Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 52/2005 AI generated

Constitutional challenge in bribery cassation deemed inadmissible; appeal dismissed with 800,000 lei costs.

Case Number Decizia nr. 52/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Completul de 9 Judecători) dismissed the defendant's appeal against the lower court's interlocutory ruling that refused, as inadmissible, his request to refer a constitutional exception to the Constitutional Court, and ordered him to pay 800,000 lei in judicial costs. The defendant, convicted at trial for bribery and complicity in qualified abuse of office (sentence upheld on appeal), had challenged the constitutionality of Article 38512 of the Criminal Procedure Code (concerning the optional report in cassation proceedings) as contrary to Articles 16, 21, and 124 of the Romanian Constitution. The Court held that under Article 29(1) of Law No. 47/1992, a constitutional exception is admissible only if it is relevant to the resolution of the case; because the report under Article 38512 C. proc. pen. is facultative and does not condition the cassation court's review (which is limited to the grounds in Article 3859), the challenge lacked the requisite connection to the case and was properly rejected as inadmissibleaine.

Legislator headnote

AI generated

art. 254 alin. (1) C. pen, art. 2481 C. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 25 C. pen, art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 289 C. pen; Constitutional challenge in bribery cassation deemed inadmissible; appeal dismissed with 800,000 lei costs: The defendant, convicted at trial for bribery and complicity in qualified abuse of office (sentence upheld on appeal), had challenged the constitutionality of Article 38512 of the Criminal Procedure Code (concerning the optional report in cassation proceedings) as contrary to Articles 16, 21, and 124 of the Romanian Constitution. The Court held that under Article 29(1) of Law No. 47/1992, a constitutional exception is admissible only if it is relevant to the resolution of the case; because the report under Article 38512 C. proc. pen. is facultative and does not condition the cassation court's review (which is limited to the grounds in Article 3859), the challenge lacked the requisite connection to the case and was properly rejected as inadmissibleaine.

Keywords

AI generated
grounds for cassation bribery constitutional limits judicial review code of criminal procedure interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art. 254 alin. (1) C. pen
84/S din 4 aprilie 2002, Tribunalul Brașov, secția penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul L.E., la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
art. 2481 C. pen
248, combinat cu art. 2481 C. pen., ambele cu aplicarea art.
art. 10 lit. a) C. proc. pen
a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat inculpatul menționat, pentru infracțiunea prevăzută de art.
art. 25 C. pen
pen., a achitat inculpatul menționat, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art.
art. 40 din Legea nr. 82/1991
pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art.
art. 289 C. pen
82/1991, cu referire la art. 289 C. pen.
art. 38512 C. proc. pen
SA Brașov, împotriva deciziei penale pronunțate în apel, inculpatul L.E., prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38512 C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art.
art. 124 alin. (2) din Constituția
(2) și art. 124 alin. (2) din Constituția României și a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Applied in the dispositive to oblige the recurent to pay judicial expenses.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84/S din 4 aprilie 2002, Tribunalul Brașov, secția penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul L.E., la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248, combinat cu art. 2481 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, a contopit pedepsele stabilite și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat inculpatul menționat, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia nr. 307/Ap din 16 decembrie 2002, a respins, între altele, apelul declarat de inculpatul menționat, împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, între alții, inculpatul L.E.

La termenul din 21 ianuarie 2005, fixat pentru judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, inculpații L.E., B.S., H.F.L. și partea civilă SC C.F. SA Brașov, împotriva deciziei penale pronunțate în apel, inculpatul L.E., prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38512 C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) și art. 124 alin. (2) din Constituția României și a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată în dosarul nr. 731/2003, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu motivarea că dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă, nu are legătură cu cauza.

Împotriva acestei încheieri, petentul L.E. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.

Recurentul a susținut că, în mod greșit, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă, în raport cu împrejurarea că în cauză sunt îndeplinite condițiile admiterii acesteia.

Astfel, excepția de neconstituționalitate privea o dispoziție dintr-o lege în vigoare, aceasta a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, iar neconstituționalitatea art. 38512 C. proc. pen., nu a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, de dezlegarea neconstituționalității textului menționat depindea în mod esențial, conform art. 38513 C. proc. pen., soluționarea recursului.

În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și suspendarea judecării cauzei penale, până la soluționarea definitivă a excepției de neconstituționalitate.

Recursul urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial.

Fiind un impediment apărut în cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale, invocarea excepției de neconstituționalitate reclamă justificarea unui interes procesual sau de ordin substanțial.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta „are legătură cu soluționarea cauzei”.

În cazul în care judecarea cauzei, cu referire la soluția ce se va da, nu depinde de dispoziția legală a cărei constituționalitate se solicită, cererea de sesizare a Curții Constituționale se respinge, ca inadmisibilă, conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Petentul, în calitate de recurent-inculpat, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38512 C. proc. pen.

Acesta a criticat încheierea prin care instanța de recurs a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, susținând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, cu referire la art. 29 din Legea nr. 47/1992, față de împrejurarea că, potrivit art. 38513 C. proc. pen., excepția ridicată are legătură cu cauza.

Or, din dispozițiile art. 38513 C. proc. pen., potrivit cărora „după citirea raportului, când s-a dispus întocmirea acestuia”, rezultă caracterul facultativ al raportului și, în consecință, lipsa legăturii cu judecata cauzei, pe care nu o condiționează sub aspect procesual.

Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., instanța de recurs exercită un control judiciar restrictiv al hotărîrilor atacate, cu caracter limitat la cazurile de casare invocate și care se iau în considerare din oficiu, așa încât dispoziția menționată nu are legătură cu cauza, nici sub aspectul examinării condițiilor angajării răspunderii penale.

Drept urmare, cum reformarea hotărârilor atacate nu este condiționată de existența la dosar a raportului, facultativ prevăzut, în mod judicios instanța a apreciat că excepția de neconstituționalitate ridicată în fața acesteia nu are legătură cu cauza.

Nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, este legală, așa încât încheierea atacată nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., vizat de recurent.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de petentul L.E. care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuieilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul L.E. împotriva încheierii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 731/2003, la data de 21 ianuarie 2005.

Obligă recurentul L.E., să plătească statului, 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea inculpatului menționat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.