Jurisdiction for tax enforcement objections in insolvency proceedings: exclusive competence of the judicial insolvency administrator

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, la data de 02 octombrie 2020, sub nr. x/2020 contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea executărilor silite şi a tuturor actelor de executare efectuate, constatarea prescripţiei extinctive a datoriei, constatarea lipsei comunicării cesiunii de creanţă şi constatarea nulităţii cererii de executare silită, arătând că a aflat despre cele două executări pornite împotriva sa, la data de 20 septembrie 2020, de pe portalul instanţelor de judecată şi că nu mai locuieşte în România din 2009, ultimul său domiciliu fiind în Roman, judeţul Neamţ, sens în care consideră că Judecătoria Roman este competentă să soluţioneze cauza.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 712, art. 666 şi art. 714 C. proc. civ., raportat la art. 615 din acelaşi cod.

La data de 28 octombrie 2020, respectiv la 06 noiembrie 2020, intimaţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Roman, excepţia netimbrării, excepţia tardivităţii, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţie la executare.

La primul termen de judecată din data de 25 noiembrie 2020, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Roman, invocată de instanţă din oficiu, dar şi prin întâmpinare de către intimaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 1908 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Roman, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa art. 651 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cu care "(4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.", textul făcând trimitere la competenţa teritorială stabilită de C. proc. civ.

S-a mai reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, domiciliul debitorului contestator este în satul Ianculeşti, comuna Stoeneşti, str. x, jud. Giurgiu, din data de 11 decembrie 2017, sens în care instanţa competentă este Judecătoria Giurgiu.

Învestită prin declinare, Judecătoria Giurgiu, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2654 din 19 mai 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul A., în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, potrivit dosarului de executare, cererea de încuviinţare a executării silite a fost formulată la data de 13 septembrie 2017, fiind aplicabile dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. în vigoare la momentul sesizării organului de executare, care dispun în sensul că:

"1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii la data de 20/07/2020 prin Decizia nr. 17/2020 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. x/2020 (M.Of. partea I nr. 61 din 20/01/2021) ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE -

D E C I D E

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, art. 260 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (1) şi (7) din C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) şi art. 260 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile cererile adresate judecătorului-sindic pe calea ordonanţei preşedinţiale având ca obiect măsuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iulie 2020.