Revision against procedural annulment dismissed as inadmissible; filter decision not reviewable on merits.

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

După deliberare, asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 2362 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1535 din 25 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Împotriva deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat cerere de revizuire reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii recursului şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, întrucât la momentul soluţionării cauzei instanţele de judecată nu au avut în vedere extrasul de carte funciară nr. x, emis de OCPI la data de 02 aprilie 2021, unde la rubrica "proprietari şi acte" este notată menţiunea "hotărâre judecătorească nr. 465/2017 din 16.02.2017, emisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, dosar nr. x/2015; act administrativ referat nr. x/2019 din 09.10.2019, emis de OCPIB Serviciul Cadastru".

La termenul din 16 iunie 2021, instanţa a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (3) şi art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) din acelaşi cod.

2. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin decizia ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte a anulat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1535 din 25 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia fiind pronunţată în complet de filtru. Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., această decizie nu este suspusă niciunei căi de atac.

Cum hotărârea a cărei revizuire se solicită nu este supusă niciunei căi de atac, fiind pronunţată în complet de filtru, reiese că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Pe de altă parte, potrivit art. 509 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în ipoteza invocării unor înscrisuri noi, drept cauză a revizuirii, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul.

Textul de lege enunţat instituie, deci, ca primă condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire ca hotărârea atacată să evoce fondul cauzei.

În speţă, hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care a fost anulat recursul, în procedura de filtru, hotărâre care nu îndeplineşte condiţia de a evoca fondul.

În sensul art. 509 alin. (1) C. proc. civ., îndeplineşte condiţia de a evoca fondul, hotărârea prin care instanţa rezolvă fondul pretenţiei deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată.

Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condiţiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, fiind o cale de retractare, prin care se solicită instanţei care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.

Din moment ce prin decizia atacată pe calea revizuirii a fost anulat recursul pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, respectiv a cerinţei prevăzute de art. 486 lit. d) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, se constată că această hotărâre nu evocă fondul, aşa cum prevede drept condiţie de admisibilitate a revizuirii art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, neîndeplinind condiţia textului de lege enunţat, decizia nr. 2362 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a revizuirii, nici din această perspectivă.

Analizând pricina din perspectiva dreptului de acces la o instanţă, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, analizând garantarea dreptului la un recurs efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acest drept presupune că orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Ca atare, dreptul la un recurs efectiv obligă la asigurarea a cel puţin o cale de atac care să garanteze toate drepturile şi garanţiile specifice judecării în faţa unui tribunal, care să poată analiza încălcarea dreptului subiectiv, pe fondul său, şi nu instituie în orice circumstanţe dreptul la redeschiderea unor căi extraordinare de atac. Or, cererea de revizuire, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, şi nu poate fi transformată într-un "recurs deghizat" prin care partea să pună în dezbatere pretinse erori de judecată.

De asemenea, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Prin decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituţională a reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2362 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2362 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.