the Code of Civil Procedure, judgments rendered on appeals in such matters are final and cannot be challenged by further appeals, as confirmed by Articles 634, 457, and 483 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 471 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 478 alin. (1) C. proc. civ, art. 55 C. proc. civ, art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015; Inadmissibility of cassation against final appellate judgment in electoral ballot order dispute under special non-appealable procedure: În cuprinsul memoriului de recurs, contestatorul a arătat că hotărârea a fost pronunţată de un complet nelegal alcătuit, prin încălcarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi art. 471 alin. (1) C. proc. civ., norme ce prevăd repartizarea aleatorie a cauzelor, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021
Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Sălaj la 17 septembrie 2020, petentul A. - Organizaţia Judeţeană Sălaj a solicitat anularea procesului-verbal nr. x/26.08.2020 al Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 33 Sălaj, prin care s-a stabilit ordinea de pe buletinele de vot pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Sălaj şi a membrilor consiliului judeţean Sălaj, iar în urma admiterii contestaţiei să fie obligată intimata la efectuarea unei noi trageri la sorţi, într-o singură etapă, care să cuprindă, într-un mod nediscriminatoriu, toate partidele ce candidează la alegeri în această circumscripţie.
Prin încheierea civilă, pronunţată în camera de consiliu din 23 septembrie 2020 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată de contestatorul A., Organizaţia Judeţeană Sălaj reprezentată prin preşedinte interimar C., cu privire la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Sălaj.
2. Sentinţa Tribunalului Sălaj
Prin sentinţa civilă nr. 681 din 23 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Sălaj, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. - Organizaţia Judeţeană Sălaj, reprezentat prin preşedinte C., împotriva procesului-verbal nr. x/26.08.2020 al Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 33 Sălaj; a fost respinsă excepţia de nelegalitate a procesului-verbal nr. x din 7 august 2020 al Tribunalului Sălaj, ca inadmisibilă.
3. Decizia Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 238 din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 681 din 23 septembrie 2020 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosar nr. x/2020.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 238 din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, contestatorul A. - Organizaţia Judeţeană Sălaj a formulat recurs.
În cuprinsul memoriului de recurs, contestatorul a arătat că hotărârea a fost pronunţată de un complet nelegal alcătuit, prin încălcarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi art. 471 alin. (1) C. proc. civ., norme ce prevăd repartizarea aleatorie a cauzelor, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Învederează că, urmare a unei erori administrative a Tribunalului Sălaj, apelul împotriva sentinţei civile nr. 681 din 23 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Sălaj, nu a fost repartizat aleatoriu unui complet al Curţii de Apel Cluj, ci a fost introdus manual, pe cale administrativă, în dosarul de recurs nr. x/2020 formulat împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale, iar completul învestit cu soluţionarea recursului a reţinut spre soluţionare şi apelul formulat împotriva sentinţei, constatând, în mod eronat, că ar fi aplicabile dispoziţiile art. 111 alin. (2) lit. b) din Regulamnetul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Susţine că situaţia prevăzută de articolul invocat de instanţa de apel nu se regăseşte în speţă, apelul formulat nefiind repartizat aleatoriu completului de recurs, ci a ajuns în acest dosar dintr-o eroare administrativă.
Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează nelegala citarea a recurentului contestator pentru termenul din 4 noiembrie 2021, în dosarul nr. x/2020, format ca urmare a disjungerii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 681 din 23 septembrie 2020 şi încheierii din 23 septembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Sălaj. Susţine că citarea contestatorului pentru termenul din 4 noiembrie 2020 a vizat doar soluţionarea recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în dosarul nr. x/2020, nu şi dosarul nou format.
Subliniază că, în mod nelegal, completul de judecată din apel, format din primii doi membri ai completului de recurs, fără a stabili un alt termen de judecată în dosarul nou format, a soluţionat apelul, consemnând, în mod abuziv, că procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Procedura în faţa Înaltei Curţi şi apărările formulate în cauză
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 31 mai 2021, iar pentru termenul de judecată, stabilit la 17 iunie 2021, s-a dispus citarea Autorităţii Electorale Permanente, continuator al Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 33 Sălaj.
Prin întâmpinare, Autoritatea Electorală Permanentă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale sale pasive, arătând că art. 478 alin. (1) C. proc. civ. interzice schimbarea cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, iar instituţia citată în cauză nu a avut calitatea de parte în proces, în sensul art. 55 C. proc. civ.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, arată că decizia atacată este definitivă, partea neavând deschisă calea de atac a recursului, aspect ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) şi 457 alin. (1) C. proc. civ.
Sub un ultim aspect, susţine că motivele de recurs sunt nefondate având în vedere că instanţa de apel a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, fiind respectate dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu aplicarea O.U.G. nr. 215/2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel. Arată că au fost respectate prevederile art. 101 şi art. 111 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, iar hotărârea judecătorească atacată a fost pronunţată cu respectarea principiului continuităţii dezbaterilor.
II. Soluţia şi considentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de recurs este îndreptată împotriva deciziei nr. 238 A/2020 din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 681 din 23 septembrie 2020 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosar nr. x/2020.
Înalta Curte reţine că hotărârea supusă recursului a fost pronunţată într-o cauză având ca obiect anularea procesului-verbal nr. x din 26 august 2020 a Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 33 Sălaj, prin care s-a stabilit ordinea de pe buletinele de vot pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Sălaj şi a membrilor consiliului judeţean Sălaj, cauză ce intră sub incidenţa Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Potrivit dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 115/2015, care are caracter de normă specială, "(1) Judecarea de către instanţă a întâmpinărilor, contestaţiilor şi a oricăror altor cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, cu participarea obligatorie a procurorului.(2) Împotriva hotărârilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac."
Prin trimiterea la dispoziţiile care reglementează procedura ordonanţei preşedinţiale, devin incidente dispoziţiile art. 1000 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor."
Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., care completează norma specială, prevăd că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.
Potrivit prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi folosite alte mijloace procedurale, în scopul obţinerii reformării sau retractării unei hotărâri judecătoreşti.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Din interpretarea textelor procedurale anterior menţionate rezultă că decizia nr. 238 A/2020 din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs. Principiul dublului grad de jurisdicţie nu este obligatoriu în materie civilă, fiind suficient, din perspectiva art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ca o instanţă independentă şi imparţială, cu deplină jurisdicţie, în fapt şi în drept, să poată examina o contestaţie privind drepturi şi obligaţii cu caracter civil.
Or, se poate observa că legiuitorul naţional a ales în materie electorală să reglementeze un dublu grad de jurisdicţie, în faţa instanţelor de fond, instituind un regim mai favorabil decât cel reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, corelat cu art. 13 din Convenţie, care reglementează dreptul la un recurs efectiv.
Pentru considerentele expuse, constatând că, din dispoziţiile legii speciale, rezultă că împotriva hotărârilor date în contestaţiile reglementate de dispoziţiile art. 122 din Legea nr. 115/2015, se poate exercita doar calea de atac a apelului, Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul A. - Organizaţia Judeţeană Sălaj împotriva deciziei nr. 238 din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. - Organizaţia Judeţeană Sălaj împotriva deciziei nr. 238 din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2021.