Territorial jurisdiction in consumer legal services contracts under Article 113(1)(8) of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data de 20 mai 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtei la plata sumei de 3600 RON, reprezentând onorariu plătit, a dobânzii legale aferente de la data semnării contractului de asistenţă, respectiv de la data de 04 mai 2016 şi până la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la care a fost obligat prin hotărârea nr. 9492/2017, obligarea pârâtei la plata sumei de 3400 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi alte cheltuieli necesare promovării acţiunii, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 7457,19 CHF, reprezentând suma ce trebuia recuperată, arătând, în esenţă, că împreună cu alţi 5 reclamanţi au fost convinşi de avocat C. să promoveze acţiune împotriva D. România, E. S.A. şi D., pentru a recupera dobânda plătită în perioada în care creditul a fost externalizat, sens în care a fost încheiat Contractul de asistenţă juridică nr. x/04.05.2016 şi s-a format dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.

A mai precizat că instanţa a disjuns cele cinci cereri şi, astfel, s-a format dosarul nr. x/2017, iar prin sentinţa nr. 9492/2017 din 22 noiembrie 2017, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată şi l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, iar, pe cale de excepţie, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, excepţia netimbrării şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a B..

Prin sentinţa civilă nr. 5584/2020 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Galaţi, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta B., şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel, arătându-se că, în cauză, nu se aplică dispoziţiile art. 113 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., deoarece în contractul părţilor nu a fost menţionat, în mod expres, că locul de executare al obligaţiilor este la Galaţi, iar obiectul contractului constă în prestarea unor servicii de asistenţă juridică.

S-a mai arătat că, potrivit contractului de asistenţă juridică 3542 din 04 mai 2016, pârâta B. figurează cu sediul în Tulcea, strada x nr. 14, localitate ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Tulcea.

Învestită prin declinare, Judecătoria Tulcea, secţia civilă şi penală, prin sentinţa civilă nr. 926 din 06 aprilie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, raportat la faptul că reclamantul îşi întemeiază pretenţiile pe un contract de asistenţă juridică încheiat cu avocatul, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Potrivit art. 3 alin. (2) din C. civ., sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. Iar potrivit alin. (3) din acelaşi cod, constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 71/2011 noţiunea "profesionist" include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

De asemenea, potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei.

Profesia de avocat este o profesie liberală, încadrată în noţiunea de profesionist şi având în vedere contractul de asistenţă juridică încheiat între părţi, instanţa constată calitatea de profesionist, respectiv de consumator, a părţilor.

S-a mai reţinut că reclamantul a înţeles să învestească iniţial instanţa de la domiciliul său, respectiv Judecătoria Galaţi, iar pârâtul a invocat, prin întâmpinare, excepţia necompetenţei instanţei, însă reclamantul, prin răspunsul la întâmpinare, a invocat şi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Galaţi, în temeiul art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Concluzionând, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. conferă reclamantului beneficiul alegerii instanţei la care să introducă acţiunea, iar acesta a introdus-o la instanţa domiciliului său, respectiv Judecătoria Galaţi, sens în care această instanţă a devenit competentă să judece cauza.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul demersului judiciar dedus judecăţii în constituie cererea prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata unor sume ce decurg din contractul de asistenţă juridică nr. x din 04 mai 2016.

Astfel, Înalta Curte reţine că Judecătoria Galaţi şi Judecătoria Tulcea şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, conflictul negativ de competenţă fiind generat de reţinerile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în speţă pentru stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, respectiv Judecătoria Galaţi a dat eficienţă dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Tulcea a reţinut incidenţa prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dispoziţiile art. 113 C. proc. civ., ce stabilesc o competenţă teritorială alternativă, stipulează în alin. (1) pct. 8 că: "în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

În conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, subiectele raportului juridic ce intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorilor sunt profesionistul (comerciantul) care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un serviciu şi, pe de altă parte, consumatorul care achiziţionează un produs ori beneficiază de un serviciu oferit de un profesionist.

Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a modificat Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, având în vedere transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului trebuia realizată până la data de 13 decembrie 2013.

De altfel, prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 15 ianuarie 2015, pronunţată în cauza C-537/13, s-a reţinut că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că aceasta se aplică contractelor standardizate de prestări de servicii juridice, încheiate de un avocat cu o persoană fizică ce nu acţionează în scopuri legate de activitatea sa profesională.

Astfel, s-a stabilit că un avocat care, în cadrul activităţii sale profesionale, prestează, cu titlu oneros, un serviciu juridic în favoarea unei persoane fizice care acţionează în scopuri private este un "vânzător sau furnizor", în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 93/13/CEE, iar contractul privind prestarea unui astfel de serviciu este supus regimului acestei directive.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu se circumscrie ipotezelor avute în vedere de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., izvorul raportului juridic dintre părţi fiind contractul de asistenţă juridică, în care reclamantul deţine calitatea de consumator, iar pârâta pe cea de profesionist.

În raport de aceste aspecte, pentru determinarea competenţei de soluţionare a pricinii, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., al cărei scop este acela de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiţie printr-o dispoziţie favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau mai multe instanţe competente.

Totodată, pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanţele deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

Cum, în aplicarea art. 116 C. proc. civ. raportat la art. 113 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, reclamantul a înţeles să introducă acţiunea la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul său, care se află în circumscripţia Judecătoriei Galaţi, Înalta Curte reţine că acestei instanţe îi revine competenţa de a soluţiona cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.