Inadmissibility of revocation against High Court filtering decision excluding all appeals under Art. 493(5) CPC

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

După deliberare, asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 1107 din 19 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost anulat recursul declarat de intervenienţii A., B. şi C. împotriva încheierii din 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au formulat cerere de revizuire revizuentele A., B. şi C..

Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 7 şi pct. 10 C. proc. civ., revizuentele au arătat că prin decizia atacată au fost încălcate regulile Curţii Europene a Drepturilor Omului.

La termenul din 16 iunie 2021, revizuntele au depus la dosar concluzii scrise, iar instanţa a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (3) şi art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 493 alin. (5) din acelaşi cod.

După reţinerea cauzei în pronunţare, revizuentele au depus concluzii cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.

2. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin decizia ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte a anulat recursul declarat de intervenienţii A., B. şi C. împotriva încheierii din 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în procedura de filtru.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., această decizie nu este suspusă niciunei căi de atac.

Cum hotărârea a cărei revizuire se solicită nu este supusă niciunei căi de atac, fiind pronunţată în complet de filtru, reiese că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Este real că potrivit art. 509 alin. (2) C. proc. civ., în ipoteza invocării drept cauză a revizuirii punctele 7 şi 10 ale art. 509 din acelaşi cod, legiuitorul a prevăzut că sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Însă, în speţa dedusă judecăţii, hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care a fost anulat recursul, în procedura de filtru, aşadar o situaţie de excepţie pentru care legiuitorul a optat ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinară sau extraordinară, ceea ce duce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi susceptibile de a fi atacate cu revizuire sau contestaţie în anulare, aşa cum eronat susţin revizuentele, ignorând caracterul de normă specială, de strictă interpretare şi aplicare a art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

De altfel, analizând pricina şi din perspectiva dreptului de acces la o instanţă, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, analizând garantarea dreptului la un recurs efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acest drept presupune că orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Ca atare, dreptul la un recurs efectiv obligă la asigurarea a cel puţin o cale de atac care să garanteze toate drepturile şi garanţiile specifice judecării în faţa unui tribunal, care să poată analiza încălcarea dreptului subiectiv, pe fondul său, şi nu instituie în orice circumstanţe dreptul la redeschiderea unor căi extraordinare de atac. Or, cererea de revizuire, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, şi nu poate fi transformată într-un "recurs deghizat" prin care partea să pună în dezbatere pretinse erori de judecată.

De asemenea, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Prin decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituţională a reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 1107 din 19 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 1107 din 19 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.