Negative jurisdictional conflict in enforcement objection: exclusive territorial competence fixed by first hearing despite later ex officio declination

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2020 pe rolul Judecătoriei Braşov, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanţei de judecată "lămuriri cu privire la înţelesul întinderii creanţei solicitate de creditoarea B.", în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1599 din 23 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria Braşov.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că şi-a executat în natură obligaţia de întreţinere stabilită prin titlul executoriu, pentru perioada septembrie 2016 - decembrie 2017, astfel cum reiese din documentele justificative depuse la dosar, solicitând instanţei să stabilească dacă şi-a îndeplinit sau nu obligaţiile dispuse prin titlul executoriu cu privire la plata pensiei de întreţinere în natură.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 712 şi art. 714 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la aspectele de fond ale litigiului, din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sentinţa nr. 1599 din 23 februarie 2018 a Judecătoriei Braşov, contestatorul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorelor C. şi D., în cotă de 1/3 din salariul de bază minim brut pe ţară.

Prin cererea de executare silită formulată la 14 ianuarie 2019, înregistrată pe rolul Biroului executorului judecătoresc E. sub dosar nr. x/2019, creditoarea B. a solicitat deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1599 din 23 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria Braşov.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2019, a fost încuviinţată executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1599 din 23 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria Braşov.

După încuviinţarea executării silite, debitorul A. a fost somat să îşi execute obligaţia.

La 3 aprilie 2019 creditoarea a formulat cerere de suspendare a executării silite în dosarul execuţional nr. x/2019, astfel încât, prin încheierea din 4 aprilie 2019 executorul judecătoresc a dispus suspendarea executării silite.

La 23 iulie 2019, creditoarea a formulat cerere de continuare a executării silite. Prin încheierea nr. 66 din 23 iulie 2019, executorul judecătoresc a dispus continuarea executării silite pornite împotriva debitorului A..

II. Hotărârea Judecătoriei Braşov:

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 19 februarie 2020, fiind alocat prim termen de judecată la 17 septembrie 2020, termen la care instanţa, constatând că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, a rămas în pronunţare, amânând succesiv pronunţarea la 1 octombrie 2020, respectiv la 15 octombrie 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 6946 din 15 octombrie 2020 pronunţată de Judecătoria Braşov, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Muscel.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine instanţei de executare, iar art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte instanţa de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.

Reţinând că debitorul A. are domiciliul în comuna Rucăr, judeţul Argeş, în temeiul dispoziţiilor art. 130 şi art. 131 C. proc. civ., instanţa a concluzionat că revine Judecătoriei Câmpulung competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare.

III. Hotărârea Judecătoriei Câmpulung:

Învestită prin declinare, Judecătoria Câmpulung a pronunţat sentinţa civilă nr. 802 din 16 martie 2021 prin care a admis excepţia necompetenţei "materiale", invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că la primul termen de judecată, prin încheierea interlocutorie din 17 septembrie 2020, Judecătoria Braşov s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., astfel cum sunt interpretate prin Decizia nr. 31/2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rămâne câştigată competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competenţă, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanţei de judecată lămuriri cu privire la înţelesul întinderii creanţei solicitate de creditoarea B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1599 din 23 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria Braşov.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712 şi art. 714 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Se constată că, în speţă, Judecătoria Braşov şi Judecătoria Câmpulung şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că Judecătoria Braşov nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială după ce, la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, a constatat că este competentă material şi teritorial în soluţionarea cauzei.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa altei instanţe de judecată.

Astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 712, art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, în cauză devenind aplicabile dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială de ordine publică putând fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În speţă, la primul termen de judecată (17 septembrie 2020) Judecătoria Braşov a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită şi că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei pentru ca, mai apoi, în considerentele sentinţei nr. 6946 din 15 octombrie 2020, să consemneze că la termenul din 17 septembrie 2020 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de soluţionare a cauzei după primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate nu mai este posibilă, competenţa fiind stabilită în mod definitiv în favoarea instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că prima instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material şi teritorial.

Aşadar, efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă teritorială constă în consolidarea în mod definitiv a competenţei instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Potrivit celor statuate în paragraful 72 din Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.

În aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, reiese că revine Judecătoriei Braşov competenţa de soluţionare a cauzei.

De altfel, trecând peste faptul că în cauză a fost depăşit momentul procedural al invocării excepţiei de ordine publică, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, la data sesizării organului de executare - 14 ianuarie 2019 (data înregistrării cererii de încuviinţare a executării silite), domiciliul debitorului A. se afla în Braşov, judeţul Braşov (conform extrasului DEPABD existent la dosarul Judecătoriei Braşov), iar prin încheierea din 21 ianuarie 2019, Judecătoria Braşov a încuviinţat executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Reiese că, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revenea tot Judecătoriei Braşov, ca instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.