Recourse against final transfer-of-jurisdiction decision declared inadmissible under finality rule and lack of relevance for constitutional referral

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de strămutare

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2020, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea judecării dosarului înregistrat administrativ sub nr. x/2020, în baza Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, având ca obiect acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, la o altă instanţă egală în grad, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 140 alin. (1) şi următoarele din C. proc. civ.

În şedinţa de judecată din data de 13 august 2020, petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 C. proc. pen. şi a articolelor 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi (2) lit. b), care intră în contradicţie cu art. 15 alin. (1), art. 16, art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi 3, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 52 alin. (1), (2) şi 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 alin. (3), art. 154 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, cu celelalte prevederi în materie privind dreptul la apărare, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2) din Declaraţia universală a drepturilor omului privind eliminarea discriminărilor, art. 2, art. 7, art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

2. Încheierea pronunţată de curtea de apel

Prin încheierea din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petentul A., precum şi cererea formulată de petent pentru strămutarea dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Braşov- Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunii.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de strămutare, a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 07 septembrie 2020 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 10.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, din verificările efectuate în sistemul informatic ECRIS, reiese că a făcut obiectul dosarului asociat nr. x/2020, repartizat completului nr. 5 şi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă prin decizia nr. 288 din 11 februarie 2021.

Prin cererile depuse la dosar în calea de atac a recursului, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004; a art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. a art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. a art. 287, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) şi art. 367 alin. (9) din C. proc. pen.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Direcţia Naţională Anticorupţie a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, având în vedere dispoziţiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004; a art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. a art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. a art. 287, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) şi art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., se reţin următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prevede:

"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Din perspectiva întrunirii cerinţelor de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile ridicate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispoziţiile pretins neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepţiilor de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina.

Astfel, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. (care reglementează desemnarea unui reprezentant al persoanei vătămate şi drepturile acesteia, respectiv asistenţa juridică a părţilor în procesul penal), şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. (care vizează domeniul de reglementare şi principiile fundamentale ale procesului civil, precum şi reprezentarea părţilor în judecată şi asistenţa lor juridică), se constată că aceste prevederi legale nu au nicio legătură cu aspectele ce urmează a fi analizate de către instanţă în soluţionarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii de respingere a unei cereri de strămutare.

Se deduce astfel, că argumentele de neconstituţionalitate avute în vedere de autorul sesizării sunt strict legate de modul concret în care dispoziţiile arătate au fost interpretate şi aplicate într-o procedură anterioară, care nu au legătură cu cererea de recurs formulată într-un dosar având ca obiect o cerere de strămutare, care reprezintă un incident procedural, aspecte care nu pot fundamenta o sesizare de neconstituţionalitate a unei norme dintr-o lege sau ordonanţă.

Este lipsită de relevanţă juridică în soluţionarea prezentului recurs cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României care reglementează curgerea termenului pentru declararea recursului "de la pronunţare", având în vedere împrejurarea că, în cauză, recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul încheierii din 13 august 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia I civilă, a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, ce a fost repartizat completului nr. 5, iar prezentul complet a fost învestit cu soluţionarea cererii de recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de strămutare. Prin urmare, se constată că nu există o legătură între acest articol şi soluţionarea cererii deduse judecăţii.

Nici cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004, nu îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza în condiţiile în care vizează aspecte de fond ale litigiului iniţial în care s-a formulat cererea de strămutare din care s-au desprins solicitările de sesizare a Curţii Constituţionale, textele de lege menţionate nefiind incidente în soluţionarea prezentului litigiu.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., care nu prevăd dreptul persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, se constată că nici aceasta nu îndeplineşte condiţia reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 de a fi o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare sau ale cărei efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea din vigoare, având în vedere că nu se invocă neconstituţionalitatea unei norme din corpul activ de legi, ci lipsa unei reglementări în sensul dorit de petent. Or, controlul de constituţionalitate se raportează la legislaţia aplicabilă şi nu poate avea ca obiect instituirea unor noi reglementări, atribuţie ce revine exclusiv puterii legiuitoare.

Cu privire la neconstituţionalitatea art. 287, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) din Noul C. proc. pen. pentru neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, nici în această situaţie cererea de sesizare nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate a legăturii cu cauza în condiţiile în care se invocă neconstituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. pen., neincidente în litigiul pendinte care vizează un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care a fost soluţionată o cerere de strămutare, formulată într-un dosar aflat pe rolul unei instanţe civile.

În raport de considerentele menţionate, Înalta Curte constată că un eventual control de constituţionalitate al dispoziţiilor pretins a fi neconstituţionale nu prezintă relevanţă în cauza în care au fost invocate, respectiv în soluţionarea recursului împotriva unei soluţii de respingere a unei cereri de strămutare, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare, respectiv existenţa legăturii dintre excepţiile de neconstituţionalitate şi cauza dedusă judecăţii.

Examinând recursul, în condiţiile art. 499 C. proc. civ., în raport de excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare de intimata Direcţia Naţională Anticorupţie, înalta Curte constată următoarele:

Obiectul căii de atac declarate de petentul A. îl reprezintă încheierea din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă cererea de strămutare a dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Braşov- Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunii.

Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă".

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

În raport de dispoziţiile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., precum şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ., în materia strămutării nefiind reglementată expres calea de atac a recursului, rezultă că hotărârea pronunţată în soluţionarea unei cereri de strămutare nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Pentru aceste considerente, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunţată în soluţionarea unei cereri de strămutare, în temeiul art. 499 C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004; a art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. a art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. a art. 287, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) şi art. 367 alin. (9) din C. proc. pen.

Definitivă în ceea ce priveşte soluţia de respingere a recursului.

Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Cererea de recurs se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.