Judicial Partition: Inadmissibility of Second-Cassation and Finality of Partition Decrees

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 05 octombrie 2020, pârâta A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 23 noiembrie 2020 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 272/2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, arătând că instanţa de recurs nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii şi, pe cale de consecinţă, şi a încheierilor de şedinţă din 14 mai 2018, 4 iunie 2018 şi 17 septembrie 2018, inclusiv a sentinţei civile nr. 6670/2018, pronunţate de instanţa de fond.

În continuare, recurenta a prezentat situaţia de fapt a litigiului, precum şi nemulţumirile sale cu privire la modul de soluţionare a cererilor sale.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul fiind declarat împotriva unei decizii definitive pronunţate în recurs. De asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului, din perspectiva legalităţii căii de atac.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 01 martie 2021, respectiv la 02 martie 2021.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, la data de 11 martie 2021, prin care a învederat că nu este de acord cu concluziile prezentate în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

De asemenea, potrivit art. 94 lit. j) C. proc. civ., sunt de competenţa judecătoriei "cererile de împărţeală judiciară indiferent de valoare".

Înalta Curte reţine că prezenta cauză are ca obiect partaj judiciar şi a fost soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Oradea, în apel de Tribunalul Bihor şi în recurs de Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020.

Prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurenta-pârâtă a criticat decizia civilă nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierilor date în camerele de consiliu din 25.02.2019, 17.04.2019, 19.06.2019, 18.09.2019, 16.10.2019 şi 12.12.2019, şi, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1129/A din 13 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, decizia fiind definitivă.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a soluţionat, pe de-o parte, recursul împotriva încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare, reţinându-se, în esenţă, că nu sunt fondate criticile aduse de pârâtă încheierilor din 25.02.2019, 17.04.2019, 19.06.2019, 18.09.2019, 16.10.2019 şi 12.12.2019, iar pe de altă parte, a soluţionat recursul împotriva deciziei civile nr. 1129/A din 13 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în apel, arătând că potrivit art. 94 lit. j) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă cererile de împărţeală judiciară, iar potrivit art. 995 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea de partaj este supusă numai apelului; or, cum pârâta a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă şi în apel, curtea de apel a reţinut că recursul declarat de aceasta împotriva deciziei nr. 1129/A din 13 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, este inadmisibil, întrucât hotărârea este definitivă şi nu este supusă recursului potrivit art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 995 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, se constată că, deşi pârâta a avut deschisă calea de atac a recursului împotriva închierilor de recuzare, această cale de atac a fost epuizată, iar reiterarea aceleiaşi căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că, în dreptul procesual român, sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalităţii, respectiv al unicităţii.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată cererea de partaj, Înalta Curte reţine că potrivit art. 995 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea de partaj este supusă numai apelului, în această materie legiuitorul neprevăzând calea extraordinară de atac a recursului.

În acest context, se reţine că, potrivit principiului legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Prin urmare, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunţată în soluţionarea unui recurs, părţile nu mai au deschisă calea de atac a recursului, având în vedere dispoziţiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează expres că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri o singură dată.

Pentru aceste considerente, întrucât pârâta a uzat de calea de atac a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 272/2020-R din 01 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.