Conflict of jurisdiction over appeal against enforcement: exclusive territorial competence tied to debtor's seat and waiver of incompetence exception after first hearing
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by designating the Vaslui Court as the competent authority to adjudicate a challenge to execution, thereby favoring the applicant over the opposing municipal authority. The dispute involved a religious and philanthropic association challenging an execution title and summons for unpaid property taxes, claiming its building was a place of worship and thus tax-exempt. Although the Vaslui Court initially declined territorial jurisdiction on the second hearing based on the debtor's registered seat in Cluj-Napoca, leading the Cluj-Napoca Court to refer the matter to the ICCJ, the ICCJ determined that the Vaslui Court had acquired competence because the exception of exclusive territorial incompetence was not raised at the first hearing where parties were legally cited. The decisive legal basis relied on Articles 130(2) and 131(1) of the Code of Civil Procedure, which require judges to verify territorial competence ex officio at the first hearing, and Article 714(1) in conjunction with Article 651(1), establishing that the execution court is the one in the debtor's domicile or seat, while noting that failure to invoke territorial incompetence at the first hearing prevents its subsequent invocation on appeal or by the court.
Legislator headnote
AI generatedart. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 134 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) din C. proc. civ, art. 131 alin. (1) din C. proc. civ, art. 131 alin. (2) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction over appeal against enforcement: exclusive territorial competence tied to debtor's seat and waiver of incompetence exception after first hearing: În motivare, această instanţă a reţinut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, care, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc investit de creditor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, la data de 16 iulie 2020, sub nr. x/2020, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Primaria Oraşului Negreşti - Serviciul Impozite şi Taxe Persoane Juridice, contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea somaţiei nr. x/29.06.2020 şi a titlului executoriu nr. x/29.06.2020, emise de intimată, arătând că este o asociaţie cu profil religios, filantropic, iar clădirea pentru care s-a stabilit obligaţia de plată a impozitului are destinaţia de locaş de cult, fiind scutită de la plata impozitului, astfel că nu datorează sumele pentru care s-au emis actele de executare contestate.
În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 712 şi următoarele C. proc. civ.
La data de 18 septembrie 2020, intimata Unitatea Administrativ-Teritorială Negreşti a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Vaslui, iar, la termenul din data de 20 ianuarie 2021, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoria Vaslui, motivat de faptul că sediul contestatoarei-debitoare nu este în raza Judecătoriei Vaslui.
Prin sentinţa civilă nr. 168/2021 din 29 ianuarie 2021, pronunţată de Judecătoria Vaslui, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
În motivare, această instanţă a reţinut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, care, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc investit de creditor.
Astfel, instanţa a reţinut că sediul contestatoarei-debitoare este în municipiul Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, iar competenţa, ca instanţă de executare, revine Judecătoriei Cluj-Napoca în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul contestatoarei-debitoare.
Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentinţa civilă nr. 3207/2021 din 10 mai 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatoarea A., în favoarea Judecătoriei Vaslui, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar potrivit art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă cu caracter interlocutoriu temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
S-a reţinut că, în speţă, excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Vaslui a fost invocată la al doilea termen de judecată, iar la primul termen de judecată, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii din 18 noiembrie 2020, instanţa nu a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., nu a precizat că sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare în vederea stabilirii competenţei teritoriale a instanţei de executare şi nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale exclusive.
În aceste condiţii, această instanţă a apreciat că, întrucât la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate nu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale, Judecătoria Vaslui a rămas competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de către contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Negreşti.
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei executare, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 651 alin. (3) din acelaşi cod, potrivit cu care "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".
Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestaţiei la executare, competenţa teritorială este una exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. prevăd anumite limite procedurale referitoare la posibilitatea şi momentul invocării excepţiei de necompetenţă de ordine publică, stabilind obligaţia judecătorului de a verifica din oficiu competenţa la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", excepţia pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.
În cauza dedusă judecăţii, prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2020, pe rolul Judecătoriei Vaslui, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ-Teritorială Negreşti - Serviciul Impozite şi Taxe Persoane Juridice, anularea somaţiei nr. x/29.06.2020 şi a titlului executoriu nr. x/29.06.2020, emise de intimată.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19 septembrie 2020, intimata a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Vaslui, arătând că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contestatoarea trebuia să se adreseze instanţei de contencios administrativ, respectiv Tribunalului Vaslui.
În raport de cele susţinute în cuprinsul întâmpinării, la termenul de judecată din 18 noiembrie 2020, instanţa a reţinut că intimata a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Vaslui şi a dispus comunicarea către contestatoare a înscrisurilor depuse de intimată, pentru a preciza dacă a formulat o astfel de cerere la Tribunalul Vaslui.
În acest context, Înalta Curte constată că primul termen de judecată, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., cu procedura de citare legal îndeplinită, a fost termenul din 18 noiembrie 2020, când instanţa a dispus amânarea cauzei în raport de excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Vaslui, fără invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.
Potrivit dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., spre deosebire de necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti care poate fi invocată în orice stare a pricinii, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică şi cea de ordine privată pot fi invocate cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar, în raport de prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.
În speţă, excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată, din oficiu, la cel de-al doilea termen de judecată, respectiv la data de 20 ianuarie 2021, iar nu la primul termen la care părţile au fost legal citate, şi anume 18 noiembrie 2020, când s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru ca contestatoarea A. să fie citată cu o copie a înscrisurilor depuse la dosar de către intimată şi cu menţiunea de a preciza dacă a formulat o astfel de cerere la Tribunalul Vaslui, în raport de excepţia necompetenţei materiale invocată prin întâmpinare.
Ca atare, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate (18 noiembrie 2020), Judecătoria Vaslui a devenit competentă să soluţioneze cauza, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, prin invocarea din oficiu a excepţiei la cel de-al doilea termen de judecată, în condiţiile în care amânarea judecăţii la primul termen s-a dispus pentru ca instanţa să se lămurească cu privire la soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale, invocată de intimată.
Pentru aceste considerente, în raport de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ-Teritorială Negreşti, în favoarea Judecătoriei Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ-Teritorială Negreşti, în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.