Recourse against final Court of Appeal decision: inadmissibility due to singularity of appeals and finality of recurs judgment
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal as inadmissible, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision which had reversed the lower courts' rulings that granted the rescission of the lease contract and awarded costs to the plaintiff. The dispute concerned a civil action for the rescission of an agricultural land lease agreement due to the tenant's failure to pay rent for several years, where the plaintiff argued that the landlord's debt inscription in insolvency proceedings did not preclude termination under Civil Code provisions, while the defendant contended the matter was governed by insolvency law. The decisive legal basis was the procedural doctrine of legality and singularity of appeals (principle of unicitate), specifically Articles 457, 460(1), 483(1), 488, 496(1), and 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which established that a decision issued by a Court of Appeal in its capacity as an appellate court in a "recurs" (third-instance appeal) is final and definitive, making any further attempt to exercise the same "recurs" remedy against that specific decision procedurally barred and inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 1549 alin. (1) C. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ, art. 460 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Recourse against final Court of Appeal decision: inadmissibility due to singularity of appeals and finality of recurs judgment: The dispute concerned a civil action for the rescission of an agricultural land lease agreement due to the tenant's failure to pay rent for several years, where the plaintiff argued that the landlord's debt inscription in insolvency proceedings did not preclude termination under Civil Code provisions, while the defendant contended the matter was governed by insolvency law. The decisive legal basis was the procedural doctrine of legality and singularity of appeals (principle of unicitate), specifically Articles 457, 460(1), 483(1), 488, 496(1), and 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which established that a decision issued by a Court of Appeal in its capacity as an appellate court in a "recurs" (third-instance appeal) is final and definitive, making any further attempt to exercise the same "recurs" remedy against that specific decision procedurally barred and inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main ground for dismissing the appeal as inadmissible because the prior decision was already issued in the recurs instance.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021
Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui sub nr. x/2019, la 24 decembrie 2019, prin declinare de la Judecătoria Huşi, conform sentinţei civile nr. 1265 din 16 decembrie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. Vaslui, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză, să dispună rezilierea contractului de arendă înregistrat la Consiliul Local Duda Epureni, jud. Vaslui, sub nr. x din 29 mai 2014, având ca obiect terenul arabil în suprafaţă de 1,97 ha, situat în raza com. Duda Epureni.
2. Sentinţa Judecătoriei Vaslui
Prin sentinţa civilă nr. 739 din 25 martie 2020, Judecătoria Vaslui a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., invocată de către pârâtă prin întâmpinare; a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., prin administrator judiciar C. şi D..; a dispus rezilierea contractului de arendare înregistrat la Consiliul Local al com. Duda Epureni sub nr. x din 29 mai 2014, încheiat între autoarea reclamantului, E., în calitate de arendator şi pârâta S.C. B. S.A., în calitate de arendaş; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în cauză.
3. Decizia Tribunalului Vaslui, secţia civilă
Prin decizia nr. 1021/A din 16 septembrie 2020, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a respins, ca nefondat apelul formulat de S.C. B. S.A., prin administratorii judiciari F. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 739 din 25 martie 2020 a Judecătoriei Vaslui.
4. Decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă
Prin decizia nr. 19 din 20 ianuarie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis recursul formulat de S.C. B. S.A., prin administratorii judiciari F. şi D. împotriva deciziei civile 1021/A/2020 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Vaslui, pe care o casează integral. Rejudecând, a admis apelul formulat de S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 739 din 25 martie 2020, pronunţată de Judecătoria Vaslui pe care a schimbat-o în tot şi, în consecinţă: a respins acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu S.C. B. S.A.; a obligat intimatul A. să plătească recurentei cheltuieli de judecată, în cuantum de 250 de RON, aferente judecăţii cauzei în apel şi în recurs.
4. Calea de atac exercitată în cauză
La 10 februarie 2021, împotriva deciziei nr. 19 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a formulat recurs A..
În cadrul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arată că hotărârea atacată nu este motivată, sens în care învederează lipsa totală a unei motivări a instanţei de recurs în privinţa unor critici esenţiale, soluţionarea recursului fiind realizată în baza dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 şi nu ale C. civ.. Astfel, susţine că înscrierea creanţei la masa credală nu înlătură analiza motivelor de reziliere invocate întrucât nicio dispoziţie legală nu condiţionează analiza neexecutării unui contract de posibilitatea recuperării unei creanţe rezultate din neexecutarea acestuia.
Invocă dispoziţiile art. 1549 alin. (1) C. civ. şi arată că, în speţă, în exercitarea dreptului său de opţiune între executarea silită în natură a contractului şi reziliere, a ales să solicite doar rezilierea, iar întârzierea la plata arendei, care atrage calcularea de daune interese, nu este de natură a înlătura sancţiunea rezilierii, aceste două sancţiuni fiind independente.
Susţine că şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract, de a preda terenul către intimată, însă aceasta din urmă nu a achitat arenda pentru perioada 2017-2020, iar pentru restul perioadei contractuale a fost achitată cu o întârziere de 2-3 ani, aspect neanalizat prin hotărârea atacată.
Arată că lipsa de analiză a instanţei de recurs vizează şi faptul că recurentul a depus notificări la sediul intimatei, prin care aducea la cunoştinţă acesteia că nu doreşte prelungirea contractului.
II. Soluţia şi considerentele asupra recursurilor
Examinând admisibilitatea recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., statuează în sensul că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
Totodată, art. 634 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Recursul declarat în cauză de reclamantul A. a fost formulat împotriva deciziei nr. 19 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, în recurs.
Întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată în calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine că reiterarea aceleiaşi căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că în dreptul procesual român sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalităţii, respectiv al unicităţii.
Potrivit principiului legalităţii căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
Prin urmare, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunţată în soluţionarea unui recurs, părţile nu mai au deschisă calea de atac a recursului, având în vedere dispoziţiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează expres că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri o singură dată.
Pentru aceste considerente, întrucât reclamantul a uzat de calea de atac a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 19 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 19 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2021.