Conflict of jurisdiction over enforcement objection: territorial competence determined by debtor's domicile, not the court that authorized enforcement

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 8 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începute de Biroul executorului judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2019 şi a tuturor actelor comunicate, respectiv: somaţie de plată emisă la 11 august 2020, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, a raportului de expertiză contabilă întocmit de exp. contabil C., a tuturor actelor de executare silită, precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1232/CC din 10 aprilie 2020 a Judecătoriei Alba Iulia pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Contestatorul a solicitat instanţei, ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună: suspendarea executării silite începute de către BEJ B. până la soluţionarea contestaţiei, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, anularea somaţiei şi a tuturor actelor emise de BEJ B. în dosarul de executare, precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite şi întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 723 şi urm. C. proc. civ.

În motivare, contestatorul a arătat că la 21 august 2020, BEJ B. a somat Ministerul Justiţiei să execute dispoziţiile titlurilor executorii reprezentate de: sentinţa civilă nr. 335 din 25 februarie 2008 pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811/R din 7 decembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, încheierea din 27 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 59/R din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, privind lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 335 din 25 februarie 2008; sentinţa civilă nr. 170 din 19 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 1778/A din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, respectiv să achite creanţa în valoare de 557.073,64 RON reprezentând 549.519,00 RON - drepturi salariale, debit şi 7.554,64 RON cheltuieli de executare silită pentru creditoarea A..

II. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia:

Prin sentinţa civilă nr. 2784 din 18 decembrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intimata A., şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că contestaţia la executare a fost formulată de contestatorul-debitor Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimata-creditor A., iar competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte, prin raportare la prevederile exprese ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea instanţei de executare - în speţă, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului Ministerul Justiţiei.

Prin reţinerea competenţei în cadrul procedurii distincte a încuviinţării executării silite, nu a operat o prorogare de competenţă şi în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la executare.

Faptul că executarea silită a fost încuviinţată şi împotriva debitorilor Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj poate genera consecinţe sub aspectul instanţei competente doar în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite însă pentru stabilirea competenţei instanţei chemate să se pronunţe asupra prezentei contestaţii la executare, dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. sunt fără echivoc şi impun drept competentă instanţa de la sediul debitorului, iar singurul debitor în proces este Ministerul Justiţiei.

Ca atare, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a stabilit că aparţine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, aceasta fiind instanţa în circumscripţia căreia se află sediul debitorului.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 2605 din 25 martie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de contestator, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că prin încheierea nr. 3204/CC din 3 aprilie 2020, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, instanţa de executare iniţial învestită şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, în temeiul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. şi faţă de calitatea specială a creditoarei, respectiv aceea de judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj.

De asemenea, a reţinut că prin încheierea nr. 1232/CC din 10 aprilie 2020 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj.

Instanţa a concluzionat că Judecătoria Alba Iulia este instanţa de executare competentă să soluţioneze orice incident în legătură cu procedura execuţională obiect al dosarului de executare silită nr. x/2019, aflat pe rolul BEJ B., întrucât competenţa teritorială a acesteia a fost fixată definitiv prin exercitarea dreptului de opţiune al executorului judecătoresc de a sesiza una dintre instanţele de executare determinate în baza normei de competenţă teritorială alternativă instituite de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 112 alin (1) C. proc. civ.

A mai constatat că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competenţă, debitorul Ministerul Justiţiei a contestat actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 1532/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc B.. Executarea silită împotriva debitorului Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti, str. x, a fost declanşată în dosarul de executare anterior menţionat la solicitarea creditoarei A..

Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin raportare la normele legale enunţate, Înalta Curte reţine că instanţele deopotrivă competente să soluţioneze contestaţia la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj.

Însă, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanţei de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 şi art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare, având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Se constată că, din cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, intimata-creditoare are calitatea de judecător la Curtea de Apel Cluj, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Împrejurarea că Judecătoria Cluj a declinat, în baza art. 127 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia care a pronunţat încheierea nu este de natură să atragă, în mod automat, competenţa acestei instanţe în soluţionarea contestaţiei la executare.

Aceasta întrucât, în cazul pluralităţii de debitori, în vederea stabilirii instanţei de executare urmează a se da prevalenţă dispoziţiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ., şi doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluţiona cauza din pricina interdicţiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devine aplicabilă norma de alegere a altei instanţe.

Art. 651 C. proc. civ. impune ca verificarea competenţei să se raporteze la sediul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condiţiilor impuse de această normă, astfel că pronunţarea încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită nu poate atrage, în situaţia de faţă, competenţa aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea contestaţiei la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea unei contestaţii la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanţei de executare competente.

Cum normele de competenţă ce vizează soluţionarea contestaţiei la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Justiţiei.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.