Inter partes effect of exception of illegality for public domain acts and requirement of legitimate interest for land registry rectification

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând asupra prezentului recursul civil şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul U.A.T. Municipiul Craiova, prin primar, să se constate, inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului situat în Craiova, str. x (fost Mureş), nr. 81 (fost nr. 61), jud. Dolj; rectificarea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestui teren, în sensul radierii menţiunii de la poziţia B1, cu privire la proprietarul Municipiul Craiova; şi constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului situat în Craiova, str. x (fost Mureş), nr. 81 (fost nr. 61), jud. Dolj.

La data de 02 octombrie 2018, reclamantul A. a depus la dosar note scrise prin care a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87/28.02.2013, considerând că acest act administrativ a fost adoptat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, motiv pentru care a solicitat ca instanţa să analizeze cauza dedusă judecăţii, fără a ţine cont de acesta.

Prin încheierea de şedinţă de la 15 noiembrie 2018, instanţa a pus în discuţie necesitatea introducerii în cauză a Consiliului Local Craiova, ca emitent al actului administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată, pe cale de excepţie, în prezenta cauză, în raport de dispoziţiile art. 78 C. proc. civ., şi a dispus introducerea în cauză a Consiliului Local Craiova, în raport de poziţia procesuală a părţilor şi de dispoziţiile legale invocate de instanţă.

Prin încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2018, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul U.A.T. Municipiul Craiova, cu privire la cererea incidentală de a se analiza legalitatea H.C.L. nr. 87/2013, şi a unit cu fondul excepţia lipsei de interes a reclamantului în a invoca excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 87/2013.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 294 din 08 mai 2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87/28.02.2013, anexa 2, poz. 12, prin care s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Craiova, cu imobilul teren în suprafaţă de 1225 mp din Craiova, judeţ Dolj, excepţie invocată de pârâta U.A.T. Craiova.

A admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87/28.02.2013, anexa 2, poz. 12, prin care s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al mun. Craiova, cu imobilul teren în suprafaţă de 1225 mp, din Craiova, str. x, jud., Dolj, excepţie invocată de reclamantul A..

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii U.A.T. Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 820/2020 din 27 mai 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul declarat de apelanţii - pârâţi Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Municipiul Craiova, împotriva sentinţei civile nr. 294 din 08 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A.; a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea; s-a constatat inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtului Municipiul Craiova asupra terenului în suprafaţă de 1225 mp (1132 mp din măsurători), identificat cu nr. cadastral x, înscris provizoriu în CF x, situat în Craiova, b-dul x, nr. 81 (fost 61), şi s-a dispus radierea din CF x a menţiunii de la poziţia B1 privind proprietarul Municipiul Craiova; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor; iar cheltuielile judiciare avansate de stat s-a stabilit că vor fi suportate de intimaţii-pârâţi.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 820/2020 din 27 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii Unitatea Administrativ - Teritorială a Municipiul Craiova, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, susţinând că hotărârea atacată este nemotivată, contradictorie şi dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, fiind incidente motivele de recurs reglementate de pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au învederat că, în soluţionarea excepţiei lipsei de interes a reclamantului în invocarea excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 87/2013, anexa 2, poziţia 12, instanţele de fond au interpretat greşit dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., privind condiţiile interesului.

În cauză, condiţia interesului de a fi determinat, care vizează stabilirea folosului practic urmărit de reclamant prin invocarea excepţiei de nelegalitate a HCL nr. 87/2013, anexa 2, poziţia 12, nu există, deoarece, spre deosebire de acţiunea civilă în anulare, care are drept rezultat, în cazul admiterii, lipsirea completă de efecte juridice a actului atacat (erga omnes), în cazul admiterii excepţiei de nelegalitate, aceasta va produce efecte numai în ceea ce priveşte părţile în proces (inter partes litigantes), în sensul neluării în considerare a actului administrativ cu ocazia soluţionării litigiului în care a fost invocată excepţia.

Recurenţii au susţinut că interesul reclamantului nu este determinat şi nici legitim, legitimitatea interesului presupunând că o persoană care formulează o pretenţie în justiţie trebuie să justifice legătura între pretenţia concretă formulată şi dreptul subiectiv civil afirmat ori situaţia juridică pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie.

Or, între admiterea excepţiei de nelegalitate şi constatarea dreptului de proprietate nu există legătură, întrucât HCL nr. 87/2013, anexa 2, poziţia 12 nu a fost anulată, producându-şi efectele în continuare, prin urmare, admiterea excepţiei de nelegalitate a hotărârii nu are drept consecinţă constatarea dreptului de proprietate al reclamantului sau constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al municipiului Craiova asupra terenului ce face obiectul litigiului.

Au mai arătat recurenţii că nu este îndeplinită nici condiţia interesului născut şi actual, întrucât invocarea excepţiei de nelegalitate a HCL nr. 87/2013, anexa 2, poziţia 12 a avut drept scop admiterea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în Craiova, b-dul. x, nr. 81 (fost 61) şi de constatare a inexistenţei dreptului de proprietate al municipiului Craiova asupra acestuia, dar admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect admiterea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate al reclamantului, excepţia de nelegalitate producând efecte doar între părţile litigiului, inter partes, spre deosebire de acţiunea în anulare a unui act administrativ, cu caracter normativ, care produce efecte juridice erga omnes.

Instanţa de apel a interpretat greşit şi prevederile art. 33 teza a II - a C. proc. civ. care stipulează că, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate face cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Instanţa de apel a solicitat înaintarea dosarului fiscal al imobilului ce face obiectul litigiului, de unde a rezultat că societatea vânzătoare B. S.A. nu a avut în proprietate imobilul situat în Craiova, str. x (fost Mureş) nr. 81, astfel că, în mod greşit, a apreciat că reclamantul are un interes determinat în invocarea excepţiei de nelegalitate a HCL nr. 87/2013, anexa 2, poziţia 12, în condiţiile în care acesta a dobândit terenul de la un neproprietar.

Reclamantul nu a făcut dovada preexistenţei dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, drept care să fie recunoscut de lege, motiv pentru care nu se poate vorbi despre existenţa vreunui drept subiectiv asupra imobilului, despre un interes născut şi actual care să se transpună în promovarea prezentei acţiuni, pentru ca reclamantul să prevină încălcarea dreptului său subiectiv asupra imobilului sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 87/2013, atât instanţa de fond, cât si cea de apel au apreciat greşit că modul de dobândire a terenului situat în Craiova, b-dul. x, nr. 81 (fost 61) nu se încadrează în categoria celor prevăzute de Legea nr. 213/1998, motivarea fiind contradictorie.

Astfel, într-o primă argumentare, instanţa de apel a reţinut prevederile art. 136 alin. (3) din Constituţie, art. 4 si 5 din Legea nr. 18/1991, art. 120 din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că principalul criteriu pentru stabilirea apartenenţei unui bun la domeniul public este destinaţia acelui bun, dar înscrierea unui bun în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat dă naştere unei prezumţii de apartenenţă la domeniul public, iar nu unei prezumţii de proprietate, iar, ulterior, instanţa de apel s-a contrazis şi a apreciat că dreptul de proprietate publică este un drept real principal, imprescriptibil, inalienabil, insesizabil, care se dobândeşte asupra unui bun care, prin natura lui sau prin declaraţia legii, este de uz sau de utilitate publică.

Recurenţii au învederat că, prin decizia civilă nr. 10.732 din 09.11.2012, irevocabilă, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 500/2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimatul-pârât municipiul Craiova, prin primar, având ca obiect constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare încheiata la data de 18.10.1995 şi pronunţarea unei hotărâri să ţină loc de act autentic pentru imobilul situat in Craiova, str. x (fost Mureş) nr. 81 (fost nr. 61).

Drept urmare, s-a propus modificarea inventarului domeniului public, prin completare cu imobilul situat în Craiova, str. x, obligaţie instituită de legiuitor prin Legea nr. 213/1998, şi de care instanţa de fond nu a ţinut cont, având elementele de identificare cuprinse în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmită în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Dolj şi care se compune din construcţie C. şi teren aferent în suprafaţă de 1225 mp, iar prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 87/28.02.2013, s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Craiova, inventar aprobat prin H.G. nr. 141/2008, cu imobilul " C., şi teren aferent, str. x, în suprafaţă de 1225 mp, (poziţia 12 din Anexa nr. 2)."

Recurenţii au mai învederat că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit prevederile Legii nr. 213/1998, atunci când a apreciat că terenul situat în b-dul. x, nr. 81 (fost 61) nu poate fi de uz sau interes public, fiind în posesia reclamantului, deşi a reţinut că bunurile de uz public sau bunurile la a căror utilizare au acces toţi membri comunităţii sau care, deşi nu sunt accesibile uzului public, sunt afectate funcţionării serviciilor publice sau sunt destinate să realizeze în mod direct un interes naţional sau local.

În mod greşit, instanţa a constatat nelegalitatea HCL nr. 87/2013, pe considerentul că terenul se află în posesia reclamantului, ignorând decizia civilă nr. 10732 din data de 09.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi faptul că Hotărârea Consiliului Local a intrat în circuitul civil, în urma controlului de tutelă exercitat de prefect, instituţia prefectului considerând, în urma verificării actului administrativ, că aceasta îndeplineşte condiţiile de legalitate şi temeinicie.

În continuare, recurenţii au criticat constatarea de către instanţa de apel a inexistenţei dreptului de proprietate al municipiului Craiova asupra terenului în litigiu şi radierea din CF nr. x a menţiunii de la poziţia B1, privind proprietarul - Municipiul Craiova, fiind incidente prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanţa de apel admiţând capătul de cerere privind inexistenţa dreptului de proprietate al municipiului Craiova, ca o consecinţă directă a admiterii excepţiei de nelegalitate a HCL nr. 87/2013, anexa 2, poz. 12.

Au mai învederat recurenţii că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit prevederile art. 908 C. civ. care prevăd situaţiile în care poate fi solicitată rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii, întrucât actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea, în cartea funciară nr. x, a terenului situat în Craiova, b-dul. x, nr. 81 (fost 61), respectiv HCL nr. 87/2013, anexa 2, poz. 12, nu a fost anulat sau desfiinţat, argument în considerarea căruia soluţia de radiere a dreptului de proprietate este nelegală.

Concluzionând, recurenţii au opinat că acţiunea în rectificarea menţiunilor din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, este inadmisibilă, în condiţiile în care titlul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate nu a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar aspectele ce vizează valabilitatea sau lipsa de valabilitate a titlului, buna sau reaua credinţă nu pot fi examinate în cadrul unei acţiuni în rectificare de carte funciară, atât timp cât instanţa nu a fost învestită şi cu o cerere de constatare a nulităţii titlului de proprietate contestat, iar, în raport de prevederile Legii nr. 554/2004, prin admiterea excepţiei de nelegalitate, nu a fost anulată Hotărârea Consiliului Local nr. 87/2013, ci s-a constatat nelegalitatea ei, iar instanţa de fond, în mod incorect, a soluţionat litigiul, fără să ţină seama de Hotărârea Consiliului Local nr. 87/2013, a cărei nelegalitate a fost contestată.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 aprilie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 820/2020 din data de 27 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 492 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor succede:

Analizând cu prioritate critica privind modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87 din 28.02.2013, anexa 2, poz. 12, prin care s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Craiova, cu imobilul teren în suprafaţă de 1225 mp, din Craiova, str. x, jud. Dolj, din perspectivele invocate de către recurenţi, dar şi prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 494 şi art. 389 C. proc. civ., conform cărora dezbaterile procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept, invocate de părţi în cererile lor sau, după caz, ridicate de instanţă din oficiu, care dau posibilitatea instanţei de recurs de a analiza fondul cauzei în ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte reţine următoarele:

Din examinarea cadrului legal în materia contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de recurs observă că, în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte administrative cu caracter normativ şi acte administrative cu caracter individual.

Actele administrative cu caracter normativ conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, iar actele administrative cu caracter individual produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau, uneori, faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în cuprinsul acestor acte.

Relativ la actele administrative cu caracter normativ, controlul judecătoresc se declanşează numai pe calea acţiunii directe de anulare întemeiate pe Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare aparţinând secţiilor de contencios administrativ de la nivelul tribunalului, curţii de apel sau instanţei supreme. Datorită efectelor lor juridice normative, aceste categorii de acte beneficiază de un regim juridic diferit sub aspectul controlului de legalitate.

Admiterea acţiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte juridice erga omnes, spre deosebire de excepţia de nelegalitate care produce efecte inter partes.

Astfel, admiterea unei excepţii de nelegalitate produce efecte doar între părţile litigiului, actul administrativ producându-şi în continuare efectele faţă de terţi, pe când admiterea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte erga omnes, profitând tuturor subiectelor de drept.

Prin excluderea actelor administrative cu caracter normativ din sfera de control, pe calea excepţiei de nelegalitate, se urmăreşte un scop legitim, respectiv asigurarea securităţii raporturilor juridice şi respectarea competenţei instanţelor specializate.

Or, în cauza dedusă judecăţii, din perspectiva enunţată anterior, Înalta Curte observă că instanţa de apel nu a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor litigante natura actului atacat, prin intermediul excepţiei de nelegalitate, de către reclamantul A., şi nu a tranşat dacă hotărârea consiliului local prin care se delimitează şi se atestă domeniul public al municipiului Craiova reprezintă un act cu caracter normativ ce ar putea fi atacat numai pe calea acţiunii directe în anulare, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 544/2004, sau un act cu caracter individual, ce poate fi supus controlului de legalitate, într-un litigiu civil, în mod incidental, prin intermediul excepţiei de nelegalitate, deşi acest aspect de legalitate reprezenta premisa posibilităţii invocării acestei excepţii şi condiţia cercetării caracterului fondat al unei asemenea excepţii.

Dintr-o altă perspectivă critică, care se grefează pe condiţia interesului, privită nu doar ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, dar şi a oricăror mijloace procesuale de apărare pe care partea interesată înţelege să le invoce, trebuie reamintit că, potrivit definiţiei date de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

În consecinţă, din interpretarea acestor dispoziţii legale, pot fi deduse condiţiile de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate, respectiv: - excepţia de nelegalitate trebuie să se refere la verificarea legalităţii unui act administrativ; excepţia trebuie să aibă ca obiect un act administrativ unilateral cu caracter individual; excepţia trebuie invocată în cadrul unui proces în curs; de actul administrativ care face obiectul excepţiei de nelegalitate să depindă soluţionarea litigiului în fond.

Deci, o condiţie esenţială şi cumulativă, pentru a fi admisă excepţia de nelegalitate, este aceea ca, de actul administrativ ce reprezintă obiectul excepţiei de nelegalitate, să depindă soluţionarea litigiului în fond.

In acest context, în considerarea dispoziţiilor art. 32- 33 C. proc. civ., trebuie reţinut că interesul este determinat atunci când apelarea la un mijloc procesual ce intră în conţinutul acţiunii civile poate fi justificată de un folos practic concret. În acelaşi sens, condiţia interesului de a fi legitim impune ca acesta să fie corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale, iar juridic proteguit înseamnă că un interes pur economic sau pur teoretic nu ar justifica exerciţiul acţiunii civile.

Tot astfel, conform tezei I a art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie născut şi actual, deci să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă şi pe tot parcursul derulării sale, în diverse forme de manifestare procesuală, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge, în acel moment, la forma concretă de manifestare a acţiunii.

Or, în cauza dedusă judecăţii, era în sarcina instanţei de apel să verifice dacă, în limitele cadrului procesual obiectiv, fixat prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. justifica un interes legitim şi determinat pentru a declanşa un asemenea demers şi dacă admiterea acestei excepţii de nelegalitate, cu consecinţa înlăturării efectelor hotărârii consiliului local prin care se atesta domeniul public al municipiului Craiova, producea consecinţe juridice pe planul propriului drept al reclamantului.

În speţă, însă, instanţele de fond, ignorând împrejurarea că simplul fapt al ocupării unui teren, în absenţa oricărui titlu, nu poate justifica constatarea inexistenţei dreptului autorităţii publice asupra acelui teren şi radierea dreptului de proprietate din cartea funciară, s-au limitat la a reţine că reclamantul a folosit terenul în litigiu şi a pretins un drept de proprietate asupra acestuia, ceea ce, în opinia lor, reprezenta un interes suficient pentru invocarea şi admiterea excepţiei de nelegalitate, dar nu au justificat această soluţie într-o conexiune logică cu fondul raportului juridic litigios, acţiunea în constarea existenţei dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu fiind respinsă în final, în mod definitiv, astfel încât aceste instanţe au pronunţat o soluţie nelegală şi contradictorie ce se impune a fi reformată.

În acelaşi context, instanţa de recurs reţine că instanţele fondului nu au cercetat şi stabilit dacă reclamantul are un bun actual sau cel puţin o speranţă legitimă, în sensul autonom al art. 1 al Primului Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi se poate prevala, în cauză, de dispoziţiile legale care garantează dreptul de proprietate, ce constituia o premisă necesară nu doar pentru dezlegarea pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, dar şi pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate şi a capătului de cerere având ca obiect constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtului Municipiul Craiova asupra imobilului în litigiu.

Raportat la fundamentul cererii deduse judecăţii astfel cum a fost descris de reclamant - constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, pretins a fi dobândit în temeiul actului încheiat cu societatea B. S.A., la data de 18.10.1995 - şi la circumstanţele factuale ale speţei, se poate reţine, de asemenea, că, prin decizia civilă nr. 10.732 din 09.11.2012, irevocabilă, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 500/2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimatul-pârât municipiul Craiova, prin primar, având ca obiect constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată la data de 18.10.1995 şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru imobilul situat in Craiova, str. x (fost Mureş) nr. 81 (fost nr. 61), constatând că pretinsa societate vânzătoare nu se putea obliga valabil la ceva ce nu avea în patrimoniu (nemo dat quod non habet) sau nu putea transmite mai multe drepturi decât avea ea însăşi (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet).

În acelaşi sens, prin sentinţa civilă nr. 2833 din 4 martie 2014, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia civilă, reclamantului din prezenta cauză i-a fost respinsă şi o acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, prin prescripţie achizitivă, reţinându-se că acesta nu justifică legitimare procesuală activă, iar pe terenul revendicat se află o C..

În acest punct, trebuie reamintit că motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă una dintre garanţiile esenţiale ale procesului echitabil, reglementate atât în plan intern, prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., cât şi pe plan convenţional, prin art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor, absenţa motivării, motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii reprezentând tot atâtea vicii de legalitate ale unei hotărâri judecătoreşti, sancţionabile prin incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat în cauză de către recurenţi.

În interpretarea aplicării acestei garanţii procesuale, într-o jurisprudenţă constantă, s-a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile esenţiale ale părţilor sunt examinate în mod real de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de apărare şi argumentelor substanţiale invocate de părţi.

În acelaşi sens, chiar dacă dispoziţiile legale enunţate impun instanţelor să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare aspect invocate în cauză, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile esenţiale supuse judecăţii, aspect ce presupune expunerea argumentelor care, prin conţinutul lor, influenţează soluţia sau, în ipoteza în care o instanţă de control judiciar confirmă raţionamentul instanţelor anterioare, expunerea argumentelor pentru care această instanţă îşi însuşeşte, în propria hotărâre, raţionamentul logico-judiciar al acelor instanţe.

Or, în acest context procesual, se poate reţine, ca un viciu de legalitate a hotărârii atacate, că instanţa de apel nu a argumentat, de o manieră logică şi coerentă, care sunt fundamentele juridice ce legitimează ca o persoană să poată solicita şi obţine, în forma procedurală exercitată, înlăturarea unei hotărâri a consiliului local prin care se delimitează domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, cu consecinţa radierii înscrierii dreptului de proprietate al municipiului Craiova din cartea funciară, câtă vreme această soluţie nu determină niciun folos efectiv, concret în patrimoniul reclamantului A., a cărui acţiune în constatarea propriului drept de proprietate asupra acestui imobil, dedusă judecăţii în prezentul litigiu, a fost respinsă, soluţie împotriva căreia acesta nici nu a exercitat calea de atac a recursului, rămânând astfel definitivă.

În plus, de asemenea într-o argumentare contradictorie şi care contrazice soluţiile adoptate în cauză, prima instanţă a apreciat, în soluţionarea excepţiei de nelegalitate, că prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87 din 28.02.2013, au fost vătămate interesele legale ale reclamantului A. care exercita folosinţa asupra terenului, invocând un drept de proprietate asupra acestuia, pentru ca, ulterior, în soluţionarea fondului cauzei, să constate că actul juridic, invocat de reclamant ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, nu a fost de natură să transfere dreptul de proprietate asupra acestui teren; soluţia asupra excepţiei de nelegalitate a actului administrativ fiind confirmată de către instanţa de apel, fără expunerea propriilor argumente de validitate a acestui raţionament care conferă legitimitate intereselor reclamantului în susţinerea prezentului demers judiciar.

Astfel, se poate aprecia că instanţa de apel, într-o judecată pur formală, fără a analiza în mod efectiv apelul exercitat de către pârâţi şi apărările esenţiale ale acestora, a admis şi capătul de cerere privind inexistenţa dreptului de proprietate a pârâtului Municipiul Craiova asupra terenului în suprafaţă de 1225 mp (1132 mp din măsurători) identificat cu nr. cadastral x, înscris provizoriu în CF x, situat în Craiova, b-dul. x, nr. 81 (fost 61) şi a dispus radierea din CF x a menţiunii de la poziţia B1, privind proprietarul Municipiul Craiova, doar ca o consecinţă a admiterii de către prima instanţă a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87 din 28.02.2013.

Pentru toate aceste argumente, constatând că este incident motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar, împotriva deciziei nr. 820/2020 din data de 27 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă; va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, în limitele expuse, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar, împotriva deciziei nr. 820/2020 din data de 27 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.