State's passive procedural capacity and direct, objective liability for excessive property restitution legislation under ECHR obligations

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj în data de 31 octombrie 2019, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Primarul Municipiului Dej şi Municipiul Dej, a solicitat să se constate încălcarea dreptului la integritatea sa psihică atât în nume propriu, cât şi în calitate de moştenitor al defunctei B., prin adoptarea unor reforme succesive şi ineficace cu consecinţa nesoluţionării efective a notificării în decurs de 20 de ani, solicitându-se şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale în cuantum de 500.000 Euro în temeiul răspunderii civile delictuale.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 149 din 19.03.2020 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2019, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul Municipiului Dej şi Municipiul Dej, şi în consecinţă: s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Dej şi Municipiul Dej, ca fiind formulată împotriva unor pârâţi fără calitate procesuală pasivă; s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul A. având ca obiect răspundere civilă delictuală.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 205A din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a admis excepţia lipsei de interes în declararea apelului incident de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, invocată din oficiu; s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul A., precum şi apelul incident declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 149 din 19.03.2020 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Primarul Municipiului Dej; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată pentru pretenţiile aferente perioadei 09.08.2001 - 07.07.2008, a fost menţinută, în rest, sentinţa atacată şi a fost respins apelul incident declarat în nume propriu de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin cererea de recurs, pârâtul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea, în parte, a deciziei atacate şi admiterea apelului incident formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în sensul schimbării, în parte, a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

A arătat că instanţa de apel a încălcat normele de drept material în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A considerat că lipsa calităţii sale procesuale pasive rezultă din dispoziţiile art. 223 alin. (1) C. proc. civ.. În raport de motivele de fapt ale acţiunii, prin care se invocă procedurile specifice de restituire a imobilelor, stabilirea calităţii de parte a Primarului municipiului Dej trebuia să conducă la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta putând răspunde doar în subsidiar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, potrivit următoarelor considerente:

Prealabil, se impune precizarea că, deşi recurentul-pârât se prevalează de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât se critică modalitatea de aplicare a normelor de drept procesual referitoare la calitatea procesuală pasivă.

Prin demersul judiciar pendinte reclamantul a solicitat atât în nume propriu, cât şi în calitate de moştenitor al defunctei B., repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat de ineficienţa procedurilor legislative reparatorii adoptate de Statul Român.

Menţinând soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, instanţa de apel a constatat că fapta ilicită de care se prevalează reclamantul în cauză este imputată, începând cu data emiterii Dispoziţiei nr. 320/2011, acestui pârât şi constă în adoptarea unor proceduri legislative ineficiente care au determinat nesoluţionarea efectivă până în prezent a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. Ca atare, câtă vreme fapta ilicită este imputată Statului Român, acesta trebuie să aibă calitatea de pârât în cauză, indiferent de temeinicia acţiunii.

Din motivele acţiunii rezultă că pretenţia de despăgubiri şi deci, cauza acţiunii reclamantului, este dată de durata nerezonabilă a procedurilor, arătând că "culpa statului se materializează în ineficacitatea sistemului de restituire, precum şi în întârzierea înregistrată în procedura de plată a despăgubirilor, denaturând astfel principiul restituirii proprietăţilor confiscate în mod abuziv".

Totodată, reclamantul a arătat în mod expres că înţelege să se îndrepte cu acţiune împotriva statului, autor al faptei ilicite, care "a schimbat în mod repetat procedurile de retrocedare stabilite prin diferitele legi, generând dificultăţi ireparabile".

Prin urmare, motivele acţiunii, care dau în concret cauza juridică a acesteia, indiferent de temeiul juridic indicat de parte, care poate fi eronat (dar susceptibil de încadrare şi calificare corectă de către instanţă, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ.), demonstrează că ceea ce s-a pretins a fost angajarea răspunderii statului pentru săvârşirea unei fapte ilicite, respectiv "exces de putere" constând în schimbarea repetată a procedurilor de retrocedare sau într-o activitate normativă excesivă. Or, aceasta este o răspundere directă şi obiectivă, independentă de vreo formă de vinovăţie, derivată din calitatea acestuia de semnatar al Convenţiei europene - care a presupus, ca urmare a Hotărârii pilot C., adoptarea unei noi legislaţii reparatorii, obligaţie instituită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Rezultă că ceea ce s-a urmărit prin promovarea acţiunii nu a fost angajarea unei răspunderi civile delictuale de drept comun - pentru a se pune problema verificării în persoana pârâtului a tuturor condiţiilor generale ale răspunderii delictuale, referitoare la prejudiciu, faptă ilicită şi prejudiciabilă, vinovăţie - pentru ca în continuare, să se pună problema caracterului subsidiar al acestei răspunderi, astfel cum susţine recurentul.

În realitate, îndreptând acţiunea împotriva statului şi indicând ca temei de drept şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 adiţional la CEDO, reclamantul a tins la angajarea răspunderii civile delictuale, obiective, independente de orice vinovăţie a statului, în calitatea acestuia de semnatar al Convenţiei europene, căruia îi incumbă şi riscul de activitate a entităţilor învestite cu soluţionarea cererilor de restituire a imobilelor, şi de garant al respectării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor.

Acest fundament al acţiunii justifică, neîndoielnic, poziţia procesuală a pârâtului, a cărui răspundere, în acest context, nu este una subsidiară care să devină aşadar activă, după angajarea răspunderii "organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice", astfel cum reglementează art. 224 alin. (1) C. civ.

De aceea, astfel cum s-a arătat, în speţă nu se punea problema stabilirii răspunderii prioritare a altor organe, instituţii sau autorităţi, pentru ca în funcţie de această dezlegare să se aprecieze dacă poate fi angajată sau nu o răspundere subsidiară a statului, aspecte care să fie relevante în determinarea cadrului procesual pasiv.

Astfel fiind, nu era vorba de existenţa sau verificarea vreunei subsidiarităţi a răspunderii statului în raport cu alte entităţi cu atribuţii în domeniu, astfel cum susţine recurentul, pentru a se pune problema lipsei calităţii sale procesuale.

Aşadar, în speţă nu se poate reţine o încălcare a principiului disponibilităţii, urmare a deciziei pronunţate, deoarece Curtea a reţinut calitatea procesuală pasivă în persoana chemată în judecată în calitate de pârât, de către reclamant, neexistând nicio diferenţă, din punct de vedere juridic, între Ministerul Finanţelor Publice, care, potrivit legii, acţionează în numele statului în acest tip de acţiuni şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a dispune respingerea, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a recursului declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva deciziei nr. 205A din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.