Unconstitutionality exception rejected for lack of nexus between challenged norms and appeal scope in personal data protection dispute

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului civil de faţă:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate caracterul ilicit al faptei săvârşite în dauna reclamantului, în intervalul 11.10.2016 - octombrie 2017, faptă ilicită având ca punct de plecare evenimentul rutier din data de 11.10.2016 care a avut ca urmare suspendarea dreptului reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în intervalele de timp 28.10.2016 - 30.10.2016 şi 16.06.2016 - octombrie 2017, fără a exista un temei legal.

Prin cererea din data de 29.08.2018, reclamantul a formulat o precizare de acţiune arătând că are în vedere, ca faptă ilicită, prelucrarea ilegală a datelor cu caracter personal, această faptă fiind săvârşită în timp ce era în vigoare Legea nr. 677/2001, mai exact în intervalul de timp 11.10.2016 - 20.09.2017.

În acest context, s-a arătat că fapta ilicită are ca punct de plecare evenimentul rutier din 11.10.2016, care a fost cercetat în cadrul dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, dosar în care a fost adoptată soluţia de clasare, prin Ordonanţa din 17.07.2017 care a fost comunicată Brigăzii Rutiere de Poliţie în data de 13.09.2017. Această din urmă instituţie, în calitate de operator de date cu caracter personal, a efectuat menţiunile din data de 14.09.2017 în sistemele informatice gestionate de BPR, permisul de conducere fiind restituit reclamantului pe bază de semnătură şi dată certă abia în data de 20.09.2017.

La data de 12.11.2019, reclamantul a formulat o nouă precizare, prin care a solicitat citarea în cauză, în calitate de pârât, a Brigăzii Poliţiei Rutiere din cadrul Direcţiei General de Poliţie a municipiului Bucureşti. Prin această precizare s-a arătat că pârâta a încălcat securitatea datelor cu caracter personal şi trebuie obligată, în solidar cu Statul Român, la repararea prejudiciului care decurge din prelucrarea ilegală de date cu caracter personal, şi anume suma de 473.844 Ron.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1514/21.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea astfel formulată şi precizată de reclamant.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti:

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul A..

Împreună cu declaraţia de apel, apelantul a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv a art. 29 alin. (5) teza iniţială din Legea nr. 47/1992.

La termenul din 11.03.2021, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002, şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a I-a din Legea nr. 47/1992, republicată.

La acelaşi termen, Curtea a amânat pronunţarea pe fondul apelului.

Prin decizia nr. 436 A/18.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1514/21.06.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002, soluţie dispusă de Curtea de apel Bucureşti prin încheierea de şedinţă din 11 martie 2021, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului astfel promovat se susţine, în esenţă, că:

Actuala reglementare a art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002 este neconstituţională în raport de prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), de art. 20, 25 şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, fiind totodată neconstituţională faţă de prevederile art. 47 şi 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În concretizarea acestei opinii, recurentul arată că, în intervalul 17.06.2017-20.09.2017, i s-a refuzat de către Brigada Politiei Rutiere restituirea permisului de conducere şi dreptul de a-i fi eliberată - în aceiaşi perioadă - o dovadă cu care să circule pe drumurile publice, deşi beneficia de prezumţia de nevinovăţie în conformitate cu prevederile art. 48 şi 49 din CDFUE.

In sensul restricţionării dreptului de a conduce pe drumurile publice au fost invocate de către intimata-pârâtă BPR, în cadrul dosarului penal x/2016, prevederile art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002.

Menţionatul dosar penal a fost deschis exclusiv ca urmare a evenimentului rutier din 11.10.2016 şi s-a soluţionat prin clasare, prin ordonanţa din 17.05.2017.

După ce i-a fost comunicată ordonanţa de clasare şi a obţinut copii ale unor acte ale dosarului penal, recurentul a constatat că intimata-pârâtă BPR nu avea temei legal să îi reţină permisul de conducere în intervalul 17.06.2017-20.09.2017.

Prin urmare, nu erau îndeplinite ipotezele în sensul existenţei vreunui temei legal din dreptul intern şi/sau dreptul Uniunii, prin care să i se refuze dreptul de a circula pe drumurile publice atât din ţară, cât şi din spaţiul Uniunii.

Astfel că, ulterior datei de 24.07.2018 (când a iniţiat acţiunea în prezenta cauză) a conştientizat că intimata pârâtă BPR nu poate indica, pentru intervalul 17.06.2017-20.09.2017, legalitatea prelucrării datelor sale personale, din baza de date cu evidenţa permiselor de conducere, doar invocând prev. art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Se referă recurentul la prevederile art. 6 din Regulamentul Uniunii nr. 679/27.04.2016, intitulat legalitatea prelucrării, având în vedere că dreptul la acţiune cu privire la încălcarea unui drept nepatrimonial este imprescriptibil.

Invocarea, de către intimata pârâtă BPR, a prevederilor art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002, spre a-l împiedica să circule liber în spaţiul Uniunii, constituie ipotezele faptei ilicite în materia prelucrării datelor sale personale stocate în baza de date BPR în referire la menţiunile în cadrul permisului de conducere.

A mai precizat că reclamantul a exercitat, atât în intervalul 17.06.2017-20.09.2017 cât şi la data iniţierii acţiunii din dosarul x/2018, profesia de expert tehnic judiciar.

Faţă de cele indicate mai sus, consideră că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată în cadrul dosarului x/2018

Se mai precizează că, în conformitate cu art. 146 lit. (d) din Constituţie, forul constituţional are atribuţia de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţă instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, efectuând controlul posterior intrării în vigoare a normei juridice, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

Recurentul a făcut şi o expunere sintetică privind obiectul acţiunii care formează obiect al dosarului nr. x/2018, context în care a precizat că a reclamat încălcarea unui drept nepatrimonial, anume încălcarea principiului privind protecţia datelor sale personale, iar reglementări relevante din dreptul intern sunt cele conţinute în art. 2502 al 1 şi alin. (2) pct. 1 din C. civ. şi art. 2523 din C. civ., dreptul la o atare acţiune fiind imprescriptibil.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Poliţiei Rutiere a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii recursului, ca inadmisibil.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului precum şi de exigenţele art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepţia inadmisibilităţii recursului, acest incident procedural fiind invocat prin întâmpinarea depusă de intimata pârâtă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Poliţiei Rutiere.

Se constată că, deşi a exprimat opinia că este inadmisibilă cererea de recurs formulată de recurentul reclamant A., intimata nu a evidenţiat un reper legal de natură a conduce la pronunţarea unui astfel de fine de neprimire a căii de atac a recursului.

Soluţia atacată prin recursul pendinte este - aşa cum reiese cu evidenţă din cererea formulată de recurent - cea privind respingerea solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002, soluţie adoptată în cursul judecării în apel a litigiului, prin încheierea din data de 11.03.2021.

Conform art. 29 alin. Alin. 5 din Legea 47/1992 "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".

Din economia normei juridice enunţate reiese că legea deschide calea de atac a recursului în privinţa încheierilor prin care se resping solicitări de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a institui vreo limitare în ce priveşte exercitarea dreptului de a formula un atare recurs.

Ţinând seama de dreptul la recurs astfel reglementat şi de contextul procesual descris, în care a fost declarat recursul pendinte, Înalta Curte constată caracterul admisibil al prezentei căi de atac, fiind lipsită de fundament legal opinia în sens contrar exprimată de instituţia intimată.

Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii recursului va fi respinsă.

Analizând recursul declarat de recurentul reclamant, se constată caracterul nefondat al acestuia în raport de considerentele ce succed:

Aşa cum s-a arătat, soluţia împotriva căreia a fost exercitat recursul pendinte este cea prin care a fost respinsă solicitarea recurentului reclamant de a fi sesizată instanţa de contencios constituţional spre a se pronunţa - potrivit competenţelor specifice - asupra neconstituţionalităţii prevederilor art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Menţionata excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată în litigiul având ca obiect - astfel cum recurentul însuşi a subliniat în cadrul expunerii făcute prin motivele de recurs - încălcarea dreptului la protecţia datelor personale.

Prin încheierea recurată, s-a reţinut că normele juridice a căror neconstituţionalitate a fost invocată de către recurentul reclamant nu au legătură cu soluţionarea apelului, în contextul în care prima instanţă nu a respins acţiunea în baza art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, iar instanţa de apel nu a fost învestită cu verificarea interpretării sau aplicării acestor din urmă dispoziţii legale.

Evaluarea astfel realizată de instanţa de apel reflectă exercitarea atribuţiei pe care legiuitorul o conferă instanţelor judecătoreşti prin art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, anume aceea de a determina dacă sunt întrunite cerinţele imperativ prevăzute pentru declanşarea mecanismului de verificare a posteriori a constituţionalităţii unei norme de drept conţinute într-o lege sau într-o ordonanţă.

Procedând la o astfel de evaluare, instanţa judecătorească îşi îndeplineşte îndatorirea legală de a realiza o filtrare cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale şi a asigura exigenţa legală ca instanţa de contencios constituţional să primească numai acele sesizări care satisfac condiţiile formale instituite imperativ prin art. 29 alin. (1)-(3) din Legea 47/1992. Scopul principal al reglementării unor asemenea competenţe ale instanţelor judecătoreşti este de a se asigura sesizarea Curţii Constituţionale (spre a-şi exercita atribuţiile conferite de art. 146 din Constituţie) cu acele incidente de neconstituţionalitate care au o efectivă şi concretă legătură cu drepturi relativ la care se poartă un litigiu, iar nu de a da instanţelor de drept comun statutul autoritate cu rolul pur formal de a prelua orice cereri cu acest obiect ale părţilor şi a le transmite către Curtea Constituţională.

Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat vreun argument critic de natură a reliefa o legătură între norma a cărei neconstituţionalitate a invocat-o şi aspectele litigioase asupra cărora instanţa de apel avea a se pronunţa corespunzător rigorilor ce sunt specifice controlului judiciar din etapa apelului.

Aspectele evocate în motivarea recursului conţin enunţul privind neconcordanţa între, pe de o parte, prevederile art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi, pe de altă parte, art. 16, 20, 25, 148 din Constituţia României şi art. 47 şi 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În continuare, recurentul a expus elemente de fapt care au concurat la formarea convingerii sale că autoritatea pârâtă a manifestat o conduită lipsită de temei legal în contextul în care, subsecvent unui eveniment rutier, i-a fost reţinut permisul de conducere o perioada semnificativă de timp şi în acest context au fost realizate menţiuni - în baza de date a instituţiei - privind datele personale ale recurentului, iar cercetările penale efectuate cu privire la respectivul eveniment s-au finalizat prin adoptarea unei Ordonanţe de clasare.

Însă, asemenea argumente nu sunt de natură să releve o greşeală intervenită în evaluarea/judecata făcută de instanţa de apel relativ cerinţa/condiţia de a exista o legătură între norma la care se referă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi aspectele litigioase asupra căreia era învestită respectiva instanţă a se pronunţa.

În condiţiile în care devoluţiunea în etapa apelului este limitată - conform art. 479 alin. (1) din C. proc. civ.- la chestiunile vizate de motivele de apel, şi ţinând seama că apelul reprezintă o etapă procesuală în care se realizează controlul judiciar relativ la o judecata deja realizată în primă instanţă, iar nu o etapă de rejudecare a cererii de chemare în judecată, în mod judicios s-a verificat - prin încheierea recurată - dacă textele de lege la care se referă excepţia invocată de recurentul reclamant justificau o legătură reală cu aspecte litigioase utile soluţionării cererii de apel.

Prin urmare, nu poate fi apreciat ca având caracter eronat argumentul reţinut, în sensul că soluţia primei instanţe (de respingere a acţiunii având ca obiect încălcarea dreptului reclamantului la protecţia datelor personale) nu a fost fundamentată pe prevederile art. 111 alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 195/2002 iar instanţa de apel nu a fost învestită a verifica interpretarea sau aplicabilitatea acestei norme.

Dimpotrivă, menţionatul argument exprimă o apreciere conformă exercitării competenţelor conferite instanţei judecătoreşti prin art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea 47/1992, şi reflectă o corectă raportare la stadiul procesual şi la contextul litigios în care a fost formulată solicitarea se sesizare a Curţii Constituţionale.

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, astfel cum acesta a fost susţinut prin argumentele critice expuse de recurentul reclamant.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., urmează a se dispune respingerea căii de atac astfel exercitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.