Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1387/2021 AI generated

Debtor's challenge to enforcement assigned to Bucharest Seat Court, not authorizing court

Case Number Decizia nr. 1387/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict and held that the competent court to hear the debtor's challenge to enforcement is the Sector 5 Bucharest Court, ruling in favor of that court over the Alba Iulia Court. The case involved a challenge to enforcement filed by the debtor against the creditor, seeking suspension, annulment of enforcement acts and the enforcement authorization order, raising a prescription defense, and requesting reversal of execution; the Alba Iulia Court had declined jurisdiction based on the debtor's registered office in Bucharest, while the Sector 5 Bucharest Court declined in favor of Alba Iulia due to the prior authorization of enforcement there. The decisive legal basis was Articles 714(1) and 651(1) of the Civil Procedure Code, which designate the enforcement court exclusively as the court in whose district the debtor has its registered office at the time the enforcement body is seized, these rules being of public order; the court that authorized enforcement does not automatically have jurisdiction over subsequent challenges, as the authorization order may itself be contested before the competent enforcement court.

Legislator headnote

AI generated

art. 712 alin. (1) C. proc. civ, art. 666 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 112 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ; Debtor's challenge to enforcement assigned to Bucharest Seat Court, not authorizing court: Instanţa a arătat că referitor la competenţa de soluţionare a cererilor formulate în materia executării silite, atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere teritorial, legiuitorul a stabilit reguli de competenţă exclusivă în favoarea instanţei de executare, care potrivit 651 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, reţinând şi incidenţa dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 714 alin. (1) din acelaşi cod.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict enforcement debt enforcement venue Civil Procedure Code civil register e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 712 alin. (1) C. proc. civ
civ., este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, reţinând şi incidenţa dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ.
art. 666 alin. (1) C. proc. civ
(1) şi art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cu luarea în considerare a eventualelor cazuri de prorogare a competenţei, inclusiv ca urmare a incidenţei art.
art. 127 C. proc. civ
civ., iar prima instanţă sesizată şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., care, prin încheierea nr.
art. 112 C. proc. civ
împotriva mai multor debitori, nu sunt incidente dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., deoarece, în cauză, nu există mai mulţi pârâţi, părţi fiind doar debitorul Ministerul Justiţiei şi creditoarea intimată.
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
139 sau art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 651 alin. (1) C. proc. civ
raportat la art. 651 alin.
art. 112 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care în cazul în care cererea priveşte mai mulţi pârâţi, se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, şi a dispoziţiilor art.
art. 135 alin. (1) C. proc. civ
2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 08 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata A. împotriva executării silite începută de Biroul executorului judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2019 şi a tuturor actelor comunicate, respectiv somaţie de plată emisă la data de 07 august 2020, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, a raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil C., a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise dosarul de executare silită, precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1290/CC/2020 din data de 16 aprilie 2020 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2020, solicitând suspendarea executării silite începute de către BEJ B. până la soluţionarea contestaţiei la executare, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, anularea somaţiei, a tuturor actelor emise de BEJ B. în dosarul de executare, precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite şi, în consecinţă, întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 723 şi urm. C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la data de 29 septembrie 2020, intimata a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul debitorul contestator.

Prin încheierea civilă nr. 22/2021 din 15 ianuarie 2021, pronunţaţă de Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de intimată, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivare, această instanţă a reţinut că prin încheierea nr. 1290/CC/2020, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. x/2020, a fost încuviinţată executarea silită a debitorilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Ministerul Justiţiei, iar contestaţia la executare cu care a fost învestită instanţa în cauza dedusă judecăţii a fost formulată exclusiv de debitorul Ministerul Justiţiei.

Instanţa a arătat că referitor la competenţa de soluţionare a cererilor formulate în materia executării silite, atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere teritorial, legiuitorul a stabilit reguli de competenţă exclusivă în favoarea instanţei de executare, care potrivit 651 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, reţinând şi incidenţa dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 714 alin. (1) din acelaşi cod.

În cauză, această instanţă a reţinut că, întrucât contestaţia la executare a fost formulată doar de debitorul Ministerul Justiţiei, instanţa competentă exclusiv să soluţioneze cauza dedusă judecăţii este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul acestuia, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, iar pentru determinarea competenţei teritoriale a instanţei de executare nu prezintă importanţă nici instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite şi nici împrejurarea că executarea silită vizează şi alţi debitori.

Astfel, în procedura necontencioasă în care se soluţionează cererea de încuviinţare a executării silite, verificarea competenţei se face în conformitate cu art. 529 alin. (1), art. 651 alin. (1) şi art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cu luarea în considerare a eventualelor cazuri de prorogare a competenţei, inclusiv ca urmare a incidenţei art. 112 şi art. 127 C. proc. civ., sau ca efect al neinvocării de către instanţă a excepţiei necompetenţei teritoriale, aşadar, stabilirea competenţei instanţei care soluţionează cererea de încuviinţare a executării silite nu tranşează definitiv problema competenţei de soluţionare a oricărei cereri ce poate fi formulată referitor la executarea silită încuviinţată.

Din acest punct de vedere, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare este ţinută la a-şi analiza propria competenţă, aplicând regulile de ordine publică şi fără a fi ţinută de concluzia instanţei care s-a pronunţat asupra cererii de încuviinţare a executării silite. De altfel, încheierea de încuviinţare a executării silite poată fi supusă verificării pe calea contestaţiei la executare, inclusiv sub aspectul competenţei instanţei care a pronunţat-o, prin urmare, competenţa stabilită în faza încuviinţării executării silite nu poate determina concluzia la care instanţa învestită cu contestaţia la executare va ajunge cu ocazia analizei propriei competenţe.

S-a mai reţinut că, chiar dacă executarea silită se derulează în cadrul dosarului execuţional nr. x/2019 al B. împotriva mai multor debitori, nu sunt incidente dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., deoarece, în cauză, nu există mai mulţi pârâţi, părţi fiind doar debitorul Ministerul Justiţiei şi creditoarea intimată. Întrucât nu se poate anticipa promovarea de către ceilalţi debitori a unei contestaţii la executare, competenţa instanţei nu poate fi determinată în funcţie de sediul oricăruia dintre aceştia, iar existenţa mai multor instanţe de executare deopotrivă competente şi implicit posibilitatea alegerii uneia dintre acestea ar exista doar în ipoteza în care contestaţia la executare ar fi promovată de mai mulţi debitori, iar sediile acestora ar fi situate în circumscripţiile unor instanţe diferite.

În acest sens, instanţa a mai conchis că, în ipoteza în care doar unul dintre debitorii executaţi silit formulează contestaţie, instanţa de executare nu poate fi determinată cu nerespectarea prevederilor art. 712 alin. (1), art. 651 alin. (1) şi art. 666 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte situaţia formulării mai multor contestaţii la executare de către debitori diferiţi, urmăriţi în temeiul aceluiaşi titlu, prevederile art. 139 sau art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. fiind apreciate ca remedii utile şi recunoscute de lege.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3223 din 12 aprilie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Alba Iulia; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., arătând că, având în vedere pluralitatea de debitori, executorul judecătoresc a înţeles să învestească Judecătoria Cluj-Napoca cu o cerere de încuviinţare a executării silite pentru toţi debitorii (doi dintre ei având sediul în Cluj-Napoca, iar unul având sediul în Bucureşti, sector 5), în temeiul art. 112 alin. (1) C. proc. civ., iar prima instanţă sesizată şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., care, prin încheierea nr. 1290/CC/16 aprilie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a încuviinţat executarea silită pornită de creditoare împotriva celor trei debitori, în dosarul execuţional nr. x/2019.

Astfel, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care în cazul în care cererea priveşte mai mulţi pârâţi, se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, şi a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., conform cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Având în vedere faptul că intimata este judecător la Curtea de Apel Cluj, instanţa a apreciat că se impune declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea unei judecătorii aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinată cu Curtea de Apel Cluj.

În acest sens, întrucât executarea silită are o cauză unică, comună pentru toţi debitorii, neputând fi divizată între instanţele în raza cărora îşi au sediul aceştia, iar instanţa care a încuviinţat executarea silită a titlului creditorilor este Judecătoria Alba Iulia, competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, instanţă care a şi reţinut calitatea sa de instanţă de executare în momentul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite.

Prin urmare, având în vedere că Judecătoria Alba Iulia se află în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, care este învecinată cu Curtea de Apel Cluj, instanţa a reţinut că această judecătorie are calitatea de instanţă competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de debitorul Ministerul Justiţiei, astfel încât, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, făcând, totodată, referire, la o serie de hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această materie.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă contestaţia formulată de debitorul Ministerul Justiţiei împotriva executării silite începută de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul execuţional nr. x/2019, prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, anularea somaţiei şi a tuturor actelor emise de BEJ B., inclusiv a încheierii de încuviinţare a executării silite, precum şi întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare, potrivit dispoziţiilor art. 723 şi următoarele din C. proc. civ.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii deduse judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. prevede că "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestaţiei la executare, competenţa teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În aceste condiţii, având în vedere că, în speţă, contestaţia la executare a fost formulată doar de debitorul contestator Ministerul Justiţiei, care are sediul în Bucureşti, str. x, Înalta Curte reţine că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Împrejurarea că potrivit actelor de executare, la data de 16 aprilie 2020, prin încheierea civilă nr. 1290/CC/2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Alba Iulia a admis cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti B. şi a dispus încuviinţarea executării silite privind pe creditoarea A. şi pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Ministerul Justiţiei, sens în care a fost demarată procedura execuţională înregistrată pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti B. sub nr. x/2019, nu este de natură să atragă în mod automat competenţa acesteia şi pentru soluţionarea contestaţiei la executare, atâta timp cât sediul debitorului se află în sectorul 5 al municipiului Bucureşti, neexistând niciun text de lege care să statueze că instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite este competentă să soluţioneze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestaţiile la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea unei contestaţii la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanţei de executare competente.

Cum normele de competenţă ce vizează soluţionarea contestaţiei la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare în a cărui rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Justiţiei.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.