Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1398/2021 AI generated

Non-appealability of compensation committee decision under Law 165/2013 due to statutory limitation to appeal only.

Case Number Decizia nr. 1398/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal (recurs) as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal's decision to reject the plaintiffs' claims in force. The dispute involved two claimants who sought the annulment of a compensation decision issued by the National Committee for Compensation of Real Estate, requesting the in-kind return of land or, subsidiarily, monetary compensation for property arbitrarily seized during the communist regime. The decisive legal basis for the outcome was the principle that the appeal was barred because Article 35(4) of Law No. 165/2013 explicitly stipulates that judgments in such restitution cases are subject only to appeal, not to further review by the High Court, as corroborated by Article 483(2) and Article 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure, rendering the prior appellate decision final and definitive.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, art. 6 C. proc. civ, art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, art. 496 C. proc. civ; Non-appealability of compensation committee decision under Law 165/2013 due to statutory limitation to appeal only: În cadrul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., au arătat că instanţele de fond au încălcat normele de procedură privind rolul activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., prin faptul că nu au solicitat relaţii suplimentare privind situaţia juridică a terenului vizând vechiul amplasament şi nici restituirea în echivalent pe alt amplasament, fapt ce a cauzat o vătămare reclamantelor în ce priveşte dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 pct. 1 din CEDO.

Keywords

AI generated
restitution of real estate civil judgment monetary compensation statutory basis cassation review appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013
x/06.06.2019, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi restituirea în natură a terenului (în principal) sau prin echivalentul în bani (în subsidiar), potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.
art. 6 C. proc. civ
civ., prin faptul că nu au solicitat relaţii suplimentare privind situaţia juridică a terenului vizând vechiul amplasament şi nici restituirea în echivalent pe alt amplasament, fapt ce a cauzat o vătămare reclamantelor în ce priveşte dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 C. proc. civ.
art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013
Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.
art. 496 C. proc. civ
Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantele A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2019, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea deciziei de compensare nr. x/06.06.2019, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi restituirea în natură a terenului (în principal) sau prin echivalentul în bani (în subsidiar), potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

2. Sentinţa Tribunalului Constanţa

Prin sentinţa civilă nr. 953 din 10 iunie 2020, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată.

3. Decizia Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă

Prin decizia nr. 164/C din 16 octombrie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul declarat de apelantele reclamante A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 953 din 10 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în contradictoriu cu intimata pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

La 14 ianuarie 2021, reclamantele A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 164/C din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

În cadrul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., au arătat că instanţele de fond au încălcat normele de procedură privind rolul activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., prin faptul că nu au solicitat relaţii suplimentare privind situaţia juridică a terenului vizând vechiul amplasament şi nici restituirea în echivalent pe alt amplasament, fapt ce a cauzat o vătămare reclamantelor în ce priveşte dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 pct. 1 din CEDO.

Învederează încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) ultima teză C. proc. civ., susţinând că nu a fost motivată înlăturarea apărărilor reclamantelor în ceea ce priveşte neaplicarea coeficientului de corecţie de 0,5% referitor la despăgubirile în bani, prin faptul că nu s-au pronunţat deloc sub acest aspect, fapt ce a cauzat reclamantelor o vătămare privind dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 pct. 1 din CEDO.

Arată că instanţele de fond au aplicat greşit legea privind coeficientul de corecţie de 0,5% prevăzut de grila notarială, ce nu poate fi aplicat în cazul despăgubirilor efectuate în baza Legii nr. 165/2013 pentru că nu a fost prevăzut în mod expres de legiuitor. Susţin că acest coeficient de corecţie are un caracter dispozitiv şi nu imperativ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea deciziei de compensare nr. x/06.06.2019, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi restituirea în natură a terenului, în principal, sau prin echivalentul în bani, în subsidiar.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabilă în prezenta speţă, prevede la art. 35 că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului", iar art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi act normativ, rezultă că decizia nr. 164/C din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind o hotărâre supusă numai căii de atac a apelului.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 164/C din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 164/C din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2021.