Civil property retrial appeal deemed inadmissible under the principle of unity of appeals (unicity of recourse)

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 83 din 30 ianuarie 1998, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților P.P., P.A., P.M., prin care au solicitat obligarea pârâților Consiliul General al municipiului București și SC H.N. SA București, să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din clădire cu trei nivele și 36 încăperi, cât și suprafața de 413 m2, teren aferent clădirii și curții, reținând că imobilul revendicat a făcut obiectul unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 107 din 3 iunie 1999, a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 3129 din 22 iunie 2001, a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva acestei din urmă hotărâri.

Reclamanții au solicitat, întemeiat pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., retractarea deciziei nr. 107 din 6 iunie 1999 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Prin decizia nr. 154/A din 25 martie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea de revizuire, ca nefondată, reținând că actul nou invocat de revizuenți, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul invocat, pentru a justifica retractarea deciziei atacate.

Împotriva acestei decizii, revizuenții au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 4174 din 2 iunie 2004, a respins recursul, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în mod legal cererea de revizuire a fost respinsă, reținând că reclamanții nu au dovedit imposibilitatea administrării actului nou invocat, independent de voința acestora. Pe de altă parte, actul invocat, care putea fi administrat oricând în cursul judecății, la solicitarea reclamanților, nu îndeplinește condițiile prevăzute în art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuentul P.A. a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat de revizuentul P.A. împotriva unei decizii pronunțate de secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs.

Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În concluzie, cum recursul nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.

Este de reținut că modul de determinare a căilor de atac în dreptul procesual civil, corespunzător principiului stabilit de art. 129 din Constituția României, același pentru persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

De altfel, hotărârea atacată nu face parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în condițiile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, în același sens fiind și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 304/2004, așa încât calea de atac exercitată de revizuent, apare ca fiind inadmisibilă și potrivit legii speciale.

Astfel, potrivit textelor legale menționate, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate în cauzele soluționate în primă instanță de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform textului vechi, respectiv cele declarate în cauzele soluționate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit dispoziției din legea nouă.

Prezentul recurs nu privește o hotărâre pronunțată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci o hotărâre irevocabilă pronunțată de secția civilă a Curții.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual civilă, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul declarat de revizuent, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentul P.A. împotriva deciziei nr. 4174 din 2 iunie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.