Revision of decision rejecting untimely appeal on unconstitutionality of forced eviction from unpartitioned marital property

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 157 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petenta A. încheierii din 22 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a "executării silite în dosarul execuţional nr. x/2017".

În motivare, instanţa de recurs a reţinut că, din actele şi lucrările dosarului, reiese că termenul de 48 de ore de la pronunţare, prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru exercitarea căii de atac a recursului, s-a împlinit la data de 24 octombrie 2020, iar recursul a fost înregistrat la 29 octombrie 2020 (astfel cum reiese din data menţionată pe ştampila Curţii de Apel Oradea de înregistrare a căii de atac), cu mult după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac.

Împotriva acestei decizii a formulat revizuire petenta A..

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a solicitat anularea executării silite, efectuată, în opinia sa, în mod nelegal în temeiul deciziei nr. 2832/2017, în dosarul execuţional nr. x/2017 al BEJ B., în urma căreia, deşi nu a fost realizat partajul, s-a dispus evacuarea sa din imobilul conjugal situat în Oradea, str. x, jud. Bihor, fiind executate silit bunurile sale personale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 726 C. proc. civ.

Mai arată că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1040-1048 C. proc. civ., întrucât asupra imobilului nu fusese efectuat partajul, iar revizuenta avea calitatea de proprietar devălmaş şi un drept de retenţie, potrivit art. 2493 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a adus îmbunătăţiri considerabile imobilului, precum şi reparaţii necesare şi utile pentru buna funcţionare.

În continuare, revizuenta a prezentat aspecte cu privire la situaţia de fapt a litigiului fără a indica motivele de revizuire pe care îşi îmtemeiază cererea dedusă judecăţii.

Concluzionând, revizuenta a solicitat daune morale în cuantum de 100000 euro pentru evacuarea sa din imobilul conjugal, fără să fi fost efectuat partajul, precum şi admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea actelor translative subsecvente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Cererea de revizuire a fost comunicată intimatei S.C. C. S.R.L. la data de 4 mai 2021, care nu a depus întâmpinare.

La data de 10 iunie 2021, revizuenta a depus precizări ale cererii de revizuire, prin care a învederat că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1040-1048 C. proc. civ., care reglementează imobilul părăsit sau ocupat fără titlu, deşi avea calitatea de proprietar devălmaş, iar potrivit art. 817 C. proc. civ., creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu vor putea să urmărească decât partea acestuia din imobilele aflate în coproprietate, cu obligaţia de a cere mai întâi partajul, până la a cărui soluţionare definitivă executarea este de drept suspendată.

Revizuenta a precizat că temeiul juridic cererii sale îl reprezintă art. 322 C. proc. civ. pct. 2 (când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut), pct. 7 (când statul sau alte peroane de drept public, minorii şi cei puşi sub interdicţie judecătorească ori cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să îi apere) şi pct. 9 (când partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinteze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa).

Astfel, în urma executării silite, revizuenta a arătat că a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată, întrucât nu a mai avut locuinţă, iar minorul D. nu şi-a putut finaliza studiile.

A mai solicitat revizuenta să se constate că sunt îndeplinite cauzele de nulitate absolută a executării silite prevăzute de art. 704 C. proc. civ. coroborat cu art. 712 din acelaşi cod, întrucât a fost executat silit un imobil dobândit în timpul căsătoriei fără să fi avut loc partajul, ceea ce atrage şi nulitatea actelor de executare subsecvente, dispoziţiile art. 174 şi următoarele din C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător.

În continuare, revizuenta a prezentat aspecte cu privire la situaţia de fapt a litigiului.

Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se constată că, deşi revizuenta a invocat în susţinerea cererii sale dispoziţiile art. 322 din vechiul C. proc. civ., în cauză, raportat la dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., sunt aplicabile prevederile Noului C. proc. civ., având în vedere că, din verificările efectuate, reiese că dosarul în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită a fost înregistrat pe rolul instanţelor de judecată la data de 10 noiembrie 2017, fiind astfel incidente dispoziţiile procedurale în vigoare la data înregistrării iniţiale a dosarului.

Dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict şi limitativ prevăzute de lege.

În speţa supusă analizei, revizuenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. reprezintă art. 322 C. proc. civ. pct. 2 (când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut), pct. 7 (când statul sau alte peroane de drept public, minorii şi cei puşi sub interdicţie judecătorească ori cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să îi apere) şi pct. 9 (când partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinteze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa), însă, instanţa urmează a analiza motivele cererii de revizuire din perspectiva dispoziţiilor legii noi, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 1, 7 şi 9 C. proc. civ.

Motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care prin hotărârea dată asupra fondului sau care evocă fondul, instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., din care rezultă că pot forma obiect al unei cereri de revizuire, pe de o parte, acele hotărâri judecătoreşti care au fost pronunţate asupra fondului (toate hotărârile prin care s-a soluţionat fondul cauzei), iar pe de altă parte, acele hotărâri judecătoreşti, prin care se evocă fondul (hotărârile prin care tribunalele şi curţile de apel rejudecă fondul după casare).

Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că, în speţă, prin decizia a cărei revizuire se cere, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petenta A. încheierii din 22 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a "executării silite în dosarul execuţional nr. x/2017".

Admiterea excepţiei tardivităţii unei căi de atac reprezintă o chestiune procedurală ce împiedică instanţa de judecată care a pronunţat atare soluţie să mai analizeze fondul cauzei, motiv pentru care se constată că nu este îndeplinită condiţia generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., şi anume, aceea ca hotărârea supusă revizuirii să evoce fondul, situaţie în raport de care analizarea altor condiţii specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă.

De altfel, se reţine că ceea ce invocă revizuenta în susţinerea motivului de revizuire analizat, nu se referă la o pronunţare ultra, extra sau minus petita prin raportare la soluţia de respingere a recursului în temeiul unei excepţii peremptorii, ci revizuenta a criticat faptul că instanţa de recurs nu a cercetat motivele de recurs referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1040-1048 C. proc. civ., aşadar că ar fi omis să soluţioneze un incident procedural, respectiv un mijloc de apărare în sens larg, iar nu un capăt de cerere în sensul art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Or, respingând recursul reclamantei, ca tardiv, instanţa nu s-a pronunţat plus, minus ori ultra petita cu privire la motivele de recurs invocate, ci pur şi simplu nu le-a examinat, întrucât a analizat cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu.

În consecinţă, motivul de revizuire formulat în temeiul pct. 1 al art. 509 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Cu privire la motivele prevăzute de art. 509 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocate, de asemenea, în drept, pentru care pot face obiect al revizuirii şi hotărâri care nu evocă fondul, potrivit art. 509 alin. (2) C. proc. civ., este de reţinut că revizuenta a susţinut că a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată, întrucât nu a mai avut locuinţă, iar minorul D. nu a fost apărat în cauză.

Înalta Curte constă că este nefondată susţinerea revizuentei că a fost împiedicată să se prezinte la judecata cauzei a cărei revizuire o solicită, întrucât din practicaua deciziei atacate rezultă că revizuenta s-a prezentat personal în faţa instanţei de recurs, ipoteză care însă nu justifică formularea acestei căi de atac.

În ceea ce priveşte susţinerea că minorul D. nu a fost apărat în cauză, se constată, din actele dosarului, că acesta nu a fost parte în litigiul în care a fost pronunţată decizia atacată cu revizuire, prin urmare, nu se poate invoca lipsa de apărare a minorului în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente nici motivele de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

Deopotrivă, susţinerile revizuentei referitoare la nulitatea executării silite ca urmare a aplicării greşite, în opinia acesteia, a normelor care reglementează procedura executării silite, existenţa dreptului său de retenţie, interpretarea eronată a probatoriilor, nu se circumscriu motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire, trebuind a fi circumscrisă exclusiv condiţiilor limitativ şi expres prevăzute de această normă legală, în ceea ce priveşte motivele pentru care se poate exercita această cale de atac.

Totodată, în condiţiile în care revizuirea este îndreptată, în speţă, împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionat un incident procedural, iar nu însăsi cererea de chemare în judecată, aceste aspecte care vizează, în esenţă, fondul raportului juridic litigios, exced limitelor cadrului procesual în care a fost învestită instanţa de recurs care a pronunţat decizia atacată cu revizuire. Aceasta întrucât obiectul căilor de atac extraordinare este reprezentat de hotărârile judecătoreşti criticate, astfel că, de vreme ce, în speţă, recursul a vizat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, motivele de revizuire trebuiau să se raporteze la acest incident procedural şi la judecata realizată în recursul soluţionat prin decizia a cărei anulare se solicită.

De altfel, aşa cum s-a statuat şi jurisprudenţa CEDO, nicio parte în proces nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive doar în scopul de a obţine o reexaminare a cauzei. Astfel, potrivit acestei jurisprudenţe, competenţa instanţelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat şi simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu este un motiv pentru reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanţial şi obligatoriu (Hotărârea din 11 aprilie 2017 în cauza Costache şi alţii împotriva României - Cererea nr. 30.474/03).

Referitor la cererea revizuentei de obligare a intimatei la plata sumei de 100000 euro, cu titlu de daune morale, Înalta Curte reţine că o astfel de cerere este inadmisibilă, raportat la cadrul procesual, respectiv o cerere de revizuire formulată împotriva unei decizii care a vizat un incident procedural (excepţie de neconstituţionalitate), iar nu raportul juridic litigios.

În concluzie, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 pct. 1, 7 şi 9 C. proc. civ., care prevăd, limitativ, condiţiile în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 157 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 157 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.